Principiul titirezului

Argumentul esenţial al oricărui politician român, confruntat cu niscaiva cuminţi ( nu întotdeauna, nu obligatoriu) reproşuri legate de cutare gest, declaraţie sau întâmplare care îl priveşte, e întotdeauna extern chestiunii reproşate, aproape invariabil fiind rezolvat de  comprehensivul şi izbăvitorul: da’ ăilalţi n-au făcut şi ei?

Dacă îl dojeneşti pe unul sau doar îi atragi atenţia atunci când comite o mojicie – cel mai frecvent e vorba de autentice rafale de mârlănii- ţi se serveşte imediat argumentul comparaţiei: păi Băsescu nu a comis atâtea mojicii? Dacă insul e băsist atunci sigur are în borseta proba vreunei nefăcute de a lui Antonescu, iar asta îl îndrituieşte şi pe el, carevasăzică, să proptească oiştea în gard. Încă şi mai comod, ba şi mai neutru politic e să invoce, prezumtive ori ba, tâmpenii spuse/făcute de “dv. gazetarii/analiştii/intelectualii/comentatorii/cetăţenii”. Matricea logică în care funcţionează oamenii aceştia are o formulă extrem de simplă, uşor de rezumat: condamnabila nesimţire a celuilalt justifică, scuză şi evacuează din registrul reprobabilului orice grobiansim.

Pentru politicianul român critica nu există. Orice insistenţă critică e atac la persoană, întrebările sunt injurii, reproşurile calomnii, iar recursul la principii “vorbit în necunoştinţă de cauză”. Pentru că, nu-i aşa, el, politicianul român ştie mai bine. Orice. E înzestrat cu o înţelegere superioară, inaccesibilă nedeţinătorilor de imunitate. Precaritatea limbajului, şubrezimea moralei sau inadecvarea logică pe care, argumentat, i le-ai putea reproşa sunt mofturi, pentru că “la critică se pricepe toată lumea”.

E poate o naivitate, dar îmi e greu să găsesc dezvăţ la vârsta asta, aşa că nu am afilieri doctrinare, nu respir simpatii definitive, nu cred în amorul necondiţionat, nici în cârdăşiile pe termen lung. Aşa că am, în mod constant, dificultăţi în a mă regăsi sub insigna vreunui partid ori în învolburările discursului vreunui politician. Prefer, statornic, să mă raportez la principii, operând în orice evaluare, judecată de valoare şi, atunci când e cazul, în bombăneli, doar prin măsurarea cu ocaua principiilor. Lucrul ăsta, se pare, e imposibil de procesat de către colonia de neuroni din spatele osului cranian al politicianului român. Atrăgându-i atenţia unuia asupra nepotrivirii dintre vorbe şi fapte, ba mai mult, pomenindu-i, cu mâhnit reproş, despre lucrurile inacceptabile pe care le face sau la care e părtaş, replica suficientă şi oţărâtă e: “vă era mai vine cu ăilalţi?”. Demersul logic e futil. Orice tentativă de reaşezare a vagoanelor pe şinele raţionalului e inutilă. Omul o ţine pe a lui: “v-aţi dat cu ăia!”.  În rezervaţia intelectuală în care supravieţuieşte el nuanţele au fost exterminate, logica e primitivă: dacă nu accepţi fără sughiţ toate porcăriile cu care opereaza el şi/sau “ai lui”, atunci inevitabil eşti cu ăilalţi. Invocarea principiilor  o bazaconie, opţiunile îţi sunt limitate: ei sau ăilalţi! Altă cale nu există. În campusul politicii intruşii nu pot circula fără supraveghetor, aşa că te hotărăşti mătăluţă care set de mitocănii îţi convine şi aderi la e, fără puseuri critice, făra infarcturi morale şi mai ales fară dietă pe bază de principii.

În viziunea electoratului, constant, votul a reprezentat o modalitatea de sancţionare a clienţilor puterii, fugiţi din teritoriul bunului simţ. Pentru politiceni nu. Noii veniţi la putere, în tractorul votului sancţionator, se consideră acum îndreptăţiţi la toate voluptăţile pe care le poate oferi dumneaei, puterea. Excesele nu sunt doar îngăduite, ci aproape obligatorii. Şi orice mârâială e rapid expediată de argumentul comparaţiei cu “ceilalţi”; invocarea nemerniciilor acelor “ceilalţi” reprezintă formula sacră cu care sunt exorcizate orice critici şi justificate toate mojiciile prezentului.

Onest vorbind, păcatul acesta, al comparaţiei viciilor nu le e propriu doar politicienilor. E aproape la fel de răspândit şi printre noi, ceilalţi, care ne găsim frecvent în situaţia de a ne utila propriile alunecări prin comparaţia cu deraiajele tuturor. Ar trebui să ne îngrijoreze că, tot mai des, începem să ne măsurăm unii cu alţii în păcate, în slăbiciuni şi nu în virtuţi -atâtea câte ne-au mai rămas.

Există două categorii de oameni. Cei care cred în nişte valori ( daca plictiseşte să le tot numim principii), care nu sunt nici noi, nici spectaculoase şi care alcătuiesc un fel de minim refugiu moral. Aceştia aleg să măsoare lumea, să îşi formuleze opţiunile, să-şi construiască amiciţiile şi să dezafecteze prietenii care păreau durabile sau vremelnicele afilieri doar după măsura acelui set de principii. Aceştia reprezinta o minoritate şi reprezintă orice vreţi, nişte ciudăţei, inadaptaţi sau excentrici. Orice, dar nu modele de succes, de reuşită. Exista apoi specia aceea, mai numeroasă, a celor care mai întâi îşi găsescu culcuş confortabil în spatele unui puternic, al unui partid sau unei mişcări, iar apoi îşi reformulează neîncetat principiile pentru a le potrivi cu tapetul comodului sălaş. Printre aceştia veţi găsi nenumărate exemple de oameni de succes. Comunicarea între cele două specii e imposibilă. Şi atunci, gândesc, ar fi mai bine să nu ne mai amestecăm. Noi cu noi, ei cu ei. Meciul e, oricum, pierdut.

Am mai scris despre lucrurile astea. Am revenit pentru că eram dator un răspuns cuiva care îmi reproşa că nu am intrat în politică, deşi mi-a oferit în repetate rânduri un loc călduţ. Niciodată n-am să pot funcţiona după principiul titirezului, acela conform căruia stai pe picioare doar dacă te învârte cineva.

 

Leave a comment

Filed under Rabbi zice

0 responses to “Principiul titirezului

  1. Uite bre eu sint culant il ajut Basescu ca timpul zboara se intimpla si la francezi !!!. http://www.guardian.co.uk/world/2013/mar/25/nicolas-sarkozy-bettencourt-allegations

  2. Nostradamus

    “Există două categorii de oameni:
    1. Cei care cred în nişte valori, care nu sunt nici noi, nici spectaculoase şi care alcătuiesc un fel de minim refugiu moral. Aceştia aleg să măsoare lumea, să îşi formuleze opţiunile, să-şi construiască amiciţiile şi să dezafecteze prietenii care păreau durabile sau vremelnicele afilieri doar după măsura acelui set de principii. Aceştia reprezinta o minoritate şi reprezintă orice vreţi, nişte ciudăţei, inadaptaţi sau excentrici. Orice, dar nu modele de succes, de reuşită.
    2. Exista apoi specia aceea, mai numeroasă, a celor care mai întâi îşi găsescu culcuş confortabil în spatele unui puternic, al unui partid sau unei mişcări, iar apoi îşi reformulează neîncetat principiile pentru a le potrivi cu tapetul comodului sălaş. Printre aceştia veţi găsi nenumărate exemple de oameni de succes.
    Comunicarea între cele două specii e imposibilă. […]”

    Exceptional de corect constatat si de bine formulat ! Din pacate … 😦

    PS: Si , as mai completa, o persoana veritabila din prima categorie nu va trece NICIODATA in a doua din simplul motiv “ca nu are stomac pt. asta” ! 🙂
    Inca mai sunt persoane pt. care demnitatea , moralitatea si impacarea cu sie-insasi e mai importanta decat toate statuturile sociale si toate valorile materiale fals-obtinute . Acestia sunt nebunii-frumosi ai omenirii si SINGURUL motiv pt. care specia umana mai merita sa existe inca …
    Unul dintre acestia este Adrian Sobaru si , din fericire , nu singurul …. Cat mai exista acestia , Omenirea mai are o cat de mica speranta ; cand va disparea si ultimul , Omenirea va deveni doar o adunatura de bestii flamande , hamesite , lacome si furibunde in a se devora intre ele !!! 👿

  3. Fluieratorul

    Oooo, cita dreptate aveti… Nu se aplica numa’ la politicieni, merge si la cirdasiile si cumetriile de prin firme, chiar si din cele private. Dupa ce am avut parte numai de de-astea la ultimele trei firme unde am lucrat (de-altfel investitori strategici “seriosi” si cu pretentii in tara), si le-am schimbat ca pe sosete intre 2009 si 2012, m-am carat din tara. Ca nu conteaza ca-ti faci meseria, daca nu esti “cu noi”, nu maninci piine in Romanica. Acu’ maninc piine in Germanica, si’s ok.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s