Pe etichetă scrie mare şi clar: produs 100 % natural. E o cremă de mâini. Produsă de nu’ ş ce laboratoru’ lu’ virginu’, din Elveţia. Deci cremă de mâini. 100 % naturală. În flacon de plastic. Cum mama dracului să fie o cremă de mâini, produsă de laboratorul Ţ, un “produs” natural? Ce animal au muls ăştia? N-am de lucru şi îi fac semn fătucei de acolo, care până atunci mă stresase de trei ori întrebându-mă dacă mă poate ajuta cu ceva.
- Dom’şoară!
- Pot să vă ajut cu ceva?
- Crema asta de mâini…
- Da. E produsă de laboratoarele bla-bla…
- Bine, bine. De unde au cules-o ăia?
- Poftiţi?
-Ce animal au muls? Sper că de muls e vorba!
- Nu înţeleg!
Chipul ei e sincer. Clar nu înţelege. Îi arăt maglavaisul:
- Zice că e 100 % naturală.
- Da. E produsă de tra-la-la … – iar începe turuiala.
- Păi, dacă e produsă de laboratoarele lu’ şubler nu mai e naturală.
- Nu înţeleg. Dacă doriţi, avem şi una produsă de laboratoarele pizdic, dar e mai scumpă.
Adevărul e că arăt cam pârlit.
- Nu doresc.
- Vreţi să o cumpăraţi pe aceasta?
- Nu vreau.
S-a blocat. Ar trebui să aibă o reacţie, dar n-are niciuna disponibilă în magazie. Într-un târziu îşi doboară perplexitatea, îşi lipeşte pe moacă acelaşi zâmbet tâmp-prietenos:
- Vă pot ajuta cu ceva?
****
Omul are ouă. Ouă are, ouă vinde. Iar pe tarabă, anunţul, caligrafiat cu litere de-o şchioapă spune clar: OUĂ DE GĂINĂ DOMESTICĂ.
N-am priceput niciodată, de ce se spune “ouă de găină”. E o singură găină? Le face ea pe toate? E ea stăpâna omletelor? Dacă da, vreau s-o cunosc personal. Şi pe cocoşul ei. Mă rog, ideea era că găinile omului sunt domestice. Sau chiar o fi una singură? Îl întreb:
- Are cineva şi ouă de găină sălbatică?
Zâmbeşte. Ţine la tăvăleală.
-Nu, dom’le. Adică de la mine din curte, ouă de ţară, nu rahaturi din alea de găină stresată, cu hormoni, cu căcaturi.
Am înţeles. Omul vinde ouă, dar e un preţios. Citeşte “Dilema”. Sau se făcea că citeşte, până să-l întrerup eu.
- Vă place Pleşu?
- Hă?
Îi arăt spre revistă:
- A, da… scrie şi el pe aici. Nu prea. Nu prea citesc. Prostii.
- Şi atunci?
- Păi, nu era să citesc tabloide! Eu vând produse bio şi citesc asta. Că clienţii apreciază.
- Am înţeles.
- Da, nu vă supăraţi, ce legătură au ou’lili cu “Dilema”?
- Tocmai!
*****
Pizza. Simplu şi bun. Face nişte colăcei la pântece, mamă-mamă. Mă întreba una, odată, într-o pizzerie, dacă vreau sos de pizza.
- Cum îl faceţi, zic? Tocaţi pizza şi o fierbeţi?
- Nu- zice- din roşii.
- Atunci nu e sos “de” pizza, ci pentru pizza. Şi oricum, doar ciocofanu’ mânâncă pizza fleoşcăită în sos. Da’ , de curiozitate, ce sos aveţi?
- Checiap!
Bun. Deci colesterol, sănătate pură. Personal ador pizza, trăiască burţile! Există o pizzerie numită “Cuptorul cu lemne”. Mi-a recomandat-o un amic. “Pizza la cuptor cu lemne, bă”. Am aflat repede ca nu pizza era cu lemne, ci cuptorul. Oricum, în materie de pizza, am văzut multe năstruşnicii, dar ca “PIZZA SHAORMA”, de la oamenii ăştia, cuptoriştii cu lemne ( daţi o pizza pentru reclamă? ) încă n-am văzut. Adică, dom’le, dacă tot pompezi materie în venă, să ştii o socoteală. Să fie şi pizza şi shaorma. Cartofi prăjiţi, varză albă, castraveciori muraţi, pizza ca la mama ei vitregă şi boschetară. Da’ se umflă maţu’ ca sacu’ de la aspirator.
Hai, să vă aud, întreprinzătorilor! Care vine primul cu pizza caltaboşi? Dar cu pizza sarmale? Măcar pizza ciorbă de burtă? Hai, bre, că cere piaţa.
Dar de asta ce zici?
SUC DE MERE
PUR, 100% NATURAL
FARA ABSOLUT NIMIC
adaugat
extras numai prin presare
…….
Imposibil sa n-o vezi, xeroxata pe hartie galbena, cred ca a aparut in toata tara, pe la toate buticurile supermarket din cartiere…
Am auzit că există deja pizza cu sarmale. De vreo doi-trei ani. Cică au inventat-o la Jerry’s Pizza, în Bucureşti. Da’ cred că n-are checiap.
Erată: am găsit reţeta, e chiar mai nashpa decît credeam: cu checiap, boabe de porumb şi mărar.
Mă întreb dacă mai comandă cineva a doua oară. Sau chiar prima.
Se facea odata in Galati pizza cu mici, taraneasca ii zicea. Adica era o pizza gigant, cat masa, vreo 60 cm in diametru si avea pe ea tot ce e bun: bucatele de carnita, facute din compozitie de mici, cartofi prajiti, usturoi, ceapa, masline, ciuperci, the works…
Eu as minca pizza si cu sarmale si cu oltenesti
Uite-aci pizza cu ciocolata:
http://slice.seriouseats.com/archives/2006/08/chocolate_pizza_by_max_brenner.html
Alt’ dată comerţul era sufletul reclamei dar “Reclama e penisu’ comerţului”
parcă merge și mai bine având în vedere comerţul sufletesc dintre creatorii de reclame şi consumatorii pe care speră să îi seducă.
Superbe tablouri ale realității!
Iar “pizza shaorma” e și ea un efect al globalizării. Poate va urma “pizza mici shaorma”
Daca n-ai vazut deja (desi m-as mira) uite aici reclama “penisoasa” la Duster:
văd că au aia la cuptor piţe originale şi mai ieftine decât avem prin piţeriile timişorene. Chiar meriţi o pizza pentru reclamă, sau te-au plătit deja
Lucia are dreptate, acum un an au facut campanie pe bloguri cu pizza cu sarmale. infiorator
Am leşinat de râs! Chiar ar putea deveni un brand de magazin alimentar sau de restaurant: “La râsu’ cu voioşie”, sau aşa ceva:) Şaorma arboricolă, Micul de scobitoare, Omleta din şpiţ, Omleta cu şpriţ, Amandina No. 2, Melcul orb, Sarmaua nesimţită, Pizza fără “d” ş.am.d. Investeşte careva?
Corect, exista pizza cu sarmale, aveau anul trecut cel putin cei de la Jerry’s Pizza.
Ceai de fructe de padure/ tei/ musetel, etc. – 100 % natural!
Compozitie: 100 % ceai negru, aroma de macese, afine, … / tei/ musetel , etc.
Scuze : arome NATURALE !!!
Postarea asta imi aminteste de un personaj din “the cleveland show” care mereu ia ce i se spune literalmente si critica orice gluma sau gest. In fine, e bine ca te-ai prins ca era cuptorul cu lemne, nu pizza cu lemne. Eu n-as fi recomandat-o daca erau lemne in ea.
venise odata vreo doi john doe, pretini de prin america, si eu cu inc-un pretin l-am dus de sa-l fac muci prin niste bodegi de prin lipscani, si aveau si pizza, si cum ne-or ajunsera foamea pe la lingurica, le-am zis astora, bah la noi nu se zice pita cu tz ci pizda…noi (na adica eu si cu alalat din rumania) zic ne ducem sa pisam ce-om bautara si voi comandati, no ca sa radem de ei.. si astia unde nu tipa la chelnerita, ca le parea cam surda: “Four large pizda!!!”
O gaina,cam posaca,
Se privi,mirata-n cloaca…
Si-n cotetzu’ baterie,
Avu ,tamp ,o reverie…
Auzise ea-n poiata,
C-ar avea viatza stresata..
Si,ca-n mediu’ clarobscur,
N-ar scoate ou bun pe cu.r…
De o zi,scarma mahnita
Si cotcodacea scarbita:
“Auzi,fataaaaa,ce spun ei,
Ou’ meu,ar fi tip trei…
Las’,ca-l pun io pe Arvinte,
Cocosu’ nostru de curte,
Sa mi-o traga ca nebunu’,
Si-oi oua, doar de tip…unu…
ps/Offf,nu stia ca Arvinte,
Ragaia de-ngrasaminte…
Si-i scazuse libidou’
Asa ca,din sula(cloa.ca) ou’
Musai,nea Ilie,care mulge vaca,
Va face un calcul, cand va fata capra…
Si , tot lui, gaina cu privirea sui,
Ii va da raportu’, cand va scoate pui…
Pana si purcelu-i pus la socotit,
Nu mai stie scroafa, cu cati s-a..parlit…
Nea Ilie-i frant si-ar striga la luna,
Numara la oare, cu abacu-n mana..
Nu le mai da boabe, face socoteli,
Ii iese cu plusuri, da in balbaieli…
Undeva, la “centru” , un ministru tamp,
Le-a bagat pe toate in soft, intr-un “camp”
S-au amestecat, ca sa fie bine,
Si-a iesit pe dreacu, numa “bubuline”..
E zarva-n cotete, in grajduri e jale,
Cocosu-i in transa, pana-i este moale…
Totu-i parodie,multi nu au habar,
La Bucuresti,Botis,da la ..”circular”..
Vai de muica lui si a cui l-a pus,
Astia-s panarame si e putin spus
ps/Pozele pe blog
România… reclama contează
Hmm, si eu vindeam neste produse din astea cica naturale pe vremuri insa acum is lecuit…
Pe cand eram agricultor- adica imi ajutam familia in legumicultura, undeva prin sudul tarii- bagam atat de multe produse din astea ”bio” in piata de am contribuit la scaderea populatiei pe glob… atat de naturale erau.
In ala ordine de idei, ai un umor de numa’ numa… ce-am mai ras… zau!
pizza cu oua de gaina campioana(cu pedigree)