Istoria repovestită: Căderea Troiei

De zece ani câinii războiului sângerau pământul Troiei. Şi încă stăteau semeţe zidurile ridicate de salahorii lui Laomedon. Mulţi bărbaţi de seamă udaseră cu sângele lor setea pământului şi a zeilor.Viteazul Ahile, mândrul Ajax, înţeleptul Hector, cu toţii erau azi umbre pe tărâmul lui Hades. Iar astăzi, pentru prima dată după atâta amar de vreme, zarva armelor nu mai tulbura deşteptarea Aurorei. De zece ani zorii veneau împreună cu zăngănitul armelor şi nechezatul cailor, dar în dimineaţa aceasta o linişte aproape nefirească veghea înălţarea soarelui deasupra orizontului.

De pe zidurile cetăţii străjile priveau şi nu le venea a crede. Cât vedeai cu ochii doar câmpie curată, nici urmă de armatele aheilor. Doar în faţa porţii o stranie alcătuire din lemn. Şi linişte. Şeful gărzii a trimis degrabă veste lui Priam despre această neaşteptată întâmplare.

Când a venit, însoţit de toată suita sa, Priam i-a găsit pe străjeri chiuind şi veselindu-se, bucuroşi de isprăvirea războiului acesta care luase atâtea vieţi de viteji.

– Bă! Ce pula mea e balamucul ăsta? s-a răţoit junele Paris la şeful gărzii. Asta l-a scos din sărite pe Priam, părintele său, care l-a pus scurt la punct:

– Taci, în pizda mă-tii, că din cauza ta am intrat în tot căcatul ăsta. Futu-ţi grasa mă-tii să ţi-o fut! Că din cauza umflatei ăleia ne-am certat cu lumea.

Paris a lăsat capul în pământ, uşor stânjenit:

– Hai, bre, că e fată bună. Face nişte găluşte…

– Face pe pizda mă-tii! Ţi-am dat opt oameni s-o care. Tu nu şi nu, că nu e aşa de multă, las’ că se descurcă doar şase. Şi mi i-ai băgat pe toţi în infirmierie, deşelaţi.

– Hai, bre…

– Niciun “bre” ! Ţi-am zis: dă-le-o mă înapoi! Dă-i-o lu’ Menelau, s-o fută el dacă vrea şi să se ducă la toţi dracii cu dementu’ ăla de fra’su, ‘tu-i Agamemnon mamii lui! Tu nu, că e fată bună, că face găluşte…

– Cum nu, bre? Nu ţi-am zis acu cinci ani că sunt de acord?

– Acu’ cinci ani! Când nu mai putea nici dracu’ s-o scoată pe uşă! Când nu mai încăpea pe uşă! Şi cum pizda mă-tii voiai s-o cărăm? Trebuia să fii de acord de la început şi ne descurcam. Dădeam jos acoperişul, o scoteam uşurel-uşurel, cu macaraua. Da’ tu nu! Că e fată bună Elena, că face găluşte!

– Şi nu face?

– Fi-ţi-ar găluştele ale dracu’, cu turismu’ şi pleşcoii mă-tii, că ne-ai băgat pe toţi în rahat din cauza ei! Taci dracu’ din gură, cheliosule! Chiorule! Taci că îţi mai rad şi un dos de labă! ‘tu-ţi Parisu’ mă-tii!

– Hai, bre, că mata mi-ai pus numele ăsta de manelist! Mai lipsea să-mi zici şi Mondialu!

– Gura!

Priam clocotea de furie. Încercând să se domolească, se adresă lui Yottis, şeful străjerilor:

– Vorbeşte!

– Deci, şefu’, permiteţi… deci am câştigat războiul. Respectiv i-am bătut pe ăia, care a plecat. Respectiv.

– Cine a plecat, mă? Pe cine am bătut?

– Şefu, deci, respectiv pe ahei. Pe ai lu’ Agamemnon. Respectiv dacă vreţi să îmi acordaţi puţină atenţie. Respectiv remarcaţi ce linişte deosebită?

Au amuţit cu toţii vreme de câteva clipite. Liniştea era într-adevăr… deosebită.

– Aha! mormăi Priam. Nu s-au trezit ăia? Azi începem bătaia mai târziu?

– Deci, nu m-aţi înţeles! zâmbi Yottis, superior. Deci ăia, respectiv, au plecat.

– Un’ s-au dus? se miră Priam.

– Nu dispunem de informaţii. Respectiv nu ştim. Ideea e că au plecat cu toţii.Poftiţi să vedeţi.

Priam si suita au poftit şi au văzut. Într-adevăr. Nici urmă din marea oaste a aheilor.

– Uite, dom’le că au plecat!

Apoi amintindu-şi de noră-sa şi de Paris, adăugă:

– ‘tu-ţi balena mă-tii!

– Hai, bre! se umflă Paris. Nu e principial!

Priam era de acord: nu era principial. Dar mai trase o înjurătură. Apoi, zărind măgăoaia de lemn din faţa porţii, încă o înjurătură:

-Bă! Ce pula mea e aia?

– Deci, şefu’! se dădu Yottis doct. După toate probabilităţile, respectiv aceea este o chestie de lemn.

Cei din suita lui Priam izbucniră cu toţii în râs. Laocoon întrebă sarcastic:

– Cum ţi-ai dat seama, înţeleptule? Respectiv?

– Nu vă râdeţi, mă! le-o tăie Priam. Are dreptate. E o chestie din lemn. Ia hai acolo să vedem ce e cu ea.

Zis şi făcut. Au deschis porţile şi s-au strâns în jurul acelui straniu şi impunător obiect. Yottis le arăta trimufător cu mâna:

– Deci? E chestie? E de lemn, respectiv? Deci?

Casandra, fiica măreţului Priam, duse o mână la piept, în dreptul inimii, iar cu cealaltă îşi acoperi ochii, într-un gest de o anume teatralitate.

– Ooooh! strigă. Oooo, nu!

– Ce ai, fată? o repezi Priam.

– Văd sânge, trădare şi foc! Obiectul acesta ne va aduce pierzania!

Priam zâmbi ironic:

– Mai întâi să vedem ce este acest obiect!

– Respectiv! întări Yottis, mândru de sine.

– E pieirea noastră! declamă Casandra, cu voce tremurată.

– Ce cabotină… – mormăi mai mult pentru sine Laocoon.

– Văd sânge şi pârjol – repetă Casandra cu un patetism de un anume prost gust.

– Cine ştie ce-ai mâncat! observă Priam. Dom’le, dacă mă uit bine… seamănă cu un cal.

– Are rât! observă Isaac, ministrul său de finanţe.

– Ei, rât! Are botul mai scurt! îl corectă Priam.

– Şi codiţă specifică! adăugă Isaac. Uite-o, cârcel!

– Respectiv! confirmă şi Yottis.

Priam mormăi nemulţumit. Arătarea semănă izbitor, e drept, cu un porc. Hotărî:

– E cal! Am zis!

– Ar mai fi ceva! interveni Laocoon.

– Băi, da’ cârcotaşi mai sunteţi! Ce mai e?

– Dacă priviţi mai atent, la spatele… calului, veţi observa că dintre picioare… porneşte o scară.

Cu toţii dădură din cap aprobator. Într-adevăr, o scară cobora dintre picioarele din spate ale porcalului. Priam se văzu silit să constate evidenţa.

– Văd sââângeee! declama Casandra, în continuare.

– Vezi pe pizda mă-tii! mormăi Priam. Dom’le, nicio scară. Ăia care au făcut… calul… au vrut să fie anatomic riguroşi. Înţelegeţi.

– Aaa! exclamară cu toţii. Mai puţin Yottis:

– Respectiv?

– Băi, da’ eşti greu de cap! îşi ieşi Priam din pepeni. Aia e pula calului! Hai să-l băgăm înăuntru, că dacă-l lăsăm afară vin ţiganii şi fura lemnele, peste noapte.

– Şefu’! sări Isaac ca ars.

– Nu bagi porcu-n casă! Nu e cuşer!

– E cal, bă! Am zis. Executarea.

După multe ceasuri de opinteală au reuşit să vâre “calul” în cetate. Apoi, prudenţi, au ferecat bine porţile cetăţii.

Priam se plimba în jurul “calului”, contemplându-l cu o atitudine care încerca să sugereze că e un estet rafinat. Laocoon, mereu însoţit de fiii săi,  îi atrase atenţia, cu un glas tunător:

– Mare greşeală ai făcut, o, Priam!

– Hai, dom’le! se răţoi Priam. Începi şi tu ca fiică-mea…

Vorba îi fu întreruptă de un bubuit înfiorător, care zgudui zidurile cetăţii. Amuţiră cu toţii, îngroziţi.

– Elena… – explică Paris stânjenit. A mâncat varză!

– ‘tu-ţi obeza mă-tii! se enervă Priam, apoi îşi urmă vorba de mai devreme. Deci, băi Laocooane, hai să lăsăm prejudecăţile şi … ce se aude?

Ciuliră urechea. Din burta “calului” răzbătea o muzică tâmpită.

– Manele! sări Paris ca ars.

– Ia, şşş! făcu Priam.

Într-adevăr. Din burta de lemn a “armăsarului” răzbătea zvon de manele. Ba, dacă ascultai cu atenţie, puteai auzi bine şi cuvintele:

..Că Ulise-i cel mai tare

E bazat şi-are valoare

Sparge zei şi pământeni

Le dă muie la troieni…

– Păi, ce ? Ulise e antivirus? Cum e aia cu troienii? se miră Paris prosteşte.

Apoi, din burta calului se auzi limpede vocea lui Ulise, zbierând:

– Bă, terminaţi-vă cu manelele, că ne prinde ăştia!

– Aaaa! au exclamat troienii într-un glas.

– Ahaaa! au exclamat şi străjerii de pe ziduri, cu oarecare întârziere.

– Văd sânge! a exclamat şi Casandra, total inoportun.

– Respectiv! a strigat, în fine, şi Yottis.

Apoi s-a aşternut tăcerea. Au amuţit şi maneliştii din burta calului. Şi troienii. Şi Isaac. Şi, respectiv, Yottis. Într-un târziu, Priam a decis:

– Ia hai să-i scoatem pe şmecherii ăia de acolo.

Soldaţii din garda sa au urcat cu grăbire scara de sub coada calului, pentru că era, totuşi, o scară. După puţină cercetare au descoperit uşiţa secretă ascunsă acolo. Apoi, unul câte unul, i-au scos pe ahei din burta namilei de lemn. Cel din urmă a fost scos Ulise.

Fair play, Ulise s-a îndreptat spre Priam şi i-a strâns mâna:

– Dom’le, eşti bun! Am încercat şi noi!

– În temnită cu voi! a zbierat Priam pe un ton solemn, să se remarce în faţa electoratului.

În vreme ce erau târâţi spre temniţă, Ulise i-a făcut un semn discret lui Paris. Acesta s-a apropiat cu băgare de seamă:

– Parise… – a şoptit Ulise.

– Ce vrei, băi bulangiule?

– Hai, bă. Lasă astea… Băi, am ceva pentru tine. Secret. Să nu afle nimeni.

Paris l-a privit neîncrezător. Se săturase de şiretlicurile aheilor.

– Ce? a întrebat, totuşi.

– Un tratament de slăbire. L-a luat şi Pene…

– Cine?

-Penelopa mea, fraiere!

– Şi merge?

– Da, frate, pe ochii mei. Sută la sută din plante, fără chimicale şi prostii. În două luni o faci pe Lenuţa topmodeală, să mor io.

– Sanchi!

– Treaba ta… dacă îţi zic… Dacă te răzgândeşti, la noapte vii şi-mi dai drumu’ din temniţă şi io îţi dau reţeta. Că se dă pe reţetă.

Paris a pufnit dispreţuitor. Dar vorbele lui Ulise încolţeau deja în mintea sa.

-Dai muie la troieni, hă? a zbierat unul dintre gardieni la Ulise, dându-i şi un şut în fund.  Ulise a zâmbit şmechereşte, i-a făcut cu ochiul lui Paris şi s-a lăsat purtat spre temniţă.

Tot restul zilei Paris s-a frământat, cuvintele lui Ulise nu-i dădeau pace. Încercase toate dietele. Disociată, vegetariană, vegană. Degeaba. Elena luase proporţii înfiorătoare. Nu se mai putea mişca, nu mai încăpea pe uşă. Şi, de când ajunsese aşa, nu mai putea face găluşte. Ştia că în vorbele şiretului Ulise nu te puteai încrede. O, nu… dintre toţi muritorii nimeni nu-l întrecea în viclenie pe regele Ithacăi… dar găluşte… mmm ce găluşte ar fi facut Elena dacă ar fi slăbit măcar o sută de chile. Şi ce reformă la turism…

După căderea serii, Paris nu a mai rezistat ispitei. S-a strecurat, pe când toţi ceilalţi petreceau, în temniţa cetăţii.

– Ulise… bă! … Ulise…

– Hă? Care eşti?

– Eu! Paris!

– A, ai venit. Ei, ce zici?

– Bă, nu e ţeapă?

– Hai, frate… o ştii pe Pene? E bucată sau nu? Cum crezi că a ajuns aşa?

– Dom’le, ştiu… da’…

– Deci e garantat. Când mă întorc vreau să vând reţeta. Mă umplu de bani! De aia te rog şi pe tine, băi, n-o mai spune la nimeni.

– Bine, dă reţeta!

– Nu, şefu’! Avem o înţelegere! Îmi dai drumu’, îţi dau reţeta.

După o ultimă ezitare, Paris oftă:

– Fie!

În minte deja i se perindau multe, multe tăvi cu găluşte aburinde.

Ce a urmat se ştie.

Advertisements

33 Comments

Filed under Oy-oy!

33 responses to “Istoria repovestită: Căderea Troiei

  1. Aia e pula calului! 😀 :)))))))))))))))))

  2. Cârcotaşu

    Nu eşti sănătos, Mordechai!!! 😆 😆 😆

  3. Rabbi, esti tare, nene!Am ras ca un cocosat.Pe cand fragmente din Istoria Romaniei?

  4. Pingback: Un 8 martie fericit cu manele, cultură şi topoare » Daily Cotcodac

  5. Klondike

    Criminal, nu alta! N-am mai ras de mult cu atata pofta. Ce-nseamna, dom’le, sa ai abonament la tunelul timpului, relatare live, cu savoare. Homer sa vina sa ia lectii!

  6. Jos palaria si mii de respecte :). Frumos naratiune facut

  7. feodor

    Futu-i !
    dacă Paris s-ar fi dus la galera, aşa cum îi stătea bine, sau dacă i-ar fi odihnit târtanul în tepuşa dacă Tepeş s-ar fi născut mai degrabă 🙂 , ce istorie frumoasă am fi avut…

  8. şalom dragă domnule, voiam să te anunţ că am rîs copios

  9. ThoR

    bre , genial=)) =))

  10. :))))))))))))))))
    :)))))))))
    :))))))))))
    rofl rofl rofl,
    Ce-a urmat se știe: Inspirat de găluștele celea, Ștefan Bănică a compus „Bubulina Gospodina”…

  11. kilroy

    Pai da, ca i-au trebuit blegului galushte. 😀

  12. Radu

    E ceva de 8 Martie in toata povestea asta…

  13. Victor

    penibil n-am trecut de primele 5 randuri.

    • Lasă, copilu’. Nu te autoflagela atât. Nu eşti penibil, e mai greu până te obişnuieşti cu literele. Data viitoare o să citeşti 6 rânduri. Pe urmă o să începi să citeşti pe sacoşe… Încetişor. Nimeni nu s-a născut învăţat. :))))))))))))))))))))))

  14. Gen’ frate! Genial! Nu frate, gen’ super tare!

  15. 😆 😆 😆
    Acum, serios, pune mâna şi scrie cărţi, dă-i în scara calului! 😀

  16. Pingback: VASILE LINCU: “REGINA” E PD-L, DECI BENEFICIARUL FINAL « Welcome to Roxania

  17. Mihael

    Tari de tot istoriile astea repovestite. Iti mai incarca bateriile cu speranta ca intr-adevar istoria se repeta. Daca e asa, ce-ar fi ca Nutzi – spaima constitutzii sa aiba soarta de mai sus. N-ar fi misto?????

  18. genial, Rabbi.
    ”- Nu bagi porcu-n casă! Nu e cuşer!”
    da’ trebuie să recunoaștem că Elena a revitalizat turismul. ce-i drept, 3500 de ani mai târziu, băgând banii în buzunarele turcilor.

  19. constantin

    Si ce galuste bune facea….Cat mai repede scoate la vanzare reteta de la Ulise,poate asa te inbogatesti.:))

  20. Om “nebun” !!! 😆
    Banzai!

  21. Acu citii,moarte…. :)) :))

  22. Mey eu tot aud de caderea Troiei si numi spune nimeni undea cazut. In B sau in C? Ma gandesc ca in C ca nu cred sa fi fost in A ca nu iam vazut la televizor.

  23. Nevermind

    @Bogdan
    Si daca a bagat bani in buzunarele turcilor, ce? Poate trebuie sa dea rest la niste bani luati inainte 😀

  24. imi pare rau ca n-ai insistat pe episodu cu Lacoon, dar mai e tinp

  25. inutza13

    Mie imi place ideea de Paris Mondialu

  26. Eu, desi nu am devenit inc apsihotic si sunt doar putin nedormit din cauza de garzi si de maladia dragostei, imi formez din ce in ce mai mult impresia ca exista o conspiratie impotriva mea care s-a urzit recent de catre toate aceste bloguri care sunt linkate printre favoritele mele, si anume, incet incet toate parca ma imping si ma provoaca sa ma las de scris romane de capa si spada si sa imi postez si eu pe blog care sunt domnule odata preferintele mele politice ! (ca despre restul s-au lamurit toti de la inceput si au inceput deja sa se plictiseasca sa ma auda vorbind despre el(e).)

  27. Unde e departamentul de poltica externa, ca vreau sa dau un update despre relatiile Norveagia- Afganistan (fratesti), Norvegia-Italia (total distruse), Norvegia-Iran (ambivalente, love-hate), Norvegia-Romania (pe cale de imbunatatire dar mai trebuie lucrat la imagine), Germania-Lituania (dispret reciproc, according to informatori credibili, desi eu nu am first-hand knowledge), Norvegia-Grecia (flirt economic, insa cu concurenta de la altii care baga fitile sa distruga relatiile), Norvegia-America (mariaj de interese insotit de ceva admiratie reciproca, dar si de niste resentimente sub suprafata, asta o stiu mai mult din studiat rapoarte in ordine cronologica dpdv istoric de pe ultimii 100 de ani, decat din first hand experience). Si mai am si altele, dar trebuie sa-mi spuneti unde sale postez ca sa fie on-topic. Sa stiti ca eu sunt chiar serios interesat de diplomatie si de politica externa si cred ca am si talent. Un adevarat de LaFayette mi se mai poate chiar spune in anumite ocazii (daca sunt norocos sa stie aia despre cine vorbesc eu .)

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s