Cel mai supărător lucru la Bucureşti

Am fost poftit, acum nu multa vreme, să scriu un text despre Bucureşti. A fost una dintre acele puţine, dar supărătoare situaţii când subiectul m-a biruit. Mai ales că ar fi trebuit să răspund, în text, întrebării: de ce iubim Bucureştiul? N-am reuşit. M-am dat bătut. Am găsit, totuşi, cea mai mare lipsă a Bucureştiului de azi. Iat-o:

Dintre toate, cel mai supărător lucru îmi pare felul în care Bucureştiul a renunţat la cafenelele sale. Ba mai mult: la cafeaua sa! Târgul e cotropit de uniformitatea acelui espresso italienesc, onorabil uneori, spectaculos foarte rar, mediocru de cele mai multe ori. Imposibil să mai găseşti în marele oraş un loc unde se poate petrece un ceas de taifas lângă un filigean de cafea turcească. Despre un şvarţ onest sau o marghilomană dichisită nici nu mai poate fi vorba. Cafeneaua bucureşteană însăşi (scuzabilă sinecdocă) e lipsită de duh, zăpăcită de farafastâcuri de tot felul, dotată cu necesarul, esenţialul, fundamentalul wi-fi şi cine ştie ce alte năstruşnicii ale tehnologiei, dar total lipsită de anecdotă. Cafeaua se bea fără ceremonie, cu înghiţituri scurte, în timp ce degetele alunecă grăbite peste touch-screen-uri. Taifasul a dispărut sau a fost înlocuit de un obicei nou: conversaţia. Conversaţia aceasta, am aflat, e o rudă mai nătângă a taifasului, ceva mai preţioasă, dar total lipsită de umor.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

0 responses to “Cel mai supărător lucru la Bucureşti

  1. Pe Icoanei, ştii matale, la Gargantua, la bar, fac ăia o cafea atât de tare de te poţi descarcera singur în caz de accident.

  2. Daca nu mai gasesti la Constanta asa ceva, ce pretentii sa mai am de la Bucuresti?…

  3. …Dar tot la espressor e făcută.
    Marghilomane nu mai sunt de peste juma de secol, dar cafele la ibric mai sunt, totul e să știi unde. În majoritatea cazurilor, e vorba de clubrui închise, de doamne în vârstă vecine de scară de bloc. Unele birturi fără nume din preajma celor mai decrepite piețe (e.g., Matache). Așa cum asistăm la o resurgență a covrigilor și brăgii (bragăi?), nu e exclus să asistăm la o reînviere postmodernă și vintage a cafelei la ibric și chiar a unor simulacre de taifasuri. Deși niciodată nimeni nu va mai prăji cafeaua chiar înainte de a o face, ca bunica mea, presupun că și această neocafea la ibric nu va fi chiar de lepădat, atâta timp cât ne vom aduce aminte că la cafeaua turcească nu se dă apa în clocot și nu amestecă cu lingura. Niciodată, sub niciun pretext. Întrebați orice dobrogean.

  4. Liliana Radulescu

    Doar atat te supara la Bucuresti?Chestia cu cafenelele se poate aplica peste tot,la noi sau aiurea!Totul a devenit automat,de la pregatirea cafelei la conversatii(in cazul in care exista)!Vad uimitor de des la mesele acestor cafenele( ce se presupune a fi pretext de taifas-cum spui tu) persoane (de regula 2 sau 3) care ,pravalite in canapele,butoneaza in nestire telefoane sau tablete ,aproape ignorandu-se!Ce mai conteaza gustul cafelei;cred ca nici nu-l simt!Poate ca instrainarea de ceilalti si de noi insine este pretul platit civilizatiei…Am fost( acum 4ani) in Damasc la o cafenea micuta de langa moscheea Umayyad unde,in fiecare seara vine un batran povestitor care citeste povesti vechi arabe!Era plin de tineri care participau la inerpretarea povestii si exista o permanenta sporovaiala in jurul meselor si intre mese.Erau tineri moderni,aveau si ei telefoane dar erau acolo sa comunice! Pt.mine a fost o atmosfera ireala si visez s-o regasesc !Poate cam asa o fi fost in cafenelele Micului Paris dar noi care n-am prins epoca…

  5. Bietele cafenele au disparut treptat, in liniște, fără să-și strige suferința, pe măsură ce dezbinarea și graba impusă de globalizare au sufocat taifasul pe îndelete… Cam pe vremea în care șaorma a devenit mâncare tradiționala românească, detronând pizza postdecembristă

  6. Fluieratorul

    Deh, cafea “tehnologica”, ce sa-i faci, dar oameni interesanti, taifas fain, as mai fi stat… Toate astea la cafeneaua foarte cosmopolita din incinta librariei Hugendubel, in Stuttgart pe Koenigstrasse.

    Sint si altele pe-aici, cafenele ale unor cluburi ale scriitorilor, publicistilor si cititorilor, cu reputatie foarte serioasa, unde pot merge cind vreau, ca nu-i cu intrare, da’ deocamdata ma ucide limba germana, si mi-e cam greu cu subtilitatile pe scari… Stiti, cafeaua buna in companie selecta trebuie meritata si muncita, nu vine la om, tre’sa mearga omu’ la ea la un moment dat.

    Sint si alte cafenele, cu mai mult sau mai putin fason, si magazine cu ceaiuri si cafele de-ti poti face fericiti toti prietenii, daca te dai de trei ori peste cap si te prefaci in gazda…

    In tara, recomandam cu drag si dor Cafe Wien si Lili’s Cafe din Sibiu, pe unde mi-am facut veacul pina mai acum citeva luni; in Cluj pe linga casa memorial Matei Corvin e o bomba cu mincare, cafea si ambianta, si lume buna, nu mai stiu cum ii zice da’ merita. Mai sint vreo doua si pe la coada lui Matei Corvin, peste drum de catedrala, studentesti, minimaliste, si mai era pe vremuri La Ernesto. Nu stiu ce mai face Ernesto asta, pe vremuri se lasa cu “posibilitati de bui-bui”. Ah, studentia mea tirzie… In Brasov Cafe del Arte merita, si mai fac si gombotzi, asa ca exista sperante…

  7. Marghiloman … Rabbi, as da muuult pentru un marghiloman bun. Sau un ness frecat cu spuma de un deget, ca pe vremuri. Sau o cafea, târcolita la ibric în trei clocote … Ce vremuri, dom’le….Fugit irreparabile …

    Dar nu suntem singura natie care nu mai stie sa bea cafea. Parerea mea!

  8. Andrei

    Surogate.
    De cafea, de taifas, de viaţă, de lume.
    În care, pare-se, din nou, ” timpul nu mai are răbdare “.

  9. Aritmetica

    Bucurestiul a fost cosmopolit mai mereu. Chiar “traditia” cafenelelor e noua ca mustul de struguri.In 1990 am fost la Budapesta, era imediat dupa revolutie. Pe malul Dunarii, aparusera deja vechile cafenele in stil vienez, cu masute din fier forjat, cu doamnecare serveau, imbracate in rochii verzi si bluze cu dantela,cu cafea aromata si strudele, si stateau asa, insirate pe malul Dunarii, ca si cand ar fi fost acolo dintotdeauna. Nu mobile din PFL, nu tejghele de otel inoxidabil, nu lustre SF si orgi de lumini… E vorba de oameni cu traditii, pe care le respecta si nu “vanatori de profit” Diferenta intre cafenelele lor si qale noastre, este cam diferenta intre o diploma de la Cambridge si una de la Spiru Haret.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s