Oprea vicepremier

Mediafax – Sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Presedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbata, la Cluj-Napoca, la o reuniune a formatiunii, ca România a avut norocul ca în perioada crizei economice sa aiba ca presedinte “un barbat de stat, un patriot” care a sprijinit Guvernul dincolo de orice calcul politic.

Mediafax – Marţi, 22 noiembrie 2011

Liderul UNPR Gabriel Oprea îi transmite lui Victor Ponta, printr-o declaratie de presa, ca nu a fost exclus din PSD, ci a ales varainta demisiei si mentioneaza ca îl roaga pe acesta “sa nu mai implice” UNPR “în vreuna dintre bataliile pe care le poarta cu propriii colegi”……Am plecat de la conducerea Ministerului Administratiei si Internelor prin demisie, refuzând sa numesc în functii de responsabilitate oamenii pe care institutiile abilitate ale statului le suspectau de implicare în zona de criminalitate organizata. Nu sunt genul de om care sa se tina cu dintii de vreo functie fie în Guvern, fie în partid.

………….Gabriel Oprea îi adreseaza la rândul sau o întrebare lui Victor Ponta.

“Îl rog sa spuna cine este «binevoitorul» care l-a convins ca initiativa suspendarii presedintelui îi este utila.

………..”Probabil ca în aceasta seara o sa-i adresez o întrebare publica fostului meu coleg, domnul Oprea, si o sa-l rog daca poate sa va precizeze cine l-a exclus din PSD si de ce”, a spus Ponta.

Mediafax – Joi, 13 ianuarie 2011

“Victor Ponta încearca sa speculeze politic o tema care, în realitate, nu-l preocupa si pe care nu o întelege. În general, presedintele PSD nu întelege nimic din ceea ce înseamna domeniul Apararii si Sigurantei Nationale si cu atât mai putin procesul de recalculare a pensiilor”, se arata în comunicat.

……….”Prin urmare, cei care îi umilesc pe militari sunt demagogii condusi de Victor Ponta care, în loc sa îsi fundamenteze luarile de pozitie pe adevar, prefera sa minta si sa-i dezinformeze pe români, doar de dragul procentelor din sondaje. Este trist ca nivelul populismului atinge culmi nebanuite chiar la nivelul conducerii PSD. Însa mai trist decât atât este ca oameni ca Victor Ponta, care ar trebui sa demisioneze din toate functiile pentru raul facut României, dau în continuare lectii de moralitate românilor”, se mai arata în comunicatul UNPR.

Mediafax – Sâmbătă, 22 octombrie 2011

Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, sâmbata, la Iasi, ca “atacurile murdare ale PSD si PNL arata ca UNPR a crescut”, adaugând ca e normal ca opozitia sa critice, însa nu pe probleme care privesc interesul national, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Când esti atacat politic înseamna ca esti pe drumul cel bun. Atacurile murdare si josnice ale PSD si PNL arata ca UNPR a crescut si ca e un partid luat în seama”, a spus Gabriel Oprea.

Mediafax – Joi, 20 octombrie 2011

Oprea spune ca nu a numit în functii exponenti ai crimei organizate, cum i se ceruse, când era în PSD

“Am fost calcati în picioare, am fost facuti tradatori, nu ne-am tradat tara, poate am tradat anumite ordine de partid fiindca, va reamintesc, ca eram ministrul Administratiei si Internelor în momentul în care mi s-a cerut pe linie de partid sa numesc oameni în anumite functii, si atunci când institutiile speciale ale statului român, serviciile de informatii, au spus ca sunt exponenti ai crimei organizate, nu i-am numit cu orice risc. Am vrut sa pot sa-mi privesc copiii în ochi, sa-l privesc pe principalul partener politic, generalul Ontanu, în ochi sau astazi pe dvs, si bine am facut. Asa s-a nascut acest partid”, a spus presedintele executiv al UNPR la o reuniune a filialei sectorului 5 UNPR.

Oprea a subliniat ca UNPR ramâne un partid de centru-stânga, intrat la guvernare pentru evitarea unui dezastru economic.

Mediafax – Vineri, 6 mai 2011

“Pe Traian Basescu îl cred în primul rând barbat de stat si îl cred patriot. Despre putini oameni din istoria noastra poti sa spui ca sunt barbati de stat. Traian Basescu cu siguranta este un barbat de stat”, a declarat ministrul Apararii.

Mediafax – Luni, 7 februarie 2011

UNPR: Când PSD încerca sa infiltreze în Guvern exponenti ai crimei organizate, Ponta nu obiecta

etc. etc. etc.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

0 responses to “Oprea vicepremier

  1. Deh, Gabita, vorba unui amic.😀

  2. Fluieratorul

    Da, si eu sint “incintat”… N-ar trebui sa fiu nicicum, ca n-am votat, da’ nu ma pot abtine.

  3. mary_lou

    O documentare completă!
    De mult nu mă mai mir de ce regăsesc ideile de aici redate în altă parte.
    Aici tema e gata făcută precum rezumatele pe net pentru școlari.🙂

  4. C(I)ocan

    Deh, şeful mafiei personale a lui Adrian Nastase…
    Altfel, micul Titulescu o fi bine?

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s