Media

În teorie avem dreptul la opinie, dreptul de a fi informaţi. Democraţia nu poate produce lucru mecanic în lipsa acestor drepturi. Tot în teorie. În practică, democraţia e o iluzie. Ba şi iluzia asta cunoaşte severe amendări, reformulări şi îngustări, în zilele noastre. Tot mai frecvent este invocat un bine superior, vag definit, dar (ni se spune) esenţial, care trebuie avut în vedere. Şi în numele acelui bine colectiv neprecizat, ni se cere să acceptăm severe amputări ale libertăţii individuale.

În ţara care se autoproclamă ca fiind campioana democraţiei, amputările acestea au primit un nume liniştitor: Patriot Act. Suma de prevederi cuprinse în acel pachet legislativ poate fi rezumată foarte sintetic: statul poate face cu tine, individ, absolut orice vrea, dacă invocă acel bine superior, încă insuficient definit. Libertatea de expresie, dreptul de a fi informat, chiar dreptul la viaţă, toate devin lipsite de importanţă în faţa Patriot Act.

Nici până atunci lucrurile nu erau mai fericite. Sistemul electoral american, privit de către unii ca un pisc al democraţiei, reprezintă unul dintre cele mai ingenioase mecanisme de fraudare a votului popular. Omitem episodul Florida 2000. În SUA există două partide care invariabil vor furniza preşedintele. Mecanismul de alegere a preşedintelui este gândit astfel încât accidentele nu-şi au locul, candidaţii nevalidaţi de sistem nu au nicio şansă. Mai întâi există sistemul alegerilor preliminarii, în care sunt desemnaţi candidaţii celor două partide. Alegerile care au loc la nivelul statelor care alcătuiesc federaţia au ca rezultat desemnarea unor reprezentanţi ai acestor state, care mai apoi, la convenţiile celor două partide, vor participa la desemnarea candidaţilor prezidenţiali. Dacă, de exemplu, în Virginia, alegătorii democraţi îl votează majoritar pe X, atunci în convenţia naţională, delegaţii din Virginia sunt mandataţi să îl voteze pe X. Doar teoretic, pentru că, de fapt, delegaţii votează exact cum au ei chef – nu o dată s-a întâmplat astfel. Asta deşi delegaţii respectivi sunt legaţi de mandatul dat de alegătorii lor (pledged delegates, la democraţi). Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, la democraţi mai există o categorie de delegaţi, care nu dau socoteală nimănui, nu sunt mandataţi de nimeni, pur şi simplu îşi cumpără mandatele: aceştia sunt super-delegaţii! Aşa se numesc.

Nu merg mai departe cu detaliile. Suficient să spun că, în procesul electoral american, alegerea preşedintelui nu se face direct. Alegătorii votează, în fiecare stat, electorii care îl vor desemna pe preşedinte. Care electori nu sunt obligaţi să respecte voturile din spatele lor. Fiecărui stat îi este alocat un număr de electori, în funcţie de populaţie. Cine câştigă statul, câştigă toţi electorii. (Aşa se face că nu există nicio şansă ca un neafiliat la cele două mari partide să ajungă la Casa Albă). În final se ajunge la situaţia în care electorii aleg preşedintele. Cel mai recent, în 2000, numărul cetăţenilor americani care au votat pentru Al Gore a fost mai mare decât numărul celor care au votat pentru George W. Bush, dar sistemul electoral şi Curtea Supremă l-au trimis pe W. la Washington.

Iertaţi-mi lunga paranteză, dar era necesară. Mai ales că anul ăsta vom fi spectatorii alegerilor prezidenţiale americane.

Când vine vorba despre dreptul nostru de a fi informaţi, în mod necesar trebuie să discutăm despre sursele noastre de informare. Adică media. Mass Media. Avem mai întâi media tradiţionale (ziare, radio, televiziuni), care teoretic ar trebui să fie sursele noastre principale de informare. Avantajul, faţă de New Media, ar trebui să fie dat de calitate. În media tradiţionale informaţia ar trebui să fie colectată, sistematizată, editată şi distribuită de profesionişti. Informaţia livrată de media tradiţionale ar trebui să fie formulată într-o limbă fără cusur, pertinentă, verificată. Lucrurile nu stau deloc aşa. Calitatea jurnalistică e într-un major declin. Motivele sunt multiple.

Mai întâi e nevoia de profit şi dictatura ratingului. Acestea sunt deziderate care trebuiesc atinse imediat. Nimeni nu are timp pentru formarea gustului public, pentru formarea propriului public. E o chestiune de supravieţuire. Ceea ce trebuia să fie informaţie devine un infotainment grotesc, un fel de fast food informaţional, fără valoare nutritivă, dar uşor de consumat din fugă. Presiunile, constrângerile economice nu lasă loc de prea multe opţiuni.

Calitatea intelectuală a celor care fac jurnalism este şi ea în mare suferinţă. În parte tot din motive economice ( e dificil să atragi oameni valoroşi pe bani foarte puţini). Telegenia, dacă e să vorbim despre televiziune, nu are parametri intelectuali de evaluare.

Peste toate vin presiunile patronatului ( care are propria agendă), presiunile politice ( care pot fi extrem de dure), ale clienţilor de publicitate. Aşa am ajuns în situaţia în care presa scrisă e pe cale de dispariţie, în situaţia în care informaţia la care avem acces e trunchiată, răstălmăcită, fabricată. Aşa am ajuns să aflăm mult mai mult decât ne-am dori despre Iri şi Oana Zăvoranu, dar aproape nimic despre problematica politicii externe. Dacă am dori să înţelegem despre ce este cu adevărat vorba în Pactul de guvernanţă fiscală, care pare a fi ceva important, media tradiţionale nu ne sunt de prea mare folos.

În new media lucrurile stau şi mai rău. Blogurile ( şi, să ne înţelegem, citiţi acest articol pe un blog!) reprezintă (teoretic) expresia de vârf (nu doar tehnologic) a libertăţii de expresie. Dar nu e suficient. Oricine are acces la internet reprezintă un potenţial blogger. Calitatea nu este garantată în niciun fel. Nu funcţionează niciun cod etic, niciun filtru. Este exclusiv sarcina cititorului să filtreze, să selecţioneze, să aleagă ce citeşte aici şi cât credit acordă celui pe care-l citeşte. Calitatea intelectuală e de cele mai multe ori discutabilă, opiniile sunt explicit subiective.

Există, din fericire, şi bloguri care funcţionează altfel, conform unui cod etic auto-impus. Există bloggeri care pot formula opinii articulate sau care pot realiza anchete foarte serioase. Nu întotdeauna sunt suficient de cunoscuţi şi oricum nu se bucură de credibilitatea media tradiţionale. Aceştia sunt mult mai vulnerabili la presiuni; nu au în spate un trust, iar vocea lor se face mai greu auzită. Activitatea lor e eminamente voluntară, supravieţuirea lor nu îi priveşte pe cititori. Categoria celor care reuşesc să obţină venituri din scris este extrem de îngustă. Iar aici intervine o altă problemă: disponibilitatea de a se înrola, contra-cost, în campanii dubioase. Exemple găsim din belşug. Ceea ce trebuia să fie expresia de vârf a libertăţii de expresie se transformă astfel în ceva situat exact la polul opus. Cititorului îi rămâne, desigur, şansa de a alege ce şi pe cine citeşte. Slabă consolare.

De fapt cititorul de presă, consumatorul de media este el însuşi o parte a problemei. Partea cea mai importantă. Datele de rating, cifrele de trafic sunt date el, consumator. Ca şi în cazul media, calitatea contează. Iar publicul de calitatea are un cusur major: e insuficient. Mult mai numeroasă e categoria consumatorilor de Iri. Fireşte, deci, negustorul de informaţie, traficantul de opinie, se va năpusti spre marele public. Se va adapta gustului său. Sau va încerca să supravieţuiască din compromisuri, înrolându-se în solda RMGC sau a altcuiva.

Deja articolul ăsta a devenit prea lung. Asta e o altă problemă. Nimeni nu citeşte articole prea lungi. Nimeni nu e interesat de opinii prea elaborate, de construcţii stilistice prea ample. Ce a mâncat Iri se poate povesti în 4-5 propoziţii simple. Concluzia e simplă: media, fie  tradiţionale sau de cele noi, nu sunt aşa cum  doresc jurnaliştii sau bloggerii. Ci aşa cum le facem noi, cititorii. În fiecare zi.

Advertisements

15 Comments

Filed under Capitalismul proletar

15 responses to “Media

  1. De data asta l-am citit pînă-n coadă…

  2. Florin

    Citit cap-coada. Excelenta analiza. Poate o citescsi cei care trebuie. Multumesc.

  3. E atât de documentat şi argumentat, că deja îmi imaginam articolul citit de Pitiş (Dumnezeu să-l ierte!) şi dat la teleenciclopedia. Aşa ar fi crescut calitatea media.

  4. Eu am citit acest articol lung 🙂 Si mai citesc si altele. Unele ma pierd dupa maxim primele doua paragrafe. Pentru ca ma oboseste sa imi incarc retina cu imagini ale cuvintelor insiruite prost si fara o finalitate. Blogger…adevarul e ca orice cretin isi poate face blog. Si oricine poate fabula cat vrea el pe timpul lui. Probabil oamenii nu au timp sa caute, sa compare, sa analizeze. Le-ar lua secole si pana la urma tot ar ramane cu o incertitudine. Dar una e cand omul isi scrie opinia sa de cetatean si alta cand aceasta opinie vine de la unul pe care il consideri avizat.
    Eu am mari dubii in a considera blogurile, in general, mass media. De ce? Pentru ca si hartia igienica are scrise informatii pe ea, si nu e neaparat mijloc de informare in masa:) Zi ca n-o foloseste toata lumea!

  5. Sistemul american de vot elimina derapajele democratice create de lipsa votantilor,adica un stat care are 500.000 de locuitori va avea de exemplu 10 cenzori chiar daca se prezinta toti la vot iar un stat care are 5000000 de locuitori va avea 100 de cenzori chiar daca se prezinta 40 la vot asa s-a ajuns la situatia cu AlGore de care spuneai,la noi de exemplu nr de votanti in mediul rural este mai mic ca nr de votanti din mediul urban dar prezenta la vot este inversa adica voteaza mai multi din mediul rural ca procent, din numarul de votanti sunt cam doua treimi, asa au ajuns iliescu si Basescu presedinti …cei de din mediul rural sunt mai usor manevrabili mai ales cei batrani cu o galeata, cu un litru de ulei ,cu o amenintare ca daca nu iese ala presedinte o sa piarda pensia …

  6. Alexandru-Nürnberg

    Lasa-i pe altii sa-si faca griji ca n-au cititori, pentru ca tu ai! Si nu-s deloc putini si nici prosti.

  7. Da, da, da, da! Ca o placa stricata, dar cu deplin discernamint, subscriu la cele scrise. Mai ales ultimul punct parca ma unge pe rana, mai ales ca nu se pot trata subiecte importante in mai putin de 300 de cuvinte. Am citit recent pe undeva, parca la Turambarr, o chestie similara legata de generatia de azi, care recicleaza citate inspirationale pe facebook, dar nu e in stare sa citeasca ceva mai lung de doua pagini. Nu imi dau seama in atributiile cui intra, insa, educarea acestora si dedulcirea lor la texte mai luni. Na, ca si in loc de comentariu am scris un roman [-(.

  8. Trist e ca de la unii chiar nu te astepti sa scrie pro RMGC, ramai foarte neplacut surprins atunci cand vezi ca o fac..

  9. In sfarsit, imi explica si mie cineva pe indelete si pe intelesul meu sistemul de vot american! Democratie, ce sa zic…Mai ramane sa aflu care-i treaba cu baseball-ul si cu fotbalul american si, gata! stiu tot despre ei. Lasand gluma la o parte:
    Vorbesti de calitatea intelectuala a jurnalistului de azi.Pai sa ne reamintim cine erau jurnalistii de acum 21-22 de ani, imediat dupa Revolutie:Adrian Paunescu, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Radu Budeanu, Petre Mihai Bacanu, Max Banus, Corneliu Vadim Tudor, Fanus Neagu, Eugen Barbu, Ioan Chirila, Sorin Rosca Stanescu, Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu…Oameni cu atata forta in penita incat zguduiau Romania doar cu un singur editorial.Primul exemplu care imi vine in minte acum e Adrian Paunescu cu al sau ”Schimbarea rotilor din mers”.Oameni care creau din nimic cotidiene si saptamanale, dintre care unele au supravietuit pana azi; Zig-Zag, Expres Magazin, Baricada, Romania Mare, Flacara, Academia Catavencu, Ziua, Romania Libera ,Adevarul, Lumea… Daca un tarabagiu nu avea pe tejghea 100 de titluri zilnic mai bine se lasa de meserie.Si noi cumparam ca disperatii si citeam ca necititii dand mici averi pe presa.Treaba care a durat pana prin 1993.Pe cand acum?Mass-media sunt impartite in doua: pro si anti portocalii.Altceva nu vezi pe ecrane sau in paginile de web:razboiul romano-roman in ceea ce priveste caracterul divin sau satanic al lui Basescu in istoria universala si galactica.A, cu niste mici intreruperi: mai mor niste bebelusi arsi de vii intr-o maternitate, mai explodeaza de doua ori o cladire in aceeasi zi pe undeva, mai raman vreo 70.000 de oameni intre nameti de 6 metri pe ici- pe colo…Bagatele.Cu cine sa faci jurnalism? Cu Cartianu? Cu Mircea Marean? Si, ca tot vorbeai de patronat: cam care ar fi diferenta dintre Mihai Carciog si Dinu Patriciu?
    Cat despre bloguri, nimic mai adevarat in ceea ce spui.Ziceam intr-unul dintre posturile mele ca bloggeri din asa-numitul A-list au uitat de unde au plecat, motiv pentru care s-au transformat in ceva monstruos, nu dau detalii.
    Si uite-asa ajungem la ultimul punct pe ordinea de zi: cititorul de presa.Care? Ca nu prea mai exista, ca si cititorul de carte sau de album de arta.Indobitocirea poporului roman incepe sa-si arate roadele: astazi e de ajuns sa intri o ora pe feisbuc si afli tot, e de ajuns sa descarci ultimele doua albume pe care le-a facut aseara Guta in debara ca sa afli cam care-i treaba cu dusmanii si cu competitivitatea in societate, e suficient sa futi o pitipoanca agatata aseara in club ca sa afli cam care-i treaba cu misterul feminin si e mai mult decat necesar sa ai ultimul racnet de telefon ca sa stii cum a evoluat omenirea de la descoperirea rotii pana in prezent.
    (sper sa nu depaseasca acest comentariu postul in sine 🙂 )

  10. Nostradamus

    Rabbi , esti convins 100% de concluzia ta finala sau asa ti-ai dori sa fie ? 🙄
    Pt . ca eu nu cred in valabiliatea ei … (chiar daca mi-as dori sa fie !)
    Eu , unul , am impresia ca , IN REALITATE , media actuala DOAR DA IMPRESIA (exact , cum absolut corect ai prezentat , ca si in cazul ASA-ZISEI “democratii” americane) , ca s-ar modela (?!) dupa gusturile si pretentiile cititorilor !
    Ma tem ca doar suntem amagiti ca noi , cititorii , recte votantii , am fi cei care am decide directia in care sa mearga mass media , new media sau tara ; in realitate , tehnicile actuale de manipulare si influentare ale cititorului / votantului (/cumparatorului) sunt suficient de perfide incat sa-ti dea senzatia ca , si atunci cand iei o decizie care ti-a fost sugerata sau chiar impusa , tu SA AI IMPRESIA ca ai luat-o singur , neinfluentat de nimeni … 👿

  11. 1. presa scrisă – în mediu virtual sau tradiţonal – e o caracteristică demnă de luat în discuţie doar în democraţie, deci nu poate avea altă calitate decât cea a sistemului democratic din ţara respectivă;
    2. presa scrisă poate fi – teoretic – utilă, doar într-o democraţie, deci nu poate avea mai multă utilitate publică decat democraţia din ţara respectivă;
    Dar, dincolo de asta, suntem forţaţi să ne întoarcem, după exemplele din postare, la două întrebări esenţiale: ce înseamnă practic o democraţie şi unde considerăm că funcţionează ea cel mai aproape de teorie – sau e peste tot la aceeaşi distanţă de aceasta ca şi comunismul de realitate;
    Şi a doua întrebare: ce trebuie să facă, în cele din urmă, un sistem politic, ce trebuie sa asigure. Pe toate nu le poate asigura: ai libertate, nu mai ai meritocratie, vrei bunastare, nu mai poti avea libertate. singapore e un exemplu in acest sens… junta militara, dictatura, in intelesul de azi al termenului, dar si cel mai ridicat nivel de trai si venit per capita

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s