Mai întâi am şters pagina care era aici mai înainte. Pentru ceea ce se întâmpla aici ne e de ajuns cufărul piratului.
Apoi am pus în loc paharul acesta cu bragă. Adică un locşor unde să mai tăifăsuim şi off topic între prieteni. Şi să pomenim de cele după care tânjim şi greu se mai găsesc. Sau deloc. Cum ar fi un pahar rece cu bragă.
pentru achimistii contemporani care numai la gustul banilor se gîndesc pun si eu din profetia altor indieni a caror conational am fost 4 ani:
Cree Indian Prophecy
Only after the Last Tree has been cut down,
Only after the Last River has been poisoned,
Only after the Last Fish has been caught,
Only then will you find that
Money Cannot Be Eaten.
mai mult dupa ce (’mi) revin cu povesti din pacat adevarate.
By: ciupico on aprilie 21, 2008
at 2:45 pm
de fapt ca sa întelegi de ce am devenit dintr’o data cabotin am sa’ti raspund ca asta era afisul pe tejgheaua “alimentarii” de unde tocmai ma întorc. e un magazin în care micii producatori s’au reunit într’o cooperativa si îsi vînd produsele fara intermediari si fara euri. si asta sub nasul unui supermarche ( ce are filiale si în românia) si de vreo 10 ani vad ca rezista. ba au mai deschis si un alt magazin în alt cartier. partea nasoala e ca ele , cartierele, sunt de sînge albastru. consecinta e ca tot aia cu bani se îngrijesc de mate. restul , la carefour la coada la euri.( veniti, sunt în promotie!)
By: ciupico on aprilie 21, 2008
at 3:04 pm
Da. Au mai deschis un magazin. Vor mai deschide încă două. Se vor transforma în franciză. Vor fi listaţi la bursă şi ne întoarcem de unde am venit. La super-hyperul pomenit de tine eu nu calc. Din motive detestabile, dar nu calc.
By: Mordechai on aprilie 22, 2008
at 2:30 am
Salam-alaikum!
vorba lui fane masonu’ “I’m back in the saddle again” !
deci pentru domnu’ Constantin : vasu’ “Tagine” cu tugui vine cu primul camion. daca vrea Allah dupa 15-16 plec spre roumania si as putea sa’l carabanesc cu mine ( oricum am luat doua - unul si pentru mine)
dar sa nu calaresc alaturea de subiect:
deci pentru cei interesati o reteta de Tagine nesorbita din carti de bucate sau cu ajutorul lui google ci soptita de Samira (Marrakech- Medina):
viandes ( agneau, mouton, veau, poulet)
2gousses d’ail
1 ognion
persil+ coriandre frais
épices: sel , poivre, gingembre, paprika , safran( un peu pour la couleur)
huile d’olive
legumes toutes sortes
1-2 verres d’eau
1/2 heures cuire la viande , ensuite rajoutes legumes ( carottes, courgettes, p.d.t , pt. pois, citron confit) encore 1/2 heures
a la fin ajoute éventuellement olives (verts)
fireste totul facut în vasul respectiv.
acum daca aveti vas pentru couscous pun si o reteta maison (tot de la Samira)pentru couscous.
viande , huile d’arachide + huile d’olive ( 1/2 verre chaque)
sel , poivre, gingembre ( 1 cuiller chaque) safran un peu (pour la couleur)
persil frais , purée de tomates
2 ognions
laisser 1/4 heure au petit feu.
ensuite on ajoute les légumes:
1ère partie: carottes, navets, chaux, fèves des marais
1/2 heures cuire
2éme légumes: courgettes, potiron, sauce de tomate (1/2 kg tomates)
- ensuite on met le couscous dans le recipient special avec un peu d’huile 1/4 heure sur le feu
-ensuite on met la semoule dans le plat avec 1/2 verre d’eau sans cuire
-on met met ce couscous à la vapeur (2 ème cuisson)
-3 ème cuisson: on rajoute du sel et 2-3 cuillères huile d’olive.
acum continui sa spun ca cel mai bun couscous l’am mîncat la bruxelles facut de ( tunisianul) Rachid 
dar piesa de rezistenta în Marrakech a fost fara îndoiala “poulet au citron”
am mai avut si la Fes ceva aventuri culinare dar am plictisit destul.
By: ciupico on mai 1, 2008
at 11:33 am
sper ca ultimul comentariu (5) sa nu apara: merci
By: ciupico on mai 1, 2008
at 12:19 pm
ţi-am mai zis, bre, că nu mă tăvălesc pe jos după cuş-cuş. Da’ cu pouletu’ ăla m-ai nimerit.
By: Mordechai on mai 1, 2008
at 11:15 pm
By: Mordechai on mai 2, 2008
at 6:48 am
Ciupico, un multumesc din toată inima! O să încerc reţeta. Nu cred că lipsa vasului cu ţugui va fi o scuză dacă o dau în bară!
By: Constantin Gheorghe on mai 2, 2008
at 10:27 am
Bragă, bragă… Ce gust are chestia asta? Deja înghit în sec, iar o mie de kilometri pentru o bragă zău nu ştiu dacă merită să fac
By: Satmareanca on mai 3, 2008
at 3:54 pm
domnu Constantin , nu aveti pentru ce .
uleiul ala e de Argan? ca am pus de o comanda.
apoi eu cu camila nu m’am încurcat ( iar pe Camilla n’am vazut’o) în schimb vreo 2 proprietari de camile ( un fel de pesti) ne’au alergat cu scuterele prin toata gradina Menara caci am dat peste concurenta care te factura la minut
în rest impresionant : ca o concluzie, o saracie care chiar daca te harcela cîteodata (aia mici si aia cu serpii lor chinuiti), parea mai demna decît cea “plîngacios” româneasca.
si lumea e saraca nene! de la ala mic ce munceste în fabrica si pîna la ala chior ce sta la mila turistilor orbi din souk.
By: ciupico on mai 4, 2008
at 7:23 pm
Asa cum ti’am promis am sa amintesc niste întîmplari demne de braga de odinioara. Nu de alta, dar poate am sa fac pofta de scris si altora, caci material exista cu prisosinta. Baiet fiind bateam dealurile Neamtului pe traseul lui Calistrat Hogas, cel care’si plimba pisica de la o mînastire la alta. Deci cunosteam “muntii” si mînastirile din zona cam ca pe buzunarele mele si ajunsesem la performanta de a le “vizita” zilnic în preajma orelor de masa. Si uite asa posteam cam toata vara cel putin la masa de prînz. Tot în perioada aia am prins o adevarata placere în a gati buretii
(” ciuperci” pentru sudisti) în diferite feluri si a face tot felul de serbeturi si dulceturi, caci erau pline locurile de fructe de padure. Asa ca exact cum la unii le ramîn tatuajele din puscarie, asa si mie mi’a ramas însemnat în minte gustul si parfumul serbeturilor si dulceturilor de alta data. Cum la bureti mai merg si acum cu placere, la zmeura si mure nu, din cauza ca au disparut “parchetele” din preajma, unde erau din abundenta odinioara. Asa ca acum, aflîndu’ma turist pe la mînastiri, cedez subit, de pofticios nevolnic ce sunt si cumpar de la niste taranci ( alea cu agricultura de subzistenta si telefon mobil ) de pe marginea santului un borcan cu serbet de zmeura si unul cu dulceata de nuci. E drept ca la fel de mare ca pofta era si reticienta. Si desi am încercat sa ma port ca un cunoscator, în fata atitudinii înalt profesioniste, întarite de telefonul cu camera, n’am reusit sa scot o reducere mai mare de 1 ron. Si datorez succesul asta faptului ca o deranjam de la un sms în care, din cauza milogirii mele, scria deja prea prescurtat ca nici ea nu mai stia ce’a vrut sa spuna.
-Hai dom’le , da, mata stii cum toate sunt scumpe, acu si zaharul si toate cilea…hai ca ti le las la 8 lei borcanu ! amîndoua cu 15.
-8 lei ? , spun eu replica din “The Life of Brian”, cu intonatia aferenta .
-8 lei? repet exact ca în film. Degeaba, nu rîdea nimeni. Si apoi ea parea deodata ca’si regasise sirul din sms , asa ca am cedat poftelor si favorului ce mi l’a facut si le’am luat pe amîndoua cu 15 ron. Ca sa las totusi o nuanta de învingator am aruncat asa un :
-vezi ca daca nu sunt bune, mîine ti le aduc înapoi.
-da, da, spuse ea vadit impresionata cu barbia în piept si cu mintea la sms-ul pe care îl scria cu o viteza si o dibacie demna de tarancile noastre de la munte.
Acasa , degustînd pe rînd , satisfactia leului economisit a fost deplina. Erau o porcarie desavîrsita ambele si amîndoua. Niste “aia” colorata cu gust si miros de dr. Oëtker si un fel de muci ca niste masline ce pluteau într’un lichid ce semana puternic cu un ulei de masina, schimbat la 50.000 de Km.
Deci, pentru cine are posibilitatea, îndemînarea si ingredientele, pun mai jos reteta de serbet de zmeura urmînd ca poate în alta zi s’o arunc si pe cea de dulceata de nuci.
-Un pahar (250 ml) de sirop de zmeura ( de padure ! - caci diferenta în parfum si gust cu cea de gradina e cam cea de la ciomolugma la sulina – a se întelege ca fiecare are savoarea ei dar si serbetul pretentiile lui)
- un kg de zahar
-un melesteu
- o oala înalta ca s’o tii bine între picioare.
Se aduce la fierbere siropul cu zaharul pe foc mic, mestecîndu’se cu grija ,dupa care (cînd începe sa fiarba) se ia de pe foc si tinîndu’se între picioare
( atentie , frige !) se începe a se mesteca cu facaletul într’un singur sens (nu ma întrebati de ce !) , ca pe un nes pîna cînd începe sa’si schimbe culoarea si sa se întareasca.
Atentie mare caci pare simplu în aparenta dar va trebuie un good timing si oaresce îndemînare si constanta la mestecat, ca altfel se face “coarda”
( adica o bomboana uriasa, sticloasa de zmeura !) ; daca culoarea vireaza spre translucid, aia e, ati pus de o coarda si sugeti acadele la greu !
Normal ar trebui sa va dea un borcan de serbet , cu textura casanta, pe care îl serviti cu lingurita într’un pahar de apa rece de la fîntîna si cu multa aroganta cînd va vin prietenii în vizita.
Voi va mai aduceti aminte cum parintii nostri îsi serveau musafirii cu o farfuriuta de dulceata facuta maison, iar vara cu un pahar de socata sau o lingurita de serbet ?
p.s. Evident ca nu am înapoiat borcanele. Dar am reusit sa aflu cum scapa ele (tarancile) de coarda: pun juma’ de pahar de sirop si un pahar de apa si restul cît le lasa inima zahar. Rezultatul îl gasiti pe marginea santului , în preajma mînastirilor ca pe o delicatete locala si semn de adaptare a taranului român la globalizarea ce ne chinuie pe toti.
Si pentru încheiere, în speranta ca mai citesc si niste tarani blogul lui Mordechai si nu doar Tuca, pun si un link al unor britanici pe care îi cunosc personal si care la pensie s’au mutat în Franta si s’au apucat de dulceturi. Ce fel de dulceturi ? de’alea care’s facute cu har si pasiune si nu între doua sms-uri cu gîndul la cursul euro-leu si la
” frige’l pe sucker ca oricum nu mai trece pe aici cel putin 10 ani ! ”
Va pun linkul exact la pagina cu produsele lor caci situl e al altora din America. Cred ca mai am un borcan pe undeva si am impresia ca pe eticheta scrie adresa lor web. Daca sunt interesati am sa verific.
http://www.thenibble.com/zine/archives/tea-together-gourmet-jam.asp
By: ciupico on mai 10, 2008
at 8:33 pm
p.s. 2
Alte sfaturi pentru reusirea serbetului:
Se fierbe la foc iute (si nu mic cum am scris mai sus, acu’ mi’am adus aminte de relatia “coarda-foc mic” ) si vasul trebuie sa fie acoperit!
Legarea siropului: cînd începe sa se basiciasca si se îngroasa (gluma) înseamna ca este aproape (de) legat si trebuie suspendat si încercat. Încercarea e treaba aia cu picatura de sirop într’o canita cu apa rece. Se ia siropul între degete si cei care stati toata ziua cu degetele în nas procedati ca la facut bilute. Daca biluta se strînge e gata , daca nu se strînge se pune din nou pe foc si se “mai trage odata”. Atentie! cînd faceti bilute luati oala de pe foc.
Daca v’au iesit bilutele se lasa oala sa se odihneasca un pic. Dar sa nu se raceasca de tot ca dupa aia de geaba îl mai frecati.
Succes maica!
By: ciupico on mai 10, 2008
at 9:26 pm
Ei, Ciupico. Ce nostalgii mi-ai trezit … şi ce oftică, la nivelul unor papile.
By: Mordechai on mai 11, 2008
at 12:48 pm
