Alegeri la PSD

Poate pentru pesedişti aglomeraţia de candidaţi la şefia partidului e un semn de mare democraţie. Nu e! Se discută despre candidaturile lui Geoană, Năstase, Mitrea, Diaconescu, Andrei Alexandru şi chiar Radu Mazăre. Iar mâine au Consiliu Naţional.

Inflaţia asta de candidaţi, cu sau fără şanse reale, nu e deloc un semn al democraţiei şi forţei acestui partid. Dimpotrivă! E semnul unei tot mai evidente slăbiciuni. Sau, ca să fie şi mai limpede, asta arată că PSD-ul nu are la ora actuală un lider recunoscut. În ce partid sănătos aţi mai auzit despre asemenea îmbulzeală la funcţia de preşedinte? Vă imaginaţi că la PDL se poate pune problema unei armate de contracandidaţi pentru bocul sprijinit de ebanian?  Ori poate vă închipuiţi că existenţa a 12 candidaţi la Preşedinţia României a fost o chestie tare deşteaptă. Că prezenţa lui Potârcă a fost o mare şmecherie.

Într-un partid sănătos pot exista doi, cel mult trei candidaţi la preşedinţie. În general e liderul formal al partidului şi reprezentantul unei alte opţiuni. La PSD e o ditamai haita. Iar asta spune clar că azi în PSD nu există un lider recunoscut şi nici unul recognoscibil. În 2005 Ion Iliescu avea un singur contracandidat, Mircea Geoană, căruia nimeni nu-i dădea multe şanse înaintea congresului. La acel moment Ion Iliescu era liderul recunoscut al partidului. Astăzi sunt şase candidaţi. Ar putea fi chiar mai mulţi. Şi e imposibil de anticipat cine va câştiga această cursă.

Atunci când hienele dau năvală e clar că acolo pute a hoit. Iar năvala hienelor niciodată nu are ca rost resuscitarea, ci devorarea rămăşiţelor.