Ultimul continent – fragment

Izolarea de lume, înstrăinarea,  nu se întâmplă atunci când fugi de ea în sihăstrie, în cine ştie ce grotă, impunându-ţi o ridicolă şi inutilă asceză. Lucrul acesta se petrece mult mai subtil, se insinuează, încetul cu încetul, până când devine o stare. Nu ştii dacă e înstrăinare sau alienare, dar, orice ar fi, alegi să-i spui înstrăinare. Cuvântul e mai frumos, ideea e mai convenabilă.
    Trăiesc între oameni, în societatea lor, chiar dacă am redus la minimum contactul cu ei. Interacţionez cu ei. Mai frecvent decât mi-aş dori, mult mai puţin decât ar fi socialmente sănătos. Îndepartarea aceasta, auto-impusă, nu e o psihotică aşezare într-un turn de veghe de unde să îmi imaginez că îi observ pe ceilalţi şi îi judec cu dispreţuitor dezgust. Dezgustul există, de multe ori. Dispreţul doar ocazional. Dar nu despre asta este vorba. Nici măcar de nevoia de singurătate. De fapt chiar nu am nevoie de singurătate, dar o găsesc preferabilă pentru că alternativa, din păcate, e nesatisfăcătoare. Comunicarea dintre ceilalţi ( ceilalţi- aţi observat cuvântul? Insist, totuşi, că nu e o psihoză) e superificială, lipsită de adâncime. Aproape întotdeauna grăbită, repezită, abreviată până la absurd, până la neinteligibil, până dincolo de ridicol. Până acolo unde încetează să mai fie comunicare şi devine doar emisie de semnale lipsite de sens. Ei se încăpăţânează să o numească, totuşi, comunicare.
    O tehnologie, care de cele mai multe ori mă depăşeşte, oferă instrumente tot mai sofisticate care să faciliteze accesul la comunicare. Paradoxal tocmai această tehnologie a alterat, a schimonosit ideea de comunicare, ducând-o într-un loc la care nu am acces. Şi nu am acces pentru că nu îmi doresc asta.
    Sub aparenţa simplificării şi informalizării, limbajul s-a degradat într-un mod pe care îl găsesc inacceptabil, devenind un rudiment de limbaj, care exprimă rudimente de emoţii. Poezia nu mai are nevoie de formă, de muzicalitate. Dezbrăcându-se de convenţia formei se leapădă apoi de nevoia de emoţie, explorând zone fetide, depozitul de deşeuri al umanităţii. Se dezvoltă o întreagă literatură a sordidului, o cultură a sordidului. Exerciţiul de maculare, însoţit de o adecvată pocire a limbii, definită ca desfăşurare stilistică, devine ritual obligatoriu pentru admiterea în cartierele cu biblioteci ale societăţii. O prosperitate murdară şi nu neapărat meritată a născut o nevoie inexplicabilă de sordid. Scufundarea în zoaie a devenit un demers intelectual necesar. Întotdeauna cu o ipocrită compasiune şi o rău disimulată condescendenţă faţă de nefericiţii supuşi scrutării, care chiar îşi duc existenţa în zoaiele unei societăţi imbecilizate, gonind haotic după o prosperitate pe care nu e în stare să o înţeleagă, după o abundenţă pe care nu ştie decât să o risipească.
    O tehnologie tot mai rafinată, tot mai complicată, e pe cale să nască un om primitiv, dezumanizat. Incapabil de exprimarea emoţiilor altfel decât prin grohăieli semiarticulate, prin onomatopee sau, în cel mai fericit caz, prin limba aceasta nouă, redusă, amputată, desfigurată. Poate omul cel nou nici nu are emoţii de exprimat. Doar nevoi. Primare. Sau primitive. Iar pentru acestea nici nu este nevoie de rafinament stilistic, nici de întorsături persiene din condei.
    Mi s-a imputat ades că nu înţeleg eu lumea. Nu am niciun fel de problemă în a valida această imputaţie. Am însă nevoie să o înţeleg pentru a spune că nu mă mai simt bine în ea?
    Am fugit mult de la subiect. Nu ştiu de ce. Nu simt nevoia să îmi justific însingurarea. Îmi este suficient dacă sunt lăsat să mi-o trăiesc. Nu am nevoie să îmi argumentez fuga de lume. Am nevoie însă să îmi repet mereu lucrurile acestea, să privesc chipul hâd al lumii, pentru a-mi infrânge tentaţia care, uneori, rar, e drept, mă încearcă. Tentaţia de a mă întoarce iar în ea.

Advertisements

17 Comments

Filed under Uncategorized

17 responses to “Ultimul continent – fragment

  1. Ontelus Dan Gabriel

    Subscriu integral: traire, evaluare, stil. Totusi, dincolo de tristete, singuratate, putem simti si mila!

  2. mary_lou

    Întâlnire cu Mizantropul…

  3. vax-albina

    Inteleg. Rezistati.

  4. Madman

    Ma regasesc. Din pacate. Sau din fericire. Si, iertata imi fie ignoranta, cine e autorul?
    Eu banuiesc ca tu.

  5. preacurviosu

    f f bine scris

  6. Florian

    De acord, dar numai parţial. E drept că răul se adânceşte, că degradarea se extinde, dar nu într-atât încât să putem generaliza la nivelul întregii societăţi. Răul nu s-a absolutizat, degradarea nu a desfigurat întreaga umanitate.
    Fiecare percepe însă lumea în felul său şi reacţionează în consecinţă. E dreptul nostru să fim diferiţi, să căutăm frumosul şi să sperăm, sau să ne sinucidem.

  7. cherie

    Nu am fost “singura” niciodata, decat in “suparare”…..

  8. Pingback: Leapşa « Gabriela Savitsky

  9. de acord cu tot si eu mai am si senzatia ca tara mea e o straina

  10. Aştept cartea. Ştiind că merită …

  11. Nostradamus

    Oh , Doamne , cata acuratete si … tristete ! Multa , multa tristete , oboseala , resemnare si insingurare … 😦
    De ce atata singuratate ? Pt. ca multi dintre noi nu mai “traim” ci doar “supravietuim” … Suntem doar niste simpli supravietuitori singuratici si tristi intr-o lume pe care de mult n-o mai intelegem si nu ne mai intelege.
    Iar in final mai ramane DOAR o singura intrebare: “Oare cat mai dureaza ? …”

  12. Nemo

    Rabbi draga, multumesc pentru postul asta. M-a ajutat sa inteleg ca nu sunt singurul care se crede si se simte singur intr-o lume care nu mai e lumea lui.

  13. Laura

    Nu te ingrijora, esti in grafic. Pot parea paranoica, dar sindromul tau este cel scontat. Cei inteligenti, capabili de rebeliune, au fost izolati. Ceilalti…n-au decat sa se adune pe la berare si pomeni. Tare mult mi-as dori sa se ridice dintre noi unul cu mintea limpede si pumn de fier si sa strige adunarea!, asa nu se mai poate.

  14. Robert.C

    Minunat spus. Trist, dar foarte adevarat.
    Si daca e o carte, o gasim pe undeva?

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s