Specialiştii

– Ăsta cine mama dracului mai e?

Asta e replica unui amic. Ori de câte ori vede la televizor, în vreunul din talkshow-urile zilei, un chip nefamiliar, are această replică. Amicul are răbufniri de ţâfnă când vede necunoscuţi dându-şi cu părerea despre politichia naţională. De fiecare dată replica pe care i-o dau, invariabil, este: “Un cetăţean, monşer! Are şi el dreptul la opinie”. Mi se răspunde, la fel de invariabil, cu: “Da, dar totuşi…”.

Amicul socoteşte că televiziunea ar trebui să fie un spaţiu rezervat exclusiv celor care au deja o anume notorietate. Dar nici criteriul ăsta nu e suficient. Amicul are pretenţia ca cei invitaţi în studiourile de televiziune să fie “specialişti”. Termenii de definiţie ai specializării nu sunt precizaţi, dar la o cercetare atentă e uşor de descoperit că se învârt tot în jurul notorietăţii. Într-o astfel de opinie, Canacheu, de exemplu, e calificat să îşi dea cu părerea despre politică. Un protestatar din Piaţa Universităţii nu. Că de aia e protestatar: să stea acolo, atârnat de o pancartă, respirând frig şi scoţând scandări pe cur.

Dacă vine vorba de fotbal, să spunem, din nou n-ai voie să-ţi dai cu părerea. Trebuie să-i laşi pe specialişti. Există unii, se pare, care ar fi specialişti în chestia asta, pentru că scriu (prost) la gazete de sport. Sunt calificaţi carevasăzică. Pentru că se uită la fotbal. Lucru pe care îl face şi nea Stere, dar nu e plătit pentru asta. Dacă te uiţi la rezultatele echipelor noastre te lămureşti repede că priceperea nu dă pe dinafară nici acolo, dar cei care trăiesc din fotbal se bucură de prezumţia de competenţă.

Dacă te apuci să prăjeşti un şniţel trebuie să fii de la început conştient că orice ai face eşti un ageamiu. Există specialişti în tăvălirea cărnii prin ou şi pesmet. Au bloguri dedicate. Au rubrică la gazetă şi apar la televizor. Sunt specialişti, deci, în lovirea cărnii cu ciocănelul. Condiţie la care tu nu ai dreptul să aspiri, în faţa tigăii tale diletante. Aşa că mai bine te laşi.

Să spunem că vine vorba despre politica externă. Eşti informat, nu ai fost suspectat de lipsă de inteligenţă, ai un filtru raţional, de ce nu ţi-ai îngădui excentricitatea unei opinii? Pentru că nu eşti specialist, monşer! Specialist era Cioroianu. Sau Baconschi. Specialist e Băsescu.

Am venit aseară la Bucureşti, circulând pe mizeria numită A2. Care e  într-un hal de nedescris. Şi găsesc natural să mă întreb cine îşi bate joc de noi, de banii noştri. Greşit! Mai bine să nu-mi dau cu părerea. Nu sunt specialist nici în deszăpeziri ( specialiştii au câştigat licitaţiile), nici în finanţe publice (specialiştii au primit voturile pedeliste şi sunt în guvern, pe lângă guvern ş.a.m.d.), nici în administraţie publică ( etc. etc.).

Avem o formidabilă industrie producătoare de diplome. Scoatem anual vagoane întregi de specialişti în de toate. Guvernul cel nou pute de specialişti cu căcălău de diplome de tot felul, obţinute pe te miri unde. Specialişti, carevasăzică. La televizor vorbeţi agitaţi sunt specialişti în orice, de la părul de pe testicule, la schimbările climatice. Chiar emisiunile de televiziune sunt gândite şi realizate de specialişti, care au o înţelegere superioară a tot şi orice. De prin toate bortele pământului au dat năvală specialiştii. O faună pestriţă, zgomotoasă, alcătuită din pitulici severe, guguştiuci berbanţi, hârciogi isterici, dihori solemni sau ciocănitori indignate. Curci savante, mistreţi erudiţi, vipere empatice, hipopotami revoltaţi, bibilici dogmatice şi lipitori generoase. Specialişti sadea. Precari intelectual, zbătându-se într-o austeritate îngrijorătoare a limbajului însoţită de o crâncenă sărăcie a ideilor şi o înspăimântătoare relativitate a criteriului gramatical. Dar specialişti. Cu CV la vedere.

Invazia moftangiilor cu ifose, a specialiştilor pe carton şi a experţilor din laringe, ar fi mai puţin supărătoare dacă s-ar limita la torturarea limbii române şi trecerea prin suplicii a bunului simţ. Tragedia este că suntem siliţi să trăim în ruina rămasă în urma specialiştilor. Ruină de ţară, de morală, de viaţă intelectuală. Ruină pur şi simplu. Şi lucrul cu adevărat înspăimântător e că mă aştept la invazia specialiştilor în ruine. Că doar e an electoral.