Dacă voi nu mă vreţi, eu beau

Mai nou providenţialu’ se exersează în genul epistolar. Trimite scrisorele pe hârtie mov. Îl traveresează o grijă cu stropi pentru buna funcţionare a puterii legiuitoare. Da’ cel mai rău îi dă crampe grija pentru respectarea Constituţiei. Se ştie doar cât e el de scrofulos când vine vorba de respectarea slovei constituţiunei. Aşa că moţiunea de cenzură trebuie musai dezbătută şi votată sâmbătă. Că aşa a socotit el. Scrie la Constituţie. A citit el. Şi trebuie musai urmată de dezbateri interesante la oteveu şi labeunu’. Asta nu scrie la Constituţie, da’, dacă vrea muşchiul lui, o să scrie.

Şmecherie de şmenar de mahala. Care îşi închipuie că ducând votarea moţiunii în zi de odihnă o să tragă ceva profit din lenea parlamentarului român şi o să-şi scape guvernul de rahat din rahat – e complicat de explicat circuitul rahatului în pedelic.

Acum nu e clar dacă juna Roberta dă ture prin deputăţime cu scrisorica de la şăfu’, cum dădea cu telefonu’ de la ăla mic, da’ dă cu guriţa oval şi pe lungime. Că aşa e la pedelic: când ebanezu’ o scoate, se pune guriţa la dispoziţie. Cu ruj cu tot. Şi vorbim despre scrisorele, da?

Auzi, Băsescule? De ce nu te mai întorci tu o dată la popor, bă? Ia du-te tu la popor, hai! Vezi tu un’ te găseşti cu poporu’, prin Piaţa Universităţii, pe munţii Bucovinei, printre oile omagiale, te descurci tu. Da’ du-te tu, nu-l mai lăsa pe Hoară, că ăla e încă la duş! Că ţie îţi place să te vezi cu poporul. Anul trecut ne-ai mâncat muuuuulte parale ca să te întâlneşti tu electoral cu boboru’. Nu vrei să te duci şi acum? Eu înţeleg că eşti ocupat cu geostrategia aşezării gurii pe cariciul de licurici, da’ vezi şi tu că licuriciul ăla mare nici muie nu-ţi mai dă, că şi aia… tre’ s-o meriţi. Aşa că prestezi şi tu la preşedinţii Albaniei şi Georgiei, că doar ăia te-au mai băgat în seamă de când te-ai reales.

Deci, uite cum facem: eu convoc poporul, tu vii. Zi când şi unde. Şi bonus îţi promit că înşir şi oi pe dealuri care să îţi transmită nişte mesaje importante.

P.S. Eba e bine-merci? Ce ne-am face fără ea la Parlamentul european?

12 thoughts on “Dacă voi nu mă vreţi, eu beau

  1. Hoooo, bre! Ca nu vine la baie in public, ca de la o vreme a devenit pudic! Se racoreste la umbra cu un uischi cu gheata, in timp ce se gindeste cum sa le mai futa linistea la parlamentari. Mai ales la ai lui, care se dau de ceasu’ mortii (mamii lor) sa urmeze lindicatiile lu’ sefu’.
    Banzai!

  2. aolica, tatucule, daca nu vrei baie (ca te-ai… udat destul azi-noapte), macar un dus de multime, ceva, o atentie, o maslina… nu?
    sa fie si la nemancatii astia de noi ca tare mai visam o buca’ de carne, suveranule, iar hoara nu ne-a satisfacut, parol!

  3. Nu mai vine ebanezu’ prin piete, ca nu se mai realege. Partial off-topic : citii mai deunazi pe blogul matale despre mardoiala pe fotoliul CDEP de la CCR, actualmente blocat de aceasta gurista maiastra Roberta, topmodela de ciorapi Adesgo. Dar cand flatulentul le spunea judecatorilor CCR cum ca vor avea de luat decizii importante cu privire la iesirea Romanicii din criza de ficat, nu s-a basicat nimeni. Ebanezul nu e atat de bou incat sa stie ca judecatorii CCR n-au nici o treaba cu criza, nu, el pur si simplu le atragea atentia ca se va ajunge cu motiunea la ei, si atunci “vor avea de luat decizii importante”, dar nu pentru scoaterea Romaniei din criza ci a guvernului lu’ ala micu’ din substanta maro. Eu cataloghez gestul ca fiind “indicatie pretioasa”, o ingerinta scandalos de nepermisa a puterii politice in sfera contenciosului constitutional, o intimidare sau amenintare, nedisimulata, la adresa unei institutii constitutionale, i.e. CCR. Cine a auzit ‘avertismentul’ dat lui Razvan Dumitrescu, intelege cat de reala este amenintarea si presiunea exercitata de ebanez acum asupra CCR. Si cat de bolnava este democratia la noi. E in coma, cu groparul langa ea.

  4. Bre, rabbi! Am auzit ca faci nasoale pe la sediu’ lu’ pedeleu’ acasa la matale. Pai se poate ?!?! Sa dai cu oule? Ori o fi fost nea Stere cu nea Matreata? 🙂
    Banzai!
    Asta o fost asa mai off-topic

  5. Bre Moshe – jos palaria !
    Palaria virtuala, ca nu port una reala – din motive de lipsa de chelie !
    PS La post scriptum ar fi trebuit incluse toate ‘pishuteriile’ matrozului – fratiorul amator de ‘afaceri’ cu arme, infatigabila-i fiica Ioana – cea ramasa datoare cu explicatiile privind banii din vinzari anterioare pentru apartamentul de 400 de metri patrati. Despre dosarul FLOTA, in care este INCULPAT, vom afla la momentul potrivit.
    Dupa DEMITERE !

  6. Chestia cu scrisoarea este cum este, da numai ca nare legatura cu chestiunea in cauza. http://www.cotidianul.ro/117040-Dezinformare_privind_continutul_deciziilor_CCR

    Da pentru asta, luni, minibocul va sari in sus si va zice ca a trecut vremea motiunii, asa ca hai vedeti-va de treaba, fraieri din opozitie. Asta-i varianta hard. Varianta soft e urmatoarea: marti daca trece motiunea (ceea ce eu, in intelepciunea mea nu prea cred) atunci Roberta, Cotoi & co vor trimite o scrisorica la CCR si vor cere sa declare motiunea neconstitutionala. Si uita asa vom avea o premiera postdecembrista. O motiune la Curte. Si tot in premiera, Curtea, unde scoru e 4-3 pentru portocala (nu aia mecanica) va zice ca asa e. Si dupa aia, dai si lupta ca dusmanii poporului au vrut sa saboteze transa de la FMI, ca sa nu mai ia boboru nici macar salariile si pensiile taiate.
    Ultimele trei randuri sunt valabile si daca motiunea pica si asumarea e contestata la Curte.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.