De ce scade interesul pentru cultură?

Sunt mulţi cei care au câte un răspuns pentru asta. Şi toate-s corecte, cum toate sunt greşite. Paradoxul, în cazul acesta, este expresia mai îngrijită a mult mai încăpătorului habar n-am. În buna tradiţie naţională, abia după habar n-am urmează marile dizertaţii. Pentru că habarnismul nu îţi expatriază dreptul de a avea păreri, de a te băga în seamă, de a da cu pumnul în masă şi nuca în perete. Fie că e un habar n-am făţarnic, pe care îl livrezi de moft, pentru că, de fapt, în magazia interioară ţi-a făcut de multă vreme pui convingerea că tu te pricepi la toate şi că nimeni, niciodată, nicăieri, în niciun domeniu, nu a fost mai bine înzestrat cu sculele competenţei absolute, fie că e un habar n-am cinstit, născut din mărturisirea corectă a nivelului real de evoluţie intelectuală, muci pe mâneca hainei şi scărpinat în fund cu rigla, habar n-am nu e o excludere din discuţie, ci doar ocazia băgării în dânsa cu belşug de aplomb şi exces de “părerea mea”.

Ca să rezolvăm rapid procedura, spun deci: habar n-am! Apoi trec rapid, conform tradiţiei deja descrise, la formularea de păreri/observaţii/mârâieli.

– Toţi cei din cultură, de lângă cultură sau din proximitatea celor de lânga cultură, ba chiar şi cei din şanţul de peste drum de cultură, au ferma convingere că ‘mneaei cultura e musai să fie o chestie plicticoasă. Dacă nu e scrobită, cu cravată cenuşie şi nu iscă în mai puţin de 4 minute şi 12 secunde primul căscat care să disloce mandibula, chestia aia la care participăm nu e cultură.

– La toate manifestările de pe tarlaua culturii, cuvântul cel mai des folosit este “cultură”. Parol! Poftim şi numărăţi de câte ori apare în alineatul precedent. Nu există manifestare de gen în care lucrurile să nu stea astfel: oameni de cultură s-au strâns la un eveniment cultural pentru a discuta despre opera culturală respectivă, în cadrul unui act de cultură, în care în mod inevitabil, se discută şi despre situaţia culturii, pe care oamenii de cultură etc. Ho! Dacă particip la o reuniune a bucătarilor şi acolo am parte doar despre trăncăneală despre prăjeli, sosuri şi chifle, dar nimeni nu pune mâna pe tigaie, iar la sfârşit sunt leşinat de foame, vă garantez că nu a fost un eveniment gastronomic, ci o trăncăneală a unor nevorbiţi. La fel şi cu problema noastră.

– Nimeni nu ştie exact unde începe şi unde se termină tarlau culturii, dar toţi au pretenţia că au bătut ţăruşi la capătul tarlalei. Unii sunt gata să dea declaraţie în faţa notarului că dacă nu e la Ateneu, nu e cultură. Alţii, dimpotrivă, pot demonstra cu acte contabile că e musai să fie neconvenţională, de import, underground şi gălăgioasă pentru a se numi cultură – ba chiar kultură, că alfabetul oferă posibilităţi. Ăi dintâi îi beştelesc pe cei din a doua categorie şi viceversa. Pentru cel aflat în situaţia de pieton pe trotuarul culturii, situaţia e zăpăcificantă, aşa că în locul confuziei de aici, confortul lipsei de echivoc al lui Salam şi Coelho e binevenit. Iar şaorma cu bere, la meci, bate orice ar putea oferi nea Moţartu’ ăla.

– Când vine vorba de lectură, educatori oneşti, dar prigoniţi de har, sunt ostatecii convingerii că rostul şcolii nu e sub nicio formă acela de a naşte interes pentru carte, de a stârni voluptatea lecturii, ci doar acela de a-i surghiuni pe tineri în ţinutul arid al canonului, nelipsindu-i zilnic de tortura comentariilor literare după dictare, a interpretărilor pre-fabricate, al osândei la lectură silnică. De parcă nişte educatori mediocri şi-au propus să scoată cu orice preţ de pe băncile şcolii puhoaie de critici competent încremeniţi în ghipsul ideilor de-a gata. Efectul de loc surprinzător e succesiunea tot mai grăbită de generaţii pentru care dacă “şti să citeşti e suficient k să fi ceva în viaţă”.

– Încă nu s-a importat vaccinul împotriva convingerii că muzeele trebuie neapărat să fie nişte clădiri vechi, mirosind a igrasie, cu duşumele fabricate din scârţ uns cu petrosin, în care stau înghesuite în vitrine de sticlă cu urme de degete tot felul de chestii cenuşii care au aparţinut cuiva care a făcut ceva. Pe pereţi e musai să zacă nişte cartoane cu texte ţepene, care sunt concepute respectând toate acele reguli care le pot face neinteresante şi respingătoare. Iar muzeografii sunt întotdeauna nişte moşi sau babe, plictisiţi sau plictisite, cu voci rebegite, care mai degrabă s-ar văita că ” nu mai vine lumea la muzeu” decât să îţi lege două vorbe despre pietroiul din vitrină.  (Ceea ce face Muzeul Antipa, din acest punct de vedere, e o admirabilă excepţie, care ar fi putut fi urmată şi de alţii).

-Un concert de muzică clasică e obligatoriu să fie organizat ca o şedinţă de tortură sau o slujbă de înmormântare. Dacă pentru noi, cei de o anume vârstă, rigorile formalismului sunt nu doar acceptabile, dar dezirabile, când e vorba de tineri şi stârnirea interesului lor, ce poate fi mai contra-productiv decât proptirea în ţoale scrobite, impunerea disciplinei militare pe durata aflării în obiectiv ( sala de concert), unde nişte nenea şi tanti în haine negre o să cânte o muzică despre care nu prea înţeleg ei de ce ar fi o mare şmecherie. Dacă în schimb, de exemplu, măcar la concertele pentru tineri, cei din orchestră ar fi mai relaxat îmbrăcaţi, iar picii n-ar mai fi aduşi în sala de concerte ca musulmanii la Guantanamo, există riscul considerabil ca măcar unora dintre pitici să înceapă să nu le displacă muzica aia.

Pentru un singur habar n-am cred că deja am livrat destule argumente. Să mai zică şi alţii.

 

Leave a comment

Filed under cacatul in arta

0 responses to “De ce scade interesul pentru cultură?

  1. Bine zici! Nici eu n-am habar.
    Dar, de vreme ce mă pricep la toate, zic că interesul pentru cultură nu a scăzut. Nici nu a crescut. Sunt tot atâția oameni care citesc, ascultă muzică, vizitează muzee… câți erau și „pe vremea mea”. Doar metoda, tehnica, s-a schimbat și nu mai e nevoie să ieși din casă pentru un concert sau un tablou. Internetul e mare și bun, iar căile lui sunt din ce în ce mai cunoscute.
    De când mă știu (de fapt de când am învățat să citesc – prin antichitate…) mi-am dorit cărți pe care să nu fiu nevoit să le țin în permanență cu mâna ca să nu se închidă. Acuma am un Kindle. Nu e din hârtie, dar tot carte e – chiar mai bună.

    • Mordechai

      Monşer, e bună şi tehnica. Personal, mărturisesc, nu mă pot dezvăţa de cititul în foşnet de hârtie; pe formatul electronic doar furnzăresc.
      Până la urmă nu forma în care ne întâlnim cu cartea e importantă. Mai interesant ar fi să discutăm despre felul în care scriitorii noştri îşi gestionează relaţia cu cititorii şi cu ( de ce nu?) posteritatea.
      Unii şi-au transformat cititorii în telespectatori, alţii cred că important e ca scriitorii să se citească doar ei intre ei… În fine, despre ce vorbeam?

  2. Ontelus Dan Gabriel

    Dacă până în 1989 cultura era și o formă de evadare, libertatea postdecembristă a însemnat, pe fondul relativismului și al goanei după avere, plăcere și putere, marginalizarea mediatică și existențială a culturii, în sens tare, de nucleu al valorilor spirituale. Un act cultural autentic, indiferent că este religios, artistic, științific sau filosofic necesită reflecție, sensibilitate intelectualizată, creativitate, acceptarea ca axiomă a faptului că invizibilul este superior vizibilului. Or, natura umană carpato-danubiano-pontică, dezorientată după cincizeci de ani de exercitare schimonosită a liberului-arbitru și amăgită sistematic de niște mijloace de informare în masă jalnice, ruptă brutal din comunitatea rurală tradițională și incapabilă să clădească o societate urbană modernă doar de tăriile spiritului mai avea nevoie!…

  3. Corect. De-aia, când am chef de cultură, bag un concert de clavecin tras de pe youtube. Am fost de două ori la concert, era atât naftalină în sală, că numai molie să nu fii…
    Da’ ce ştiu eu? Eu habar n-am!🙂

  4. Interesul pentru cultură a scăzut, pentru că a crescut interesul pentru artă: http://www.youtube.com/watch?v=fS1uDnIPTvo&feature=youtu.be
    Enjoy!

  5. Nu e vorba numai despre scorțoșenie.
    Coca și piți cred că nu ies bani din cultură. Dacă ar fi crezut asta, exista OTV Cultural acum, în cârciumă la Bordușani se asculta Palestrina, iar în Chaboo ar fi făcut furori Bach.

  6. E de ajuns sa vezi un clip al lui Andre Rieu ca sa-ti dai seama ca se poate face si cultura fara sa fii acru si pretios. Pe mine m-a uimit intotdeauna reactia salii la piesele interpretate de orchestra. Ca de exemplu:

    Erau si copii in sala, nu? Deci poti sa asculti si arii din opere si operete cu caciula roz pe cap.

  7. Pe vremea scolii mele se organizau excursii la Bucuresti sa vizitam Antipa, Muzeul de Istorie sau Muzeul Satului . Azi se organizeaza mult prea putine sau chiar deloc. Cluburile sunt mult mai aproape😦

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s