Texte de porc

E absolut uimitor felul în care golanii ăştia de la putere înţeleg să comunice cu deţinătorii de CNP emis de poliţia română. Au dezvoltat deja un metalimbaj prin care formulează în chip năucitor orice nouă ispravă. Cea mai recentă demonstraţie o reprezintă declaraţia lui Boc, conform căreia: “România ar putea renunţa la aderarea la Euro, la termenul prevăzut anterior, 2015″

Monumental, nu? Boc stabileşte ce vrea România! Unde dracu’ găsesc ăştia asemenea monumentale resurse de tupeu? De fapt informaţia corect formulată sună astfel:

datorită imbecilităţii găştii Boc-Băsexu-Udrea, catastrofa din economia românească şi fukushima din finanţele naţionale ne pun în situaţia în care obiectivul de aderare la Euro, în 2015, este absolut imposibil de atins!

Altfel spus: am zdrelit-o! Am făcut-o căcat cu stafide şi pe asta! Ca pe Schengen, ca trăitul bine, ca tot ce ne pică nouă, portocaliilor, prin mână.

Dar nuuuu, nu tati. Boc are texte: cică România ar putea renunţa. Da, dom’le, şi Faru a renunţat anul ăsta la câştigarea Ligii Campionilor. Şi mă-ta, Bocule, la speranţa de a avea un copil zdravăn la cap şi cu bun-simţ!

6 comentarii

Filed under Rabbi zice

6 Responses to Texte de porc

  1. Acuma, Rabbi, doar nu crezi ca bocu glasuie din proprie initiativa… Doar se stie ca-i “decit” gaura prin care se slobozesc in atmostera emanatiile nascute la betie sub chelia prezidentiala.
    Banzai!
    Scuze ca nu poci scrie romaneste de pe computerul asta. N-am drepturi sa pot instala tastatura romaneasca :(

  2. si eu voi renunta….pe veci, la romania !!!

  3. petre

    As putea renunta si anu’ asta sa ajung pe Luna. Dar dupa 2015…

  4. draga rabbi lasa-l naibii pe boc nu merita nici macar sa fie pomenit. desi il vezi si auzi el nu exista si cum sint o persoana realista nu cred in ceva ce nu e real

  5. Nostradamus

    Aferim , rabbi , aferim … !!!!!!!!!!!!!! :(

  6. Mordechai, pun si eu centii mei:
    pina la urma nu conteaza ce spune un pitic bolnav de aroganta, care stie ca nu mai are mult pina o sa cada de taaare de sus si o sa-si zdreleasca turul. El vorbeste, dar cine il asculta? Din cite inteleg politicienii romani sint in mare parte ignorati asa cum a fost betivul nr. I la intilnirea capetelor de tari.
    Poporul nu-l asculta, doar scuipa catre el cu ciuda si dispret: ia uite-l bai si pe piticania ce mare se da…..s-a ajuns al dreaq si asta!

    Nici nu stiu ce e mai bine: sa fie auziti sau sa fie ignorati! Doar sint totusi la conducerea tarii. Si taie si spinzura dupa cum le vine lor mai bine. Se intimpla si in tari mai mari………………………… :(

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s