Sandu Măligă

Pe Sandu Măligă l-a luat miliţia de acasă într-o marţi dimineaţă. Nu i-au zis nimic. L-au urcat în dubă şi l-au dus. Nevastă-sa stătea mută, n-a îndrăznit să zică nimic; cum să te cerţi cu miliţia? Doar îl privea cu ochi mari, întrebându-l parcă: ce-ai făcut, Sandule. Nici în dubă nu i-au zis nimic. L-au băgat acolo şi l-au dus. Unul cu dinţi de aur şi ochii încrăciţi l-a întrebat, mormăit, să nu-l audă sergentul major: “Pentru ce te-au luat? Spring de tonă? Spring de buzunare?”. A ridicat din umeri. Nu înţelegea ce întreabă omul ăla. Şi nici nu ştia de ce îl luaseră.

La secţie a venit un om în costum şi s-a uitat chiorâş la el. Nu zice nimic, doar se uita chiorâş la el. Părea şef, aşa că l-a întrebat de ce l-au săltat. Ăla n-a răspuns nimic, doar i-a cărpit două palme de i-a crăpat buza. A mai stat aşa o vreme, pe urmă l-a întrebat: “Recunoşti, banditule?”. N-a recunoscut, că nu ştia ce să recunoască.

Pe urmă au venit doi subofiţeri şi i-au tras o chelfăneală soră cu moartea. Unul îl troznea cu cartea de telefon în cap, peste degete. Ălalalt îi dădea la ficat şi rinichi.  L-au tocat aşa până seara, când a venit iar ăla rânjit în costum şi l-a întrebat dacă recunoaşte. Peste noapte l-au băgat în arest, la un loc cu tot felul de borfaşi. Puţea de-ţi lua minţile. Unul, cu capul mic şi mereu agitat, n-avea somn şi toată noaptea şi-a luat-o la labă. Altul avea chef de vorbă şi povestea de Rela, de la nu ştiu ce bodegă.

Dimineaţa l-au suit iar în dubă şi l-au dus la securitate. Acolo iar l-au chelfănit. Până seara, când a venit unul cu părul alb şi faţă de om bun şi l-a întrebat:

– De ce nu spui, tovarăşe, ce faci noaptea în cimitir? Noi oricum ştim, dar vrem să recunoşti ca să îţi uşurezi pedeapsa?

Sandu privea năuc. De asta îl luaseră? Ştia el că până la urmă o să iasă bucluc, că prea se învăţase seară de seară acolo, dar credea că cel mult o să iasă scandal cu paznicul de la cimitir, nu gândea că îl saltă securitate pentru atâta lucru. Cum aflaseră ăştia de la securitate? Ai dracului, tot ştiau ăştia! Tot!

– Recunosc, tovarăşu’, am greşit! s-a spovedit Sandu Măligă, într-un târziu.

– Asta e bine, toa’şu. E bine. Cu cine o faci?

– Singur, tovarăşe! Se poate? Singur!

– Vezi? Iar vrei să iei bătaie? Ţi-am zis că ştim tot. N-are rost să-i acoperi p-ăilalţi, că i-am luat şi pe ei. Mai bine recunoaşte.

– Care ăilalţi, tovarăşe? Cum ăilalţi?

– Păi, ăia cu care te întâlneşti noaptea în cimitir.

– Nu mă întâlnesc, tovarăşu’, cu nimeni. Ba mă şi feresc să nu mă vadă careva.

– De ce mă minţi? Zi!

– Păi, tovarăşu’…Eu ies la 10 din schimb. 10 noaptea. Douăş’treiu’ mă lasă la fabrica de lapte. De acolo tre’ s-o iau pe jos că nu e cursă. Şi am de mers că stau la…

– Ştim unde stai, tov. Măligă!

– Aşa, tovarăşu… cum vă zice?

Ăla cu păru alb s-a înfuriat puţin:

– Păi, ce. bă banditule? Mă interoghezi tu pe mine? ‘tu-ţi dumnezeii…

– Nu, tovarăşu! Doar voiam să ştiu cum să vă spun…

Ăla s-a mai liniştit.

– Sunt lt. col. Dumbravă. Acu’ lasă prostiile şi zi tot.

– Zic, tovarăşu’! Că eu recunosc! Plătesc şi amenda dacă e…

– Amendă? Crezi că scapi aşa uşor? Amendă? Hai, lasă prostiile şi zi!

– Deci o iau binişor la drum că am de mers. Şi o iau pe lângă cimitir!

– Aşa! e mulţumit locotenent colonelul Dumbravă.

– Nu ştiu cum se face, dom’ Dumbravă, dar…

– Tov. , bă, că nu vorbeşti cu mă-ta!

– Nu ştiu cum se face, tov. Dumbravă, dar de câte ori ajung pe la cimitir mă ia…

– Zi, mă!

– Acum, că m-aţi prins… ce s-o mai … o să zic. Mă taie, dom’ colonel! Asta e. Sar gardu şi mă duc acolo, în spatele unui cavou, în boscheţi.

– Şi?

– Şi… Şi! Şi mă cac, dom’ colonel. Asta e. Am recunoscut!

Dumbravă a înţepenit. Se uită la Sandu Măligă ca la altă minune. Se uită şi prin hârtiile din faţa lui, pe urmă iar se uită la Sandu. Se înfurie brusc, îi rade o palmă şi iese. Pe urmă iar l-au băgat în arest. Aici era doar cu un profesor în celulă. Ăla a plâns toată noaptea. Dimineaţă l-au dus în birou la Dumbravă. Securistul nu i-a zis nimic câteva minute. Se uita la el şi dădea din cap. Pe urmă i-au zis că-l iartă şi că e ultimul avertisment. I-au dat drumul, după ce l-au pus să semneze nişte hârtii. L-au dus cu dacia neagră acasă. Ba, pe drum, securistul care stătea în dreapta l-a servit cu un kent.

Când l-a văzut intrând pe uşă, nevastă-sa şi-a făcut cruce. A sărit să-l pupe. I-a zis că l-au sunat ăia de la muncă şi n-a ştiut ce să le zică. Sandu a liniştit-o şi a pus-o să-i facă un nechezol ca să-i povestească tot. Femeia s-a dus mai întâi la baie. Când închidea uşa la baie, Sandu a zbierat la ea:

– Să tragi apa dacă te caci, că ăştia ştiu tot şi te saltă naibii şi pe tine!

8 Comments

Filed under cacatul in arta

8 responses to “Sandu Măligă

  1. Fix asa sa intamplat si cu Nastase carei detinut politic. Atata diferenta e ca inainte de asta Nastasea tras n+1 tunuri. Cu n nu lau prins.

  2. Vremuri bune Mordechai nu cacacioase ca acum !!.🙄

  3. ANONIMUS

    Fantastic Rabbi ,tare m-a tem ca e un caz real.Am ras de era sa m-a scape si pe mine ca dom.Sandu,dar serios vorbind,parca vad ca si noi o s-a patim daca nu scapam de nenorocitul de “implinit”.

  4. Magda

    Excelent ! ! !

  5. Ontopic, articolul a fost propus pentru dezbaterea Blogstorming de astazi🙂
    http://www.mostwantedblog.org/2012/07/05/blogstorming-15/

  6. Pingback: Blogstorming-15! – MWB

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s