Reacţii la reacţii

În Italia şi mai ales în Franţa a devenit tres chic să faci bancuri pe socoteala românilor. Umorul e, nu de puţine ori, discutabil, dar într-o bună măsură exasperarea care a născut nu doar aceste glume, ci şi reacţii mai vehemente împotriva românilor, poate fi până la un punct înţeleasă. Pachetul de argumente cu care se operează în mod curent, în astfel de situaţii, conţine ciudate lămuriri: că de fapt “glumeţii” s-ar auto-ironiza, iar românii servesc doar ca pretext; că atacurile glumele nu îi vizează pe români, ci o anume categorie de români – iar această “categorie” rămâne mereu vagă sau subiectul unei definiţii mereu schimbătoare; că de fapt bancurile îi ţintesc nu pe români, ci pe reprezentanţii unei etnii care – ce fatal!- beneficiază şi ei de cetătenia română/ europeană.

Oricum ar fi, nu are cum fi de mirare dacă unii dintre noi nu reuşim să avem o atitudine foarte zen în faţa unor chestiuni pe care suntem îndrituiți să le percepem ca ofensatoare. Excesele nu lipsesc nici într-o parte, nici în cealaltă, fireşte. Fatalmente, când într-o parte se sare calul, în partea cealaltă se sare şanţul. Repet, e de înţeles prea-saţul care naşte reacţiile francezilor şi/sau italienilor. La fel este de înţeles şi indignarea care, ca răspuns, se naşte dincoace. Suprimarea nuanţelor, desfiinţarea categoriilor, judecata la grămadă nasc răspuns la grămadă.

Interesant mi se pare altceva. Să spunem că, de exemplu, la un banc tâmpit al francezilor cineva de pe la noi răspunde cu un banc tâmpit. ( S-a întâmplat ca acel cineva să fiu eu însumi) Nu îmi imaginez că receptarea unei astfel de reacţii poate fi uniformă, nici nu ar fi sănătos să se întâmple astfel. Pe lângă reacţiile de tipul “bine le-ai făcut!/ ce bine că le-ai tras-o!” , pe care le pot înţelege, există şi reacţiile “evoluaţilor”, celor care se socotesc deţinătorii unei înţelegeri superioare, adică cei care vor constata cu înaltă autoritate că “ăia spun lucruri care pe noi înşine ne deranjează? de ce ne enervăm când noi înşine facem bancuri toată ziua pe aceste subiecte?”. Va mai exista şi un alt tip de reacţie, a celor cu pulbere de ţărână pe frunte, adunată acolo de la prea-adâncă plecăciune în faţa sfântului vest. Iar aceştia se vor indigna cu glas tremurând de spaimă:” cine suntem noi să ne luăm de Franţa?” Ar mai exista o categorie, tristă, a celor care au ales să le fie casă alte meleaguri, iar printre aceştia există câte unii care vor spune “la noi” despre acolo şi “la voi” despre aici. Trist.

Haideţi să cercetăm puţin tipul acesta de reacţii. Mai întâi “ăia spun lucruri care pe noi înşine ne deranjează? de ce ne enervăm când noi înşine facem bancuri toată ziua pe aceste subiecte?”

Într-o casă pot exista discuţii, nemulţumiri, uneori tonul devine răstit. Dacă sunt lucruri care trebuiesc spuse, atunci vor fi spuse. E în firea lucrurilor. Relaţia ta cu soţia/prietena/gagica poate avea şi momente cu mulţi decibeli. Se poate întâmpla să nu-ţi placă gustul mâncării gătite de ea, să te exaspereze anumite năravuri sau să o scoţi din sărite uitând mereu capacul de la budă ridicat. Dacă însă un mitocan se ia de ea, în mod necesar vei reacţiona, îi vei lua apărarea. E elementar. Asta nu va da un gust mai bun mâncării ei, nici nu va şlefui relele ei năravuri, e doar solidaritatea obligatorie şi necesară.

Tot astfel dacă piciul tău face o nefăcută, dacă sparge geamul vecinului – să spunem- există un set de gesturi obligatorii: mai întâi ai să îi ceri scuze vecinului, apoi ai să încerci să dregi stricăciunea provocată de pici, iar apoi, cu siguranţă, îi vei da copilului cuvenita dojană. Nu îmi imaginez că, într-o astfel de situaţie, ai să-l pofteşti, cu superioară detaşare, pe vecinul respectiv să îţi cotonogească progenitura.

Asemenea şi când vine vorba despre ai noştri şi nefăcutele lor de prin străinătăţuri.

Spuneam că există, apoi, categoria: cine suntem noi să ne luăm de X? Rămânând în analogia domestică de mai sus, pun întrebarea: deci dacă cel care îţi agresează soţia e teribil de fioros te consolezi că e fatal şi nu reacţionezi? Ori îţi laşi copilul bătut? Dincolo de acest exemplu, aş răspunde: suntem cine alegem să fim. Şi, e drept, de veacuri am ales să fim un norod plecat, temător de străinătate, care socoteşte umilinţa preţ drept de plătit pentru orice i se va trece la socoteală. Dacă asta alegem să fim şi pe mai departe, atunci, cu siguranţă, mizeria cu care suntem împroşcaţi ni se cuvine şi nu avem decât a mulţumi pentru ea. Dacă însă alegem că putem şi merităm să fim mai mult, atunci va fi bine să ne şi purtăm ca atare. Fără băţoasă indignare, fără răsteală, dar cu demnitate.

Într-o zi va trebui să descoperim că înălţimea fiinţei noastre nu e dată de felul în care se poartă ceilalţi cu noi, ci de felul în care ştim noi să ne purtăm cu noi, unii cu ceilalţi.

P.S. Ieri am participat la o discuţie anapoda, în care, printre altele, se vorbea despre mândria de a fi român. Opinii şi opinii. În ce mă priveşte, am spus-o şi nu mă sfiesc să o repet: sunt mândru că sunt român. Nu e vorba nici de fuduleală prostească, nici de fală. Pur şi simplu altceva înţeleg prin mândrie: pot sta drept atunci când spun că sunt român, fără a simţi nevoia să îndoi vreun pic spinarea, dar şi fără a-mi umfla pieptul, fudul; pot spune că sunt român fără a-mi ascunde obrazul; pot vorbi româneşte oriunde m-aş afla, fără să îmi fac socoteala că alţii m-ar arunca – doar pentru păcatul de a vorbi limba strămoşilor- într-o categorie în care nu-mi am locul. Eu asta înţeleg prin mândria de a fi român.

Advertisements

10 Comments

Filed under Rabbi zice

10 responses to “Reacţii la reacţii

  1. Demnitatea este ceea ce ne lipseste cel mai mult noua ca popor. Scuipam, lingem unde am scuipat, o dam cotita, invartita si ne facem frate cu draqu doar doar trecem puntea. In genunchi si in coate, fara demnitate.

  2. Ontelus Dan Gabriel

    ,,In genunchi si in coate, fara demnitate.” Trist, dar adevarat…

  3. Interesant subiect. Mă așteptam să spui ceva despre protestele RMGC care par a fi antidotul transmisiunilor în direct, din bâltoace. Cum se face că toate televiziunile și-a sistat transmisiunile în direct tocmai de ziua națională? Are legătură eventual cu vre-o posibilă mișcare promonarhică.

  4. Fluieratorul

    Ei, discutia aia a fost mai mult decit anapoda, a fost de-a dreptul nefericita… Cit despre mindrie, eu unul sint mindru de ce-au facut niste oameni pe care ii stimez inaintea mea si de ce fac eu in continuarea a ceea ce fac ei. Ca sint roman asta e un fapt, m-am nascut asa si asta sint, fie ca sint mindru, fie ca nu. Drept e ca se intimpla sa fiu, citeodata, mindru in sinea mea ca vreun conational face un lucru deosebit, mai ales daca e apreciat in prezenta mea. Am fost mindru de toti pustii carora le-am pus matematica in mina cind au intrat la licee si facultati si au ajuns oameni mari, am fost si sint mindru cind colegii tineri care au invatat meserie de la mine isi intrec invatatorul. Si cei care m-au invatat pe mine au fost mindri de mine de citeva ori. Asta-i cu mindria…

  5. cherie

    Mie mi s-a parut o tampenie acea idee cu “ esti mandru ca esti roman ?”….
    Nu ma mandresc ca sunt roman si m-ar deranja sa aud pe unul care se mandreste ca este englez, sau francez caci l-as considera lipsit de bun simt. Toate nationalitatile merita respect, iar tu personal, in calitate de om, functie de ceea ce ai realizat. A ! Poti fi mandrdu ca esti frumos, sau destept, dar ca esti indonezian sau rus ? Dece?
    E drept ca ii invidiez pe englezi caci stiu sa se faca respectati. Citisem o poveste din Marile Sudului” cum englezii pusesera pe o insula in Pacific un reprezentant de a lor care cumpara toata productia de nuci de cocos din insula. Omul desi o jigodie, era respectat de localnici si nu il ucideau (desi ar fi meritat) caci stiau ca daca il ucid, (si asta puteau face oricand), englezii ar fi trimis cateva corabii cu tunuri care le-ar fi facut praf mica lor localitate, asa cum facusera in alta parte

  6. Eva

    “Dacă însă un mitocan se ia de ea, în mod necesar vei reacţiona, îi vei lua apărarea.”
    Asa procedeaza un barbat civilizat. Din pacate, de nenumarate ori, eu am vazut asa: daca un mitocan se ia de ea, ii tragi una ei, pentru ca a facut ea ceva de s-a luat ala de ea…

  7. Zev

    “Ar mai exista o categorie, tristă, a celor care au ales să le fie casă alte meleaguri, iar printre aceştia există câte unii care vor spune “la noi” despre acolo şi “la voi” despre aici. Trist”

    Poate s-au saturat sa li se tot repete ca nu mai sunt romani din moment ce au plecat, ca le- ar trebui retrase dreptul de vot si cetatenia si mai stiu eu ce. Poate s-au saturat sa vina in Romania asi sa li se spuna amice, chiar daca ai tu fix expertiza de care scriem in toate ziarele ca avem nevoie, nu te angajezi decat daca ai pile (si asta pe o pozitie care avea o componenta solida de integritate in sectorul public, ca sa fie marasmul complet). Si bineinteles pe o leafa nici pe sfert cat “la ei”. Si cate si mai cate, la fel de triste. Dar nu se vad de pe calul alb.

  8. pot sta drept atunci când spun că sunt român, fără a simţi nevoia să îndoi vreun pic spinarea, dar şi fără a-mi umfla pieptul, fudul; pot spune că sunt român fără a-mi ascunde obrazul; pot vorbi româneşte oriunde m-aş afla, fără să îmi fac socoteala că alţii m-ar arunca – doar pentru păcatul de a vorbi limba strămoşilor- într-o categorie în care nu-mi am locul.

    tu de fapt spui ca nu ti-e rusine sa fii roman…

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s