Câte un doctorat de căciulă, bre, să ajunga la toată lumea!

Avem următoarea ştire: Azi, la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de doctor honoris cauza domnului Gunther Verheugen, fost comisar european pentru extindere, fost vicepreşedinte al Comisiei europene, fost comisar pentru industrie, fost alte comitete şi comiţii. La ceremonie au participat, alături de membri ai conducerii UBB, premierul Victor Ponta, ministrul de externe Titus Corlăţean, Emili Boc, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, lume, moftangii, băgători de seamă. Başca un grup mic şi apatic de protestatari.

Boooon! Acum că am tras ştirea pe neuron, hai să umblăm puţin şi pe la zonele erogene, să vedem câtă umezeală producem.

Se obişnuieşte ca în politichie, în procesul achiziţiei de bunăvoinţă, să se recurgă la gesturi din astea, scuturări de scame, ploconeli, livrări de plecăciuni şi trataţie cu şerbet şi apă rece. În cazul ăsta s-a socotit potrivit să fie tratat oaspetele cu honorea dă căuzea, că e cu specific şi are frunza de brand trasă din paiete. Nu ştiu care sunt meritele reale ale lui Verheugen, nici cât de “prieten al României” e, aşa cum se susţine. Cât despre contribuţia sa la aderarea României la UE, iar nu’ş ce să zic. Cam aia era treaba lui, că de-aia era comisar cu extinderea. Poate nu ne-o fi făcut excesiv de multe nasoale, dar nici nu ne-a dat UE cu sacu’ de la mă-sa de acasă. Procesul de aderare a presupus respectarea unor criterii, îndeplinirea unor condiţii. Ne-a ajutat, e drept, şi un context favorabil, iar Verheugen nu ne-a fost ostil – asta da. Totuşi, aderarea aia s-a lăsat cu un MCV fumat de Macovei , care MCV ne dă şi acum junghiuri. Şi ne-a mai costat un Petrom şi multe alte acareturi. În fine, admiţând că omul are niscaiva merite, că suntem acum într-o situaţie mai casantă în raporturile cu UE, înţeleg că era oportun să comitem nişte politeţuri faţă de ăia care nu ne-au fost făţiş ostili, cel puţin.

Mai departe aveam o sumă de soluţii la dispoziţie. Pentru că achiziţia asta de bunăvoinţă se poate realiza în multe feluri. Îi poţi decerna jupânului o medalie, dai un dineu în cinstea lui, îi dai o ţuică în sticlă Bentley, apelezi la inepuizabilele resurse de folcloriste, îi mulţumeşti public, îi meditezi copiii la biologie, îi bagi credite pe cartela de mobil sau pui un pictor de-ăsta meseriaş să-l picteze pe ziduri, legănându-se în telegondolă. Deci opţiuni existau, dar nu! La noi există păsărica doctoratelor! Nea Nicu şi Leana lui aveau damblaua asta. De câte ori pleca bâlbâitu’ în vreo vizită, ăi din securiciune o luau înainte să cumpere nişte doctorate din astea pentru toa’şu şi toa’şa. Bâlbâitu’ şi mai ales nebuna sufereau de damblaua asta a titlurilor. Că dacă erau mai tâmpiţei şi fără multă carte, măcar diplome să aibă şi ei, că de-aia munciseră o viaţă.

După ’89 a început marea ţicneală. Toţi sferto-docţii care se învârteau într-un fel sau altul sufereau de nevoia de diplomă de doctorat. Orice dobitoc care trecea prin vamă mai mult de trei transporturi de rulmenţi şi macrame, în spiritul cooperării la Marea Neagră, se credea îndreptăţit la diplomă de doctorat. Toţi cârnăţarii, utilizatori de cratimă flotantă, musteau de contribuţie ştiinţifică şi aveau ambâţ la titlul de cotor. Cantitatea de cretini cu diplome produsă de România ultimilor ani sfidează orice aritmetică. De la şefii de post din comunele patriei, plecaţi cu lucrările de doctorat în numerar, la Chişinău, până la masele de masteranzi în nimic, cu cartoane de la universităţile din Caracal, Feteşti, Făurei Gară şi Ghiobârlani, până la ăia cu diplome de doctor cumpărate la angro de pe net, de la Dragonul Roşu sau de la izvorul nr.5 de la Borsec.

Aşa că, utilizând criteriul românesc de evaluare a marii plezneli în viaţă, fireşte că o diplomă de doctoraş le pare ăstora şpaga cea mai fină pe care i-o pot da unuia pe care vor să-l pupe în fund. La fel a fost şi pe vremea când actualul director al ICR, Andrei Marga, conducea aceeaşi UBB şi o doctorea pe madam Merkel. Şi cu multe alte prilejuri. Apropos, face Marga o treabă aşa grozavă la ICR că nu mai am mult şi ajung să-l plâng pe HRP.

În fine, i-au dat titlul de doctor honoris causa, să fie sănătos, să-i trăiască nepoţii şi să-şi găsească serviciu! Dar aşezarea lui Ponta în mijlocul evenimentului mi se pare o mare lucrare de imagine, că doar se ştie ce bine îi face lui proximitatea cu doctoratele.

Nu pot să închei fără să notez şi prezenţa copiilor ălora care i-au urat lui Verheugen viaţă lungă şi activitate sexuală intensă. Hai, să trăim şi doctorate uşoare la tot poporul!

Leave a comment

Filed under Ptiu, Rabbi zice

0 responses to “Câte un doctorat de căciulă, bre, să ajunga la toată lumea!

  1. Bogdan Tatuta

    Lasă, Rabi, folcloristele noastre îi dădură un pui de honoree… Parcă-i primu’…
    Dacă nu ne-a f* cu protecție, își merită soarta, zic…

  2. Doctoratul ca doctoratul da daca nu il dai la Academia Militara in politici de tot felul .. nu faci nici un kirmiz … Si sa umplut de muieri cu doctorate in militarie ,doamne fereste sa ordone un sergent comanda “culcat” ca se aseaza toate pe spate .Fetel ,fetele nu va speriati si cu baieti din Academia Militara care se vor “doftori” este tot pe acolo ,nu poti sa ii inveti la pas de front decit cu “al cu paie ,al cu fin ,al cu paie al cu fin” noroc ca avem inca experienta de la diribau . Armata nu prea mai avem … da merge ….

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s