Logic. Un  film pe toate gusturile până la urmă.

Aşa mi-a venit mie. Şi cu asta basta!

“Eventualul polei rezultat pe baza fenomenelor instituite prin cod galben” Emil Boc. Prim Ministru al României. A instituit fenomene. Ptiu!

Radu Berceanu e ministru al transporturilor. E la al treilea mandat în fruntea acestui minister. Nu se ştie de ce. În afară de grozava renegociere a contractului cu Bechtel şi gropile din asfalt nu ştiu ce a realizat ăsta. Bun, iată ce ne anunţă omul:

“Iarna asta ne-a dat peste cap cu toate sumele alocate la intretinere, care la ora actuala sunt depasite de vreo patru ori si probabil ca o sa luam de la reparatii si la vara o sa ne intrebati de ce avem gropi sau de ce nu am asfaltat, nu am mai terminat o bucata de drum”

Limpede, nu? Stai şi te întrebi ce fel dracului au construit ăştia bugetul! Cât de cretini sunt ăştia dacă nu sunt în stare să construiască un buget care să reziste mai mult de un trimestru? În afară de nevoia de bani a firmelor de partid şi de calculul parandărătului ce alţi parametri au fost luaţi în calcul de neisprăviţii ăştia? Ce fel de nesimţit conduce ministerul transporturilor dacă ni se serveşte cu atâta lejeritate că: “la vară să nu întrebaţi de ce avem gropi sau de ce nu am asfaltat?”. Prostia şi incompetenţă acestor nesimţiţi  a depăşit orice limită imaginabilă.

Recent ne anunţau de ce urmează să plătim de 4 ori preţul pentru un tronson de 55 de km de autostradă. Nici mai mult nici mai puţin de 4.8 miliarde de euro. Explicându-ni-se că în preţ intră şi bugetul pentru întreţinere. Acum aflăm că un buget înainte stabilit e depăşit de 4 ori după numai 2 luni!!! Tot de 4 ori! Facem un calcul să vedem la ce valoare poate ajunge tronsonul ăla, după această logică?

Argumentul imbecil pe care îl servesc cretinii grăbiţi să apere bocul şi berceanul este acela că a nins. Ia duceţi-vă în pula mea! Nu v-a zis magarul vostru suprem că iarna nu e ca vara? Când alergaţi după voturi şi ciordeli de voturi nu ningea?

Ninsoarea asta n-are niciun rost. Ştiam că autorităţile noastre sunt de rahat şi dacă ningea doar 5 minute. Era clar că firmele partidului, care umflă maţu’ din bani de “deszăpezire” nu or să facă nimic. Că suntem neputincioşi. Aşa că acum ninge aiurea. Doar ca să ne enerveze.

Poate zăpada asta are un singur rost. Să-i întârzie plecarea lui Mazăre la carnaval. Asta în condiţiile în care în Constanţa e un dezastru. I se rupe lui. El are treabă cu samba. Nivelul său de nesimţire e perfect justificat de scorul electoral. Şi? Până la următoarele alegeri uită pulimea. Încă nişte livrări de pachete cu orez, zahăr şi ulei şi şi-a scos voturile.

P.S. Am înţeles că imbecilii au închis autostrada şi au deviat traficul pe vechiul drum, de la Lehliu. Dovadă de cretinism. Drumul ăla e în condiţii şi mai mizerabile. Aşa că cei care riscau să rămână înzăpeziţi pe autostradă sunt trimişi acolo unde au certitudinea ca vor fi înzăpeziţi. Bun! Unde se rambursează valoarea rovinietei aferentă lunilor ianuarie şi februarie?

În general mă calcă pe nervi faza asta: hai să scriem pe blog despre cum e să scrii pe blog. Sau hai să facem un blog ca să scriem despre cum e să ai blog. Sau hai să fiu blogger ca să scriu despre bloggeri. Sau… hai că aţi prins faza.

Dar pâna la urmă de ce să nu vorbesc oleacă şi despre prietenii bloggeri? Adică de ce ar merita Boc să vorbesc despre el mai mult decât Crivăţ? Evident, despre Andrei aş avea cu toooootul alte lucruri de spus decât despre lilipuţan. Şi uite aşa mi-a venit o idee cum nu se poate mai tâmpită. Ce ar fi să îmi imaginez că fac un film cu bloggeri? Ideea e destul de tâmpită ca să nu o las baltă. Aşa că am început să fac castingu’. Dacă tot bat câmpii, măcar să o iau dungă pe arătură. Aşa că Hollywood, păzea că te scot din criză.

Şi uite aşa se naşte încă o leapşă tembelă, că ducea blogosfera lipsă de prostii. Da’ chiar mă amuză ideea. După îndelungă chibzuială şi abţiguiala aferentă am decis distribuţia. Şi e după cum urmează ( Vaga asemănare fizică a fost un element de care am ţinut seama, dar cred că mai degrabă datele de personalitate au primat. Mă rog, e cum e!):

- Arhi. Pe Arhi nu poa’ să-l joace decât Danny Aiello. Deşi… naiba să mă ia dacă nu l-aş altoi pe Aiello cu Jeff Bridges ca să se potrivească pe rolul ăsta.

- Constantin Gheorghe. Pe prietenul Constantin Gheorghe nu l-ar fi putut juca decât Brando. Sau regretatul George Constantin. Dar sunt amândoi plecaţi dintre noi… Aşa că aş face o combinaţie dintre Charles Durning şi Sean Connery.

- Cabral. Aici lucrurile sunt cum nu se poate mai simple. Denzel Washington. Deşi… şi aici, parcă aş lua ceva şi din Bruce Willis. Ceva bun.Aiuritor, nu?

- Chinezu. John Tuturro. Musai. Şi ceva din Tom Hanks cu accent moroşan.

- Ciutacu. După ce l-am văzut pe Jack Nicholson în Hoffa… e clar. Dar şi de data asta aş pune şi ceva din Edward Norton. Cine îl cunoaşte pe Victor înţelege de ce.

- Vlad Petreanu. Când e vorba de Vlad alegerea e al naibii de complicată. La prima strigare aş spune Mathew McCounaghey. Dar n-aş zice ba nici la un Russel Crowe ( care a mai jucat şi în alte filme, nu doar în “Gladiatorul”). Şi până la urmă cred că nu. Hugh Laurie. Categoric! Indiscutabil!

- Turambar. În fine, nu aveam cum să-l omit tocmai pe cinefilul Turambar. Pentru care aş pune la muncă un franţuz. Jean Reno. Cu doi stropi de Depardieu.

Gata. Cum vedeţi, nu m-am putut opri la un singur nume la niciunul dintre bloggeri. N-are holiudu’ actori pe măsura noastră, dă-i dracu’! Distribuţie avem, scenariul se scrie zilnic.

Leapşa asta merge către: Lucia, Mana şi Simona. Şi către oricine vrea să o mai ia. Cei pomeniţi mai sus sunt poftiţi din oficiu să o preia.

Na!

Prietenul Karakas îmi trimite o chestie care cică ar fi un răspuns al celor de la Renault către unul dintre clienţi. N-aveam cum ţine asta doar pentru mine.

Văd chiar acum, la emisiunea lui Vlad Petreanu “Săptămâna de ştiri”, că ediţia italiană a revistei Wired a propus ca Nobelul pentru pace să fie acordat… Interneului. Argumentul? Promovarea dialogului şi democraţiei.

Acum Internetul personal e puţin ocupat şi nu se poate deplasa. Altfel ar accepta premiul. Că dacă l-a luat Obama, la fel de bine îl poate lua şi domnul AH1N1. Dar, cum ziceam, internetul e luat cu treburi, aşa că premiul ar putea fi decernat unui internaut. Şi mă gândeam că mi-ar prinde bine ceva parale aşa că zic să mi-l dea mie. Păi eu povestesc despre o ştire auzită la Antena 3 şi dau link spre Realitatea. Nu e asta cea mai bună dovadă că că promovez dialogul, pacea şi alte căcaturi?

Eu ? Asta:

Ştirea asta s-a tot învârtit prin lume vreme de câteva zile. “Liga Scriitorilor din România” cere canonizarea lui Eminescu. Multă lume amărâtă !

Nu cred că e nevoie să  îmi mai afirm dependenţa de Eminescu. O cultură importantă se aşează pe temelii solide. Iar pentru cultura română nimic nu-l poate înlocui pe Eminescu. Nimic! O cultură creşte prin adăugare şi nu prin substituţie. Nu am fost niciodată de acord cu cei care îl socotesc pe Eminescu desuet, demodat, inadecvat sensibilităţii moderne. Îl citesc cu bucurie pe Whitman, pe Traian T. Coşovei, pe Borges, Saramago, Murakami, Camus, Faulkner, Bruckner sau Bulgakov ( într-o înşiruire aiuritoare şi de-a valma). Dar descoperirea oricărei noi păduri, oricât de încântătoare ar fi, mă va trimite mereu cu gândul la nucul din fundul curţii, din casa copilăriei. Şi cu asta am spus tot ce era de spus.

Am încercat să desluşesc rostul acelei propuneri, trecând peste prostia năucitoare şi bigotismul evident. De ce ar trebui canonizat Eminescu? De ce ar fi nevoie de aşa ceva? Am întâlnit deseori asemenea manifestări ciudat, născute dintr-un fanatism periculos sau dintr-o devoţiune scăpată din curtea raţiunii. Eminescu e mort de 121 de ani. Opera sa e încheiată. Nu mai poate adăuga nimic. Şi aici intervin fanaticii, care cred că ridicând o statuie în plus, inventând un nou fetiş ori canonizându-l pe poet pot spori cu ceva măreţia lui. Ceea ce e o prostie.

Eminescu trebuie citit, nu adorat cu habotnicie. Nu de canonizare are nevoie Eminescu, ci de citire şi recitire. Argumentaţia cu care iniţiatorii propunerii încearcă să îşi susţină ideea este pur şi simplu imbecilă.

“Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu, era ortodoxă”

“Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română“

Argumentaţia e rău confecţionată. Stupidă. “Eu nu cred nici în Iehova/ Nici în Buddha Sakya-Muni”. Doar ignoranţa şi habotnicia pot naşte asemenea prostii. Nu pe calendarul atârnat de babe habotnice deasupra aragazului din bucătărie e locul lui Eminescu.

O religie se întemeiază pe habotnicie, ignoranţă şi superstiţie. O cultură pe operele celor trăitori în acea cultură. Noi am reuşit să facem un ghiveci din amândouă. În ultimii ani am văzut exprimată tot mai des dorinţa de demitizare a lui Eminescu. Demers oarecum corect. Nu de mituri şi ridicole fetişuri are nevoie cultura naţională.

Am citit articole în care era scrutată viaţa lui Eminescu, măsurându-se concentraţia de sfinţenie de acolo, pentru a se vedea dacă se potriveşte cu tâmpita propunere a celor de la “Liga Scriitorilor”. Ceea ce e la fel de greşit. Am auzit comparaţii între Eminescu şi Nichita, în care se susţinea superioritatea lui Nichita argumentată prin “o mai mare modernitate a limbajului”!!! Nici mai mult nici mai puţin! Altă prostie ! Iar Picasso e mai modern decât Da Vinci, nu? Tot astfel cum Burj Al Arab e mai modern decât domul din Milano. Îi înţeleg şi pe cei care, sastisiţi de perfuziile cu aceleaşi stihuri livrate didactic în manualele de literatură, în anii de şcoală, devin alergici la poet. Mai ales după ce aceleaşi versuri sunt mereu însoţite de stupide şi căznite comentarii ale unor profesoare plictisite şi îngheţate în rutină. La fel de sastisiţi ne putem declara şi de “2+2= 4″ impus cu anasâna, tot pe băncile şcolii. Dar asta nu ne împiedică să revenim la operaţia cu pricina ori de câte ori e nevoie.

Ca să închei: nu de canonizare are nevoie Eminescu. Ci de citire. Şi recitire.