septembrie 3, 2008...5:20 pm

Mizilul arde

Jump to Comments

Îmi vine greu să descriu deprimarea în care s-a scufundat Mizilul. Prăvăliile au storurile trase. Drapelele sunt în bernă. Covrigarii dau marfa pe degeaba, grăbindu-se spre casă, unde au a se tângui. Câinii urlă a jale. Pe străzi copii plâng de ţi se rupe inima. Din zece în zece metri, de copacii de pe marginea străzii atârnă câte un spânzurat. Clopotele bisericilor bat întruna vestind vremuri de restrişte.

Într-un colţ de parc un bătrân îşi sărută pentru ultima oară nepoţelul care nu se poate opri din plâns, apoi îşi  trage un glonţ în tâmplă. Fecioarele orăşelului ( atâtea câte mai sunt) merg încolonate spre mânăstire. Zugravii au uitat de preferinţele muşteriilor şi zugrăvesc totul în negru. La difuzoare răsună neîntrerupt acelaşi cântec de jale. În faţa primăriei, toate notabilităţile sunt adunate, în haine cernite, îndreptându-se în şir indian spre eşafodul amenajat în grabă. Urcă pe eşafod şi fără multă ceremonie îşi petrec ştreangul de gât, sărind apoi în gol, unul după altul. Mehmet, investitorul străin, a închis şaormăria. Şi-a scos covoraşul în faţa prăvăliei şi se închină spre Mecca, pentru ultima oară, înainte de a-şi tăia venele.

Oraşul întreg e afundat în crâncenă disperare. Vestea a lovit acolo ca un trăznet: Cătălin Avramescu nu mai candidează ( uninominal carevasăzică) la Mizil. Iar mizilenii nu au cum îndura vestea cea grea. Cătălin Avramescu nu mai candidează deloc. Depresia mizileană va cuprinde patria. Parol !

44 comentarii


Lasă un răspuns