Inox

Am prieteni de tot felul şi de toată starea. Rămân şi eu uimit de biodiversitatea cu care mă înconjor. La fel vor zice şi prietenii mei, gândind la mine. Cu unii am afinităţi intelectuale ( chiar am chestii din astea!). Cu alţii am în comun anume antipatii. Mai sunt şi unii cu care habar nu am ce mama dracu’ aş putea avea în comun. Vorba lui Chilian: ca-n viaţă. Una peste alta sunt ai mei şi nu mă dezic de ei.

Sunt invitat la T. Îmi spune:

- Hai, bă, că mai stăm de vorbă. Gătesc eu. Am descoperit nişte reţete inox, bătrâne.

Omul are apucături. Periodic îşi primeneşte vocabularul cu expresii curioase. “Inox” e una dintre noile adiţii. Vrea să însemne: bun, frumos, interesant, etc. Până acum spunea: decisiv, bionic sau laser. Acum totul a devenit “inox”. A sărit binişor de patruzeci de ani, dar nu vrea să accepte asta. Aşa că se încăpăţânează să se dea rocker. Şi are un vocabular aiuristic, ceva între Butthead şi Austin Powers. Dar lui îi e bine aşa.

Ce să o mai lungesc. Accept. Şi mă prezint la el.

- Băi, sunt muci. – mă întâmpină în boxeri şi un tricou mov pe care stă scris cu litere de-o şchioapă “Fuck me! I won’t tell !”.

- Salut! Mişto tricou !- încerc să fiu amabil.

- Hă ? Inox, bătrâne ! Ia uite !

Se întoarce cu spatele. Pe spatele tricoului mai e scris ceva. “Fuck in progress”. Hlizesc. Hlizeşte şi el:

- Ai văzut ?

- Da, “fuck in progress”.

- Nu, bă, pe cur !

De ce crede el că ar trebui să mă intereseze curul unui bărbat? Câh! Cred că e necesară o discuţie. Se bate cu palma pe cur. N-am cum evita. Citesc pe boxeri. Pe o bucă două buze, de un roşu strident. Pe cealaltă stă scris cu un galben ţipător: kiss only ! E tâmpit.

- Inox, hă ?

- Mda,- zic, cu entuziasm ponderat.

- Să mă bagi, bă, într-o povestire de-aia de-a ta!

Habar nu are ! Scoate două pahare. Şi o sticlă.

- Băi, ştiu că nu se bea coniac înainte… da’ ăsta e inox ! Merită, bătrâne.

Umple paharele până la buză. Îl dă pe al lui de duşcă. Parcă nu aşa se bea coniacul. Sunt un snob.

- Ce găteşti îl întreb ?

- A, da… că tu eşti gourmet… sau gurmand… care-i diferenţa? Nu contează. Deci am nişte ficat de gâscă. În coniac.

- Sună interesant. Cum îl faci?

- L-am pus la marinat…

- În ce ?

- Coniac…

- Şi mai ce?

- Atât.

- Aha. Şi apoi?

- Îl prăjesc şi torn coniac peste el.

E şi asta o tehnică. Lucrurile simple sunt cele mai bune. De obicei.

-Băi, bag şi o salată lângă. Reţetă învăţată de la o … una… n-o ştii. Ananas, brânză… nu mai ştiu de care… scumpă, oricum. Capere… şi mai erau nişte rahaturi. Şi coniac căcălău.

Deja meniul pare periculos. Cred că  mă abţin. Trebuie să mai conduc şi înapoi, spre casă.

- Coniac la greu, nu? întreb.

- Aha. Inox ! Bătrâne, ştii… eu sunt fiul coanei vodcă. Dar mi-a adus una… n-o ştii..

- Cea cu salata ?

- Da, fata bună, e încurcată cu unu’ , ambasador… mă rog. Actrită nerealizată, curvă nesatisfăcută şi alcolistă care promite… genul meu…

- Evident !

- Deci tipa mi-a adus o ladă de coniac… pizda mă-sii… nu mai ştiu cum îi spune… dar e scump. Ieri… De ieri sunt muci non-stop. Să mă bagi, bă, într-o povestire de-aia, să-i arăt tipei…

- Se rezolvă. Când halim ?

- Păi… alea tre’ să stea la marinat vreo trei ore… sau aşa ceva… Fac o omletă pânâ atunci?

- O omletă e la fix ! Te ajut !

- Nu, că e gata imediat… doar bat ouăle şi torn coniacul…

- Şi în ouă ? Pui coniac şi la omletă ?

- Îhî… ştii cum e?

- Inox ! anticipez răspunsul.

Îmi face un gest furat din filme cu arătătorul întins spre mine, strâns apoi ca şi cum ar apăsa pe trăgaci. Întreb:

- Nu e păcat de … coniac?

- Aşa e ! Dă-le-n pana mea de ouă !

Şi îşi umple din nou paharul.

Până la urmă am mâncat amândoi ton cu maioneză. Coniacul era, într-adevăr, special.

Înainte de a publica textul ăsta i l-am arătat. E inox.