Rasismul şi corectitudinea politică

Rasismul nu e un guturai, nu e vindecabil cu prişniţe, ceaiuri de buruieni şi inhalaţii sun prosop. Viguroasa ipocrizie americană, devenită bun de export, valoare esenţială în era globalizării de-a valma, a reuşit să închipuie tot felul de plasturi care n-au cum vindeca bubele supurânde ale acestei urâte boli, dar care ajută la împăcarea cu sine a unei societăţi care încă nu-şi poate depăşi complexele. Abolirea segregaţiei rasiale e încă un câştig prea recent pentru a îndepărta toate relele amintiri.

Alături de surâsul de carton, bombele pe care e scris cu litere de-o şchioapă “democraţie” ( ce ar fi democraţia fără încărcătură balistică serioasă?) şi lăudarea unor valori pe care nu le-a respectat niciodată, instituţia ipocriziei americane a inventat prostia numită “political correctness” – adică exact plasturele despre care vorbeam. Iniţial erau numiţi “niggers” -cuvânt devenit infam azi, de parca au cuvintele a purta vinovăţiile noastre-, apoi s-a optat pentru varianta mai blândă negro. “Negro” care a devenit ulterior “black”, pentru ca, după al doilea război mondial, să se renunţe şi la termenul acesta pentru a se opta pentru mai convenabilul “colored”. Apoi iar s-a revenit la “black”, a urmat Martin Luther King. jr., segregaţia rasială, încetul cu încetul, a fost abolită (cel puţin formal) şi am ajuns în epoca glorioasă a corectitudinii politice, când s-a născocit mirabila formulă “african- american”.

Toate trăznăile astea aveau rostul de a menaja vanitatea uneo societăţi care refuza să-şi admită rasismul – chiar în epoca celei mai aprige segregări, partizani vehemenţi ai ideii de segregare respingeau cu indignarea ideea că ar fi fost rasişti; segregarea rasială era, pentru ei, o ordine de definiţie divină. Nigger, negro, black, colored sau african-american… indiferent care potriveală de litere era aleasă, scopul era acelaşi, mereu: acela de a-i desemna pe unii care au o altă culoare a pielii. Ori când o societate are nevoie să identifice, ca grup, o parte a populaţiei sale după culoarea pielii, oricât şi-ar afirma bunăvoinţa, avem de a face, evident, cu rasism. Rasismul dispare nu atunci când găseşti cuvântul cel mai convenabil pentru a-l descrie pe cel de altă rasă decât tine, ci atunci când chestiunea rasei pur şi simplu nu mai interesează, dispare din intenţie.

Iar atunci când o societate ţine morţiş să se laude că, iată, a atins acel nivel de evoluţie în care “un african-american” a putut fi ales preşedinte… atunci ăsta e un simptom al unei boli care nu s-a vindecat, nu semnul unei reale evoluţii.

Iar boala aceasta nu e doar a Americii. Ne schimonoseşte pe mulţi dintre noi.

4 Comments

Filed under Rabbi zice

4 responses to “Rasismul şi corectitudinea politică

  1. Io

    Oho,
    Si-a venit la pachet cu un set de stupizenii: feminismele de trotineta, ecologia de Fifth Avenue, multiculturalismul, campania anti-fumatori si-or mai fi si mai sint.

  2. Gugu

    Indian-romanian, mancati-as, e bine?

  3. dc

    Umbla o vorba/poanta care spunea asa: corectitudinea politica e o doctrina care sustine ca poti apuca un cacat de partea buna.

  4. VictorCh

    “…când o societate are nevoie să identifice, ca grup, o parte a populaţiei sale după culoarea pielii…”
    Ce te faci insa atunci cand identificarea nu se face dupa culoarea pielii ci dupa atitudinea si comportamentul specifice? MAI ESTE vorba despre “rasism” doar pt ca cei mai vizibili exponenti ai respectivei atitudini / comportari apartin unui grup etnic specific?

    (Gugule, nu e bine – se scrie “indian-roumanian”.)

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s