Două întâlniri

– Manole. Mă cheamă Manole, da’ lumea îmi zice Micu.

Nu e mic. Are picioarele groase, butucănoase, înghesuite în nişte pantaloni ponosiţi, prea scurţi. E mare. Greoi. Chipul de copil mare, cu o expresie blajină, contrastează puternic cu trupul prea mare, diform, înghesuite în haine prăpădite, peticite. Ochii sunt calzi, umezi, blânzi şi goi, strâmbaţi de un uşor strabism. Smocuri de barbă îi acoperă faţa, în neorânduială. Cu mâna stângă, mare cât o pâine, îşi mângâie mâna dreaptă, mare cât o pâine. Şi se leagănă, ca un copil certat, aplecându-se uşor în faţă, apoi lăsându-se pe spate. Stă turceşte şi îşi mângâie cu mâna stângă, mare cât o pâine, mâna dreaptă, mare cât o pâine. Şi mă priveşte. Şi îmi dau seama că în spatele chipului de copil, stă o minte de copil, în ciuda trupului mare, diform.

Are în faţă un carton. Citesc cu voce tare:

– 1 leu = 1 Zâmbet.

Exact aşa e scris. Zâmbet. Cu majusculă. Îl întreb.

– Tu ai scris asta?

– Nu. Eu nu ştiu să scriu. Nu mă duce capul.

Se loveşte cu arătătorul mâinii stângi, strâns, în creştet.

– Mi-a scris un băiat care mai vine pe aici. L-am rugat eu să scrie. E un băiat cu bicicleta care mai stă cu mine. Mai vorbeşte cu mine. Mai e oameni care vorbeşte cu mine.

– El te-a învăţat să cerşeşti? îl întreb.

Mă priveşte cu ochi mari. Răspunde cu glas de copil:

– Eu nu cerşesc. Uite!

Îmi arată cartonul. Citesc din nou cu voce tare:

– Un leu, un zâmbet.

– E mult? mă întreabă.

– Nu e mult, Micule.

– Nu cerşesc. Eu muncesc.

– Unde munceşti, micule?

– Mă mai cheamă oamenii de la magazine la cărat. Da’ nu tot timpul. E mult 1 leu?

– Nu e mult, Micule.

– Mi-a zis nişte oameni că zâmbesc frumos. O femeie mi-a zis că am cel mai frumos zâmbet. Aşa a zis. Nu cerşesc. Dacă un om îmi dă un leu eu zâmbesc. Aşa mi-a zis femeia aia, că dacă zâmbesc e cel mai frumos. Că le face bine la oameni.

– Te cred, Micule. Şi dacă îţi dă cineva nu unul, ci doi lei, îi zâmbeşti de două ori?

– Nu, că n-apuc. Oamenii se grăbeşte.

– Atunci râzi? Pentru doi lei râzi?

– Nu râd. Nu prea îmi vine. Când râd fac cumva şi îmi curge mucii şi nu le place la oameni. Băiatu’ ăla cu bicicleta mă mai face să râd. Îl cheamă Vali.

– Bine, Micule. Uite, eu am să-ţi dau zece lei. Şi nu mă grăbesc. Dacă pentru un leu e un zâmbet, pentru zece lei…

– Aaa, e multe zâmbeturi.

– Uite zece lei, Micule. Îmi zâmbeşti de zece lei?

– Asta cât vine? e derutat.

– Zece lei, zece zâmbete – îi explic.

– Da. Zece. Nu ştiu să zâmbesc de atâtea ori.Îţi zâmbesc o dată, da’ te ţin minte când mai treci pe aici. Vrei?

– Vreau, Micule!

– Să mai vii la mine, da? Şi ţie îţi zâmbesc gratis.

– Bine, Micule. La revedere!

-Stai, că n-am zâmbit.

Îmi zâmbeşte. Are doi dinţi lipsă. Şi buzele arse. Şi chipul murdar, năpădit de smocuri de barbă. Şi privirea strâmbată de strabism. Dar atunci când îmi zâmbeşte se face cald. Şi primăvară. Şi lumină. Se leagănă. Zâmbeşte, iar cu mâna stângă, mare cât o pâine, îşi mângâie mâna dreaptă, mare cât o pâine.

***

Nu ştiu dacă e băiat sau fată. E jegos. Sau jegoasă. De sub fesul murdar iese un breton tăiat rău. Ochii mici, roşii, obosiţi.

– Nene, îmi dai un leu să-mi iau o carte?

Nici glasul nu mă ajută. Nu ştiu dacă e glas de băiat ori fată. Nu ştiu dacă are 14 ori 30 de ani. E un chip de om chinuit şi atât. Nu am mai auzit cerşetor care să ceară bani pentru carte. Asta e ceva nou.

– Ce carte îţi iei tu cu un leu?

– Costă mulţi lei, dar strâng şi mi-o iau. E o carte cu pasărea la un om care era bogat şi ajuta oameni săraci.

Îi fac din mână a lehamite. Pe asta nu am mai auzit-o, dar nici nu mă convinge. E murdar. Sau murdară. Şi are ochi mici. Roşii. Şi trişti.

Intru în librărie. Înăuntru e cald. Îl privesc. Sau o privesc, prin geamul uşii. Dârdâie şi mângâie o potaie prăpădită, la fel de jegoasă, pe care o ţine în braţe. “Mâna întinsă care spune o poveste…”. La ieşire am să-i dau un leu. Facă ce o face cu el.

În librărie e cald. Casă veche, boierească. Multe odăi, îmbrăcate în rafturi de cărţi. Şi nimicuri frumos colorate. Miroase a ceai de iasomie, pentru că într-una dintre odăi, la măsuţe joase, stau oameni care beau ceai şi citesc. Trec din odaie în odaie, din carte în carte, din nimic în nimic. Şi mă gândesc la pasărea aceea, care va fi făcând bine oamenilor săraci. Şi surâd. Am o rezervă de zâmbete, rămasă de la un prieten. Am strâns câteva tomuri în braţe şi ajung la casă.

La casă e un domn în vârstă. Şi fiinţa aceea murdară. Ţine o carte în braţe. Domnul în vârstă e bine îmbrăcat. Ochi albaştri, lucind sub ochelari cu ramă scumpă. I se adresează fetei de la casă:

– Cartea am să i-o plătesc eu.

– Nu aveţi de ce! Aşa face! Îi mai dăm noi cărţi, că are grijă de ele şi după ce le citeşte ni le aduce înapoi neîndoite.

Domnul în vârstă nu o ia în seamă. Se adresează făpturii aceleia atât de murdare.

– Eşti sigur că nu mai vrei şi altă carte? Ţi-am spus că poţi să îţi alegi orice?

– E fată! Adina o cheamă! intervine fata de la casă. Domnul în vârstă dă din cap şi i se adresează tot Adinei.

– Spune, Adina. Nu mai vrei şi altceva?

– Nu. Doar pe asta!

Mă uit la carte. E mare. Frumos colorată. “Prinţul fericit”. Prinţul… omul acela bogat. Şi rândunelul.

Domnul în vârstă plăteşte. Adina strigă:

– Săru’ mâna!

Apoi ţâşneşte pe uşă. Omul îşi ia cărţile sale şi iese. Îmi aşez cărţile pe măsuţă şi în vreme ce fata de la casă face socotelile mă gândesc la statui poleite cu aur şi la păsări cu suflet imens, rătăcite în frigul iernii. Plătesc. Şi ies.

Într-o margine, pe trepte, Adina ţine potaia aia jegoasă în braţe şi îi citeşte din carte. Şi mă simt rândunică. O bat pe umăr şi îi întind o bancnotă.

– Săru’ mâna! îmi spune.

– Cu banii ăştia ce carte îţi iei?

– Azi nu mai iau. Am. – îmi răspunde. Îi iau lu’ ăsta de mâncare! îmi răspunde arătându-mi căţelul.

– Aşa să faci- încuviinţez cu un zâmbet din rezerva mea secretă. Cum îl cheamă?

– E fată! mă lămureşte. Şi o cheamă Alice. Da’ asta n-a fost în nicio ţară cu minuni.

Râde. Căţelul se strânge, zgribulit. Iar Adina îi citeşte mai departe, la lumina palidă care se scurge prin geamul librăriei. Oameni bine îmbrăcaţi merg grăbiţi pe trotuarul marelui bulevard. Iar pe cer nicio pasăre.

Advertisements

33 Comments

Filed under Portrete

33 responses to “Două întâlniri

  1. Adina ma duce cu gandul la o Alina; o Alina care a ramas orfana de mica, a trait sapte ani intr-o curte amarata de spoitori, si acum e la Londra- face al doilea master in arta teatrala. Daca ati prisn-o cat mai era in tara si i-ati vazut spectacolul de la Green Hours stiti povestea. Ma intreb ce o sa ajunga Adina peste ani; pana la urma depinde un pic si de noi, nu?

  2. M-ai ucis şi m-ai înviat, Rabbi!
    Am, înclinându-mi fruntea,a-ţi mulţumi!

  3. lol

    Tine un zimbet pentru Manole si de la mine ,hai si pentru Alina unul ,asta seara mai facut bogat !!. 🙂

  4. pacos

    Vezi tu, prietene, de-asta sunt aici si te citesc. Pentru asta, pentru altele…
    Mai exista speranta.Tu, domnul in varsta, altii, multi sau putini, anonimi. Mai exista speranta.
    Multumesc

  5. Nostradamus

    “Un zambet ,
    O floare ,
    O Raza de Soare …” 😉
    😛

  6. mary_lou

    Astept cu nerabdare intalnirea de vineri seara, sambata, duminica sau orice alta zi!

  7. Iulia

    Like 🙂

    “Cine a vazut Speranta, nu o mai uita. O cauta sub toate cerurile si printre toti oamenii. Si viseaza ca intr-o zi o va intalni din nou, nu stie unde, poate intre ai sai.”

    Octavio Paz

  8. Mihael

    Multumesc mult!

  9. Gabitza

    Mi-ai facut dimineata mai frumoasa si mai bogata cu niste zambete 🙂 Multumesc. Frumoase portrete.

  10. Voi fi foarte sincer, nu ma prea prind provestile scrise de bloggeri insa asta e chiar foarte tare 🙂 oameni de genu as ajuta si eu cu placere, atat cu haine cat si cu bani si tot ce are nevoie, insa e foarte greu sa dai de asa un om ca si Adina, de ce? Pentru ca majoritatea mintesc, pruncii de la noi cer bani pentru mancare dupa care in fata ta fug intr-un internet caffe sa mai joace si ei cate-un joc pe calculator…

  11. gigi_praf

    Nu m-au mai podidit asa lacrimile de la ‘Fetita cu chibrituri’ in clasa intii… Multumesc!

  12. ne incrancenam prea tare cu prea multi idioti si uitam ca mai exista si povesti frumoase; duce un pic a marquez

  13. Minunate gandurile si realitatile prezentate. Dureroase si adevarate, de a ne pune pe ganduri, pe noi cei , mari si puternici, avand de toate si cu nimic alegandu-ne. Lectii de viata!

  14. cami

    Nici un scriitor nu imi intra in suflet pana cand ceea ce citesc nu imi stoarce o lacrima si nu imi face inima sa tresalte…Si azi mi-ai intrat…

  15. M-ai făcut să zâmbesc.Mulțumesc!

  16. Imi pare rau ca zic asta, textul e minunatttt!!! Dar sunt uimit… cat de binee sa stii ca, lumea nu se mai sperie de textele lungi(ca asa usor e sa-l citesti pe dobrovolski in 7seri pe o jumatate de pagina, si sa iti placa), si ca cei care le scriu, stiu ce sa scrie in ele astfel incat, oricare ar fi lungimea, chiar si atunci cand s-au treminat….iti doresti pe ascuns sa mai fie un “x” mic pe care sa dai click si sa gasesti “part 2″… Superb.

  17. Dan Andrei

    M-ai lasat interzis ! Multumesc frumos !

  18. barbarul

    RAR om ca matale bobocule !

  19. cristina

    Doamne, ce noroc ai sa stii sa vezi si sa spui lucrurile atat de frumos.
    Poate i-am vazut si eu pe amandoi sau pe altii asemeni lor, am tresarit, sigur ,dar atat. Iti multumesc din inima ca m-ai tras de maneca si azi.

  20. Camelia

    ce poveste… cu gust de miere calda…
    extraordinar de frumos spusa si minunat mesajul de a intoarce privirea si catre cei mai putin norocosi, de a nu uita ca fiecare ascunde un suflet…

  21. frumos. recunosc ca nu prea am intalnit persoane de genul, poate in timpul studentiei pe tramvaiul 16 de la piata gemeni pana la str. maica domnului era o fetita / femeie care recita tot Luceafarul, sau mia recita din Stanescu. deseori nu sunt impacat cu ideea ca in spatele lor de obicei sunt suflete murdare si crude, care le iau banii si le mentin ranile.

  22. Multumesc jupane Moshe. Unele dintre povestile tale ma rup complet de mizeria care ni se arunca in ochi zi de zi, si imi aduc aminte ca unele “lucruri” sunt infinit mai importante decat “trivialitatile” care ne ocupa 90% din viata.

  23. Preacurviosu

    sarut mina coane si multumesc

  24. Catalin

    Stii Rabi ….. plang in hohote si nu mai pot spune decat atat – Respectele mele .

  25. Florian

    Iar m-ai făcut ferfeniţă, coane. Si asta după ce azi, într-un autobuz, un trenţăros pe care nu dădeai doi bani a recitat una după alta trei poezii, de fiecare dată având grijă să ne anunţe titlurile şi autorii. Cerbul cu stea în frunte, de George Coşbuc, Moartea căprioarei, de Nicolae Labiş şi… ei bine, Luceafărul, de Mihai Eminescu! Nu se plimba printre călători, cu mâna întinsă, ci şedea într-un loc mai ferit, ca să nu deranjeze, şi mulţumea frumos celor care se duceau să-l miluiască.
    Tu şi acea făptură aparte din autobuz mi-aţi luminat o zi de marţi, 13. Lui i-am mulţumit în gând, după ce îmi mulţumise şi el, iar ţie îţi mulţumesc acum.

  26. Mi-ai adus aminte de ultimul an de studentie, cand studenta parlita fiind, am ramas intr-un weekend in camin, stateam la geam sa prind primele raze de soare de primavara cand a trecut “baba complexului” la cersit pe acolo, ea fiind o tiganca amarata care cersea mancare de la studenti. A venit glont la mine cu mana intinsa “da si la baba ce ai in plus de mancare, sa te ajute Dumnezeu…” – si i-am spus (probabil cu destula obida in voce) “babo, n-am nici pentru mine d-apoi pentru tine, fac foamea de doua zile, lasa-ma-n amarul meu…” Si a disparut instant baba din fata ochilor mei, ca sa se reintoarca in 5 minute si sa produca de sub ponghiola in care era infasurata o oala de sarmale: “ia vino fata babei afara, ca doar unde-i o gura mai incape una…” – mi-a ramas intiparit in suflet pranzul ala copios de sarmale de inceput de aprile in fata caminului pe iarba, doar eu si baba. A fost o lectie pe care o port cu mine.
    M-au impresionat mult povestile tale…

  27. inutza13

    nici nu stiu ce sa zic…am ramas impresionata pana la lacrimi…

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s