Treaba cu facebooku’

Mi s-a explicat de mai multe ori că dacă nu parchez pe Facebook, nu-s bun de nimic. Adică, dacă n-ai cont pe FB , nu se oxigenează organismul, nu-ţi stă freza cum trebuie, faci bube dulci şi iei na-na. Că FB e vitamină pentru organism şi tatăl socializării on-line. Ideea de “socializare on line” mi se pare o mare poznă, mai întâi pentru că nu sunt un campion al socializării nici off line, apoi pentru că mi se pare o idee tembelă. Păi, dacă o arzi pe net ca zevzecul, nu e ăsta deja un semn că stai nasol cu socializarea?

Însăşi conceptul ăsta de “socializare”, care a devenit un fel de lambadă, e o aiureală. Ce înseamnă de fapt? Adică un soi de relaţii superficiale, în care ne frecăm unii de alţii, nu dăm doi bani pe ceilalţi, dar în care cel care ascunde cel mai bin chestia asta e declarat campion? Un fel de “hai să ne prefacem că ne pasă de ceilalţi, aşa că zi-mi cu ce te ocupi sau cu ce mi-ai putea fi de folos într-o bună zi”?

La FB mi se pare ca la sexul în grup. Când crezi că te simţi cel mai bine, îţi intră o sulă în cur şi îţi taie cheful. Dar ce ştiu eu? Una peste alta am decis că trebuie să iau în seamă posibilitatea de a-mi face un cont pe facebook. Sau ba. Dar trebuie să vă lămuresc. Mă ajutaţi? De ce ar trebui să o fac sau de ce nu?

Advertisements

Leave a comment

Filed under Oy-oy!

0 responses to “Treaba cu facebooku’

  1. Varianta ermetică: de ce nu, da și de ce da, nu …

  2. Dawson

    E cronofag si plin de imbecili, da-l in gati de feisbuc. Tuitar e de-ajuns.

  3. Bogdan

    Prea multa vorbaraie degeaba si poze cu buze tuguiate pe FB. Galagie mare. De ce sa ne lungim la vorba si la prostii pe FB cand nea Twitter e scurt si la obiect? Fix ce vreau si fix ce-mi trebuie.

  4. Fratele Andryusha

    E o unealtă foarte bună. Fă-ţi cont, abia aştept să-ţi cer “prietenia”. 🙂 Într-un fel, e mult mai transparent decât blogul, poţi să comunici o idee mult mai uşor, nu trebuie să o îmbraci în fraze, paragrafe, etc., etc. 🙂

  5. dominic

    Nu ti s-a intamplat sa nu poti vedea continut (un text sau o imagine) pentru ca nu ai cont FB?
    Dar sa comentezi undeva unde nu este acceptata decat logarea prin FB?
    In rest, poti vedea daca te intereseaza chestiile mentionate de fratele Andryusha 🙂

  6. Io nu stiu, Mai stau pe facebook ca am acolo o prekina care trimite zilnic niste bancuri super!

  7. Si inca ceva… io-s unul din ‘facebook-cistii’ aia enervanti- de regula deschid pagina, ma uit ce mai e, mai dau un comentariu la vreun banc sau zicala inteleapta si p`orma ma iau cu altete si uit pagina deschisa cu ceasurile. Mai capat mustrari de la prekini ca ‘Ma, io iti tot dau mesaje si tu nimica!! Nasolule!’- tu sa nu faci ca mine!

  8. Al doilea paragraf al dvs. a spus totul.
    S-ar putea sa faca bine la blog (ceea ce nu cred ca mai e cazul), in rest, poate sunt eu paranoic, dar mi se pare o chestie incipienta de monitorizare a activitatii cuiva. Asta apropo de salvarea personala…

  9. Iulia

    Intr-adevar, esti mai expus, dar comunici in timp real. Depinde cum vezi expunerea – si cum o dozezi. Cred ca Facebook e una din cele mai faine inventii recente.
    Eu zic sa-ti faci cont 🙂

  10. Iulia

    Comunici cu mai multa lume in timp real.
    Mergand pe analogia cu telefonul, ca intr-o teleconferinta :).

  11. Teoretic, Facebook e bun pentru promovare. Promovarea blogului sau a unor evenimente din offline. În practică, nu e chiar aşa. Mulţi dau like, dar nu se obosesc să citească postările, ca să nu mai vorbim de mers la evenimente. Dar, ce-i sigur e sigur, de ziua ta primeşti sute, poate mii de felicitări 🙂
    Felicitări pentru noul blog!

  12. Şi mai e ceva: nu prea poţi modera comentariile. Poţi doar să “unfriend” sau să blochezi pe cei care te deranjează.

  13. Cica nu stiu ce ,,cercetatori” au stabilit ca daca nu ai cont pe fb, nu esti o persoana sociabila si s-ar putea sa fii…psihopat!
    :)) eu nu am cont!

  14. ovinoalergic

    Te asteptam pe FB!E nevoie de tine si acolo!

  15. Mad Max

    Daca vrei sa scada interesul pentru blogul tau, atunci fa-ti cont si acolo. Cresti entropia man, o sa fie mai greu sa te urmareasca cineva, mai ales in timp real, cum zicea cineva. Unde vei scrie prima data, aici sau la ei ?

    In mod particular in cazul tau, nu ai nevoie de FB pentru ca ai deja propria ta taraba. Logica mea imi zice sa te caut intr-un singur loc.

    Insa, daca insisti sa nu tii cont de punctul meu de vedere :D, si doresti fii omniprezent, pot sa-ti dau un sfat. Fa-ti o aplicatie pentru FB care sa includa exact acest site. Scrii numai aici, si se vede si aici si acolo. Astfel, ca mielul bland, vei putea suge la doua oi (imi permit sa fiu direct constatand comuniunea de idei in care ne aflam, in rest respect).

  16. liviu

    cu greu mi-am fācut curaj sā intru pe facebook. acum, la o lunā dupā crearea contului, mi se pare o jucārie amuzanta şi, pe alocuri, chiar folositoare. cheia unei convieţuiri paşnice cu FB-ul cred cā este selectarea atentā a celor care intrā în lista de prieteni şi o regulā de genul: “unfriend dupā trei poze cu pisici/gagici/citate motivaţionale/etc.”

  17. Aritmetica

    Rabbi, FB-ul e un loc de exchibitionism.. arati pozele in care tu crezi ca “esti bine”, scrii citate scrise deja de altii( asta cu citatele e ca intrebarea ajutatoatre la examenul de politist, gasesit deja raspunsuri inteligente la problemele puse de altii, si o faci doar cu mana, nu-ti trebuie creier!), faci o lista de prieteni ai prietenilor tai, si asa intri in vietile tuturor si afli care pe unde a mai fost, cui i-a inflorit ochiu-boului in curte, cum arata nunta de la Scoboroaia, pe cine l-a ciuntat seful la lucru… ce mai, e un fel de gura targului(cam sparta, e drept). Nu-i de tine rabbi. Parol.

  18. s-a intamplat contul pana la urma? daca da, cum i se zice mai exact?

  19. Aga

    nici eu nu exist. pentru ca nu am cont de FB 🙂 si nu pot sa spun ca i-as simti lipsa. mai mult decat atat, tu Rabbi ai deja un spatiul virtual al tau (asa cum bine spunea Mad Max). si ma gandesc ca oricare vrea sa vie la tine in ospetie, stie de unde sa te ia. cred sincer ca FB – care poate a fost ceva revolutionar la inceput – este acum atat tarlaua cocalarilor si pitzipoancelor, cat si spatiul gratuit pus la dispozitie celor ce cauta sa isi exhibe umori sau vise, in cautarea unei notorietati de cartier.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s