USL- coliva, muzica şi dansul, în incintă

Ruperea USL nu mai e un subiect de speculaţie, o ipoteză de conspectat în pure enunţuri teoretice. Presa  (aşa cum e ea) e saturată deja de zecile de băgări în seamă care se agaţă zilnic de acest subiect. Aproape toate opiniile ţintesc spre ideea că Jana e moartă, pute şi e bântuită de muşte; lipseşte doar formalizarea rupturii, anunţul oficial. Iar acest anunţ nu se poate întâmpla decât îmbrăcat în jiletca unui pretext credibil. Ori SRS şi gălăgia cu care se înconjoară era doar un pretext, nu neapărat şi foarte credibil.

USL nu avea cum se rupe din cauza declaraţiilor lui SRS, indiferent de supărarea domnului Ponta – sau tocmai pentru că l-au supărat pe premier. O astfel de ruptură, legată de un astfel de pretext ar fi validat afirmaţiile lui Roşca Stănescu, ar fi făcut din trăncăneala anapoda a unui fost ziarist dubios şi expirat un subiect grav şi serios, care ar fi fost amplificat şi ar fi putut aduce enorme prejudicii. Tuturor. În mod logic, este mult mai convenabil ca acest subiect să fie îngropat, ca orice subiect de o zi – iar asta nu se putea întâmpla dacă ar fi devenit pretextul desfiinţării USL. Din acest punct de vedere, Ponta s-a trezit încă o dată vorbind, ameninţând cu ruperea USL, fără prea serioasă chibzuială. Pentru că dacă declaraţiile lui SRS ar fi avut ca rezultat ruperea USL, atunci nu formalizarea desfiinţării USL era subiectul, ci valoarea de adevăr a celor declarate de SRS.

Evacuarea subiectului “SRS trăncănind” nu modifică, totuşi, starea de fapt: USL e garsoniera în care niciunul dintre foştii concubini nu mai vrea să locuiască. Întrebarea care mai rămâne de pus nu este dacă USL se va rupe, ci când se va oficializa ruptura. Iar răspunsul e o chestiune de oportunitate; sondajele de opinie vor decide când şi cine va anunţa decesul. Socotelile sunt simple. Elementele care intră în calcul ar fi următoarele:

– Pentru PSD menţinerea alianţei este departe de a fi cel mai convenabil aranjament. Social- Democraţii se simt pe val, au redevenit cel mai important partid al ţării, Ponta primeşte sondaje care îl anunţă că se bucură de o enormă popularitate ( e doar treaba lui dacă le şi crede). Păstrarea USL înseamnă pentru pesediştii împărţirea prăzii cu unii care îi calcă pe nervi, menţinerea unei alianţe care nu mai poate aduce nimic PSD, din care nu mai e nimic de câştigat, dar care presupune, repet, împărţirea prăzii. Ideea pe care USL a reprezentat-o cândva ( şi cu care azi nu mai are nicio legătură) continuă să se bucure de simpatie în rândul unei părţi a electoratului, aşa că pentru oamenii lui Ponta singura preocupare este aceea ca atunci când vor anunţa ruptura costul politic şi electoral să fie minim.

Ponta pare a miza pe o viitoare susţinere din partea PDL în cazul unei eventuale ieşiri a PNL de la guvernare, aşa că se simte acoperit şi din acest punct de vedere. Singurul mărunt inconvenient ar fi alegerile europarlamentare de anul viitor, unde are nevoie de un scor bun- care poate fi influenţat de felul în care se rupe USL. Trăgând, totuşi, linie, într-un foarte riguros calcul costuri/beneficii, pentru PSD, la acest moment, demolarea USL este mult mai profitabilă decât menţinerea în viaţă a uniunii.

– La liberali lucrurile sunt ceva mai încurcate. Câtă vreme premierul e dat de PSD şi se bucură de o relativă binecuvântare din partea Cotroceniului, ieşirea din USL echivalează cu plecarea de la guvernare. Iar asta înseamnă plecarea de lângă cârnat, lucru pe care nu mulţi liberali sunt dispuşi să-l accepte fără crâcnire. Există, desigur, şi ipoteza ca USL să se desfiinţeze, iar PNL să rămână la guvernare, cel puţin o vreme, pe un nou protocol. Pare un nonsens, dar în politica noastră s-au văzut şi grozăvii mai mari.

În percepţia publică liberalii sunt percepuţi acum ca fiind mai apropiaţi de valorile pe care promitea să le promoveze USL; din această perspectivă Antonescu e mai credibil, pare mult mai consecvent decât Ponta, dar asta nu oferă niciun fel de garanţii – nu atunci când vine vorba de un electorat atât de bizar ca cel românesc.

Prezidenţialele de anul viitor reprezintă un element esenţial pentru discuţia pe care o facem. Crin Antonescu îşi doreşte cu orice preţ să devină preşedinte al României. Ori dacă acest lucru părea o certitudine în situaţia în care ar fi beneficiat (conform angajamentelor) şi de susţinerea PSD, acum lucrurile nu mai sunt la fel de clare, când devine evident că susţinerea reală din partea PSD nu va exista şi e posibil să nu fi existat niciodată. Totuşi, Antonescu greşeşte imaginându-şi că dacă va menţine USL în viaţă, conectat la aparate, până anul viitor, cât mai aproape de prezidenţiale, asta îi va asigura un oarecare suport din partea PSD, respectarea protocolului USL, deci.

Vestea bună pentru Antonescu este că PSD nu poate produce un contracandidat puternic până la prezidenţialele de anul viitor. Oprescu e un banc prost. Ipotezele George Maior sau Sârbu sunt glume lipsite de sare. Singurul contracandidat care i-ar pune probleme ar putea fi chiar Victor Ponta ( în ciuda anunţurilor repetate prin care neagă această intenţie). Încă un an şi jumătate de guvernare, apropierea de Băsescu, eventuala susţinere dinspre PDL a guvernării, toate acestea reprezintă factori de erodare care ar lucra în sprijinul lui Antonescu. Totuşi, Crin are câteva probleme:  aparatul PNL e incomparabil inferior celui pesedist, accesul la media e destul de îngust, capacitatea de coordonare logistică a PNL e mai degrabă modestă, comunicarea nu trece de o anume zonă a segmentului urban etc. Mai există şi problema susţinerii din partea unor parteneri europeni – ne place sau nu, e un factor de luat în seamă.

Fie că Băsescu va reuşi să-şi fabrice propriul partid până la prezidenţiale, fie că va propune un succesor din PDL-ul lui Blaga, e limpede că de aici nu poate apărea un contracandidat care să se lupte cu Antonescu şi Ponta. Chiar dacă acesta va fi ( aşa cum arată anume indicii) un fruntaş al intelectualităţii băsiste. Totuşi, direcţia în care se va înclina dreapta băsistă la un eventual tur doi poate fi decisivă.

Sigur, e prematur să discutăm despre prezidenţiale, dar e mai mult decât evident că întreaga chestiune a ruperii USL depinde de acest subiect. Paradoxal, deşi Crin Antonescu si liberalii par a avea cel mai mult de pierdut din ruperea USL şi ieşirea de la guvernare, cred că tot ei ar fi cei mai câştigaţi, pe termen mediu şi lung, dacă spargerea USL ar fi provocată şi asumată de ei. Replierea în peluza principiilor care au stat la baza USL, o opoziţie la guvernarea “Băsescu- Ponta” ( în aceşti termeni s-ar formula credibil o astfel de opoziţie) şi aproape doi ani de opoziţie, fără frânele pe care le impune colaborarea cu PSD în USL, îi pot ajuta pe liberali să câştige Cotroceniul, într-un joc de totul sau nimic.

Raţional e şi mai înţelept să preia ofensiva, decât să aştepte să fie scuipaţi de la guvernare şi apoi să se lupte cu avalanşa de dosare. Iar pentru Antonescu poate fi şansa de a demonstra că poate fi un viitor preşedinte, nu doar ceea ce a fost până acum: un prezidenţiabil.

 

4 Comments

Filed under Rabbi zice

4 responses to “USL- coliva, muzica şi dansul, în incintă

  1. Pentru mine pulimea … ce importanta o sa aiba numele viitorului presedinte al Romaniei ???. Datorii cit incape la FMI ? .Gaze de sist pe care ne aburesc ca o sa fie misto pentru noi daca sapa aia 5 ani cica moca .CFR vinduta la smelt … si multe altele … in giti ma-si …

  2. FS

    ar fi o tampenie ca PSD, ar ceda fotoliu de prezident unui partid remorca in aceasta alianta

  3. Mad Mada

    Pertinent.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s