Ciorile şi Homer

Ciorile, spun cei care le-au observat pe îndelete, sunt mult mai inteligente decât am fi noi dispuşi să credem. Au observat cercetătorii că prigonitele, rău-văzutele ciori au capacitatea de a-şi încropi unelte. Corbul, ruda lor mai excentrică, e un înţelept fără pereche – Poe a depus mărturie.

Lucru încă şi mai fascinant e acela că, spun cercetătorii, oropsitele ciori adună amintiri. Le strâng, le organizează, extrag din ele experienţa necesară, dar mai ales, lucru cu adevărat grozav, şi le transmit una alteia. Le transmit de la o generaţie la alta, fără cusur. Lucru pe care şi noi oameni ne străduim să-l facem, prin cărţi, cronic, desen. Doar că noi, prizonieri ai propriilor angoase, supuşi ai propriilor emoţii, pictăm întotdeauna amintirile – care nici măcar nu sunt ale noastre- în funcţie de culorile propriei existenţe. Istoria e mereu schimbătoare, monştrii odioşi se prefac în eroi, iar eroi fără pereche se prefac în uitare.

Ciorile îşi transmit, de la o generaţie la alta, tot ceea ce are importanţă. Nu vor să clădească imperii, nici să mişte emoţii, ori să păcălească ideologii. Transmit amintiri, întocmai cum ochiul le-a văzut înainte de a deveni amintiri.

Dacă am învăţa limba lor, poate am afla despre asediul Troiei mai multe decât ne-a povestit Homer.

4 Comments

Filed under Rabbi zice

4 responses to “Ciorile şi Homer

  1. VictorCh

    De cand lumea, istoria a retinut punctul de vedere al invingatorilor, caci EI au posibilitatea si autoritatea ca ceea ce noteaza (indiferent sub ce forma) sa dainuie.
    Daca insa – ca ciorile, ca tatarii – doar prazi nu te lupti (deci nu esti nici invingator, nici invins) nu este catusi de putin exclus ca punctul de vedere exprimat sa fie intr-adevar mai aproape de realitatea obiectiva care l-a generat decat majoritatea celorlalte puncte de vedere.

  2. Ma intreb adesea daca amintirile sunt ceva rau Nu sunt ceva rau. Sunt viata. Ne coloreaza si ne imbogatesc experienta. Dependenta noastra de ele, insa, constituie o problema.Si atunci ele devin un balast existential.

    • VictorCh

      Fara balast (lest) – la propriu, fizic – o nava nu navigheaza bine (mai ales pe vreme de furtuna, printre talazuri).
      In mod oarecum similar, fara balastul ideatic constituit de catre amintiri (condensate si structurate in “experienta de viata”) nici noi nu “navigam” bine printre “talazurile vietii” – mai cu seama in vremuri vitrege: cine nu tine minte greselile trecutului este quasi-condamnat sa le repete, si cine nu invata din reusitele trecutului nu progreseaza.
      (Oare CUM ar fi daca fiecare noua generatie ar fi nevoita sa nu se poata baza pe experienta colectiva (trecuta) a speciei si pornind de la ea sa construiasca mai departe in continuare, ci fiecare dintre noi sa fie nevoit sa re-descopere mereu, iarasi si iarasi, focul, acul, toporul, roata…?)

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s