Vorbeam mai deunăzi cu cineva. Şi ne miram că în ţara în care zboară milioanele de îngeraşi, în continuare, politicheala e principalul subiect de trăncăneală. Cu sau fără aplicaţie. O mai dăm pe fotbal la o defilare de îngeraşi. Pe femei, la o vizită în republica Norvegia. Da’ facem ce facem şi ne întoarcem la politică. De ce ?

Păi s-o luăm pe degete. Mai întâi că nu-s foarte sigur că doar la noi, la români, se varsă timpu-n chiuvetă tocănind vorbe pe tema asta. Nu doar la noi, că mari ni-s Balcanii. Şi mare e lumea. Dar ce e drept, e drept: la noi se discută doar despre asta!

Adică, de îndată ce ajunge un Escu la putere, începe cu grăbire să dezbată despre cum să croim haina constituţiei ca să se potrivească pohtei sale de putere, cea lată-n spete. Şi nicidecum despre cum să-şi altoiască ‘mnealui năravul ca să încapa în haina subtire şi peticită a constituţiunei.

De ce vorbim despre asta, doar despre asta ? De ce mestecăm de dimineaţă până seara doar turta legumită a politichiei ? Pai de aia, că ăsta e singurul subiect despre care poţi vorbi fără să te pricepi. Să vorbeşti despre o carte e mai greu. Ar trebui ca în prealabil să (o) citeşti. Aşa că la români curge voroava despre politichie în dulce ghiers de manele, în vreme ce juneţea visează doar la dixtracţie.

Acum am înţelege mai uşor de ce şi cum dacă am vedea cine ne sunt politicienii. Şi e simplu de distins între genurile nu foarte numeroase. Singurul criteriu de clasificare a acestei curioase specii e atitudinea faţă de ciolan. Ciolanul reprezentând, în politica românească, motivaţia, scopul şi programul.

Astfel, avem ieste categorii:

- undiţarii. Aceştia sunt cei dotaţi nativ cu o abilitate fara seamăn. Aceea de a identifica iute şi fără greş unde se ascunde ciolanul, ciozvârta: funcţii, asfaltări, privatizări, borduri etc.

- măcelarii. Nimeni nu-i întrece în dibăcie. Ăştia, odată dibuită prada, ştiu ca nimeni altcineva cum să o tranşeze: fleici, ciozvârte, ciolane, măduvioare, fudulii. Şi să o distribuie - echitabil sau nu- între carnivorele care privesc cu jind.

- furculiţarii. Specie sofisticată, zice-se. Se dau atinşi de greţuri metafizice şi arsuri intelectuale la lingurică. Nu pot înfuleca poltron, la un loc cu masa largă a ciozvârtarilor ( ciolănarii), rupând carnea cu dinţii de pe ciolan şi azvârlind-o manual în găvanele stomacului. Dânşii au nevoie de şervet, cuţit, furculiţă, orchestră. Musai de firmă. Iar până la ciolan de un aperitiv dichisit şi la final de taman de fructe şi brânzeturi. Asa ca dânşii nu se hrănesc singuri, spre a nu păta manecuţele ori plastronul de firmă, ci prin intermediari.

- ciolănarii. Ăştia-s cei mai amărâţi. Jos de tot in ierarhie. La ei ciolanul ajunge aproape descărnat, aşa că ei au devenit tare dibaci în a suge zeama din os, în a curăţa şi ultima fibra de carne de pe ciolan, tot, tot, tot! Adună tot ce e materie origanică pe ciolănel, lăsând osciorul dezbrăcat în curul, pardon, calciul gol. Adicătelea, dacă nu ajung dânşii la asfalt şi borduri, măcar la un marcaj stradal colea…

Acestea ar fi categoriile majore. Sigur, pe lăngă ei cresc şi categorii parazite la fel de înfometate, dar lipsite de exerciţiul puterii ( ‘telectuali, presari etc.). Cum spuneam sistemul e complex, foamea mare si maţele largi.

Lasând acum râsu-plânsu deoparte şi revenind la întrebare iniţială, mă prind a spune că, de fapt, nimic nu îi îndepărtează mai multe pe politicieni de noi decât tocmai această neîntrerupta vânturare de politichie. Nu ne regăsim în ei ( unii dintre noi) şi cu atât mai puţin în ce spun sau în ce fac ei.

Tare mi-ar plăcea să văd că pot găsi mai mulţi politicieni cu care am ce împărtăşi. Pentru că-s prea puţini. Să citesc despre cărţile care le plac. Despre locurile văzute şi oamenii întâlniţi. Cu alte cuvinte să redevină umani, iar noi să îi recunoaştem ca semeni tocmai pentru că ne recunoaştem în pasiunile lor. Să ne regăsim deci afinităţile reale ( nu neapărat elective). Dar asta e greu. Pen’că nu poate fi pace între pradă şi prădător, între ciolănar şi noi, ăştia cu votul, noi ciolanul, rupţi în cur şi cam nătângi.

Dacă asta s-ar întâmpla am putea descoperi că avem ce vorbi. Şi de ce îi vota. Şi ne-am putea saluta ca vecini. Şi atunci vom descoperi că relaţia politician -alegător e una în care putem sta, firesc, la aceeaşi masă, având subiecte comune, povestind despre o carte fabuloasă ori despre un loc de vis. Iar apoi , ca vechi prieteni, ne putem despărţi, mergând fiecare la serviciul său. Şi făcându-ne bine treaba acolo.

este ziua independenţei. Adică ziua când ne-am înfrăţit cu ruşii ca să scăpăm de turci. De care oricum n-am scăpat.

Tot 9 Mai este ziua Europei. Cu această ocazie îi transmitem Europei: voi aţi vrut-o !

avem un dialog chintesenţial mizantropicesc. Se serveşte ca atare. Şi apoi nani de voie. Succesuri !

e la Şuţu în palat blog. Da’ e pe ghicite. Valiza de bani nu apare. În poză. Nici milioanele de îngeraşi.  Şi nici poduri în reparaţie nu apar în poză. Da’ ce naiba e în poza aia ?

foto by halic@ deviantart

Ai lu’ Duda nu semănau deloc între ei, de parcă nici nu ar fi fost neamuri. Ăl bătrân, Pantilie, era chel şi ciufut. Avea albeaţă pe un ochi, fuma şi scuipa ca un căpiat. Fi-su’, Stamate, era gras şi vesnic năduşit. Repeta mereu cuvintele şi râgâia după fiecare predicat. Noră-sa, Lenuţa, nevasta lu’ Stamate, era curvă şi tâmpită. Slabă ca un ţâr, dar rea de gură. O ştia tot satul. Bărbaţii pentru că o călcaseră- cam aşa cum cocoşul calcă găina. Iar muierile o ştiau de fleancă. Mai erau cei cinci copii. Schilozi, jegoşi şi tâmpiţi. Înjurau ca starostele birjarilor. Ăl mic, peltic, scuipa şi înjura mai dihai ca toţi ăilalţi patru. Şi mai avea damblaua să îşi scoată puţa la ceilalţi copii, pe uliţă. Şi să şi-o flendure scoţând limba şi cântând măscări.
Aveau puţine în comun: hemoroizii şi pasiunea pentru politică.
Trecea tot familionul înşirat pe uliţă, spre secţia de votare. Îmbrăcaţi cu hainele alea bune.
-Unde mergi, bă, Stamate? -întreabă Alicu, un vecin.
-La votare, mă duc, la votare. Mă duc la votare, mă duc, bă. Să aleg pentru ţara asta. Că-mi pasă, bă. Să ne fie mai bine. Mai bine să ne fie, bă. La votare.
Ăla scuipă şi râde.
- Râzi ca un bou, fir-ar mă-ta a dracu’ cu puţa aia mică a ta! -zbiară Lenuţa uitându-se chiorâş la Alicu. De ce nu mergi la vot, ‘r-ai al dracu’ de inopo… inpo… impo… de care nu ţi se scoală !
Alicu nu mai râde şi intră repede în curte. Ăl bătrân râde ca prostul. Scuipă şi păşeşte târâş, săltând din când în când câte un crac să poată slobozi câte o băşină de-aia bună, bătrânească. Întinde mâna spre noră-sa:
- Dă, fă !
Şi îi dă. Seminţe de floare. Zi mare, de votare. Merg toţi spărgând seminţe. Fuduli nevoie mare. Ăl mic vede nişte fettte imbrăcând- dezbrăcând nişte păpuşi pe o băncuţă în faţa curţii. Piticul accelereazaă Instantaneu ajunge în faţa fetiţelor şi, cu o viteză depăşită doar de dexteritate, îşi leapădă nădragii. ÎŞi ţine puţa cu două deşte şi o scutură în faţa ochilor fătucilor, ţopăind ca apucatul. Ăl bătrân râde. Stamate năduşeşte. Pe drum dau nas cu primarul.
- Să trăieşti, dom’primar ! La votare ! Să trăieşti ! La votare. La referendum. Să-l apărăm pe preşedinte. Pe preşedinte să-l apărăm. Pentru binele ţării. Ţarii. Pentru binele ei.
- Foarte bine, Stamate, foarte bine. - primarul e năduşit şi el. Îi face Lenuţii cu ochiul. Aia hlizeşte. Ăl bătrân îi arată cotul. Ăla mic puţa.
-Da. Avem conştiinţă. Civică avem. Conştiinţă.
-Bravo, Stamate, bravo! -primarul dă să plece. Ăl bătrân îl prinde de mânecă:
-Unde ?
- A, da, am uitat… Stamate… îmi pare rau… ştiu că ai familie grea… anul asta… zău… îmi pare rău… nu se dă pachete… nu e fonduri.
Stamate se schimbă la faţă. Nevastă-sa la fel. Pantilie băşeşte apoi încremeneşte. Ăl mic bagă puţa în nădragi. A îngheţat aerul. Stamate se regrupează:
-Nu?… Atunci… STÂNGA ÎMPREJUR ! Împrejur stănga… futu-va în gură de nenorociţi… de nenorociţi… cu beţivul vostru… lasă să vi-l dea jos la refereandă…
Lenuţa şi ea:
- V-aţi facut curul mare şi nu vă pasă de popor ! Bine v-a făcut opoziţia, să vă suspende pe toţi ! Pe ma-ta să o mai fuţi de acum !
Merg toţi cu pas grăbit înapoi spre casă. Praf se ridică în urma lor şi zvon de înjurături. Ăia mici s-au luat la întrecere care zbiară, care înjură mai tare. Flutură cu pumnii în aer şi suduiesc cu toţii. Aproape nu se mai văd. Doar cel mic a rămas în urmă. Îşi leapădă nădragii. Se lasă pe vine şi îşi depune votul inocent şi maroniu acolo, în mijlocul uliţei neasfaltate.

Poporul, Ţara, Patria … n-au avut ieri ochi decât pentru trei ştiri. Aia că s-a terminat încă un campionat românesc de fotbal de tot căcatu’ ! Şi că nişte unguri, portughezi, argentinieni şi alte naţionalităţi conlocuitoare au devenit campionii României. La fotbal de căcat, desigur.

Ştirea doi care a băgat în sarcină neuronele naţional a fost gigistică şi pe bază de valiză. Lovele story adică. Adică încă un episod din telenoveaua gigică: eu fac şmen, vă zic că-l fac şi voi nu mă prindeţi. Ştirea asta e, evident, direct conectată cu prima. Şi explică un lucru care nu mai trebuia explicat: că penegeu’ nu-i peledeaua. Aşa că la campionatul ăsta … şi cu banii luaţi.

Ştirea trei e - se putea altfel- cu El. Cu Ză Zeus. Devenit specialit în poduri, podete, bârne şi drumeaguri. Că pe restul le-a rezolvat. Le-a umplut de muci. Îngrijorat peste măsură că, prin sondaje, încrederea de care se bucură e exprimată printr-o cifră foarte apropiată de cea care exprimă iq-ul mediu din pedelic, jucăciosul a ieşit la cotonoage. Mai una din ţambal la radio, mai un podeţ. Adică vechi şlagăre în reorchestrări râgâite. Omu’, pardon, zeusu’ e aşa de hămesit că să nu vă mire dacă mâine. poimâine o să-l vedeţi că iese în tanga şi cu floarea după ureche.  Zois, zeus, bre ! Vezi să nu dai dracu’ foc şi la poduri ca la vapoare.  Ete, al dracu’! S-a săturat de şeptic şi vrea s-o dea pe bridge.

Luăm o ştire de pe ziare.com. O luăm cu totul ca să nu ne stricăm la manichiură ciopârţind la ea.

Consumul de alcool va fi interzis in transportul public din Londra incepand de la 1 iunie, a anuntat miercuri noul primar al capitalei britanice, Boris Johnson, transmite Reuters.

Londonezii nu vor mai avea voie sa bea alcool sau sa aiba cu ei sticle deschise in autobuze, metrou, tramvaie si gari, unde vor exista afise de informare a calatorilor. Aceasta interdictie a fost anuntata de Boris Johnson inca din campania electorala, noul primar punand foarte mult accent pe siguranta publica.

“Sunt hotarat sa cresc siguranta transportului public in Londra si sa creez un mediu mai bun pentru milioanele de londonezi”, a subliniat Boris Johnson.

Un sondaj al unei asociatii de sanatate din Marea Britanie a dezvaluit ca aproape 35% dintre britanici obisnuiesc sa mearga la serviciu mahmuri, in timp ce 10% au venit cel putin o data beti la lucru.

Finalul ştirii l-am bolduit eu. Nu trebuia ? Acum întrebare: ştiţi şi vreun român care e mangă la muncă ?

Umblă sondajele zilele astea ca militarii în permisie. Au mai apărut nişte cifre ( azi avem zi de statistică). Aşa că dacă vreţi să vedeţi ultimele zvono-cifre vă duceţi şi voi la palat. Că acolo se dă la liber. La Palatul Şuţu, că are şi blog. Pe  urmă organizăm aici şezătoare. Mici şi bere vă aduceţi singuri.

Ieri au avut loc alegerile preliminare democrate în Carolina de Nord şi Indiana. Previzibil, Obama a câştigat fără emoţii în Carolina de Nord cu 56% faţă de doar 42 % doamna Clinton. Adică 58 de delegaţi faţă de 42.

În Indiana Hillary Clinton reuşeşte o victorie extrem de strânsă: 51% faţă de 49 % ale lui Obama. Adică 37 de delegaţi pentru Clinton şi doar 33 pentru Obama.

La acest moment situaţia arată astfel: Obama 1836 delegaţi (din  care 252 superdelegaţi ); Hillary Clinton-1681 delegaţi (din care 266 superdelegaţi). Numărul  de delegaţi necesar pentru nominalizare este de 2025. Şi pot anticipa că în West Virginia, Kentucky, Montana şi Oregon bătălia va fi cumplită. Pentru că deja Obama a ajuns destul de aproape de cifra magică: 2025. Şi victoria în trei din aceste state ar putea încheia definitiv jocurile.

În acelaşi timp Hillary Clinton arată că nu ese dispusă să cedeze. Victoria chinuită din Indiana nu îi relansează campania, dar o menţine în trena lui Obama, prelungind vărsarea de sânge.

În acelaşi timp, de astăzi, la Kremlin, Putin s-a mutat de pe bancheta din spate la volan. Adică tot el conduce.

Prietenul meu Karakas mai vine cu una tare. De prin Texasu’ dubyanez. Unde un nea guvidu’ s-a dus la bancă relaxat, după clisma de dimineaţă să-şi încaseze cecu’. Adică 350 de miliarde. Că atât îşi scrisese el acolo. Aia de la casă: ” vai, domnu’ , să văd dacă am numeral ! Vi-i pun într-o sacoşă sau în marfarul de Bocăneşti ?”

Rabbu zice: regula numărul 286: dacă eşti şi borfaş şi cretin, e preferabil să nu fii şi lacom. Aia e.