Persoana întâi plural

Există damblaua asta – care, recunosc, mă mai loveşte şi pe mine- de a introduce în vorbirea la persoana întâi un plural generalizant. Nu mă refer la ţicneala pluralului majestăţii, care e de un soi mai aparte. Adică “Noi, Vasile Vodă, declarăm că halvaua e bună”  naşte serioase îngrijorări de ordin psihiatric. Care “noi”? Majestatea sa Vasile şi vocile pe care le aude când e singur în baie? Ţăcăneala asta nu-i ocoleşte nici pe unii cărturari care consideră că vorbirea la persoana întâi plural e o chestie de mare angajament intelectual. Omul e singur, îşi exprimă propriile idei, dar găseşte nimerit să-şi formuleze părerile în forma: “noi credem că… ” . Nu întotdeauna e vorba de o mare aglomeraţie în cutia craniană a omului respectiv; uneori e moft, alteori maimuţăreală, se mai întâmplă să fie şi o crăcănare stilistică. Dar de cele mai multe ori e grandomanie sau, oricum, ceva psihanalizabil.

Totuşi, nu despre damblaua asta vreau să vorbesc, ci aşa cum spuneam, despre pluralul ăla parşiv generalizant. Când se bagă câte unul în discuţie, din prudenţă, făţărnicie sau tâmpenie multiplică subiectul născând complicităţi care nu există, cârdăşii la care nu ai consimţit, dar în care eşti introdus cu risipitoare generozitate de vorbitor. Să dau nişte exemple, aşa mă fac mai bine înţeles. Cu siguranţă aţi intrat în coliziune cu stereotipuri de acest gen.

Să nu fim ipocriţi.

Măgarul care îţi spune asta insinuează un plural în perfectă contradicţie cu enunţul, adică ipocrit. Zevzecul încearcă să îţi spună că te socoteşte ipocrit, dar folosind persoana întâi, plural, dă de înţeles că se introduce în discuţie, ca atare ar trebui să prizezi insulta fără mari strănuturi, s-a băgat şi pe sine, conciliant, în categorie. Mai pe scurt eşti un ipocrit. Formularea sună a îndemn, dar de cele mai multe ori are valoare imperativă. Dacă, deci, articulezi o opinie care nu e pe placul moftangiului devii suspect de ipocrizie. Nemulţumirea pe care o exprimi, protestul căruia îi dai glas e nesincer. Subtextual eşti suspectat că ai suferi de exact cusururile pe care ai a le reproşa, ba la ele se adaugă, prin mărinimia interlocutorului, şi prisos de ipocrizie. Subiect închis. Opiniile tale sunt invalidate, tu ca individ eşti rezumat, indexat, aşezat într-un sertar, dintr-o simplă propoziţie.

” Să nu fim ipocriţi!”. Ce-l împiedică pe pe autorul unui asemenea îndemn să renunţe el însuşi la ipocrizie? E o lipsă de logică aici. Prin folosirea persoanei întâi, prin auto-introducerea în subiect, vorbitorul ne livrează informaţia că el însuşi nu e în stare să se conformeze propriului îndemn, altfel de ce s-ar mai introduce acolo? Ori dacă o face formal, nu e asta o dovadă de ipocrizie? Până la urmă ăsta e un exces de logică pe manşeta a ceea ce e doar o insultă tâmpită.

Să recunoaştem că…

Ăsta e un exemplu apropiat de cel de mai sus, dar mai prietenos. Aici insulta nu mai există în subtext. În acest caz, fără a se mai osteni cu formalitatea consimţământului, vorbitorul te ia părtaş la propria-i opinie. Stereotipul ăsta nu e o invitaţie la spovedanie, nici la mărturisirea marilor adevăruri, nici măcar o declaraţie pe proprie răspundere smulsă în urma unui interogatoriu. Uneori e doar un tic verbal, alteori e o legitimare prin plural a propriilor inepţii. Pentru dreptate, să recunoaştem că  (  🙂  ) uneori are şi valoarea unei invitaţii la dialog, la opinie contrară. Mai rar, e drept.

Aşa suntem noi românii…

X a violat o babă în Italia. Y a furat dintr-o benzinărie în Franţa. Z şi-a făcut fiica tâmpită europarlamentar şi amanta ministresă. Nu o să constatăm, simplu, logic şi cu acurateţe statistică, ceea ce e evident: că X e violator, Y hoţ şi Z imoral. Nu. Introducem pluralul. Într-un enunţ corect am fi spus X, Y şi Z sunt ticăloşi. Ticăloşia individuală nu e satisfăcătoare în fază şi atunci recurgem la un artificiu: factorul comun. Ce au în comun X, Y şi Z? Sunt români. Deci toate ticăloşiile celor trei, celor zece, celor un milion devin trăsături ale factorului comun. În logica asta putem la fel de bine conchide că: Pleşu are barbă- Pleşu e român- deci aşa suntem noi românii, bărboşi.  Halal silogism!

În cazul ăsta multiplicarea poate funcţiona în două sensuri. Poate fi o multiplicare a scârbei, exemplului care naşte remarca adăugându-i-se, în minte, altele similare şi de aici rapida generalizare, grăbita instrumentare a teoremei general valabile, transformarea particularului (chiar multiplicat) în regulă generală. Într-o altă situaţie stereotipul ăsta este introdus pentru a face mai acceptabil pentru sucurile digestive subiectul discuţiei. Cusururile lui Y, de exemplu, nu îi sunt particulare, deci nu-i sunt imputabile. Y nu are lacune de educaţie, nu e amoral şi detestabil pentru bunul motiv că el răspunde unui impuls pre-programat, unei condiţionări născute din apartenenţa la un general deja definit, în cazul de faţă factorul comun: e român.

Să muncim mai mult.

Prostia asta e aruncată mai ales din zona politicii. Politrucul dâmboviţean găseşte foarte potrivit să îşi îndemne concetăţenii la muncă, insinuând că, iată, suntem cam puturoşi. Poftim, monşer, şi munceşte! Cine te opreşte? În felul ăsta nu imbecilitatea, corupţia, hoţia dumnealor politicieni sunt cauza relei aşezări a ţării, ci lenea noastră, a contribuabililor. Desigur, pluralul e la locul lui. Gargaragiul nu are nicio problemă să se introducă în subiect. Doar e politician. Poate chiar promite că va munci mai mult, cât valorează promisiunea unui politician? Şi apoi nu i se poate cere să îşi insulte făţiş electoratul, numindu-l leneş.

În categoria asta intră şi alte ziceri:

să furăm mai puţin!  Musiu, pardon, scuzaţi! Eu nu fur, dar în ce te priveşte îndemnul e mai mult decât util, doar de l-ai urma!

să cheltuim mai puţin! Măi pezevenghi, cei mai mulţi dintre noi năduşim, trudim ca nişte căpiaţi nu pentru a cheltui, ci pentru a plăti dreptul de a supravieţui. Nu construim săli de sport, nici patinoare, iar la vilele din Monaco ne-au tăiat curentul că n-am plătit facturile. Îndemnul ăsta trimite-l cui trebuie. Simplu, direct şi la persoana a doua. Fără un plural care nu are cum mă include. Decideţi care e bugetul pentru poşete şi alte fiţe, dar nu mă amestecaţi în ciorba asta.

să strângem cureaua! A mea e strânsă. E cumpărată de la Metro. Cureaua ta, domnu’ plural, cât de strânsă e? Dar cureluşa de la poşeta duduiei?

Mai există categoria stereotipurilor comentatorilor sportivi. Extrem de consistentă. Ţi se întâmplă să îl auzi pe câte unul spunând:

Hai să ne concentrăm puţin acum la joc! Să fim atenţi să nu primim gol! Să alergăm mai mult, mai avem puţin de muncit!

Ba, pardon. Eu nu vreau să mă concentrez la joc. Eu vreau să mă concentrez la seminţele pe care le sparg pe ziar, la berea rece şi la caterinca pe care o fac cu amicii pe seama gazonului şi a cârnaţilor din teren. Cum să fiu eu atent să nu iau gol? Şi nici să alerg n-am chef, nu ţi-am zis că sparg seminţe?Ce să fac? Să-mi pun chiloţii şi să bat cornerul în locul lui Bănel?

Am meritat victoria!”

Bine, monşer, dacă ai meritat-o să-ţi fie de bine. Eu am meritat berea. Dar ce ai făcut tu, puişor, să meriţi victoria? Har Domnului, de stereotipul ăsta au grijă sportivii noştri să ne scutească, de ceva vreme. Că victorii… canci!

Să dăm Cezarului ce e al Cezarului”

Cezar şi mai cum? Şi ce are el la mine? Şi-a uitat bricheta la mine? Încărcătorul de mobil? Să zică unde le-a lăsat şi i le dau, monşer, că nu aşa mă căpătuiesc eu.

Am dat suficiente exemple? Completaţi voi lista.

Advertisements

20 Comments

Filed under Rabbi zice

20 responses to “Persoana întâi plural

  1. Cred că e o manieră involuntară de a transfera responsabilitatea afirmaţiei de la individualul identificabil(persoana întâi singular) spre colectivul cvasi anonim(persoana întâi plural)

  2. julia

    Cirdasii! Exact! Buna notiunea asta; descrie perfect acest “noi” aruncat de fiecare data ca sa dea o extra greutate cuvintelor proprii. Parca nu ne-ar fi destul sa exprimam o parere personala, trebuie sa intram in cirdasie cu mai multi (pe care de fapt nu i-a intrebat nimeni daca sint de acord sa se alieze cu noi) si asa ‘zdrobim’ oponentii.

    Prima oara am observat acest “noi” si “voi” pe internet prin 2001, la inceputurile forumurilor romanesti. Disputa era mereu intre “noi” si “voi” ca fiind cei plecati, si cei ramasi. Poate originile acestora se regasesc in expresiile enumerate de tine, existente cu mult timp inaintea celor de pe net.

    Personal ma feresc cit pot sa folosesc “noi”. Vreau sa ramin un individ, nu vreau sa merg cu turma.
    we placut, Rabbi

  3. e mai vechi, dar de mare impact: “să facem totul pentru…”

  4. “De aia am murit noi la revolutie?!” :)) =))

  5. lol

    Sa fie ale dracului expresile astea ,ma loveste si pe mine logorea ,solutia pe care o aplic ma inchid in baie ,corectie adica palme si trece ,pacat ca sindromul revinei aplic din nou in baie .Rabi crezi ca numai la noi romani functioneaza expresile …….

  6. marius vl

    “Sa nu fim mai catolici decat papa”

  7. kjaa

    ”Am jucat cu scoţienii. Am jucat, n-am fost la vânat de autografe. Am avut mai puţine greşeli tehnice, am marcat două eseuri. Nu e de colo. Poate la meciul cu Argentina reuşim mai mult. De putut e clar că putem..”…”Am fost foarte buni pe grămadă”….”Şi mi-a fost teamă că o să ne blocăm pe poziţii defensive”…”Aşa se face că după 20 de minute eram conduşi cu 15-3. De la punctul ăla am început să jucăm altceva. Mai exact să jucăm ce ştim”…mi-e lene, dar cred ca mai sunt si alte exemple intr-un articol luat aiurea de pe net si publicat in 11 septembrie sub titlul ”De-a valma despre un meci frumos”….Sa nu fim ipocriti si sa dam Cezarului ce e al Cezarului …:)))

  8. Petronius.

    Mai e una: “sa facem sa fie bine …”

    Asta inseamna ca tipul da shpaga, numa sa iese cum vrea el.

  9. Nouă, acest post, ne-a dat dureri sub ţeastă, drept pentru care mergem să bem o bere! 😛
    Banzai!

  10. Una folosita de cei mai banditi dintre banditi,cei care au si o organizatie paralela cu statul,retele proprii,tarife nerusinate si tupeu cat cuprinde,o adevarata Mafie,ce sa mai vorbim:”Sa nu fim rai…”.Si,ca sa puna capac la toate si sa mai bage in cardasie si pe cineva sau ceva cu care nu au nici o legatura,adauga “…ca ne bate Dumnezeu!”.Apoi,ca sa sperie turma precizeaza:”Uitati-va cate se petrec in lume:cutremure,inundatii,foc,razboi…”Da,ati ghicit,e vorba de popi.

  11. Pingback: Întâiul geolog, economist, elicopterist, părerist şi fotograf (ca amator) | Vultureşti

  12. Pluralul imperativ conjugal: “Facem şi noi patul?”, “Ducem gunoiul?”
    Sau pluralul imperativ de cooperativă: “Să avem grijă să fie mereu hârtie în imprimantă”, “Facem şi noi o cafea?”
    Nesuferit plural.

  13. animal00

    daca nici noi X (biciclistii/modelatorii de covrigi/suflatorii in ceaun) nu ne avem bine intre noi, ce sa asteptam de la alti?

  14. ” sa luam aminte..”
    ” suntem romani si punctum”
    ” noi vrem pamant”

  15. Pingback: Comisarii portocalosferei (specialitatea apologie, îndoctrinare, falsificare şi ploconire) | Vultureşti

  16. Pingback: Anomalii politiceşti şi “Noi, Vasile Vodă” | Vultureşti

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s