Defecţiuni fizionomice

În 1990, în timpul mineriadei, dacă te rătăceai prin centrul Bucureştiului şi aveai nenorocul de a urma sfatul oftalmologului, purtând deci ochelari, aveai şanse optime să îţi procuri o ciomăgeală profesionistă pe credit – aveai faţă de intelectual. N-avea nicio importanţă ca tu erai vatman, hamal în angro sau cititor de contor. Aveai vederea slabă şi ai decis să corijezi asta cu ochelarii, beneficiai de prezumţia de intelectual, deci poftim la ciomag! În ce mă priveşte lucrurile nu au stat chiar aşa. Nu purtam ochelari ( nici acum nu port, decât uneori la citit, când ma lasă fudulia), dar aveam un fel de barbă. Ori barba era cel de-al doilea atribut al condiţiei de intelectual. Aşa că am luat un aperitiv de pumni în cap şi un desert de ciomag pe spinare, făgăduindu-mi ca pe mai departe să investesc mai mult în lame de ras.

Minerii aceia lucrau eficient, nimic de reproşat. Doar nu erau să organizeze examene cu trecătorii, să-ţi testeze erudiţia în lungi conversaţii despre fariseismul lui Cioran sau în dezbateri aprinse despre decadenţa cubismului. Se lucra la bucată: barbă-trosc! ochelari-pleosc! De ce? Pentru că aşa spunea stereotipul. Fireşte, cei mai mulţi dintre mineri nu ştiau ce e ăla un stereotip, dar şi asta era o capcană: dacă te apucai să le explici tu că ei, sărmanii, sunt prizonierii unui stereotip, atunci te calificai pentru spitalizare.

Primesc frecvent, de la oameni care nu mă cunosc, m-au citit doar şi m-au văzut pe cine ştie unde, reproşul că nu corespund imaginii pe care au avut bunăvoinţa de a o confecţiona. Aflu, în felul acesta, că sunt prea tânăr, prea bătrân, că n-am perciuni, n-am barbă, nu port ochelari, sunt mai gras decât păream ( de ce păream?), mai slab decât se bănuia, mai înalt, nu îndeajuns de înalt, am vocea mai plăcută, am glas enervant. Unele din observaţiile astea sunt neutre, cu titlu de inventar, altele exprimă reale dezamăgiri, care mă fac să mă simt sincer vinovat pentru un soi de impostură pe care nu îmi dau seama cum am comis-o.

Există un întreg repertoriu de stereotipuri care filtrează relaţia noastră cu ceilalţi. Avantajul cert al recursului la ele este că nu necesită profunzime, nici cunoaşterea atentă a celui supus scrutării. O evaluare grosieră a câtorva detalii fizionomice, o iute notare a modulaţiei vocii şi produsul e indexat apoi clasat, fără drept de recurs. E unul bun de gură, clănţău şi suspect de nesimţire? Politician. Porţi basc lăsat pe o parte şi ai barbişon? Pictor sau arhitect. Dacă eşti gras nu poţi fi poet. Poeţii sunt toţi slăbănogi şi au privirea visătoare. Exclus să fii filosof şi bâlbâit. Vorbeşti corect româneşte? Eşti profesor. Ai păreri despre politică şi le poţi articula la un nivel rezonabil de coerenţă? Lucrezi în presă! Te speli regulat şi te bărbiereşti zilnic? Lucrezi în televiziune! Ai o chitară după tine ( nu contează că ai cumpărat-o pentru cineva) – eşti folkist.

Când te ocupi cu scrisul, atunci barba şi ochelarii fac parte din inventarul obligatoriu. Apoi, din scris nu se poate trăi, deci trebui să respiri o mizerie poetică. Vocea trebuie să fie în mod obligatoriu duioasă, iar tot ceea ce îţi iese pe gură memorabil. Pentru că acolo trebuie să convingi de talentul tău, acolo şi atunci când te observă ceilalţi. Nimeni nu o să-şi bată capul să citească tot ce scrii, iar cei care te citesc au pretenţia să semeni cu imaginea deja fabricată.

Acum mulţi ani, întâlnindu-l pe Marin Sorescu, am rămas uimit, ba pot spune (ruşinându-mă) uşor dezamăgit de simplitatea omului. De lipsa totală de extraordinar a marelui scriitor. Nici nu avea faţă de poet! De voce ce să mai spun? Iar lucrurile despre care vorbea… şi felul în care vorbea… nu aveau nimic din spectaculosul bombastic al lui Pleşu ( spun azi). Am trecut repede peste asta, bucurându-mă de cărţile lui. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că stereotipul e un ţinut din care se evadează greu.

În fine, ar mai fi multe de spus. Ceva nu-mi dă, totuşi, pace. În ţara, în lumea în care atât de iute aşezăm oamenii în cutiuţele stereotipurilor, atunci când stereotipurile fixează cu superficialitate trăsături iluzorii, calităţi imaginare, fără de care nu pot supravieţui, atunci când poeţii sunt visători, bătrânii înţelepţi, iar conducătorii bravi, drepţi, înţelepţi şi respirând majestate, ei bine, cum mama naibii a ajuns Băsescu preşedinte? Ca să vezi ce griji am eu!

Leave a comment

Filed under Oy-oy!, Portrete, Rabbi zice

0 responses to “Defecţiuni fizionomice

  1. O mica gresala rabby noi pulimea nu l-am bagat in acelasi stereotip pe Marin Sorescu cu Plesu niciodata iar cu Basescu ne-am capatat ca se poarta pina pe partea ailalta a globului si inapoi ia de te uita din America pina la Bucuresti alegeri ,alegeri si tot rahatul ala se maninca !!!.🙄

  2. Știind, visceral, e maestru pe acest palier, că “stereotipul e un ţinut din care se evadează greu” …
    Iar adjectivul “greu” e, cum altfel, un intens polizat eufemism!

  3. Dar de stereotipuri legate de nume ce părere ai? Din păcate eu am ceva experiență în domeniu…

  4. Rabbi, eu abia astept sa mi se izbandeasca visul: tu venind la Toledo, eu fiind invitat sa ne cunoastem si dupa aceea sa scriem fiecare despre experienta traita. Deja stiu cum arati, ce voce ai, banuiesc ce si cum gandesti, vorba lui Pittis, asa ca nu o sa am o problema in a haulii ca lupii impreuna cu tine vizavi de politichie . 😉

  5. Fluieratorul

    Buna intrebare. Stim raspunsul: ne-a luat Dumnezzeu mintile. Sau: am vrut sa scapam de PSD. Sau: am vrut un om de actiune, ca nu stim sa umflam taritza din noi decit prin reprezentanti. Sau: ne-a vrajit, dom’le, sa nu vedem, ca si Montserrat Caballe, cind cinta, uiti cit e de grasa, ca-ti place cum iti gidila urechea/egoul/interesele. Sau: all of the above…

  6. eee… ce bine-ar fi să fie! eu am barbă şi ochelari, dar talentul meu literar cam lasă de dorit😦

    • Mordechai

      Monşer, dă-l dracului de talent. Valorifică barba aia la maximum. Mâna la falcă, plescăit înţelept din buze şi gata.🙂

  7. Acuma, dacă nici Băsescu nu respiră majestate, chiar nu mai e nimic de zis…

  8. Dan

    Pulimea n-a auzit de Plesu decat de la Antena 3.
    Hehee, alta viata era acu daca ne captuseam cu Geoana presedinte!Iar cand va fi C. Antonescu sefu’ statului nu vai mai zice nimeni de dictatura. Decat aici pe blogu lu rabby unde va fi liber injuratul.

  9. Că bine le mai zici, prietene… De mine cel mai des se crede că aș fi … popă😀

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s