Sare avem

Amicul Tase e un optimist fără pereche, la limita patologiei. Mecanismul său mental reuşeşte, cu o precizie incredibilă, să extragă grăunţele de bine din absolut orice. Nu există situaţie în care neobişnuita alcătuire a minţii sale să nu reuşească să găsească ceva pozitiv. Atunci când pentru oricare dintre noi totul pare să indice iminenţa unui dezastru, Tase, bolnavul de optimism, găseşte întotdeauna materie pentru un surâs.

Dacă într-o seară, să spunem, îşi propune să gătească ceva, dar mai toate cele necesare îi lipsesc, optimistul din el o să remarce:

– Bun, deci facem lasagne! Sare avem!

Până la urmă sarea e esenţială, nu? Tase v-ar putea explica, vreme de două ceasuri, cât de importantă e sarea. Apoi, alte două ceasuri, ar imagina scenarii în care toate celelalte ingrediente sunt prezente, dar tocmai sarea lipseşte. Cu siguranţă îşi va aminti de cineva care chiar a fost într-o astfel de situaţie, concluzionând că el, spre deosebire de acel/acea cineva, e un privilegiat, are ceea ce-i lipsea aceluia: sare.

Acum mulţi ani, la o oră cu mult înainte ca noaptea să se numească dimineaţă, a mers la o cherhana. Voia să facă un reportaj despre pescari şi modul lor de viaţă. Pescarii s-au întors de pe mare, şi-au descărcat peştele la cherhana, apoi au stat să-i răspundă năucului cu ochelari care părea tare interesat de ei şi care nu înceta să zâmbească. Despre politică n-au vrut să vorbească, nu-i interesa. Despre femei n-au vorbit, că nu se cade. Nici despre bărci şi pescuit, că erau sătui de aşa ceva. Unul dintre ei, îmblânzit de mai multe pahare de votcă, s-a pus, totuşi, pe povestit. A început să vorbească despre necazurile lui. Femeia îi murise, fata cea mare plecase de acasă cu un neisprăvit, băiatul, mai mic, era mai mereu bolnav. Din pescuit, povestea omul, nu se  câştigă mai nimic, iar el oricum la altceva nu se pricepea. Şi apoi, de muncă nu găsesc nici cei mai tineri, cu carte multă, unde ar găsi el? Lipsurile şi necazurile îl apăsau, sărăcia îl chinuia ca o boală fără leac. Amicul Tase nu încetase nicio clipă să surâdă. Cu o candoare pentru care nu are cum exista epitet, Tase a zâmbit şi i-a explicat omului că e bine, e bine aşa, că femeia i-a murit. Dacă ar mai fi trăit, i-a explicat optimistul Tase, ar fi fost şi mai greu, din banii puţini pe care îi câştiga pescarul, s-ar fi descurcat şi mai greu cu o gură în plus de hrănit.

Pescarii l-au privit chiorâş. Încercau să se dumirească dacă votca îi prăpădise mintea sau omul acesta nici nu fusese vreodată întreg la cap. Înţelegând greşit tăcerea pescarilor, Tase s-a simţit încurajat să îşi dezvolte raţionamentul, continuând să vorbească, fără contenire. A plecat de acolo în şuturi, după ce a primit o chelfăneală pe cinste. Sub chipul tumefiat,  surâsul obişnuit nu încetase să lumineze. Avea, ca întotdeauna, motive de mulţumire: reuşise cel mai autentic reportaj, îi convinsese pe pescari să îşi arate adevărata fire.

Când şi-a pierdut slujba, a fost fericit că acum se poate “cu adevărat ocupa” de cariera sa. Când l-au călcat hoţii s-a simţit onorat: “Vezi, dom’le, că nu sunt ultimul dintre sărăntoci? Tot au găsit oamenii ăia ce să ia de la mine!”. Atunci când i-a fost refuzat viza pentru SUA ( voia să îşi viziteze o rudă) a constatat cu zâmbitoare încântare: “deştepţi americanii! nu primesc orice tâmpit!”. Pe urmă i-a plecat nevasta la muncă, în Italia, şi nu s-a mai întors. Şi-a găsit acolo un italian. Pentru Tase a fost prilej de logică observaţie: “Poftim! Vezi ce femeie am  ales eu? Se bat şi străinii pentru ea!”.

Acum câteva luni a aflat că are cancer. “Bine că nu am ceva la cap, ajungeam de râsul lumii, râdeau şi copiii de mine” – a găsit el motiv de surâs. A început tratamentul, chinuitoarele şedinţe de chimioterapie, care l-au prefăcut într-o ruină. Părul i-a căzut cu totul, a slăbit cumplit. Pe chipul prefăcut într-o mască gălbuie, de pergament, doar surâsul mai luminează amintirea celui care a fost. Dar surâde: “Băi, am slăbit. Îmi vin iar blugii pe care-i purtam în facultate!”.

Îl mai îndemn, când şi când, la discuţie. “Facem politică”. Despre disputa dintre Băsescu şi Ponta, pe tema reprezentăriil la UE, spune: “E bine, dom’le. E bine că avem de unde alege, dacă-s doi!”. Despre criza din Grecia: “Măslinele le rămân, alea nu o să li le ia nimeni. Pe urmă se descurcă ei”. Resursele sale de optimism sunt inepuizabile.

Azi am primit vestea că e în comă. Sunt puţine, foarte puţine şanse să se trezească, să mai vorbească vreodată. Refuzând, parcă, să accept vestea l-am sunat. Mi-a intrat mesajul robotului său telefonic. Acelaşi glas dres din şagă: “Dom’le, am telefonul închis, deci nu pot răspunde. E  de bine! Ori sunt cu vreun bogătaş, ori la vreo gagică! Deci e de bine. Lăsaţi două vorbe şi vă dau eu bip să mă sunaţi îndărăt, că n-am parale! Vă pupă Tase!”.

Am închis. Nu eram în stare să spun nimic. Apoi am sunat din nou. I-am lăsat un mesaj. “Tase, deschide telefonul şi las-o naibii pe gagica aia. E o secătură. Dă bip şi te sun eu.”  De atunci stau cu ochii pe telefon. Hai, Tase, că sare avem.

10 Comments

Filed under Portrete

10 responses to “Sare avem

  1. Bai nene le scrii cîteodata….

  2. liliana radulescu

    Cand am anceput sa citesc despre Tase,m-am gandit ca mi-ar placea sa-l cunosc;cand am ajuns la sfarsit m-am gandit ca viata a vrut sa dovedeasca ca nu exista optimism incurabil! Daca incercarile prin care a trecut nu i-au sters zambetul iata ca s-a apelat la o “arma mortala”.Imi pare rau ,dar ca sa fiu in stilul sau,ati fost norocos ca l-ati cunoscut! Si eu cunosc pe cineva oarecum asemanator ca atitudine:nu se plange niciodata de nimic,gaseste in orice situatie, cat de grea ar fi, ceva pozitiv de care sa se agate si cat ai fi de suparat te face sa te simti mai bine.M-ar interesa daca prietenul dvs. Tase este structural asa,sau este o strategie psihologica de a face fata necazurilor…Ar fi frumos daca, peste putin timp ,veti povesti aici ca ati primit bip-ul de la Tase si ca a trecut si peste cumpana asta !Si imi place ca ati scris despre el …

  3. Si mie imi este bine pina la iarna nu ma mai bintuie cu alegerile ,au si treaba cu Iuropa ,uh ,pe urma mai vad eu ce fac daca nu am noroc sa fac cancer ca Tase ,sare am !!!!. 😯

  4. constantin

    Eh, Doamne,bine ar fi ca Tase sa iti raspunda.Da,chiar mai sunt oameni ca Tase si bine ar fi sa fie mai multi,cu toata naivitatea lor.Imi pare rau,pentru prietenul tau Tase.

  5. Ce ti-am zis am noroc ca Tase ,la mine la Mangalia BEC-ul a anuntat ca se refac alegirile ,ce mai ura ,ura ,ura este in suflet !!.😈

  6. feodor

    Ce frumoasa ar fi lumea daca ar exista putin Tase in fiecare dintre noi…

  7. I satzic

    Sare avem.Inca mai avem!.
    Cel de Sus o sa aiba grija de Tase.Noi …

  8. Pingback: Recomandări de seară » Daily Cotcodac

  9. Radus

    Frumos tare moser scriitura matale

  10. mary_lou

    Cand m-au calcat hotii, s-a intamplat de mai multe ori, o data m-am “bucurat” spunand: “m-au furat dar tot mi-au mai lasat ceva…”
    Iar altadata cand mi-au spart portbagajul si au avut ce lua, mi-am zis “ce noroc am avut ca puteam sa am cu mine obiecte si mai valoroase!”
    Dar nu pot sa zic ca sunt optimista ca eu nu prea mananc sarat🙂

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s