Bine, da’ ce e aia vedetă?

Asta l-am întrebat pe ospătar. Nu că m-aş fi aşteptat ca nea mustaţă “toate e proaspete” să fie farul care să mă lumineze prin bezna dintre cuvinte. Dar el zisese “vedetă”. S-o iau cu începutul.

Seară, vară şi aşa mai departe.  Am poposit la o terasă împreună cu nişte amici pentru cafele, trafic de vorbe şi oleacă de leneveală. Trăncăneam în legea noastră fleacuri dintre cele care umplu tavanul cafenelelor, ca oamenii liniştiţi, fără ifose sau chef de zarvă. Cu noi se afla un mare, foarte mare scriitor român- menţiunea asta nu e fără rost. Cum ziceam, tihnă, linişte, taifas molcom şi un ospătar lovit de scârbă, care parcă voia să ne lămurim că nu trăieşte din bacşiş. La un moment dat începe un soi de rumoare, ospătarii se îngrămădesc într-un colţ al terasei, patronul vine şi el să deranjeze muştele, zarvă, tămbălău, agitaţie.

– Bre, să ştii că e bucluc! zice unul dintre noi.

Pe urmă lucrurile se mai potolesc. Cum biruisem scrumiera, îl chemăm pe ospătar, poate se îndură să ducă hoiturile de ţigări, care dădeau să se reverse, la cuvenitul loc de veci. Mustăciosul îşi târăşte măreţia în scârbă, mai că era gata să ne şi pleznească pen’ că fumăm atât şi-l mai şi deranjăm.

-Ce a fost cu zavra de mai devreme? mă zgârmă în fund să întreb. S-a întâmplat ceva?

– Aaaa! vocalizează el răpus de încântare. A venit nişte vedete! De aia se uita toţi consumatorii de la mese?

-Serios? Ce vedete? insist. Şi aflu că venise nu ştiu ce cântăcioasă despre care, în întunericul ignoranţei în care trăiesc, nu auzisem. Iar cântăcioasa era împerecheată cu un fotbalist, despre care, în întunericul ignoranţei… hai că s-a înţeles.

De atunci am rămas cu o grijă. Să aflu ce e aia “vedetă”? Bine, am înţeles, sunt unii cărora li se aprinde maroul de la chiloţi dacă dau nas în nas cu tine, că cică eşti vedetă, dar dacă eu n-am auzit neam de tine, atunci mai eşti vedetă? Sau chestia asta funcţionează ca orgasmul la femei? Adică cu unii da, cu alţii nu?

Ce te face vedetă? Notorietatea? Faptul că te văd berbecii la televizor? Atunci Cioacă e vedetă? Cu apărutul la televizor e cam aşa: există oameni pe care îi recunoaşte lumea pe stradă, pentru că au apărut la televizor şi exista oameni pe care îi recunosc cunoscuţii când îi văd la televizor. Pe urmă sunt ăştia care lucrează în televiziuni. Automat, pare-se, devin vedete. Puzderie de televiziuni, puzderie de omuleţi pe sticlă, deci puzderie de vedete. Până să apara televiziunea or fi existat vedete? Da, mai înainte a existat cinema-ul. Şi atunci vedetă eşti dacă îţi ştie lumea moaca? Nu contează ce/cum prestezi, important e să te recunoască maimuţele?

Îmi displace termenul, îmi displace ideea, dar ceea ce îmi place sau displace mie n-are importanţă. Toţi avem micile sau marile vanităţi şi e de înţeles de ce recunoaşterea publică poate produce erecţii spontane unei personalităţi mai plăpânde. Dar care recunoaştere? Că azi, pare-se, e mai important să ţi se cunoască moaca decât performanţele. Habar n-am, zic şi eu, dar am bănuiala că pentru Beethoven era mai important să-i fie cunoscută muzica, nu faţa lui de căpiat. La fel, cred eu, pentru… nu ştiu… hai să zicem Cioran, cred că esenţial era să îşi ştie cărţile citite, ideile pomenite, nu să-l recunoască micuţele japoneze pe stradă. Poate deversarea asta în “vedetism” e ceea ce le rămâne ambiţioşilor lipsiţi de talent, ştiu eu?

La actori e mai complicat. Acolo chipul e important. Munca lor presupune un consum enorm, dar chipul, recognoscibilitatea pot fi esenţiale. Totuşi şi acolo lucrurile funcţionează anapoda. Pamela Anderson e vedetă pentru că are ţâţe de plastic enorme, deşi e o mizerie de actriţă. Anthony Hopkins e un mare actor şi e şi vedetă. Dar să spunem că vedeţi un film bulgăresc grozav. Iar actorul din rolul principal e nemaipomenit. Ăla devine vedetă? Vă îmbulziţi să-l pupaţi dacă-l vedeţi la mall? Câţi actori danezi, bulgari, cehi sau filipinezi ştiţi? Şi vă garantez că sunt şi pe acolo mari actori. Pe de altă parte, recunoaşteţi, căte nulităţi hollywoodiene vă sunt cunoscute?

Mai e şi chestia cu autografele. N-am priceput niciodată cum funcţionează. Înţeleg, ceri unui scriitor un autograf pe o carte. În regulă. Un pictor îşi semnează tabloul, iar pricep. Dar de ce îl pui pe un fotbalist să-ţi semneze? Ce treabă are el cu scrisul? Cere-i să-ţi dea un şut. În cur, în mufă, unde vrei. Ce treabă are cu pixul? Sau ce sens are să-i ceri lu Tyson să dea cu creionul? Ce sens are asta? Ăla dă bine cu pumnul, aşa că dacă ţii neapărat la o amintire…

Există politicieni-vedetă, bucătari-vedetă… O să descoperiţi că ăştia nu sunt neapărat cei mai isprăviţi din meseria lor. dar mereu există unii care se simt copleşiţi de fericire dacă se trag în poză cu “o vedetă”, cât de mică, dar vedetă. Cum se pozează cu turnul din Pisa şi cu maimuţa, pe plajă la Mamaia. Ca şi cum o astfel de poză e dovadă că mediocritatea în care trăieşte bizonul are fisuri prin care uneori pătrund chestii. Chestiile fiind adesea tot mediocri care au reuşit în viaţă. Şi ce poate fi mai energizant pentru o minte odihnită decât să afle că mediocritatea nu e un impediment, că, iată, pot exista mediocri de succes? Asta o însemna să fii vedetă? Îl întreb pe ospătar.

6 Comments

Filed under cacatul in arta

6 responses to “Bine, da’ ce e aia vedetă?

  1. am un văr care seamănă aproape la perfecţie cu Hagi. nu doar la faţă, şi la înălţime, şi la corp etc.
    câte a pătimit omul… n-ar fi avut nicio problemă de-ar fi semănat cu vreun laureat Nobel.

  2. Adrian

    In septembie va canta la Timisoara, Vieux Farka Toure. El este o vedeta?

  3. VictorCh

    Incerc eu, ca doar n-o fi foc:
    In viziunea mea, cuvantul “vedeta” (chiar daca neglijam intelesul sau naval) mai are (mai POATE avea) – PE LANGA intelesul sau detailat in articol – SI talcul de “cel mai “rasarit” (la distanta – cu mult – iesind astfel in evidenta din “masa” celorlalti, in ochii celor care il remarca) dintr-un numar de reprezentanti ai aceleiasi categorii” (spre ex un elev – sportiv legitimat la club, fie si la “piticii” unei echipe din ultima liga – fata de “grosul” colegilor sai, in cadrul unei competitii in curtea scolii intre clase / intre elevii clasei).
    Totul depinde de nivelul la care se considera ca e “vedeta”: nu trebuie sa fie (neaparat) la nivel international, nici macar la nivel national, mai poate fi si la nivel local, ba chiar si “FOARTE local” (!): de clasa, de scara de bloc, de “local”, de un anumit maidan etc.

  4. VictorCh

    P.S. Si DA, INTRE MEDIOCRI consider (eu) ca POATE sa existe si “un mediocru de succes”, si DA, LA NIVELUL SAU el CHIAR ESTE “vedeta”.

  5. Corson

    Subiectul chiar merita o dezbatere axiologica profunda si aplicata.
    Fara a avea pretentia ca ofer o definitie peremptorie si exhaustiva, domne, daca nu te recunoaste lumea pe strada, la piata sau la coada in hipermarket, fie si atribuindu-ti un alt nume, sau chiar fara sa poata lega un nume de chipul tau (lapsus, deh!), atunci nu esti vedeta.
    Iar scriitor mare fara sa apari, cu poza, in manualele de literatura de liceu!? Pai cu asa editori ce sa ne mai plingem de rezultatele la bacalaureat. Copilasii aia sint niste victime inocente.

  6. sed lex

    Aveam o cunoştinţă. Îşi zicea Biju. Şi a ajuns vedetă. Prin 1985, la nişte ştiri din fotbal,la televizor s-a arătat banca de rezerve a unei obscure echipe din Divizia C, care juca în preliminariile Cupei Romîniei, iar Biju, a sărit ca ars, şi, împungând sticla televizorului cu degetul, roşu la faşă, emoţionat peste poate şi cu vocea strangulată ne-a spus:
    “” Îl vedeţi pe ăsta?. A făcut armata cu mine la Lipova!””

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s