În ultima parte a emisiunii Oanei Stancu şi a lui Adrian Ursu, pe Realitatea, acum două seri, era un fel de dezbatere despre învăţământ, cu apăsare pe halul în care au ajuns manualele cu ajutorul cărora ar trebui să se educe tinerii europeni din lendovciois. Discuţie interesantă, dar cam de suprafaţă, mă rog, nu asta importă. Până la urmă era o tocşoială de ore târzii nu un seminar de specialitate.
La un moment al discuţiei, o invitată îi atrage atenţia unuia din participanţii la discuţie asupra greşelilor de exprimare. Omul avântat în retorică precum Boc spre coşul de baschet o luase uşurel prin ştevie. Observaţia era corectă, de bun simţ în contextul discuţiei. Repet: se discuta despre calitatea manualelor şi a învăţământului românesc. Replica lu’ dom’ profesor a sunat cam aşa:
- Mă scuzaţi, eu sunt profesor de istorie, nu de română! Şi să ştiţi că de acum o să stau şi eu să vă monitorizez intervenţiile şi să vă număr greşelile!
Nu era nimic de monitorizat. Exprimarea celei care îi făcuse observaţia era fără cusur. Dar reacţia profesorului de istorie e remarcabilă. “Eu sunt profesor de istorie, nu de română!” Ce să adaugi după aşa ceva? Ce mai e de comentat? Iar aici vorbeam despre educaţie.
Reacţii de genul ăsta întâlnesc frecvent. Sigur, nimeni nu e fără cusur. Cu toţii greşim, din goana calului. Scăpări venite din neatenţie ori grabă pot apărea. Când însă cel care calcă în străchini îţi serveşte cu bâzdâc o replică de genul “da’ ce, eşti prof de română?” te blochezi. Sau ţi se spune, cu referire la nu ştiu care personaj: o fi el mai agramat, dar e priceput în ce face şi măcar e… bla-bla. Şi discuţia ar trebui să fie închisă.
Folosirea corectă a limbii române nu ar trebui să fie proba unei enorme erudiţii, nici măcar demonstraţia unei inteligenţe remarcabile, ci un simplu exerciţiu de bun simţ. Reaua exprimare în limba maternă devine, ca atare, nu (doar) proba lipsei de cultură, ci şi o pildă de nesimţire. Iar atunci când îţi oferi pentru asta o scuză precum cea folosită de profesorul din exemplul de mai sus duci nesimţirea la superlativ.
Spunea Nichita cândva: locuiesc în patria limbii române! Vă daţi seama unde am ajuns noi să locuim?
Toata discutia aia se poate rezuma la: “O pula scoala de dans, numai de maniere elegante”.
Vezi, de aia nu se mai intelege nimeni cu nimeni. Fiecare vorbeste pe limba lui. Limba istorica, limba fizica, limba matematica, …
chelul si tichia….sau daca tacea ,…profesor de istorie ramanea…..nu?
spedy/19/02/2010
Dom’ profesor de istorie tocmai terminase un curs, cu un profesor de educaţie fizică, unde învăţase să meargă, după emisiune, era aşteptat la un alt curs, unde avea să înveţe să mănânce…
Omu’ o fi studiat istoria în vreo limbă străină, greşeala a aparţinut interlocutoarei, ea ar fi trebuit să-l întrebe pe dom’ profesor în ce limbă se poate exprima fără probleme…
Concluzia mea este ca şi în cazul lui boc: prost-prost, da’ cu tupeu!
ţară de mareani…
Vezi, că-n ,,nu doar proba lipsei de cultură ci şi o pildă” uitaşi o virgulă între cultură şi ci.