Ambalaţi, vitejii mei!

Am cumpărat un rahat. Nu contează ce. Orice. Urmează întrebarea: “Vi-l ambalez pentru cadou?”

Ambalatul pentru cadou înseamnă cutiuţă, hârtie colorată, fundiţe, sacoşă din hârtie şi mai colorată, cu mânere din sfoară. Nu mai contează ce am cumpărat. Important e că e ambalată “pentru cadou”. Râme pentru pescuit, tampoane, beţişoare de şters în urechi ( cu vată la ambele capete, ca să nu păţeşti ca băsexu), cheie franceză, cartofi noi, cârlige de rufe, în fine… orice. Dacă respectă procedura de ambalare, devine cadou valid. Hârtie, culori, sacoşele, fundiţe. Fundiţele sunt esenţiale. Produsul pe care l-ai cumpărat e oricum ambalat. Până şi gogoaşa de la taraba din colţ o primeşte tăvălită într-un şerveţel. Ba, de multe ori, produsul e ambalat excesiv. Ai luat un telefon? E tras în ţiplă, aşezat într-un fel de tăviţă din plastic, care la rândul ei e trasă într-o pungă, care e pusă într-o cutie, care e trasă în folie. Ca să îl faci cadou adaugi: hârtie colorată, fundiţă, panglicuţe, o sacoşă colorată. La o evaluare rapidă, ceea ce faci cadou, de fapt, e un căcălău de ambalaje.

Opresc la o benzinărie şi nu sunt foarte sigur că mi-e foame, dar decid să merg la sigur. Aşa că iau nişte hrăneală pentru drum. Două pateuri sau două gogoşi, ce se găseşte. Acum urmează ritualul ambalării. Fiecare gogoaşă în punga ei. Nu cumva să intre ambele în aceeaşi pungă şi să facem economie la hârtie! Doamne feri! Dacă se molipseşte o gogoaşă de la cealaltă de gogoşenie? La fel cu sandviciurile sau orice altceva. Apoi pungile vârâte la rândul lor în pungă. La fast food aceeaşi poveste: sandviciuri învelite în hârtie, care merg într-o pungă mică, apoi în punga cea mare.

Dacă există ceva care descrie civilizaţiea modernă este damblaua hiper-ambalării. Sigur că da, laptele la cutie de carton aduce creştere economică. Trăieşte şi furnizorul de carton, şi ăla care livrează cartonul, şi cel care vinde maşinăriile de ambalat. Laptele la sticlă returnabilă  nu e niciun fâs. Avem apoi damblaua ambalării într-o demenţă, ţiple, peste ţiple, cutii, cutiuţe, suporţi şi tot felul de rahaturi. Invocând igiena, siguranţa sau uşurinţa în transport. Pentru o cafea, o simplă nenorocită cafea, ai o nebunie de ambalaj: paharul ( nu 0 s-o cari în mână făcută căuş), capacul ( să nu se răcească), un cofraj în care să stea paharul ( frige şi faci buba), şerveţel ( poate eşti tâmpit şi verşi pe tine). Cafeaua e doar un adaos minor în toată afacerea asta.

Pot continua la nesfârşit cu exemplificările. O întreagă nebunie. Dar hai să facem un pas mai departe. Priviţi împrejur şi vedeţi pe câte alte parcele ale vieţii voastre sunteţi năpădiţi de tirania ambalajului. De la politică la cultură şi orice ţine de viaţa publică, atât de des vi se împung ochii cu foiţe colorate, panglicuţe stridente şi alte căcăţişuri care ascunde nimicul de dedesubt. Societatea însăşi e organizată după aceleaşi reguli. Noi înşine, de cele mai multe ori, dăm atât de multă şi risipitoare atenţie nimicurilor în care ne ambalăm sinele, lăsând înlăuntrul, conţinutul, să se sufoce sub apăsarea grea a multelor nimicuri care ne ambalează.

Până şi când ne regulăm, am ajuns să ne prezentăm la duduie cu dumnealui ştromeleagul ambalat politicos şi profilactic în cămeşă de latex. Punct.

Articolul acesta doriţi să-l faceţi cadou cuiva?

Advertisements

7 Comments

Filed under Oy-oy!

7 responses to “Ambalaţi, vitejii mei!

  1. Si te luai de nenea ala de s’a urcat pe macara fara ambalaj.
    vezi, vezi, multi gîndim la fel da’ nu toti stim sa explicam asa frumos.

  2. Da, daca-l ambalezi frumos. :))

  3. mermenel

    In mintea noastra suprasaturata de superficial, ambalajul face cadoul pretios, asa cum “haina face pe om” (unul dintre proverbele debile). E si vina noastra, pentru ca ne multumim cu ambalajul (si la propriu si la figurat), in loc sa luam aminte la ce zace in interior. De aia avem prieteni “decorativi” care ne-ar vinde intr-o clipita, sau talhari de drumul mare “ambalati” in costume de politicieni.

  4. Stai să vezi…
    Primeşte soaţa o atenţie de Crăciun de la un furnizor cu care lucrează “la greu”. O pungă, făra floricele, da’ personalizată, în care, printre altele, era şi o cutie de lemn (gen “cufărul piraţilor) care adăpostea o sticlă de vin. Roşu. Io prefer cabernetul. Ăsta era un merlot din Chile. “Marca” Misiones de Rengo. De colinde l-am destupat. Ei i-am pus un pahar. Io am gătat fiola, că avea un buchet… şi ca să mă lămuresc în privinţa gustului…
    După aia, normal, i l-am prezentat pe shogunelu’, fără ambalaj de latex.
    Dimineaţa mi-o zis “Cristos a-nviat!”
    Bun vin!
    Banzai!

  5. Adrian

    Legea lui Parkinson.

  6. nea mucles

    Susține cauza mea! Vreau laptele direct de la țâță! Nu ambalat.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s