Gaura de la covrig

 

Prolog

 

În fiecare dimineaţă domnul Lascu, în drum spre locul său de muncă, poposea la chioşcul de lânga casă, pentru un covrig cald. Locul de muncă al domnului Lascu era Camera deputaţilor. Pentru că domnul Lascu fusese ales cu entuziasm de către cetăţeni, pentru a-i reprezenta în forul legiutor al ţării. Iar domnul Lascu nu îi putea reprezenta aşa cum se cuvine decât dacă, în fiecare dimineaţă, îşi lua covrigul cald de la covrigăria lui Mehmet. Asta nu înseamnă, aşa cum unii tendenţioşi ar putea sugera, că domnul Lascu, ori vreunul dintre colegii săi din Partidul Prosperităţii Absolute ( sau PPA ,aşa cum era mai bine cunoscut), ar fi fost un „covrigar”. Sau „unul care aleargă după câini cu covrigi în coadă”. De altfel domnul Lascu socotea dezgustătoare aceste ironii ieftine şi nedemne.

Nu, domnul Lascu, ca şi distinşii săi colegi din PPA, se aflau în Parlamentul ţării pentru a-i reprezenta pe cetăţeni. Pentru a dezbate şi rezolva cele mai importante probleme ale naţiei.

– Bună dimineaţa, Mehmet! Unu  salută domnul Lascu salivând deja, răpus de mirosul de covrigi calzi.

– Buna dimineasa, domnu’! îi răspunse Mehmet cu politeţe tipic orientală.

Îi întinse covrigul zilnic domnului Lascu refuzând, conform obiceiului, banii cuveniţi pentru acesta.

–  Ce-i Mehmet? Te văd cătrănit? Probleme? Nu ţi-a ieşit cetăţenia?

–  Aia ieşit. Acum Mehmet român, bre. Alta belea! răspunse urmaşul sultanilor cu un gest de lehamite.

– A, foarte bine. Păi de acum  înseamnă că votezi  Foarte bine. Ştii cu cine să votezi, da?

– Ştii, bre, ştii. Ala bartid de brosberitate abzuluta, măi. Aia votezi Mehmet. Ştii, ştii…

– Bun. Foarte bine. Care e necazul, ia z !

– Bre, domnu’… asta supermarket aici. Asta facem cuncurensa, măi. Asta vinzi cuvriji reci la lume. Şi facut la fabrica, care ieşim mai ieftin şi  dam Mehmet faliment.

– Ce să-i faci, turcule, economie de piaţă. Trebuie să accepţi concurenţa !

– Acşepsi, bre concurens aia, la bizda mă-sii. Acşepsi Mehmet. Da’ aia cuvrigi de ce nu facut gaura la ei cum facut corect? Aia mult aluat şi gaura mic nu corect este. Ala nu cuvrigi, ala plaşinta este cu gauric !

– Da? Păi dacă e aşa vom lua măsuri.

 

Expoziţiune

Dezbaterile din comisie erau extrem de aprinse. Şi erau aşa de vreme bună. De săptămâni.

– Nu pot accepta nici eu, nici partidul din care fac parte, ca această lipsă de reglementare să afecteze interesele legitime ale micilor întreprinzători autohtoni! tuna domnul Lascu.

– Domnule, propunerea dumitale este inacceptabilă. Aşa cum este tot acest şantaj pe care îl practică PPA.- se revoltă domnul Urneală, deputat al Partidului Prosperităţii Definitive (PPD) care fusese ales cu entuziasm de cetăţeni etc. – Nu puteţi condiţiona semnarea acordului privind formarea unui guvern de uniune naţională, pe care îl aşteaptă întreaga ţară, de rezolvarea problemelor cercurilor dumneavoastră de interese! Aşa ceva este inacceptabil.

Toţi cei de faţă mustăceau. PPD, partidul lui Urneală, era partidul prezidenţial, iar reprezentanţii săi nu respirau fără încuviinţarea şefului statului.

Evident scos din sărite, domnul Lascu îşi trânti servieta diplomat pe masă. O deschise şi scoase de acolo o sfoară de covrigi cu mac de ai lui Mehmet. Apoi, făcând înconjurul mesei, invită pe fiecare dintre cei prezenţi să rupă câte un covrig.  Pe toţi cei prezenţi, mai puţin pe reperezentanţii PPD, cărora le puse, cu un gest demonstrativ, în faţă o pungă cu covrigi de supermarket.

– Poftim! Cercuri de interese! Dumneavostră vorbiţ ??? Dumneavoastră? Să vă aduc aminte de legea lumânărilor? Mai este nevoie?

Urneală înghiţi în sec. Nu atât din cauza evocării legii lumânărilor cât mai ales din cauza salivei care îi inundase gura, pe care o folosea în interesul cetăţenilor care îl votaseră cu entuziasm… şi aşa mai departe. Mirosul de covrigi calzi îl răpusese. Şi asemenea pe ceilalţi colegi ai săi din PPD, care priveau chiorâş spre domnul deputat Lascu.

– Asta e o porcărie! nu mai rezistă deputatul Burtilă, colegul de partid al lui Urneală, repezindu-se şi rupându-şi un covrig cu mac din producţia întreprinzătorilor autohtoni.

–  Domnilor, haideţi, totuşi să încercăm să ajungem la un consens! sugeră şi domnul Şomodea, reprezentant al Partidului Prosperităţii Totale (PPT), care, evident, nu era acelaşi cu partidul prezidenţial.

– Aşa este! căzu de acord şi domnul Egyes, reprezentant al Uniunii pentru Prosperitatea Meglenilor.

– Deci,- continuă Şomodea- propunerea domnului Lascu de a se stabili prin lege că gaura de la covrig trebuie să aibă diametrul de 6 centimetri… mie îmi pare rezonabilă. Care sunt obiecţiunile PPD?

– Daţi-mi voie! răspunse Urneală pe un ton ceva mai aşezat. Noi, cei de la PPD considerăm această măsură arbitrară. Cum s-a ajuns la aceste dimensiuni? Ştiţi dumneavostră ce eforturi de retehnologizare presupune această reglementare pentru industria de profil? Aşa gonim investitorii! Vă daţi seama câte întreprinderi care nu vor putea suporta investiţiile impuse de această măsură vor fi silite să îşi închidă porţile? Câţi şomeri…

– Bine, domnu’ Urneală! se arătă concesiv domnul Lascu. Ce propunere aveţi dumneavostră ?

– Noi susţinem că această măsură nu trebuie adoptată sub nicio formă! E o încălcare a liberei… asta… competiţii… a libertăţii… şi… chiar a dreptului la liberă exprimare! Nu găsesc nimic de râs! Dacă veţi continua să râdeţi noi ne retragem de la…

Ca preşedinte de şedinţă, domnul Şomodea se simţi dator să se arate mai împăciuitor cu foştii săi aliaţi şi reprezentanţi ai partidului de guvernământ:

– Şi propunerea dumneavostră care ar fi? Cu siguranţă aveţi şi o propunere de compromis.

Expresia ceva mai liniştită a domnului Urneală sugera că, într-adevăr, aveau pregătită şi o formulă de compromis.

– Fie, în spiritul concordiei care va trebui să domnească în viitorul guvern de uniune naţională şi spre binele ţării suntem dispuşi să acceptăm reglementarea, dar la dimensiunea de 2 cm.

– Asta e inacceptabil! sări ca ars domnul Lascu. Faceţi jocurile clientelei voastre politice!

– Domnilor, domnilor  interveni din nou Şomodea. Haideţi să ajungem la o înţelegere. Domnul Lascu… uitaţi PPD-ul pare gata de un compromis… de ce nu vreţi să…

– Uite ce e..- îl întrerupse Lascu, într-o pornire de generozitate- nici ca mine, nici ca Urneală. El zice 2, eu zic 6… spunem 4 şi batem palma!

– Ce părere aveţi, domnul Urneală? păru încântat Şomodea de posibilitatea unui compromis.

– Avem nevoie de consultări! răspunse Urneală cu fermitate.

– Bine, atunci luăm cinci minute pauză.

– Nu e nevoie! răspunse Urneală. Se ridică apoi şi se retrase într-un colţ unde răspunse la telefonul său mobil, care suna chiar în acea clipă. Era evident pentru toată lumea cu cine se consulta, poziţia de drepţi pe care o luase nu lăsa loc de îndoieli. Discuţia telefonică fu extrem de scurtă. Urneală nu avusese multe de spus, mulţumindu-se să răspundă; „ Da!… Da!… Am înţeles, să trăiţi !”. Apoi reveni la masă spunând:

– Suntem de acord. Da, dom’le. Batem palma pe patru centimetri.

– Da’ de unde ştia… – începu să îşi articuleze o indignare domnul Lascu.

– Domnul Lascu, hai dom’le ce dracu’! O luăm de la capăt? Pui şi dumneata nişte întrebări… Hai să o adoptăm la patru centimetri şi să terminăm dracului!

Domnul Lascu acceptă poziţia de bun simţ al preşedintelui Şomodea şi măsura fu adoptată, urmând a fi trimisă pentru votul în plen.

Două săptămâni mai târziu măsura a fost adoptată în plen cu o majoritate de 80%.

 

 

Epilog 1

Ulterior măsura a fost invalidată de către Curtea Constituţională, urmare a sesizării Partidului Prosperităţii Fenomenale.

Epilog 2

La doar o săptămână de la invalidarea, de către Curtea Constituţională, a legii, guvernul a fost sesizat cu privire la existenţa unei norme europene care reglementa diametrul găurii covrigului stabilind că dimensiunea acesteia trebuie să fie de 5 centimetri.

Epilog 3

Guvernul de uniune naţională nu a mai fost realizat. PPD introducând o propunere de reglementare a numărului de grăunţe de mac de pe fiecare covrig. Propunerea a stârnit vii dispute, distrugând definitiv proaspăta concordie.

Epilog 4

Mehmet şi-a căsătorit fiica. La nuntă nu au venit decât cinci persoane din lista de peste o sută de invitaţi.

Leave a comment

Filed under Oy-oy!, Portrete

0 responses to “Gaura de la covrig

  1. Rabbi, iti dau cuvantul meu ca si vad mare parte din articolele tale transpuse in piese de teatru. Nu vreau sa te flatez , dar esti colosal. Te-ai gandit vreodata sa faci o piesa scurta, saptamanala sa zicem ,la vreo televiziune? Sa mor maine, de Apocalipsa, daca nu ai sparge avioane, mai ceva decat Chestiunea Zilei a lui Calinescu de mai acum vreo cateva sute de ani. Piesa asta de mai sus sau vreo traznaie de-a ta istorica ne-ar mai insenina zilele, zau…

  2. Iar ia tras Memet pe sfoara de la covrigi ,ii comanda la supermarket agro covrigii sub pretextul ca are nunta si ii vindea la suprapret la chiosc ,daca socoteai nuntile lui Memet asta facea harem .Ii iese si lui si lui Lascu de o saftea !!!.😎

  3. Andi

    Mda. Nașpa. Cel mai nasol a picat micul întreprinzător, ca de obicei (liberalismul încă zvâcnește în mine…).
    De curiozitate, textul a fost publicat inițial în revista “Haplea” sau “Ochi mari și burtă mică”?

  4. Fluieratorul

    Dap. Eram sigur ca UE are o lege si pentru gaurile de la covrigi…🙂

  5. The Hole in the Pretzel, foarte tare!
    Textul asta ar trebui tradus si trimis catre unele ziare din Franta, Germania, SUA etc., fix alea care asta-vara au preferat sa para de-un cretinism crancen, facandu-se ca nu pricep ce se petrece intr-o tara membra UE, decat sa spuna pur si simplu adevarul.

  6. Agatha

    Dimineata Regina Marii Britanii, primeste la micul dejun un covrig. Il intreaba pe Consilierul Optimist ce vede in fata lui, iar acesta raspunde:””O coronita de paine bine rumenita.” Il intreaba si pe Consilierul Pesimist ce vede, iar acesta ii raspunde:”O mare gaura””. Dilema reginei va fi solutionata in functie de nivelul acizilor din stomacul regal! Iar din pacate, a noastra, in functie de foamea poporului.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s