Ce am ratat

 

Pardon, scuzaţi. N-am niciun chef să scriu despre nunţi, botezuri, divorţuri, avorturi. Chiar dacă asta e ca salata de ţelină pentru trafic. Descopăr, totuşi, că trăiesc într-un nou tip de realitate, pentru care nu sunt echipat. Normalitatea – spune gândirea înţeleptului- e suma lucrurilor cu care te-ai acomodat. Conform acestei reguli, m-am obişnuit să citesc cronici literare, să ascult cronicile teatrale ori evaluările critice ale expoziţiilor de artă plastică ( indiferent de culoarea poneilor). Cum mă adaptez aproape la fel de repede ca euglena, m-am deprins şi cu critica cinematografică ori, mai nou, foarte savantele evaluări de cârciumi şi bodegi.

Există, totuşi, un punct de la care evoluţia mea, ca autostrăzile româneşti, nu mai înaintează, indiferent de bugetul alocat. Aşa că nu mă descurc deloc cu compilarea operei criticilor specialişti în nunţi şi tăieri de moţ. Asta nu m-a împiedicat să-i privesc cu admiraţie pe specialiştii care s-au consacrat în exegeza sărmăluţelor şi dansului găinii. Ori, zilele astea, am constatat că avem căcălău doamne din ăştia.

Criticii şi analiştii de nunţi, am observat, se împart şi ei în sub-clase. Există specialişti în budigăi şi furouri de mireasă, experţi în fripturi şi sarmale, analişti de acordeon, consultanţi financiari de dar în plic, arhitecţi evaluatori de corturi, experţi în furatul miresei şi specialişti în negocierea răscumpărării miresei. Nu mai vorbim de puzderia de tehnicieni mărunţi, de la operatorul de ţambal până la evaluatorul de şpriţ şi maistrul de flori de pânză.

Zilele astea televiziunile s-au înghesuit să adune tot felul de astfel de dihănii, care să cuvânteze, doct şi competent, despre estetica paietelor şi ştrasurilor şi metafizica sărmăluţelor în foi de viţă. Dacă acum ceva vreme căscam gura la nunta regală de prin Marea Britanie, de ce să nu ne ambalăm puţin şi cu o sarma naţională, ca să putem evalua mai corect diferenţele dintre monarhia tradiţională şi republica de şpriţ şi acordeon?

Acum s-a terminat şi am scăpat. Televiziunile şi-ai umplut raniţele cu rating, nuntaşii au sărit cu plicurile, lăutarii au dat din guşă, ospătarii au plecat acasă cu ce nu s-a consumat la mese. Doar băiatu’ ăla, săracu’, a rămas cu eba pe cap. Să-i fie de bine. Acum realizaţi că e posibil ca eba să aibă un copil? Şi copilul ăla va fi educat de ea, vă daţi seama? Vizionari ăia de la Hollywood, cu filmele lor despre Chucky şi Freddy Krueger.

Hai că ajunge pentru azi şi am oră la dentist.

Leave a comment

Filed under Oy-oy!

0 responses to “Ce am ratat

  1. Liliana Radulescu

    Sper ca ora pomenita sa nu aiba urmari prea dureroase!Cat despre nunta…Eu nu am vazut-o ca pe o nunta.Mie mi s-a parut o demonstratie de forta fata de opozanti si o actiune de “marcare”a celor ce ii sunt datori si complici!Altfel nu avea rost expunerea la manifestarile de ostilitate ,previzibile si de Base si de servicii! Si-l convoca pe Ontanu si cohorta de preoti pe pajistea Snagovului si nu-i mai stia nimeni! Cat despre ginerica…Saracul de el!Strangea din masele si se foia de parca avea mancarimi (cand nu-si frangea mainile).Nici nu a privit-o, in timp ce ea s-a uitat la el din cand in cand ca la un accesoriu proaspat achizitionat!Asa o fi in lumea rarefiata a marilor averi!

  2. Veritas

    Eu tot nu inteleg de ce, eba nu a plecat in luna de miere…cica pen’ca se intoarce la munca… Ce munca?

  3. Dawson

    Replica dintr-un film tampitel: “Vad sarcina ca pe o greseala. Multi copii s-au nascut din greseala. Poate si copilul meu va ajunge ca Justin Bieber – la inceput a fost o greseala si-acum, uite, e miliardar.” Cred ca se potriveste in cazul EBA.

  4. mircea1965

    pe mine cel mai mult m-a enervat extazierea dobitocului de la antena 3 care descria alaiul de nuntasi ce se scurgea, in limuzine, catre orgia de la snagov. I-as fi sucit gatul pe loc. Parca descria o nunta din basme. “eleganta”, “stil”, “printi si printese”, regi (adica borâtura de Cioabă), era in orgasm dobitocul. Păi dacă antenele ţin asemenea cretini in functie, să ne miram că aparatul guvernamental geme de pioni si spioni băsişti? Că nu sunt daţi în şuturi afară şi că, mai mult, nici măcar nu şi-au schimbat comportamentul?

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s