Bulina portocalie

Foarte, foarte rar mai dau cu ochii pe la “Evenimentul Zilei”, dar când o fac trăiesc momente speciale.  Pupincurismul celor de acolo era cândva amuzant, acum nici asta nu a mai rămas. Sau cel puţin aşa am fost tentat să cred. Cinstit să fiu nu mi-am putut imagina că ăştia de la bulină pot duce pupincurismul în zone până acum neatinse. Adică să reuşeşti ca şi din buletinul meteo, şi din “starea drumurilor” să faci cimpoi propagandistic… asta chiar nu e la îndemâna oricui. Dar uite că bulinacii au reuşit.

Poftim titlu la bulină: “Vremea rea bagă România în ceaţă. O autostradă a fost închisă”  Tadaaa! “O autostradă” – v-aţi prins? Adică subliminalu’ ăla mic şi bulinat ne vinde pe blat informaţia că pe aci, prin republica băsescu, sunt autostrăzi căcălău doamne. Adică doar una e închisă, restu’ merg bine merci. Bre, ai dracu’ subtili. Las’ deoparte faptul că, în mod normal, pe “o autostradă” când apare poleiul bagi rapid sculele şi nu închizi şoseaua, că de aia plăteşte boul de şofer român vinieta. Dar am ajuns prea departe. Deci o autostradă închisă. Hai că nici prin cap nu vă trece care e autostrada aia. Pun pariu! Să vă zic eu? Autostrada Transilvania e închisă din cauza poleiului! Hahaha-hihihi-hohoho! Ce ne-am râs. Deci … cum pizda mă-sii poate să fie închisă din cauza poleiului o autostradă care nu există? Nu se ştie. Cam tot aşa cum:

“A2: Bucureşti- Constanţa” e drum cu probleme. Da. Aşa e. Şi principala problemă este că nu există. Sau, mă rog, că se termină la Cernavodă. Dar altfel sună încurajator şi optimist, nu?

Ar mai fi ceva. Hai să cităm:

Sunt mari probleme de vizibilitate în Capitală și pe A1, precum și între județele Prahova și Dâmbovița.

Clar? Am subliniat eu, ca să fie mai clar pentru specialiştii în geografie. Cum, tati, între Prahova şi Dâmboviţa? Există acolo o zonă tampon, un no man’s land, un fel de Gaza? Ce mama dracului vrea să spună ăsta?  Aaa, m-am prins! Tot propagandă portocalie! Hai că am priceput: asta e promovare gratuită la proiectul portocaliu de reorganizare teritorială, nu?

P.S. În aceeaşi gazetă de mare angajament oranj, un articol pomeneşte o scrisoare a lui Geoană în care ăsta se vaită că toată povestea cu suspendarea lui este… atenţie… este… sunteţi gata? …. încă puţin… deci este… “o înscenare premeditată“. Haidi, bre domnu’ Mircea! Pe bune? E premeditată înscenarea? Serios? Dacă era o înscenare spontană era bine? Şi ce te mai deranjează pe tine? Că apa e udă?
Advertisements

7 Comments

Filed under Oy-oy!, Ptiu

7 responses to “Bulina portocalie

  1. kilroy

    “Se pare ca poleiul e principalul motiv”. Eu cred ca sunt mogulii, iarasi.

  2. Florian

    Nu e de mirare că autorul bate câmpii, are un nume predestinat.
    Cât despre Geoană, ce să mai zic? A zis Iliescu şi pentru mine.

  3. De mult am renuntat sa mai citesc/rasfoiesc bulina … Cahhhhh !

  4. vax-albina

    1. Am avut senzatia ca Mircea Badea te-a citit, caci a avut cam acelasi gen de comentariu.
    2. Am ajuns atat de disperata vazand cum ne “conduce” scorpionul sef incat am citit horoscopul de pe evz ca sa vad ce-i pregatesc astrele. Pana si acolo, printre greseli typo, am gasit aluzii politice. “DA”.

  5. Cap limpede

    Autor: Ionut Fantaziu !!!
    Letaaaaal!
    Curat nume din Twilight Zone… undeva “intre judetele Prahova si Dambovita”!

  6. Cap limpede

    Autor: Ionut Fantaziu !!!
    Letaaaaal!
    Curat nume din Twilight Zone… undeva “intre judetele Prahova si Dambovita”!
    O fi real sau doar o banala “inscenare premeditata”?
    Nimic nu egaleaza materialul clientului!

  7. inutza13

    un articol de milioane

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s