Ou sont les… care le-am avut?

“Toţi oamenii mari a fost cândva copii şi s-a pişat pe ei” -spune marele cugetător nea Stere. Tot astfel, toţi marii arhangheli ai dreptei au fost cândva socialişti şi mai înainte  comunişti. Pleşu a fost membru PCR – că aşa erau vremile, că aşa erau nevoile, că aşa a vrut, că aşa a putut, treaba lui. Scrâşnea din dinţi la plenare şi visa la Nae Ionescu. Când se ducea să-şi pună viza pe carnetul de partid doar la puritatea dreptei se gândea. “Poftiţi, tovarăşu’ Pleşu” îi spunea secretara după ce bifa în carnetul roşu viza pentru cotizaţia pe luna martie, iar el era deja departe cu minte, încercând să facă opţiunea corectă  între populari şi creştin-democraţi. În fine, pe cine mai interesează azi cum s-a născut dilema şi cum a devenit ea revistă la Patriciu?

Scărpinând puţin la arhivă m-a bucurat să descopăr că actualul preşedinte al României a fost întotdeauna un om care s-a luptat pentru convingerile sale. Traian Băsescu, 21 mai, 2001 – ora 14:00, Radio România Actualităţi, “Sfertul Academic”:

PD-ul va merge pe drumul lui. Noi suntem un partid social-democrat modern, recunoscut ca atare. Ce m-am straduit sa realizez prin documentul politic câstigator ‘România puternica, România social-democrata’? M-am straduit sa trasez foarte clar linia între liberalism si social-democratia moderna si în acelasi timp sa trasez foarte clar linia între social-democratia moderna pe care o propune si o practica PD si o social-democratie doar revendicata, cu puternice elemente de marxism, asa cum practica PDSR-ul. Deci, noi ne-am asezat cel putin din punctul de vedere al documentului politic la dreapta PDSR-ului si în orice caz nu ne apropiem de doctrina liberala de care am fost de multe ori suspectati.

5 Comments

Filed under Oy-oy!

5 responses to “Ou sont les… care le-am avut?

  1. Nea Stere, indubitabil, are, în palpitu-i existenţial (apud dilematicul vechi), dreptate! Toţi oamenii mari şi (cam) toţi beţivii de mare calibru!

  2. lol48

    Ce matale Mordechai iei jar in gura ca Basescu era treaz ,spune si el o vorba ca omul si isi revine !!! .😆

  3. ANONIMUS

    Un oportunist gretos,lipsit de caracter si empatie fata de oameni,hot si interesat doar de interesul lui si ai lui.Rahova-l asteapta.Putina rabdare.!!!

  4. Aya

    TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT – TRAFIC DE ARMAMENT- TIGARETA II (SI CU IMPLICAREA G.I.P.P !!!.)

    Cu precadere in timpul celor doua mandate de ministru al Transporturilor din perioada 12 decembrie 1996- 22 decembrie 1999 Traian Basescu a avut o stransa colaborare cu Viktor Bout in domeniul marii criminalitati transfrontaliere (trafic de armament destinat zonelor aflate in conflict si organizatiilor paramilitare teroriste).
    Pentru desfasurarea acestor activitati criminale au fost folosite, in buna parte, aeronave din flotila Romaniei pe care Traian Basescu, tot in calitate de minsitru al Transporturilor, i le vanduse lui Viktor Bout, cu precadere, in timpul primelor sale doua mandate –cu precadere, in timpul celui de al doilea, din perioada 16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992 (prim ministru, Theodor Stolojan).
    Pentru operatiuni a fost folost- cu implicarea directa a lui Traian Basescu (mai exact, la ordinul sau) Aeroportul Militar Otopeni.

    Traian Basescu a fost implicat in operatiunea de trafic transfrontalier cunoscuta sub numele „jurnalistic” de „Tigareta II” (in fapt, trafic tigari- armament)- aprilie 1998.

    Remarcabil este faptul ca Traian Basescu si-a inceput, efectiv, cel de al doilea mandat de ministru al Transporturilor din perioada CDR cu aceasta „activitate” de criminalitate transfrontaliera.

    O paranteza esentiala.
    Cei care cunosc „istorie recenta” stiu, desigur, ca, urma scandalurilor bine dirijate si „calibrate” incepute, intentionat, inca din decembrie 1997, Traian Basescu este cel care a determinat caderea guvernului Ciorbea in martie 1998.
    Scandalul care a dus la criza ce a provocat plecarea guvernului Ciorbea nu a fost „intamplator” sau „dezinteresat”, dar finantat cu bani GRU (de mentionat ca Traian Basescu era numit, in epoca, in cercurile politice, „specialistul in crize”.)

    Se stia ca Traian Basescu urma sa fie ministru al Transporturilor in viitorul guvern imediat dupa plecarea Cabinetului Ciorbea (martie 1998).
    In fapt, Traian Basescu- anuntat ca ministru al Transporturilor- isi prelua efectiv mandatul (repet, anuntat fiind, deja, oficial) in 17 aprilie 1998.

    In noaptea de 16/17 aprilie (oficial, deja in 17 aprilie) pe Aeroportul Militar Otopeni ateriza aeronava IL-76.
    La ordinul lui Traian Basescu, avionul a primit „gazduire” in zona militara, unde a fost descarcat (continea tigari) si a fost incarcat cu armament.
    „Schimbul” a fost „operat” in „cadrul” vechii colaborari intre Traian Basescu si Viktor Bout (unul dintre cei mai cunoscuti traficanti de armament ai lumii, „fost” ofiter GRU si un constant colaborator al lui Traian Basescu, in domeniu).
    Operatiunea („supervizata” de la Sofia de Ioan Talpes- „extensie” GRU in Romania si ambasador al Romaniei la Sofia, in acel moment) a fost descoperita in urma inregistrarii sale, si difuzarii ulterioare a informatiei catre presa, printr-o informare „discreta”.

    Cei care vor sa isi aminteasca, pot extrage din memorie informatia conform careia, din totalul incarcaturii de tigari, circa 300 de baxuri (care nu au putut fi depistate, ulterior, oficial) au fost incarcate separat si au luat o destinatie necunoscuta. In fapt, era „partea” ce trebuia sa revina, pe loc, „colaboratorilor romani” ai lui Viktor Bout- intre care, principalul, era Traian Basescu.
    Acele baxuri „disparute” au ajuns, in aceeasi noapte, la sediul GIPP (din epoca)- in cartierul Floreasca (deocamdata- repet,deocamdata!- nu dau adresa exacta, pe care o cunosc, asa dupa cum stiu si cine este martorul-cheie) unde au fost descarcate si depozitate temporar. GIPP apartinea, formal, generalului Dumitru Iliescu (de unde devine clar- daca mai exista vreo indoiala- ca marea criminalitate transfrontaliera este umbrela sub care se reunesc, in realitate, cei care, aparent, joaca roluri de personaje aflate pe parti diferite ale baricadei).
    In mai 1998, procurorul general Sorin Moisescu anunta ca (dupa “vinovatii de serviciu”- desigur, expreisa nu ii apartine fostului procurer general) urmeaza ca, pentru evaluarea probelor “sa se mearga pe verticala”. Dar se ajungea, astfel, la Traian Basescu si la acele parti ale serviciilor “corelate” cu GRU- ca atare, anuntul procurorului general a ramas nefinalizat.

    Mai ofer un “avertisment” (cu precizarea ca este doar o parte din “intreg”):
    Anterior- si tot la inceputul unui mandat de ministru al Tramsporturilor- s-a desfasurat o operatiune similara in cadrul “colaborarii” Traian Basescu- Viktor Bout.

    Traian Basescu si-a inceput primul mandat de ministru al Transporturilor din guvernarea CDR in 12 decembrie 1996.
    In 21 decembrie 1996. pe Otopeni Militar a fost „acceptat” (la ordinul si, evident, cu sustinerea lui Traian Basescu- repet, in cadrul „colaborarii” sale cu Viktor Bout) avionul IL-76 incarcat cu tigari. „Schema” a fost cea care avea sa fie regasita, ulterior, in cadrul operatiunii „Tigareta II- tigarile au fost descarcate iar avionul a fost incarcat cu armament.

    P.S.
    Avertismentul este ferm!
    A bon entendeur, salut!

  5. Asta e una din cate? sutele??? minciuni cu care ne-a delectat prezidentul in ultimii ani. Ma rog… asta a fost printre primele.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s