Garda republicană?

Pot admite că protestul poliţiştilor, de vinerea trecută, a ieşit din incintă. Adică râdem noi, ne distrăm, da’ nu părăsim incinta. Departe de a mă găsi încântat de marşul şi strigăturile poliţiştilor, am privit mai degrabă cu îngrijorare felul în care a degenerat protestul lor. Pentru că a ieşit cu mult din normalitate. Înţeleg exasperarea salariaţilor ministerului de interne, care sunt la fel de afectaţi de politica imbecilă a actualei administraţii, ca orice altă categorie de cetăţeni. Găsesc totuşi că există limite pe care cei care îmbracă tunica de poliţist nu ar fi trebuit să le depăşească. E vorba de raporturi instituţionale şi nu este firesc ca reprezentanţi ai instituţiei poliţiei să ia la tengură reprezentanţi ai executivului sau instituţia şefului statului. Mi s-ar putea obiecta că acolo protestau nişte cetăţeni nemulţumiţi şi nu o instituţie. Ceea ce e de discutat.

Dacă, totuşi, s-a ajuns la faza în care raporturile instituţionale sunt profund alterate, cu mult ieşite din zona normalităţi, vina principală îi aparţine lui Băsescu, jucătorul. Nu poţi, vreme de ani de zile, să sfidezi instituţia parlamentului, să tratezi cu dispreţ instituţia justiţiei, să insulţi categorii generice ( pensionari, profesori, etc. ) iar apoi să te declari indignat că raporturile dintre celulele societăţii româneşti sunt profund viciate.

Atunci când Băsescu anunţă că “renunţă la serviciile ministerului de interne” demonstrează că n-a priceput nimic. Mai întâi pentru că nu poţi drege raporturile viciate dintre instituţii ale statului sfidând încă o dată o instituţie a statului. Apoi pentru că nu a priceput că poliţia şi jandarmeria nu există pentru a-i furniza lui “servicii”, nici pentru a-i asigura confortul lui personal, iar salariaţii din aceste instituţii nu sunt nişte maimuţe dresate să îi facă pe plac stăpânului. Când invoca ieşirea din legalitate a salariaţilor ministerului de interne şi refuzul său de a alătura preşedinţia de un comportament ilegal, Băsescu este ipocrit. Şi nesimţit. Pentru că, în cazul Robertei Anastase, nu s-a mai lăsat deranjat de asemenea scrupule. Dimpotrivă, s-a grăbit să gireze fărădelegea de la Camera Deputaţilor cu o nesimţire scandaloasă.

Băsescu a fost pur şi simplu scos din sărite de scandările poliţiştilor. Pentru el poliţia era şi ar fi trebuit să rămână, o parte a aparatului represiv. Aflat la dispoziţia sa personală. Ca un primitiv dictator african, căpiat de paranoia, omul vede conspiraţii pretutindeni, nu are încredere în nimeni, are nevoie de o gardă pretoriană care să-i ofere loialitate necondiţionată. Mecanismele instituţionale nu-l interesează. Raporturile dintre instituţii, definite prin lege, nu-l impresionează. Gândirea lui rudimentară nu poate procesa mecanica democraţiei; pentru el universul se împarte simplu, în supuşi loiali, obedienţi, închinaţi lui şi ceilalţi. Iar ceilalţi nu pot fi decât inamici. Şi trebuiesc nimiciţi. Instituţiile nu există, nici raporturi instituţionale. Există doar el şi nebunia lui.

Că ridicolul Boc s-a grăbit să îşi îngâne stăpânul, chiar nu mai trebuie discutat. Statul român e în plină dezagregare. Instituţiile nu mai funcţionează, iar raporturile dintre ele sunt profund disfuncţionale. Roberta Anastase e bine, merci. Demisia sau demiterea lui Blaga nu urmăreşte să rezolve această problemă. Ci să îi ofere satisfacţie paranoicului.

Înţeleg că Băsescu a convocat şi CSAT săptămâna aceasta. Nu m-ar mira să ne anunţe că a decis înfiinţarea gărzii republicane.

Advertisements

34 Comments

Filed under Rabbi zice

34 responses to “Garda republicană?

  1. Kilroy

    Eu cred ca ar trebui sa infiinteze serviciul de pretorieni. Suna mai bine

  2. mary_lou

    Când semeni vânt culegi furtună!

  3. motivatia militienilor ca ei incalca legea fiindca altcineva (Base) incalca alta lege (Constitutia) e perfect cretina.
    pe logica asta, as putea sa ma duc si io acu si sa le violez nevestele, pentru ca, nu-i asa, daca ei incalca legea, sunt si eu la fel de indreptatit sa o incalc. nu???
    iar atunci cand cei pusi sa vegheze la respectarea legii o incalca in masa, avem deja o problema serioasa. care nu se poate rezolva decat in stil georgian: dati toti cei care au participat la mitingul neautorizat afara, si angajati altii, prin concurs.

    plus ca protestul in afara legii in uniforma (eventual si cu arma din dotare), implica, asa cum ai spus si tu, nu faptul ca cetateanul Pixulescu, nemultumit de taierile de bani, intamplator de profesie militian, se revolta, ci ca o institutie a statului (Politia), se revolta impotriva unei alte institutii (Presedentia).

  4. Rabbi, Balalau s-a umplut de substanta maro in lenjerie, auzind ce i se striga si mai ales de catre cine (oameni care poarta arme). Ca de ce s-a ajuns aici, nu il intereseaza.

    Paranoia lui este explicabila si de inteles, deoarece nu poti organiza 8.000 oameni cu telefoane ascultate, cum au politistii, si SRI sa nu stie. SRI stia si, nu se stie de ce, nu l-a informat pe Balalau.

    Balalau nu stia, dovada fiind dedusa din reactia de spaima fata de juxtapunerea scumpei lui persoane de politisti (daca stia ar fi contraatacat). Ceea ce ma face sa sper ca este posibil ca Blaga, cu piciorul in ghips, sa il conduca pe Base la elicopter, promitandu-i ca va avea grija de copilasi.

  5. cu sau fara “limitele uniformei”, cred ca era nevoie de o asemenea reactie, ca sa priceapa si bolunzii care isi bat joc de noi de pe la cotroceni sau de la victoria ca au dat-o-n bara si ca nu mai au mult si isi pun in cap niste milioane de oameni frustrati

  6. sandman

    Sa-i trimita Gaddafi femei antrenate! 😀

  7. Iulian

    Băsescu a semănat vânt şi acum culege furtună. Din nefericire, românul de rând suferă de o pronunţată lipsă de educaţie democratică şi de o profundă alteritate morală. Băsescu a profitat de aceste lucruri pentru a-şi asigura succesul, însă, pe parcurs nu a făcut decât să accentueze aceste hibe ale naţiei.
    Românul de rând habar n-are ce-i aia democraţie, habar n-are ce-i ăla stat de drept, ce-s alea legi sau principii,ce-s alea raporturi instituţionale sau măcar ce-s alea instituţii. Pentru românul de rând contează numai persoanele şi mica înţelegere.
    Băsescu a ştiut foarte bine acest lucru şi a ştiut să stimuleze cele mai josnice instincte al românilor pentru a obţine puterea numai pentru el.
    La alegeri am văzut că 13 milioane de români şi-au exprimat acordul, tacit sau direct, cu atitudinea lui Băsescu. Adică, 8 milioane au spus: ”ce mă interesează pe mine că Băsescu sfidează instituţia parlamentului, tratează cu dispreţ instituţia justiţiei (ca să te citez) şi a transformat instituţia guvernului într-o marionetă (aş putea adăuga eu)”, în consecinţă, nu s-au prezentat la vot, deci şi-au exprimat acordul tacit pentru realegerea lui Băsescu şi continuarea politicii de ”reformare a statului” după chipul şi asemănarea lui. Şi mai grav, 5 milioane de cetăţeni au spus că sfidarea, umilirea şi dispreţuirea instituţiilor statului reprezintă un lucru bun (”cineva trebuie să-i înveţe minte şi pe porcii ăia de parlamentari sau pe nemernicii ăia de judecători”) şi l-au votat pe Băsescu.
    Ca să ajung la o concluzie, nu zic că e bine ceea ce se întâmplă acum în România, e rău, e foarte rău. Dar nu e nimic surprinzător, e un rău prevăzut de 5 milioane de români încă din decembrie anul trecut. Pesimist din fire, eu aş putea spune că ăsta nu e decât începutul şi ce e mai rău abia urmează.

  8. Valentin

    Se spune ca marsul politistilor catre cotroceni nu a fost autorizat punct Substratul economic? social-politic? de acord, dar legal fara relevanta. Trecand peste acest aspect nu pricep de ce au fost luati in tabarca politistii.. cum adica comportament civilizat? nu cumva trebuiau sa ciocneasca si o cupa de sampanie cu Basescu? Cu ce trebuia sa arunce in curtea cotroceniului? cu grenade? Supararea bulibasei nu prea are temei; cu atat mai putin inlaturarea (si nu renuntarea) serviciilor politiei si jandarmerie, asa cum bine a subliniat si Mogre.
    Ma mir foarte ca nimeni nu remarca un fapt atunci cand Basescu tuna si fulgera despre legalitate si constitutionalitate: adica statul (actual)roman este fundamentat pe baza unor seturi de legi si o constitutie care ele insele sunt produsul revoltei populare din decembrie ’89. Si sa nu imi spuneti ca acea revolta a fost legala. Asa si cu revolta politistilor.. Toate cele bune!

  9. icsulescu

    Si daca am inteles noi gresit?!
    Poate ca totul e din ratiuni de economie.:!!

  10. nicky99ro

    Cred că exact asta va face, dar sub o altă denumire.
    PS: Crezi că i-ar fi plăcut să vadă o luptă între jandări și milițieni?

  11. Pingback: Direcţia a V-a a Securităţii se întoarce. Scenariu plauzibil. « Cristi Petre's Blog

  12. Pingback: Bai mare… « shogunu'

  13. sandman

    Exact asta e, o manevra s-o acopere pe Miss Piggy. Deja nu mai zice nimic presa de ea. Si asa va ramina, ca Ridzi… ingropata in uitare.

  14. Baietii din strada nu erau putin cam dinamovisti, caini pana la moarte sau cam asa ceva? Iar seful lor, ala de la minister nu era putintel cam buldog? Si-atunci, de ce ne miram? Sau, de ce ne suparam? E o treaba caineasca si asa se “esprima” ei.

  15. feodor

    Ce te mira, sefu’, ca politia s-a dat putin in stamba ?
    Pana la treptele institutiei le chioraie matul, plus ca exemplul le-a fost dat acum ceva vreme chiar de sefu’ al mare.Adica, nu, ca nu e suprem.Dar urmeaza, cand si-o face institutie de pixeli.

  16. Promptitudinea cu care primul-ministru Emil Boc l-a urmat în trafic pe Traian Băsescu, ne întăreşte convingerea că, în Republica Băsesciană România, când Preşedintele se îmbată, a doua zi Premierul e mahmur!

  17. Mai bine era dacă Poliția s-ar dispensa de serviciile Dictachiorului precum Garda Pretoriană s-a dispensat de serviciile lui Caligula

  18. Florin

    M-am uitat la cuvântarea lui Ceausescu, pardon Basescu.
    Se comporta precum capitanii de pirati: marinarii care se revolta sunt spânzurati de verga.

  19. bai patriotilor. cica va deranjeaza ca a marsaluit garcea cu chipiul la el si a intinat insemnele republicii si pe urma oripilati de asa ceva deveniti si mai deontologi si o dati in chestii intre institutiile statului.

    pai daca marsaluia gasca lui garcea in civil de unde stiati ma ca nu sunt textilistele de la apaca? o dadeati ca in loc de garcea e plin mitingul de infiltratii de la doi si-un sfert.

    normal ca garcea face scandal in uniforma de caraliu iar pe asta cu insemnele tarii sa o spuneti la babele care fac cruci la un kilometru distanta de orice biserica, ele o sa va creada

    adica daca ies doctorii in halate cu stetoscoapele la gat e voie sa bage mars, ca n-au lipita stema pe frunte, ei au jurat lui hipocrat, nu pe drapel. garcea n-are voie sa isi poarte uniforma si pistolul si la bine si la rau? ipocritilor, deontologilor, bigotilor.

    astia de au uniforme tre sa aiba ciunga-n par, sa suporte orice?

    si inca una buna mai sus, cica sa ii dea afara pe aia 8000 de garcea si sa angajeze altii. da cati garcea si posibili garcea crezi ma nene ca incap in tara asta?

    data viitoare politistii trebuie sa se imbrace in lebede si sa topaie vesel la manifestatiile antiguvernamentale, cica asa nu vor mai iesi “din incinta”

    bre, m-ati suparat cu articolul asta rau de tot, parca chiar ar fi scris de ctp. da ce zic eu, nici tatulici nu o dadea asa de tare de gard.

    si nu era autorizat mitingul pana la cotroceni? pai bai oamenilor, garcea a aratat ca are de 10 ori mai multe coaie decat orice alti sindicalisti. pai daca numai garcea mai are tupeu in tara asta inca e bine, ca trebuie tupeu ca sa te pui cu borfasii.

  20. Iordachel Gudurau

    @sandman
    Exact! Mi se rupe de “revolta politistilor”. Se descurca ei pe plan local. Daca-s hotarati, pot sa-i faca marlanului viata grea…
    Da´io intreb in continuare: Ce se intampla cu japita de anastase? Da cu taratura din plescoi care mai nou zboara – cu caricioplanu…

  21. Florian

    Fac pariu pe o şosetă nespălată că pe 7 octombrie, la mitingul autorizat să se desfăşoare sub geamurile beţivanului, se va striga „Ieşi afară, javră ordinară”. Chioru’ se aşteaptă la asta, ceea ce cred că îl face să turbeze. Iar oftica lui cea mai mare este că nu va mai avea pe cine să demită. Abia aştept distracţia!

  22. PS. Poate că, dacă polițiștii și jandarmii și-ar fi făcut cu temeinic datoria cu ocazia alegerilor, și nu ar fi închis ochii la unele nereguli, acum nu am fi avut în cușca de la cotroceni o javră ordinară….
    PS2 Nu e păcat că javrele sunt jignite prin asemuirea lui băsescu cu o javră?

  23. T.

    Daca mai continui sa dai atat de autentic glas gandurilor mele, unul din noi va trebui sa inceapa sa plateasca chiria pentru locuirea in creierul celuilalt.

    Si ma tem ca acela esti matale, Rabbi…ca pe mine nu ma suspectez prea tare de geniu.

    Da, da si da. Acestea sunt problemele si definitia lor.

    What the hell more can I say?

  24. final previzibil al textului

  25. Chestia cu renuntarea la serviciile politiei si jandarmeriei este parf in ochi. Cele doua institutii au sarcini precise care nu tin de toanele unui nebun. Daca nebunului ii vine in cap sa renunte la serviciile de vidanjare la Cotroceni, ce se va intampla? Va manca el tot cacatul?

  26. Omu face economie. Ceaveti cu el.

  27. Cum să renunţe ei la girofar? Ce, aţi înnebunit? Le-a luat 10 ani să readucă girofarele şi coloanele oficiale, şi credeaţi că renunţă acum la aşa ceva? Păi râdem, glumim, dar…

  28. De politisti nu are nevoie, pe doctori ii trimite prin alte tari. El nu are nevoie de nimeni, noi nu mai contam.

  29. Virgil

    “Iesi afara javra ordinara!”
    Ca pe stadioane.
    Pe cand “pe ei, pe mama lor!”?

  30. t1u1

    Nu putea semna doua demisii intr-o saptamana, era prea mult.
    Si trebuia s-o scoata din bataia pustii pe fraudatoare, al treilea om din stat.
    Diversiunea le-a reusit perfect.
    Sa vedem, pe unde si cum o strecoara pe top model, din nou in PREZIDIU.
    Maria S.(Timisoara)

  31. Ce ma amuza pe mine este ca tu pui vina pentru un sistem corupt din nastere in curtea lui Basescu, care nu este decat un efect ( sau emanatie daca vrei) al aceluiasi sistem.
    “să sfidezi instituţia parlamentului”? Hai sa fim seriosi. Institutia Parlamentului in Romania este o gluma proasta, si a fost una la fel de proasta inca de cand se numea MAN. Cand spui ca basescu a sfidat institutia Parlamentului nu face decat sa-i faci un compliment.
    Institutiile nu merita respect decat daca ele insele respecta chestia aia care se cheama lege. A-l acuza pe basescu ca sfideaza institutia parlamentului si ca să trateaza cu dispreţ instituţia justiţiei e ridicol: aceste institutii nu merita DECAT dispret si sfidare. Oricat ti s-ar parea de ciudat, uite aici un newsflash : traiesti intr-o republica bananiera. Pur si simplu. Daca ai fi trait intr-o tara civilizata, unde institutiile alea erau mai mult decat vorbe goale si curve sugatoare de pule corupte, aveai dreptul sa te plangi. In Romania anului 2010 nu ai.

    Este de asemenea crancen de amuzant sa te vad cum tu chiar crezi ca Basescu etc au puterea de a schimba ceva. Jocurile nu se fac si nu s-au facut niciodata in Romania. Ca toate celelalte tari din Europa de Est, Romania a fost taiata in bucatele, vandut bucatelele la piata si transformata in ceea ce convine Uniunii Europene: o tara saraca si indobitocita, piata de desfacere si sursa de mana de lucru ieftina pentru Vest. Sau chiar crezi ca Europa cea civilizata care ne-a vandut si futut in cur sute de ani avea sa permita tarilor ex comuniste sa existe in vreo alta forma pe continentul lor? Romania ar trebui sa fie recunoscatoare ca cel putin n-a avut soarta Iugoslaviei.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s