Uşa în politică

Sunt aproape convins că toţi românii care intră în politică trec mai întâi printr-un cantonament special unde au parte de un foarte serios stagiu de pregătire în tehnologia trântitului uşii. Am aproape certitudine că trebuie să existe undeva o tabără, inaccesibilă pietonului obişnuit, unde viitorul politican deprinde feluritele tehnici de priză la clanţă, diferite  procedee de smuls uşa din ţâţâni şi tot ceea ce se poat învăţă despre compunerea forţelor astfel încât, la trântirea uşii, să se obţină maximum de crăpături în tencuială. Pentru că, în politica românească, o despărţire nu e o cheste serioasă dacă nu cade varul de pe pereţi, lăsând să se vadă armătura din beton, dacă tocul uşii nu se umple de fisuri iar arcurile de la broască nu vizitează tavanul şi peretele de vizavi.

O despărţire reprezintă, până la urmă, expresia mai amplă a unui dezacord. Îmi imaginez că dezacordurile pot fi şi cordiale, supravieţuind într-un spaţiu al argumentelor, în care logica rece a contrariului nu evacuează reverenţa. Asta în teorie, pentru că în practică disputele devin probleme de tâmplărie şi zidărie. Sigur, lucrurile astea se mai petrec şi în afara campusului politic; diva de mahala nu poate schimba aşternuturile fără să-şi pună mai întâi poalele în cap. Dar astea interesează mai puţin.

În 2005, într-o după amiază,  între două cafele şi trei fursecuri, PD-ul lui Băsescu (uşa dintre ei nu fusese încă trântită) pleacă din internaţională socialistă, unde militase cu elan revoluţionar, vreme de aproape 14 ani, pentru unirea proletarilor din toate ţările, trecând în ataşul motocicletei popularilor europeni. Tencuiala din jurul uşii nu avea cum să nu marcheze momentul. Toţi foştii activişti PCR de rangul 16 se călcau în picioare să ajungă şi ei cu mâna la clanţa uşii ca să execute o izbire ca la manual, înfierbântaţi de revolta împotriva stângii, ideilor sale şi a parfumului de roze. Aceleaşi ideii pe care până atunci păreau dispuşi să şi le tatueze marinăreşte, lângă sirena Nutzy şi timona cu burduf. Ce a fost… a fost. Acum venise momentul marii trântiri a uşii. O uşă pe care noii arhangheli ai dreptei n-o mai trântiseră de la plecarea din FSN. Şi despărţirea de „Petre-eşti-cel-mai-bun”.

Pe urmă a fost momentul în care distinşii liberali Pinalti, Dragă-Stolo sau Boureanu au simţit că e momentul să pună mâna pe clanţă, pentru că tocmai primiseră revelaţia adevăratei drepte. Evident, crăpături în zugrăveală, zornăit de geamuri.

Nu mai povestim despre toate zecile de recitaluri individuale ale marilor maeştri în frecvente trânteli de uşă. Am mai avut o izbire în grup, a adevărăţilor apostoli ai stângii, Onţanu, Oprea şi nea Puiu, care au testat tâmplăria de la PSD, în drumul spre reforma stângii poposind la guvernare de dreapta (TVA inclus) alături de foştii colegi de internaţională socialistă. Efortul de trântire a uşii a fost semnificativ, dar rezultatul n-a fost decât un scremut scârţâit pe la balamale.

Acum a venit şi momentul în care Traian Băsescu a simţit nevoia să se opintească în uşa de la PDL. Arcurile broaştei au sărit în toate părţile, tencuiala a divorţat de cărămida din Modrogan, iar balamalele au plecat în vizită pe parchet. Uşa însă, cum-necum, a rămas acolo, crăpată, dar proptită pe borta din perete. Multe nu-i mai ies lui Băsescu de ceva vreme, dar la trântit uşa încă are centura neagră. Fireşte, şi de data asta răzbunarea pe tâmplărie a venit tot din motivaţii ideologice: neîmpăcarea dintre Şcoala de la Pleşcoi şi Academia de la Oradea.

Dacă te uiţi cu atenţie la felul în care cei de prin USL fac exerciţii de respiraţie, mişcări energice de încălzire a încheieturii mâinii şi atentă cercetarea a calităţii tencuielii, realizezi că mult nu mai e până când şi acolo va veni momentul în care tâmplăria va trebui să treacă printr-un sever control de calitate. Şi orice aţi vrea să credeţi, nu vă puteţi lua după reclame. Nu există uşi făcute să reziste. Să reziste- să reziste-să reziste.

 

Leave a comment

Filed under Rabbi zice

0 responses to “Uşa în politică

  1. Usa si piciorul in usa :)))

  2. parpanghel

    Rebbe, intzelephtule,mancatziash: Egzista o kategorie pe skarra asazisa
    umanoida, care se numesc perfectionisti, care mereu incearca sa mai ridice ceffa la edificiul existent, marinelu l-a folosit ca pretext, dar oricum a lasat amprenta , distrugerii din interior , la orice pe care a pus manutza !

  3. Whatever

    Ei, as! Rezista, cum sa nu reziste?! Cel puțin pe partea asta, dinspre cetățean. Ca-i făcută din mamaliga din malai din ăla bun, grisat…

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s