Zen suprem

Atunci când recunoşti că eşti impresionat de personalitatea cuiva, când te recunoşti intimidat de o astfel de personalitate, sfatul pe care ţi-l dau marii gânditori în faţa cărora comiţi o astfel de mărturisire este să “ţi-l imaginezi pe căcăstoare”. În teorie cel puţin nimeni nu poate supravieţui acestui proces de “umanizare”. Toată măreţia se prăbuşeşte sub apăsarea maro a inevitabilului fiziologic. Nici cea mai impunătoare personalitate, nici cea mai complexă operă, cea mai tulburătoare biografie, nimic nu are cum rezista în faţa procesului de proiecţie mentală a defecaţiei.  Simfonia aerisirii maţelor, expozeul olfactiv, postura, toate resursele creierului ar trebui mobilizate pentru a obţine această reprezentare specială, iar finalitatea, cel puţin în teorie, ar trebui să fie umanizarea subiectului, decuplarea sa de la aparatul de intimidare.

Habar nu am dacă exerciţiul acesta funcţionează. Am auzit, totuşi, destul de des, psihologi de bodegă, cercetători ai behaviorismului de closet îndemnând la acest exerciţiu de relaxarea: imaginează-ţi-l pe cutare stând pe tron şi ai să vezi că nu te mai impresionează.  Mă îndoiesc de eficienţa acestei proceduri, mai ales după o experienţă pe care vreau să v-o povestesc.

Acum nişte ani mă aflam în străinătate. În cazul de faţă nu contează nici prilejul acelei vizite, nici ţara în care mă aflam. Nici nu are sens să încarc naraţiunea cu detalii irelevante. Foarte pe scurt, sunt invitat, alături de cei care mă întovărăşeau, să vizitez o companie locală.  Sediul companiei, inutil să o spun, impunător, respirând o opulenţă intimidantă. De la holul spaţios, săpat în marmură, străjuit de coloane enorme, complicate, până la ascensoarele care păreau lucrate de îndemânatici şi plini de migală bijutieri, absolut totul era aşezat acolo parcă înadins pentru a intimida, pentru a-ţi vorbi despre o prosperitate care îţi va rămâne pentru totdeauna inaccesibilă. În fine, am promis că nu mă avânt în mari desfăşurări narative. Pe scurt, mă aflam într-un autentic templu al bogăţiei.

După schimburile normale de politeţuri, o rapidă prezentare a companiei şi complimentele de rigoare, gazdele noastre ne-au invitat la ultimul etaj, unde se afla şi biroul preşedintelui companiei, pentru o mică trataţie. Ajunşi acolo am continuat discuţiile, însoţindu-le cu nişte gustări şi o excelentă cafea. La un moment dat am avut nevoie să folosesc o toaletă, aşa că i-am solicitat ajutorul unuia dintre însoţitorii noştri. Plin de solicitudine, acesta m-a invitat să folosesc ” the executive bathroom”, asigurându-mă că, la acest moment, niciunul dintre “executivi” nu se află în sediu. I-am urmat indicaţiile şi am ajuns la sediul necesităţii.

O uşă enormă de lemn, masivă, din lemn de esenţă scumpă, străjuia intrarea în templul marilor meditaţii. Am ciocănit uşor, dar n-am primit niciun răspuns. Am intrat. Inutil să descriu luxul care m-a izbit atunci când privirea a intrat în acea baie. Am păşit înăuntru şi am rămas imediat înţepenit. Toaleta (de o decandentă opulenţă) era ocupată! Iar aici trebuie să vă descriu peisajul, pentru că de fapt despre asta e vorba în întreaga poveste. În dreapta, pe căcăstoare, un personaj la vreo 55 de ani. Nădragii erau jos, pe covoraşul de alături. În mâna dreaptă ţinea un pahar de coniac, cu piciorul sprijinit nonşalant între degetul mijlociu şi cel inelar şi cupa adunată în căuşul palmei. În mâna stângă avea un trabuc. Omul se uita la televizorul aşezat pe peretele din faţa tronului. Dar nu asta era chestia cea mai spectaculoasă. Omul, gol de la brâu în jos, stătea picior peste picior pe budă! Chiar în secunda în care am încercat să articulez nişte scuze, am fost salutat de o salvă de sunete care nu lăsau loc niciunui echivoc asupra proceselor fiziologice aflate în desfăşurare. Picior peste picior, coniac, trabuc, tv!

Am bâiguit nişte scuze, într-o engleză răvăşită de spectacolul la care, involuntar, asistam. Omul a zâmbit absolut deloc deranjat de neaşteptata intruziune şi a găsit potrivit să-mi comunice doar acele informaţii de strictă utilitate în acel context:

– If you need to piss use the toillet, the crapper is taken!

Şi mi-a zâmbit.

Restul nu mai contează. Nici scuzele pe care tot încercam să le articulez, nici ce s-a întâmplat în restul vizitei. N-am folosit chiuveta, dacă există curioşi interesaţi de acest detaliu. Dar imaginea omului ăla, întâmplarea aia… lucrurile astea fac parte din acel tip de experienţe care îţi schimbă existenţa, viziunea asupra lumii – cred că nu e deloc deplasat să spun asta. Omul era însoţit de zen absolut, definiţia supremă a rfelaxării şi împăcării cu existenţa. Sau, mai pe înţeles, i se rupea cosmic de tot şi toate, atinsese apogeul durutului în cur, miserupe-ului de tot şi toate. Doar un iniţiat ajuns la zen suprem se poate căca stând picior peste picior, în timp ce conversează, se uită la televizor, fumează trabuc şi se bucură de un coniac.

Aşa că sfatul despre care vorbeam la început… nu ştiu. Nu cred că funcţionează.

Leave a comment

Filed under Rabbi zice

0 responses to “Zen suprem

  1. Nu ride sa vezi cum am facul eu fata la “pizdet capitalizma” .In 90″ am plecat peste granita sa iau niste utilaje inca mai luam nu dadeam fier vechi ca acum .Nu aveam voie pina atunci sa ies din tara ca aveam o “cadina” .. de nevasta sti tu ca esti de la Kara Deniz .Am ajuns ,ne-am cazat si am mers la masa ,dupa am vrut sa merg unde se duce Kaizerul pe jos ,am executat si pe urma valea plingerii …. wc-ul nu avea lant si para sa vina apa ,au venit si colegii ,am scotocit tot stabilimentul .. noroc de unul mai fitos a iesit pe hol a gasit un steward cred ca indian ca avea turban pe cap si la invitat la noi in camera .La inceput a fost nedumerit dar a priceput repede “no problem” si el patise la fel . Acum sunt bun de steward cred … pizdet capitalizma ….

  2. Nostradamus

    O dovada-n-plus (de parca mai era nevoie… ?!) “ce curva si nedreapta” (vorba unui coleg) e bestia asta de viata …!😦

    PS: … si sunt convins ca si zenul “guvernatorului de la Cotroceni” , pana anul trecut , era cel putin la fel de absolut in “mi-se-rupism-de-toti-si-toate” .

  3. 🙂 Doar de dragul adevarului chestia cu imaginatul pe closet vine de la Churchil si avea un sens putin diferit. El zicea: daca cineva incearca sa te striveasca prin morga si atitudine de superioritate scapa de el imaginandu-ti-i stand pe closet.

  4. Vorba ceea: “Moshe&Mordechai – We Know Shit”😆

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s