Negociere

– E comunişti, dă-i în pizda mă-sii !

Hârâie din gâtlej, aspiră, extrage materie verde pe care o mestecă iute prefăcând-o apoi într-o flegmă virilă pe care o scuipă dibaci chiar lângă vârful bocancului.

– Bă, Ţâmburuş, ţi-am zis să nu mai scuipi pe jos că te dau afară ! îşi iese Ventuză din pepeni.

Ţâmburuş ridică din umeri fără a-şi urni privirea din pământ. Se scobeşte între dinţi cu unghia de la degetul mic. Se opreşte puţin. Adulmecă. Fornăie din nări. Priveşte când la unul, când la altul.

– Băi, care te-ai băşit ? Bă, Ventuză, păi eu n-am voie să scuip, da’ ăştia are voie să se băşească ? Hă ? Care te-ai căcat pe tine,bă ?

Ăilalţi chicotesc. Îşi dau coate. Lingurică s-a înroşit. Ţâmburuş îl dibuieşte iute. Mijeşte ochii şi îi spune cu voce mârâită:

– Bă, Lingurică fi-ţi-ar maţele ale dracu’ ! Ce facem noi aici, bă ? Facem şedinţă sau ne căcăm pe noi ? Ia, dă sticla aia să nu te cufureşti.

– Hai, bă, lăsaţi băutura şi băşitul că pute aici … şi mai lăsaţi dracu’ şi ţigările ! Şi să nu mai scuipi, Ţâmburuş, că te ia dracii. Hai să ne hotărâm că ne aşteaptă ăia.

Ventuză îşi ia în serios rolul. Păi nu e el lider local ? E. Ăilalţi se foiesc pe scaune. Alde Cireaşă sparge seminţe şi adună cojile pe un ziar. O coajă i-a rămas crăcănată pe bărbie, dar asta nu pare a-l stânjeni deloc. Reuşeşte să fumeze, să spargă seminţe şi să vorbească în acelaşi timp. Cu vorba-i repezită în care vocalele sunt înghesuite iute între consoane, iar cuvintele se bagă unul cu nasul în curul celuilalt:

– Ce’smaivorbim noi acişilea dac’ăidelabucreş a hotrâtdeja s’facăalianţ’cuăşt’? îşi articulează logic mirarea.

– Păi, ăia s-a aliat la ei, tre’ să ne aliem şi noi. Că aici e chestii locale şi alea… cum le zice, bă, Florică ? în interpelează Ventuză pe intelectualul local al partidului.

– Priorităţi locale ! răspunde Florică. E singurul dintre ei care are calculator şi internet. Deci e un fel de intelectual al organizaţiei locale. Apoi adaugă:

– Da, bă ! Da’ aici ei e cinci şi noi şapte ! Aşa că aici majoritatea e la noi.

Enunţul e corect aritmetic. Pe Ţâmburuş l-a convins. Aşa că mai scapă o flegmă verde. Apoi ţâşneşte de pe scaun:

– Lingurică, futu-ţi pizda mă-tii ! Iar te-ai băşit !

Lingurică s-a înroşit tot. Îngaimă:

– De la varză, bă… maţele…

– Dă-o dracu’, bă, Lingurică ! Noi aici suntem echipă de negociere sau ne căcăm pe noi? se indignează şi Ventuză. Deci primaru’ e la ei. Da’ consilierii e majoritari ai noştri. Că alde băşinosu’ ăsta de Lingurică şi Cocleală a trecut la noi.

– Da’ chiar aşa … alde Cocleală unde e?se miră Florică.

– Nu vine, că e veterinaru’ la el. Îi fată purceaua, da’ a zis că votează ca mine! lămureşte Ventuză problema. Bă, ce le dăm şi ce le cerem ?

– Băi, le fut muma în cur ! Io cu ăştia nu mă aliez ! Am proces cu pământu’ cu alde Sfeclă şi tu vrei să mă aliez cu el ? se răţoieşte Ţâmburuş. Chiar atunci se deschide uşa şi intră “ăilalţi”. Sfeclă, Spaniolu’ şi, surpriză, Cocleală.

– Ce-aţi venit, bă, aşa de repede ? se miră Ventuză. A fătat, bă, aia ?

Cocleală dă din cap, cu privirea plecată. E stânjenit de ceva. Sfeclă lămureşte imediat lucrurile:

– Bă, Cocleală s-a întors la noi. Aşa că acum suntem şase la şase.

– Da’, bă, Cocleală ? se miră toţi într-un glas.

Cocleală dă din cap cu obidă.

– Păi de ce, bă, traseistule ? Uite, bă, Ventuză cu ce ne-am procopsit noi de la ăştia : cu băşinosu’ de Lingurică şi cu traseistu’ de Cocleală.

– Lăsaţi-l, bă, şi voi ! hlizeşte Sfeclă. Acu’ a aflat că ăla mare a lu’ Spaniolu’ a lăsat-o borţoasă pe fi’sa.

Lingurică de emoţie scapă încă o băşină. Una sonoră, cu personalitate şi stropi.

– Să-ţi fie de bine, bă, Lingurică ! îl felicită Sfeclă rânjind. Hai, bă, la Talibanu’ să bem. Hai, Cocleală, să faci cinste ! Că o să fii bunic, bă !

Cocleală dă din mână a lehamite şi iese. Îl urmează toţi. Sfeclă şi Ventuză ies mai la urmă.

– Ăştia ai lu’ Spaniolu’ sunt de neam futăcioşi, bă, Sfeclă ! De ăştia aveţi voi, bă, la partid !

– Las, bă, că şi ai lu’ Cocleală … e curve dă neam…

– Da’ , bă. Da’ acum e tot la voi şi alea.