Încrederea în instituţii

Cred că în toate măsurătorile/evaluările/dările cu părerea de după ’89, când vine vorba despre încrederea în instituţii, moţul e luat mereu de aceleaşi două entităţi: Biserica şi Armata. A devenit deja o chestie cu care ne-am acomodat; o fumăm fără să (ne) mai punem întrebări. De unde se extrage belşugul ăsta de încredere? Contactul cetăţeanului cu structurile armatei e inexistent, informaţiile despre ce se întâmplă şi cum funcţionează lucrurile în interiorul zonei kaki sunt practic inexistente. Totuşi armata beneficiază de o mare încredere, dacă ar fi să ne luăm după măsurători, din partea cetăţenilor patriei.

Cei trecuţi de o anume vârstă, mai ales bărbaţi, care au apucat epoca stagiului militar obligatoriu, sunt principalii susţinători ai ideii că armata e o instituţie care merită mare încredere. Departe de mine gândul de a pune la îndoială onorabilitatea celor care îmbracă uniforma militară, dar am trecut şi eu prin stagiul militar, iar amintirile de acolo nu îmi pot hrăni în niciun fel o atare încredere. Sigur, lucrurile s-au mai schimbat, armata e profesionistă, suntem în NATO, dar asta nu mai are legătură cu mine. Adică informaţiile mele despre armata de azi nu există. Şi la fel ca mine cred că sunt cei mai mulţi dintre români. Totuşi, încrederea în kaki e maximă. Probabil ideea de disciplină, rigoare militară, respectul pentru o ierarhie bine stabilită explică bună parte din fenomen. Într-o societate în care sistemul de valori e făcut ţăndări, în care ierarhiile sunt construite după criterii care scapă, de cele mai multe ori, logicii şi bunului simţ, fireşte că o instituţie precum armata, în care ordinea şi respectul faţă de ierarhie sunt esenţiale, impune respect.

Când vine vorba despre Biserică lucrurile sunt şi mai încurcate. Foarte mulţi români au un parapon pe popi – pe toţi sau pe unii. Cel puţin în zonele societăţii cu care am contact, patriarhul e departe de a se bucura de enorme moşii de respect- de încredere nici nu mai vorbim. Când mai vine vorba şi de catedrala Măgăoaia Neamului, totul devine şi mai zgomotos. Totuşi, Biserica se bucură de un enorm şi nesmintit respect. De ce? Pentru că, în percepţia ornitorincului, nu e foarte limpede unde începe şi unde se termină gardul acestei instituţii. Un lucru e clar pentru el: Biserica manageriază afacerile lui Dumnezeu. Iar cu Dumnezeu e preferabil să fii în relaţii bune, mai ales că şi în biblie ( pe care oricum au citit-o puţini) scrie că Ăl de Sus face crize când ăi de jos ( ăştia fără majuscule) nu au încredere în el sau îl scot pur şi simplu din pepeni.

Raporturile cu Dumnezeu pot fi individuale, gimnastica spirituală a fiecăruia dintre noi poate fi organizată conform propriilor ţicneli, dar Biserica rămâne păstrătoare a două lucruri esenţiale: tradiţia şi morala. Probabil de aici şi puhoiul de încredere. Asta deşi, nu de puţine ori, felul în care reprezentanţii Bisericii se întâlnesc cu morala poate naşte ridicări din sprânceană.

Iată, deci, că primele două instituţii în încrederea populară se pot bucura de simpatie independent de conduita/calitatea celor care le reprezintă. Cetăţeanul nu are a-şi da nicicum cu părerea despre cei care populează aceste instituţii, despre felul în care sunt ocârmuite, dar le oferă camioane de încredere. Când vine însă vorba despre instituţiile care îl reprezintă, construite direct sau indirect pe baza propriului său vot, cetăţeanul român nu mai are încredere. În Parlament, Guvern, Preşedinţie. Românul are deci maximă încredere în cele asupra cărora nu are niciun control şi aproape deloc în cele împlinite de chiar votul, opţiunile sale. Vesel popor!

Parlamentarii sunt percepuţi, cei mai mulţi, ca fiind leneşi, şpăgari, golani, curvari şi oricum mai vreţi. Deci canci încredere în Parlament. La fel şi cu Guvernul. Tot puturoşi, golani etc. sunt percepuţi ca fiind şi destul de mulţi popi. Dar încrederea în Biserică e în continuare maximă. Pentru că deasupra Bisericii se află abstract şi atotputernic Dumnezeu. Iar deasupra Guvernului, Parlamentului se află neputincios, tembel şi ridicol Statul român. Şi uneori ‘mnealui poporul.

 

13 Comments

Filed under Rabbi zice

13 responses to “Încrederea în instituţii

  1. Cred ca e vorba de un sindrom de societate pre-moderna, paternalista – n-ar fi nimic suprinzator, pentru ca se coreleaza cu alti indicatori societali (un exemplu la intamplare: homofobia). Institutiile de autoritate beneficiaza de incredere, pentru ca furnizeaza certitudini (de asta conteaza mai putin calitatea reprezentantilor lor). Institutiile deliberative sau reprezentative nu pot linisti anxietatea in fata complexitatii si incertitudinii lumii actuale si primesc mai putina incredere (calitatea alesilor nu ajuta nici ea la capitolul asta).

  2. Este o confuzie între încredere și frică.
    Fiindcă oamenilor de fapt le este frică de armată, le este frică de biserică.
    Exact ca și în chestiunea religiei. “Credința în dumnezeu” și “frica de dumnezeu” sunt sinonime pentru “credincioși”.

  3. VictorCh

    Dureros de adevarat.
    Oare neincrederea in exponentii nostri o fi derivand din constientizarea faptului ca ei fac parte dintre noi si noi ne stim cum suntem? (Bineinteles, “persoanele de fata se exclud”.)

  4. In sondaje apare “biserica” – românul crede in Dumnezeu, dar fiindca Dumnezeu nu apare intre institutiile enumerate in intrebarile unui sondaj, se face, repede si fara vreun fel de analiza, legatura cu biserica. Românul este un popor credincios (asta se vede cel mai bine din cate cruci se fac prin autoturisme, tramvaie si autobuze cand se trece pe langa o biserica !), dar nu are timp sa intre in detalii …
    Eu am observat ca pe primele locuri apar institutiile care (mai) pot “salva” ceva – biserica, armata, pompierii. Presedintia, Parlamentul, Justitia, alea – alea, nu pot face mare lucru. Grevele, demostratiile, razmeritele, scandalurile sunt doar ca sa isi mai strige românul supararea, nu ca ar crede ca s-ar mai putea “salva” ceva. Tocmai de aceea juma’ dintre români, printre ei multi dintre cei care se declara ca fiind increzatori in biserica, deci in valorile promovate de biserica, ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea – este nevoie de ceva radical pentru a se mai face ceva. Si, culmea, Justitia, cea careia i s-ar cere sa taie capete, este doar un pic mai sus decat cei de la fund – presedintie, parlament, partide politice. Pai cine asigura ca se taie capul care trebuie ? Nu mai conteaza, sange sa curga … nu am timp sa intru in detalii …

  5. Ma tem ca intrebarea este pusa prost.Daca s-ar citi cata incredcere aveti fata de conducerea Bisericii si Armatei,raspunsul ar fi socant.Dar cum “bizonii” considera ca fac parte din cele doua institutii increderea este mare in propriul lor “ego”.QED.In ceea ce priveste ca poporul este crestin ,intrebati care sunt cele 10 porunci si cele sapte pacate de moarte si ne lamurim cati ortodoxi exista in Romania.

    • VictorCh

      1. Pluralul de la “ortodox” nu era “ortodocşi”?
      2. Intrebati reprezentantii intelectualitatii romanesti cate (si care) au fost minunile lumii antice si respectiv muncile lui Hercule si poate ne lamurim CATI sunt intelectuali.
      Intrebarea poate fi completata cu – spre ex – interesarea in privinta numarului de limbi straine (defalcat: limbi vii si limbi moarte) pe care le cunosc (si in ce masura), sau cu intrebari legate de Romania: despre istorie (cate valuri de popoare migratoare au trecut pe teritoriul actualei Romanii, cam cand, si din ce popoare anume erau constituite, si/sau sa enumere – separat pt Moldova si pt Tara Romaneasca – macar cate zece nume de domnitori si perioada (macar aproximativa – macar secolul) in care au domnit) sau geografie (sa enumere cel putin douazeci de rauri din Romania – chiar si fara a le cunoaste si lungimea sau debitul mediu – (dar cu judetul de origine al fiecaruia) si/sau douazeci de lacuri (cu locul in care se gasesc) – chiar si fara a le cunoaste adancimea / suprafata / altitudinea la care se afla, dar specificand tipul (vulcanic, de baraj natural etc) – si/sau douazeci de masive muntoase cu cel mai inalt varf al fiecaruia (chiar si necunoscandu-i altitudinea exacta, dar putand-o incadra in “zone” de cate 500 m) si/sau (similar) intrebari despre arta (defalcat pe “muze”), si/sau despre curente filozofice, si/sau despre principiile economice de baza, si/sau despre istoria religiilor (macar a celei ortodoxe, macar in Romania; macar sa stie in CE secol s-a considerat incheiata crestinarea masiva pe teritoriul actualei Romanii, si CINE (ca natie) au fost propovaduitorii)… sau macar sa scrie codul Morse! (Sau macar uitati-va cat de corect gramatical si ortografic scriu!)
      Precizare: intrebarile sa fie DINAFARA domeniului profesional / de expertiza al fiecaruia, doar din cultura generala (n-are rost sa intrebi un radiotelegrafist despre codul Morse, un preot despre religie, un profesor de specialitate despre geografie sau un muzeograf despre istorie).

  6. Rabbi, ca-n celebra anecdota cu gaina, mie mi-a atras atentia pasajul cu sistemul de valori facut tandari si ierarhiile construite dupa criterii care scapa. Basismul a adus asta la rang de arta. Sau religie, ca tot veni vorba.😉

    • VictorCh

      O fi perfectionat el asta, dar pervertirea sistemului de valori era in floare sub comunism, cand – in contextul penuriei de atunci – un vanzator la macelarie, un gestionar de alimentara (sau chiar si de magazin de alta specialitate) sau un distribuitor de butelii erau mai pretuiti (de catre “omul de rand”) decat un profesor universitar sau un arhitect* si cand “te mandreai” ca “il cunosti” nu pe un actor sau pe autorul vreunei opere artistice ci pe trepadusul-sef local “de la Partid” (cu “P” mare), pe un militian mai “rasarit” sau pe cineva “cu rude in vest” care iti face rost de “marfa “din pachet” “.
      * Oarecum faceau exceptie de la aceasta rasturnare a ierarhiei valorilor medicii (care iti tineau in maini sanatatea), reprezentantii sistemului judiciar (de la notari si avocati pana la judecatori – si (culmea ororilor) militienii) – care iti tineau libertatea / avutul – si preotii (despre care se considera ca iti gestioneaza sufletul si ca iti intermediaza relatiile cu singura instanta (suprema) de la care se spera indreptarea ulterioara a nedreptatilor suferite).

      • Mihai Hristea

        Corect! Dar eu am avut o experienta recenta cu o absolventa de marketing, eu fiind abnsolvent de regie – ceea ce cred ca se stie.😉
        In fine, m-a adus individa aia, de-un snobism ingrozitor, in situatia de-a transa duda astfel: “fa, la fiecare d’asta ca mine, exista vreo mie de d’astia ca tine, cel putin!; doar in Romania”.

      • VictorCh

        Nu stiu daca la fiecare regizor or fi fiind vreo mie de “marketingari”… (desi nu-i exclus sa ai dreptate).
        (Glumeam: AM INTELES sensul exprimarii, si – desigur – consider ca ai dreptate: in contextul actualei “inflatii” de pseudo-intelectuali (ba chiar si de pseudo-specialisti) probabil ca proportia numerica sugerata de dumneata intre valori si pseudo-valori (sau chiar non-valori) s-ar putea sa “pacatuiasca” prin optimism.)

      • Nostradamus

        Pervertirea sistemului de valori in comunism , cu toate exemplele reale pe care le-ai aratat , este “floare la ureche” pe langa banditismul “SISTEMULUI DE ANTIVALORI” actual , dus la perfectiune de corifeii asa-zisei “economii de piata” , dar , de fapt al capitalismului monopolist “de jungla , si DOAR IN FAVOAREA a unei caste oligarhice parvenite😳 (prin metode fara nici o legatura cu notiunile de concurenta , scara de valori , munca sau competenta ❗ )

  7. VictorCh

    Pe atunci pervertirea se facea doar spontan, empiric, nu in mod studiat, perfectionat si organizat, ca acuma. (Si unde mai pui ca atunci mai SI era la inceput…)

    (Vezi ca – spre deosebire de pseudo-valori si de non-valori) antivalorile pot fi meritorii – intr-un sens rau. Iti atrag atentia ca “antonimul” (logic, filozofic) pt “materie” este NU “antimaterie” (aceasta este tot materie, cu alte caracteristici), ci spatiul vid, exact la fel cum antonimul iubirii nu este ura (aceasta poate fi eventual REVERSUL ei, fiind tot o pasiune inflacarata), ci indiferenta.)

    Cu “scara de valori” sunt de acord, da’ dac;’-ai sti dumneata ce concurenta acerba este la “suptul la ţâţa bugetului” (caci in principiu actualmente la noi averile DE-ACOLO se fac, se mentin si se maresc), si cata competenta este necesara si cata munca trebuie depusa pt ca “cineva” sa reuseasca sa nu fie “dat la o parte”, ci sa fie “conectat”, sa fie “baiat destept”…

    • VictorCh

      Asta trebuia sa intre ca “Reply” lui Nostradamus. Daca o poti “organiza, rabbi… atunci ACEST comentariu ar trebui sa nu apara. Ms!)

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s