Foto Alexandru Mazilu©

În celebra, de acum, confruntare televizată din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004, Traian Băsescu făcea o constatare pe cât de ipocrită, paradoxal, pe atât de corectă. Aceea că alegătorii se aflau, la atâţia ani de la revoluţie, în situaţia de a alege dintre doi foşti (?) comunişti. Nu comentez afirmaţia, nici contextul. Nici Anvers-ul.

În mecanismul electoral există un viciu profund care afectează profund opţiunile noastre şi dreptul nostru de a alege. Pentru că vom fi întotdeauna puşi în situaţia de a nu alege. Pentru că ceea ce ni se oferă nu este şansa unei autentice alegeri. Ci a unei opţiuni între două propuneri. Propuneri ale altora. Ale sistemului. De aici şi interesul tot mai scăzut al electoratului. Pentru că între el şi sistem şanţul e tot mai adânc.

În 2004 Traian Băsescu părea a fi tocmai un candidat anti-sistem. Iar asta a născut o adevărată isterie. Evident că nu era deloc anti-sistem. Ci chiar un produs al sistemului. Şi încă unul de proastă calitate.

La aproape patru ani de atunci suntem în aceeaşi situaţie. Oricât ne-ar displăcea Traian Băsescu trebuie să recunoaştem că este favorit cert pentru alegerile din 2009. Este singurul candidat cu forţă autentică. Nu vorbesc aici despre calitatea discursului, limbajul promovat sau onestitatea sa. Ci de capacitatea sa de a-şi mobiliza electoratul.

Adrian Năstase nu este o contra-ofertă validă. Nu am să înşir acum argumentele pe care îmi sprijin această afirmaţie, dar aceste argumente există. Sigur Adrian Năstase este un om politic important. Care are încă multe de spus. Care are cusururi şi calităţi. Dar nu este un contracandidat puternic pentru Traian Băsescu. Iar la acest moment nici nu văd vreun contracandidat valabil pentru actualul preşedinte. Şi, poate, tocmai asta îl face atât de puternic pe Băsescu.

Ne-am obişnuit să-l criticăm pe Băsescu. Şi pe bună dreptate. Ne-am obişnuit să criticăm clasa politică. Şi pe bună dreptate. Şi ? Dincolo de bătutul mărunt din buze şi înjurătura molfăită între gingii ce ne rămâne ? Vom merge din nou la urne pentru a răspunde ultimatului pe care ni-l oferă sistemul: X sau Y ?

Ceea ce vă propun este să gândim altfel. Nu cred că putem schimba ceva. Nu cred că putem deranja sistemul. Dar putem să vorbim. Să ne facem auziţi. Şi de asta suntem aici.

Aşa că luaţi-o ca pe o leapşă daca vreţi. Dacă nu, ca pe o invitaţie la reflecţie. Vă invit să propuneţi un candidat la preşedinţie. Dar insist în a vă ruga să nu mergem pe poteci bătătorite. Nu propuneţi aceleaşi nume de politicieni pe care le vânturăm toată ziua. Nu propuneţi eterne soluţii-miracol gen Ţiriac sau Pleşu. Haideţi să căutăm între cei 22 de milioane de cetăţeni pe acei oameni care ar merita şi ar fi în stare să transforme balamucul în care trăim în ceva care să poată fi numit ţară. Iar între concetăţenii noştri sigur ar trebui să existe mulţi asemenea oameni. Trebuie să existe un profesor de la care primiţi lumina cărţii şi pe care puţini îl cunosc. Ori un cărturar discret şi cuminte. Ori cine mai ştie ? Hai şi vă spuneţi propunerile şi poate argumentele. Aveţi, desigur, şi varianta propunerilor en legere, în celebra limbă caterincă. Pe care le-am făcut şi votat de 18 ani. Iar atunci, poate, nu sistemul e problema, ci noi.

Luaţi-o deci ca pe o leapşa, toţi cei din blogroll ( de la Andrei Crivăţ, Victor Ciutacu, Corina Creţu, Constanţin Gheorghe, Gabi Savitsky, până la Nenea Cosmos şi Vania - scuze dacă nu vă pomenesc pe fiecare în parte). Iar invitaţia vă este adresată şi vouă, mai ales vouă, cititorilor. Haideţi să ne alegem preşedintele. Noi.

Your response: