Explicaţia pentru orice

Ori de câte ori vine ştirea despre un nou avion prăbuşit, obligatoriu apare şi expertul care ne asigură că “statistic avionul rămâne cel mai sigur mijloc de transport”. Nu zic, o fi. Da’ nu s-a introdus pe rutele intra-judeţene, aşa că acolo tot microbuzu’e baza.

Cauza accidentelor aviatice trebuie întotdeauna determinată de experţi. În ce mă priveşte e simplu, cauza e întotdeauna una singură: factorul uman. Eroare umană, dacă vreţi să-i spunem aşa. Când experţii spun că e vorba de “defecţiune mecanică” le răspund că e tot eroare umană. S-a rupt şaiba, s-a spart nitul, a crăpat o valvă sau orice altceva s-a întâmplat, de vină e tot “factorul uman”. Pentru că inspecţia tehnică s-a făcut de porc. Dacă e vorba de eroare de proiectare, atunci tot dobitocul e de vină, că doar nu s-au ocupat Tom şi Jerry de proiectare. Dacă mi se livrează explicaţia că e vorba de condiţiile meteo, tot un bou e de vină. Pilotul, operatorul de la controlul traficului sau ăla de la meteo.

În accidentele rutiere e la fel. Şi în cele de la centralele nucleare. Sau în accidentele din bucătărie. Iar lucrurile astea se întâmplă, toate, întotdeauna, dintr-un singur motiv. Pentru că oamenii sunt tâmpiţi. Nu toţi, ci doar majoritatea. Avem într-o parte câţiva humanoizi sclipitori, care născocesc tehnologii sofisticate, pe de altă parte grosul omenirii, alcătuit din dobitoci, cei care vor folosi tehnologia. Greu să împaci cele două părţi. Ba se mai întâmplă ca cei din cea de a doua categorie să nimerească în zona rezervată celor dintâi. Şi atunci e şi mai grav.

Oricât de grozavă ar fi o tehnologie, oricâta inteligenţă, oricâte secole de ştiinţă şi trudă se ascund în spatele ei, inevitabil rezultatul este că această tehnologie va pica pe mâna unui dobitoc. Priviţi orice maşină de lux. Realizaţi efortul de proiectare şi fabricaţie? Gândiţi-vă la cei care au gândit, calculat, măsurat totul pentru ca acea maşină să poată exista. Apoi uitaţi-vă la caltaboşul care o conduce. E evidentă diferenţa?

Aşa că întotdeauna, dar întotdeauna, când ceva merge nasol, aveţi imediat explicaţia: oamenii, în covârşitoarea lor majoritate, sunt tâmpiţi. Vi s-a stricat computerul sau vi s-a tăiat maioneza? Căutaţi tâmpitul! Uneori asta nici nu necesită un mare efort, o oglindă e de ajuns.

Bun. Acum că am înţeles toate astea, vreţi să discutăm despre starea actuală a României sau despre criza economică? Care credeţi că e explicaţia? Hai, că nu e greu.

Advertisements

8 Comments

Filed under Ptiu

8 responses to “Explicaţia pentru orice

  1. feodor

    daca vorbim de starea nationala, e eroare a celor de la neonatologie. sau ginecologie. sau poate a celor care nu au promovat masurile de contraceptie, la timp. sa mai spun de ce ?

  2. feodor

    si daca ma gandesc bine, starea natiei noastre, nu e eroare umana, e oroare.

  3. GiacomO

    Păi vorbim despre oameni când zicem criză economică, mai condimentăm un pic cu bani și haosul e gata.

  4. Sa ma uit in oglinda ? Bine ! Ma uit … vad … inteleg : si eu am votat, nu ? Dar eu am votat “bine” insa a iesit “prost” … trebuie pusa o oglinda maaaaare undeva, central … mai bine nu, o sparg tampitii si e nasol daca se sparge o oglinda, nu stiu daca este vreo statistica despre asta, asa se spune.
    Oricum, eu o pastrez pe a mea cu mare grija, mai avem si la anu’ alegeri.

  5. Florian

    Pentru halul în care a ajuns România, mai rău decât moaca ăluia din poză, vinovaţi sunt vreo cinci milioane şi ceva de factori umani tâmpiţi.

  6. Nu exista nici macar unul dintre noi perfect.Perfectiunea este un ideal tocmai pentru ca nu exista,este o fantezie…Automat tot ce ni se intampla este din vina noastraaici incluzand si situatia deloc roz in care se afla Romania(nu numai economica) 😦

  7. Asa este intotdeauna este factorul uman .Si legat de oglinda ar trebui una care sa poata afisa toata Romania.

  8. rabbi e clar un lucru tara asta e plina de prosti pt ca ai destepti stau deoparte si nu vor sa-si asume nici o raspundere au locuri caldute trai bunisor asa ca de ce sa se lege la cap fara sa-i doara. asta e ceva genetic la multi locuitori ai tarisoarei. astia de ne conduc azi au un singur interes BANU si PUTEREA restu traitorilor pot sa se duca la dracu ca nu-i doare nici in bocanci. daca vrem schimbare in bine ar trebui sa se trezeasca din somnul de moarte dar cu alt imn national ca asta te adoarme .aaa si inca ceva cu traitorii de la sate avem o mare problema au o mentalitate de ev mediu in care ce zice stapinu e sfint nu-si bat capu daca ce zice e bine sau rau. de aia ma enervez de fiecare data la vot sau cind ar fi sa iasa lumea in strada impotriva proastei guvernari

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s