De ce scriu despre România

M-am obişnuit cu ideea că astăzi mai totul e fabricat în China. Aşa şi leapşa pe care o servesc dimpreună cu tutun şi cafea. O leapşă plecată de la Vlad. De ce scriem despre România?

Fratele chinez a scris deja aşa de bine despre asta că nu mi-a mai rămas mare lucru de spus. Şi ca întotdeauna când nu mai e mare lucru de spus răspunsul s-ar putea să fie mai lung decât e cazul.

De ce scriu despre România?  Pentru că îmi pasă. Nu am scris niciun rând despre Nepal. Nici despre tehnica grecească de înfăşurare a sarmalelor. Pentru că nu-mi pasă. Dar despre România scriu mereu, cu năduf, cu disperare şi, nu de puţine ori, cu silă. Dar scriu pentru că îmi pasă. Mai ales cu disperare. Din disperare. O disperare rău disimulată în sarcasm, uneori. Ori cu prefăcută lehamite.

De fapt, deşi uneori e prea puţin evident, de fiecare dată, în ceea ce scriu, fac un inventar al inadecvărilor. Al înadecvării României întâmplate cu cea din gândurile şi aspiraţiile mele. Şi întotdeauna încerc să îmi fabric argumente care să valideze aserţiunea că România este ţara mea. Şi ţara mea, nu doar a lor. Un citat pe care îl invoc frecvent sună astfel: e lumea lor, noi doar trăim în ea. Ei, bine, scriu despre România tocmai pentru că încerc să fac din ea, puţin, şi ţara mea.

N-am scris şi n-am să scriu niciodată rău despre ţara mea. Dar n-am să încetez să-mi vărs obida, să spun ceea ce îmi pare strâmb ori stricat aici, să merg până în ţinutul invectivei, dacă este nevoie, pentru a spune ceea ce cred eu că e de spus.

De ce scriu despre România? Pentru că, inargumentabil, dar feroce, mă simt copleşit de dor. De dorul de o Românie altfel decât cea pe care o siluesc alţii în fiecare zi. Pentru că nu îmi place maimuţăreala unor ridichi care cred că e fenomenal de expresiv să duci mâna la piept când stai în chiloţi galbeni şi se cântă imnul ţării, pentru că aşa i-au văzut ei pe alţii, în alţi chiloţi, de alte culori. Dar nu sunt în stare să cânte mai departe de al doilea vers din imnul acela. Pentru că nu cred că România e suma mâinilor duse la inimă şi a intonărilor de imn, nici suma medaliilor atârnate de gât sub tricolor, ci suma, mai tristă, a rândurilor noastre de aici. Suma dezamăgirilor şi angoaselor noastre. Şi abia când suma aceasta va fi mai mică, tot mai mică voi simţi că România e şi ţara mea, nu doar că trăiesc în ea.

Care e finalitatea demersului? Ce clintim cu rândurile noastre? Nu ştiu. Atunci când rămas pe o plută, vâsleşti cu palmele, vânturare apei nu schimbă nimic din învolburarea oceanului. Valurile născute din mişcarea palmelor nu înseamnă nimic în risipa de valuri a apei celei mari. Dar se întâmplă ceva: puţin, aproape insesizabil, barca se mişcă, apropiindu-se cu nişte centimetri, cu nişte metri, de un ţărm iluzoriu. De asta scriu.

Iar acum trec leapşa aceasta mai departe şi altora. Vlad, Constantin Gheorghe, Victor şi Turambar… spuneţi şi voi.

Advertisements

10 Comments

Filed under Rabbi zice

10 responses to “De ce scriu despre România

  1. Adrian SM

    Bine zis Rabbi. Nu mai e nimic de adaugat.

  2. @Adrian SM
    Ba sigur aveţi şi voi ce adăuga.

    @C
    Avem. Sigur avem.

  3. matilda

    Bravo , foarte bine scris ! Felicitari sincere ! Nu noua trebuie sa ne fie rusine cu tara noastra, celor care isi bat joc de ea sa le fie rusine !

  4. Ruşine nu de ţară îmi e, ci de ce am făcut noi din ea.

  5. lol's

    Rabbi idem ! Cu Dumnezeu înainte. Sănătoşi sa fim!

  6. Adrian SM

    Nu mai stiu ce sa adaug Rabbi, chiar nu stiu. Lucrez la un supermarket unde am parte de sicane, tracasari , bataie de joc din partea unor indivizi carora nu le-as da pe mana magazinul satesc din Corbu. Am obosit si nu cred ca mai am mult pana voi bate pe vreun sef.Si ce sperante ne puneam in investitorii straini, in multinationale, ca ce bine va fi, ca va curge lapte si miere… O laie.Tara asta e doar o vaca buna de muls iar noi niste fraieri care se rup muncind pe bani putini pentru spoliatori. Eu nu vad alta solutie decat o adevarata revolutie, da una pe langa care evenimentele de la Teheran sa para un bal de domnisoare. De politicieni nu zic nimic.Afara de cei pentru care am votat la europarlamentare nu vad oameni politici cat de cat adevarati. Dar si ei activeaza in strainatate si problemele noastre se pot rezolva doar acasa.Vorba lu Titulescu: nu exista o buna politica externa fara o buna politica interna.
    PS Scuze pentru litania asta.

  7. adc

    Mândră corabia,
    Naşpa cârmaciul.
    Mândră corabia,
    Tâmpit echipaju’.
    Mândră corabia,
    Să sar n-am curaju’.

  8. mary_lou

    Eu simt despre România pe aceeaşi lungime de undă!

  9. Moshe & Mordehai a scris unul dintre cele mai emotionante texte pe care le-am citit in acesti ani, pe monitor sau pe hartia unui ziar. E scris cu pasiunea, cu amaraciunea, cu tristetea unei sperante neimplinite in destinul acestei tari. Ma bucura totusi ca vaslirea cu palmele, ce face sa inainteze putin aceasta pluta romaneasca pe oceanul planetar, a stimulat si alte raspunsuri la intrebarea “De ce scriu despre Romania?”. Ele vin in majoritate din partea unor bloggeri cu simpatii pentru Stanga (notiune ce nu se confunda cu centrul-stanga al unui partid), ce nu doresc altceva decat o schimbare in bine, de care actuala putere se dovedeste incapabila. Iata de ce abordarea cu sensibilitate a acestei teme, isca nevoia unei alte intrebari: “Ce e de intreprins pentru trecerea de la scris la fapte?”. Cu raspunsuri mai greu de dat la ea, dar care ne framanta pe toti, din tara sau de peste hotare.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s