Voi sunteţi mingea

Un distins sociolog îmi reproşa, subţire, la o emisiune unde ne aflam împreună, că aş fi misogin. Motivaţia se sprijinea pe deficitul de reverie de care dădeam dovadă în faţa giumbuşlucurilor doamnei Udrea. N-am investit foarte multă perplexitate în chestia asta, deşi am găsit cel puţin curioasă o aşa grăbită etichetare. La urma urmei vorbeam despre anumite gesturi, ale unei anumite dudui, într-un anume context; plonjonul din particularul concret în generalul ipotetic mi s-a părut exagerat, dar asta nu m-a deranjat deloc. La o adică mă simt perfect capabil să livrez argumente mult mai serioase şi consistente în favoarea tezei că aş fi un misogin, dar mă încurcă limitarea de gen, aşa că de ce să nu mergem mai departe, la mizantropie? Cu asta m-aş simţi perfect!

Dincolo de chestiunea aceasta măruntă, a existat o altă chestie despre care am simţit nevoia să scriu, acum, câteva rânduri. Partenerul meu de discuţie, agreabil şi absolut stimabil, găsea admirabile (sper să fi folosit cuvântul potrivit!) eforturile de auto-promovare ale doamnei Udrea. Nici găngurelile insipide, nici prostiile ciripite cu mimată candoare, nici insistenta arătare în chiloţi şi fluturare a desu-urilor, nici priponirea printre cocalari şi piţipoance, pe scurt, niciuna dintre frecventele şi stăruitoarele excursii în frivolitate ale doamnei Udrea nu îl supărau pe distinsul meu partener de discuţie.  Am încercat să spun, exprimându-mi nu doar un punct de vedere, ci un principiu, că poate pentru politică ar trebui să fie nevoie de ceva mai mult decât robuste proptele şi chiloţăreală, că poate ar trebui să mai cerem de la ambiţioşii politici şi respectabilitate, un mesaj articulat, pe scurt, puţină seriozitate, nu doar etern amestec cu mitocanii şi piţi. Argumentul interlocutorului meu  a fost imbatabil: mitocanii şi piţi votează!

Omul avea dreptate. Absolută dreptate. Politicienii români sunt lihniţi după voturi. Şi atât. Iar dacă voturile mitocanilor şi piţpoancelor contează, atunci politicianul nostru va face orice e nevoie pentru a face rost de voturile alea. Pe ce planetă trăiesc eu să cer respectabilitate? Cei mai mulţi dintre politicieni, o spun fără nicio plăcere, nici nu trebuie să se cocoşeze prea mult pentru se aşeza la nivelul mârlanilor care votează, ei înşişi fiind mârlani dintre cei mai autentici. Unii, mai puţini, dispreţuiesc sincer mojicia şi piţiponceala, dar voturile sunt marfă de preţ, care merită orice bălăceală în glod. Ca să nu fiu nedrept, există şi puţini, foarte puţini, care îşi preţuiesc respectabilitatea.

Avem aici de a face cu un simptom. Cetăţeni, votanţi fiind, ne place să credem că participăm, că noi chiar participăm, la complicate jocuri ale politichiei şi că ne găsim în poziţia din care să evaluăm mişcările strategice, acrobaţiile politice, exhibiţionismul electoral, croşeele instituţionale şi upercuturile ideologice, ca nişte autentici participanţi la joc, nu ca nişte amărâţi care îşi dau votul pe o manea şi soarta pe un discurs.  Ne trezim aplaudând PR-ul unuia, discursul altuia, tupeul (valoare esenţială în România de azi) mai ştiu eu cui, ca nişte autentici microbişti. Orice porcărie e explicabilă strategic, orice mizerie e fracţie într-un calcul! De parcă uităm că suntem doar victime în acest joc şi nu autentici jucători, nici măcar spectatori. Noi suntem nu jucătorii, nu spectatorii, ci mingea, prieteni!

Excesul de media, prizatul exagerat de politichie, chibiţatul îndelungat, toate astea ne-au făcut să ne uităm cu totul rostul, ne-au atrofiat până la dispariţie calitatea de cetăţeni. Aplaudăm ceea ce e de dispreţuit, pentru că e vorba de politică, ori la politică aşa merge treaba. De parcă de politică ducem noi lipsă! Uităm care ne sunt nevoile, îngrijorările şi urgenţele pentru că suntem fascinaţi de încăierare, seduşi de frivolitatea caraghioslâcurilor de PR. Ne-am transformat toţi în analişti. Analişti proşti, rataţi, cărora le fuge ţara de sub picioare, pe care îi sugrumă grijile şi nevoile, dar care nu se pot dezlipi de ecranele televizoarelor, acolo unde clovnii marelui circ se împroaşcă fără ostenire cu toate zemurile rău mirositoare ale unei societăţi în descompunere.

Aşa ne-am trezit că ceea ce ar trebui să adune elita societăţii româneşti (ori măcar să încerce asta), clasa politică, a ajuns o cloacă în care îşi revarsă urdorile tot felul de ciudate făpturi. Pentru că respectabilitatea nu mai e un criteriu, am ales papiţoi, borfaşi şi piţipoance. Pentru că onestitatea nu e nici ea un criteriu, am ales şmenari şi tupeişti. Nici inteligenţa sau bunul simţ nu mai funcţionează, aşa că hai cu grevistele foamei, ţuţipidele şi cretinii. Dar nu ne deranjează teribil, pentru că spectacolul continuă. Şi nu ne dezlipim de televizor, comentăm, “analizăm”, evaluăm mişcările “strategice”. Ne mai apucă, uneori, dracii şi zbierăm. Nu mult. Nu tare. Dar nici atunci nu umblăm la principii, că stricăm aranjamentul particulelor de praf care s-au aşezat pe ele. Nu. Doar cerem să iasă ăştia şi să intre rezervele.

Putem continua aşa o vreme. Doar pentru o vreme, pentru că la un moment dat, inevitabil şi solemn, ne va lua dracu. Ne putem închipui că participăm la meciul ăsta grozav, că suntem jucători, că suntem măcari spectatori. Că n-avem nevoie de principii, că nu ne trebuie respectabilitate, nici măcar o direcţie, doar o permanentă bâţâială a buricului într-o manea care nu se termină, o neîncetată cotonogeală într-un meci fără nicio regulă, în care nimeni nu vrea să dea gol, toţi vor doar să loveasca mingea. E un singur neajuns, prieteni! Şi trebuie să vi-l spun! Mingea sunteţi voi!

Advertisements

20 Comments

Filed under Rabbi zice

20 responses to “Voi sunteţi mingea

  1. Uneori, în învrăjbirea asta necontenită, am senzația că nici măcar mingea nu suntem ci doar, cu oarece noroc, umbra ei …

  2. sed lex

    Aşa au fost românii întotdeauna maestre, mai in topor, mai din bardă. N-au umblat cu farastâcuri şi fineţuri, Dacă o fată îşi scotea la interval chiloţii, era curviştină, nu libertină, dacă îi arăta la mai mult de trei bărbaţi, urca în rang de curvă şi nu de femeie independentă, şi n-o mai dădea jos de acolo nici verigheta. dacă o făcea pe bani devenea fata cu condicuţă .. şi aşa mai departe. Din curvăsăreală nu se ieşea la pensie. I se dădea doar calificativul imposibilităţii profesiei, adică i se zicea curvă bătrână. Acum, ţiitoarele au devenit iubiri secrete. Aşa că , dragă rabbi, misogini să fim, că bordelu-i mare şi vin alegerile!

    • VictorCh

      Cand vad CE ipochimeni, curve politice, au reusit (cu amabilul nostru concurs) sa ajunga in frunte si sa ne (ci’ca) conduca (mie imi face impresia ca NICI ASTA macar nu fac), si cand vad ca majoritatea lor “tin de” genul masculin (unde mai pui ca acele – putine – “curve politice” care sunt de genul feminin mai au si… (Hm!) “scuza” ca nu-s ele de vina, ci ca a fost natura mai “vitrega” cu dotarea lor), EU simt ca pe mine nu misoginismul ma apuca, ci misandria.

  3. Ba putem continua mult și bine fiindcă dracu ne-a luat de o bună bucată de timp (aproape 7 decenii) și deja ne-am obișnuit cu el. De ce am renunța?
    Și în ’89 tot rezervele au intrat.

    • VictorCh

      Asteapta numa’ nitel sa “plesneasca biciul” imprumuturilor externe facute nu pt investitii, ci pt consum (pt pensii si salarii), si mai vorbim ATUNCI – CAT mai putem continua. (Deocamdata-i bine, deocamdata suntem “suplimentati” in continuare cu cat ne lipseste. CE-o sa facem cand nu vom mai primi decat imprumuturi noi (decat – in cel mai bun caz – in masura in care le achitam pe cele vechi), eu nu stiu, ca prea multe iluzii de rapida redresare REALA a economiei (nu pe banking, nu pe comert intern, ci pe productie – eventual si pe turism extern la noi – astfel incat sa aiba PE CE sa “intre” bani pe care sa nu mai trebuiasca sa-i restituim ulterior) eu nu-mi mai fac…)

      • Biciul ăla a plesnit și acum 30 de ani. Și? În ’89 au intrat rezervele.

      • VictorCh

        Toata lumea se preocupa de “aia mari”, ca adica ce vor face si ce vor pati ei.
        Pe mine ma intereseaza ce vom face si ce vom pati NOI, “amarastenii” (din perspectiva pecuniara), CUM anume vom supravietui NOI (economic, dar si fizic) daca statul da “zbârci” cu administrarea… (era sa scriu “economiei”) lipsei economiei reale…
        (Iar acu treij’ de ani biciul nu fusese lasat sa plesneasca, fusese domolit: se platisera datoriile in ritm accelerat (cu greutate, cu consecinte neplacute pt noi, “prostimea”), nu daduse faliment economia, nu intraseram (la nivel national) in incapacitate de plata.)

      • Cred că ești cam tinerel și nu prea știi ce era acum 30 de ani (nu acum 24!!). Datoriile alea nu “s-au plătit” singure, iar atunci economia chiar a intrat în faliment. Am fost “la fața locului” și am văzut.
        Iar “ăia mari” care nu te interesează sunt cei care dau “zbârciul” care te afectează și pe tine. Dar dacă tu zici că nu te interesează… pesemne ți-e bine.

      • VictorCh

        – Eu am schimbat deja “prefixul” varstei in “6”, dar nu este exclus ca (intr-un fel) CEVA dreptate sa ai dumneata, Adriane, si sa nu fiu inca suficient de “copt”.
        – Acum aprox trei decenii (“si ceva”), lucrand ca inginer (de la sapte jum’ate la patru, cu “pauza de masa”), ma sculam noaptea pe la trei jum’ate ca sa “ma pun” “la coada” la lapte pt nevasta-mea, ca sa aiba ea productie de lapte ca sa-i alapteze pe “ai mici” (iar daca voiam sa fiu sigur ca “ajung” si la “delicatesuri” gen smantana, la trei dimineata aveam deja vechime la coada).
        – Nu, economia (din cate stiu eu) atunci NU intrase catusi de putin in faliment: nu numai ca nu se pusese problema intrarii statului in incapacitate de plata daca nu este “sprijinit” de oareunde dinafara, ci (dimpotriva) in paralel cu plata accelerata (mai rapida decat pretindea contractul) a datoriilor externe, si in paralel SI cu investitiile care se faceau atunci*, noi (tara) mai SI ajutam cu credite (rambursabile si nerambursabile) alte tari (vezi – spre ex – cele doua miliarde care urmau sa fie recuperate din Orientul Mijlociu si despre care nu am mai auzit niciun cuvant). Stii dumneata cumva ca restituirea unor datorii in ritm mai rapid decat cel care fusese convenit ar fi vreun indiciu de faliment?
        * Ma gandesc la investitii atat civile, construindu-se pe de o parte locuintele pe care le injuram acuma ca-s prea mici dar pe care atunci isi putea permite sa si le cumpere orice amarastean (inclusiv portarul si femeia de serviciu) si pe care acum nu si le mai pot permite (dintre salariati) decat fie cei din varful “scarii” salarizarii, fie cei ajutati de familie, fie cei care au SI ALTE surse de venit decat salariul, fie cei care au vreun noroc deosebit – o mostenire, sau vreun castig gen “loto”) si pe de alta parte construindu-se obiective social-culturale – institutele de cercetare pe care le-am inchis deja (ca doar nu mai avem nevoie de ele), scolile si gradinitele (de stat, nu private) de care acum ne plangem ca sunt insuficiente, spitalele pe care acum le inchidem nemaiputandu-le asigura nici macar functionarea curenta etc) cat si industriale, ca sa fie construite toate obiectivele care acum sunt fie date “de pomana”, fie distruse – INCLUSIV caile ferate ale caror sine le vindem ca “fier vechi” si drumurile carora nu le mai putem asigura nici macar intretinerea stratului de uzura si inclusiv hidrocentralele care sunt deja amortizate astfel incat putem vinde preferential energie ieftina “baietilor destepti”)…
        – Pesemne ca a fost deficitara fie exprimarea mea, fie atentia / interpretarea dumitale (fie ambele): eu NU afirmasem (sau cel putin nu intentionasem sa afirm) ca nu m-ar interesa cine si cum ne conduce, ci ca (intrucat “ei” (ORICARE ar fi acei “ei” ajunsi in acea postura) ne conduc atat de bine pt ei si atat de prost pt noi, si cu urmari atat de dezastruoase atat pt dezvoltarea economica a tarii cat si pt evolutia societatii civile) “mi se falfaie” de ce-ar putea pati ei si ma intereseaza mai mult urmarile (concrete) ale conducerii LOR asupra vietii NOASTRE.

      • Economia unui stat care nu e capabil să-și hrănească cetățenii este falimentară.

      • VictorCh

        Analizand in exact aceeasi maniera si microeconomic, nu doar macroeconomic, la cam aceeasi concluzie s-ar ajunge in privinta unei proportii ingrijorator de mari dintre “amarastenii” Romaniei actuale: probabil peste o treime din cetateni (poate peste doua treimi) nu sunt hraniti (hraniti in mod corespunzator, caci altfel… de foame nu se prea murea (concret, fizic) nici “atunci”, doar ne era alimentatia dezechilibrata, haotica si deficitara, necorespunzatoare), deci ar trebui (conform aceleiasi logici) ca acum acesti cetateni sa fie considerati dfrept fiind falimentari. (Iar daca facem un efort de imaginatie si la conceptul de “hraniti” includem SI cu sanatatea ingrijita-a…)

        Cat despre statul de atunci, eu n-am constatat ca N-AR FI PUTUT sa-si hraneasca (corespunzator) cetatenii (toti), ci doar ca (intocmai MULTOR “amarasteni” de-acuma) ALESESE ca (in loc sa faca asta) sa considere drept avand prioritate superioara achitarea “altor obligatii” (gen – pt indivizi – rate, “dari” etc…).

        Scuze pt “lungitul peltelei” pe un asemenea subiect (nu suntem pe un blog specializat in economie).
        Accept posibilitatea existentei unor opinii diferite, divergente (chiar contrarii) – nu pot sa neg existenta unui sambure de adevar in optica dumitale, dar nici logica mea nu o “vad” drept fiind integral eronata – si in consecinta “suspend ostilitatile” (unilateral) pe aceasta tema. Eventual alta data, in alta parte…

      • ностальгия e o boală care te face să vezi trecutul așa cum era arătat la telejurnal.
        Boală fără leac…

      • VictorCh

        Nu sunt nostalgic – nici n-am o fire de tip slav, nici n-am uitat SI toate neajunsurile.
        N-aveam nevoie de telejurnale ca sa-mi spuna cum traiam, caci pe toate cele le traiam (in toate detaliile) zilnic (si ma dureau): PE LANGA deja mentionatele cozi de noapte la lapte (si cele de pe o zi pe alta CA SA AFLI DACA “BAGA” a doua zi carne, ca sa continui sa stai la coada – si aia mai mult aroma de carne: “portii” de cam un kil – un kil jum’ate de “carne grasa de purcel” care contineau un os cat pumnul, o halca zdravana de slanina cu soriciul pe ea si (intre ele) CEVA carne, sub o juma’ de kil) si puii “fratii Petreus” (scofâlciţi si vinetii, bagati cate doi intr-o punga pt ca impreuna sa “faca” vreo trei sferturi de kil – daca aveai bafta, chiar un kil)… Mai erau si intreruperile zilnice, programate (PE LANGA cele accidentale, cauzate de defectiuni si/sau “interventii”) de curent si de apa calda (da’ SI apa AIA – cand era – era călâie, nu calda) si rece, si caldura (TOT călâie) “data” doar de doua ori pe zi cate 3-4 ore), o juma de pachet de unt pe luna (de-ti venea sa te duci cu felia de paine ca sa-ti intinda direct untul pe ea) (SI PAINEA aia – TOT cu ratia: o juma de franzela mica (400 – 500 g) zilnic de persoana), 25 l benzina / luna (si circulatia din doua in doua duminici – ba numere de inmatriculare pare, ba impare), rafturile din “Alimentare” goale (mai gaseai doar creveti vietnamezi si conserve de peste de Tulcea, iar ciocolata, banane, portocale – doar in “pachetele de Craciun”), cozile nesfarsite la “articole de lux” gen sapun (max doua sapunuri “Cheia” sau “Camel” de persoana), hartie igienica (nu mai mult de 5 suluri) sau oua (la pungi de cate 11 bucati, “ca sa “faca” impreuna 10 lei”) – si toate astea la ghiseele din spatele magazinelor, cu inevitabilele strigate de “dati mai putin de fiecare, ca sa ajunga si aici in spate!”), si doar doua ore de program TV zilnic (in provincie – pe un singur canal) (din care peste o juma’ de ora erau telejurnalele cu “sa traiasca, sa-‘nfloreasca”), incat confectionarea antenelor cu care sa “prindem” posturi straine (noi, mai de pe la periferia Romaniei, mai aproape de granita) devenise o adevarata industrie artizanala…
        (Sa mai insir? Ca mai sunt! Suruburi, becuri etc – sau o bucata de teava cat palma – trebuia sa furi de la locul de munca, fiindca in magazine nu se gaseau… Mai? Sau ajunge pt exemplificare?)

        Atata doar ca eu personal refuz “sa arunc si copilul impreuna cu apa din copaie”, adica sa ma fac ca nu stiu SI realizarile – “realizari” MACAR prin comparatie cu ceea ce NU se mai face acuma, caci altfel normal ar fi sa se inscrie in mersul firesc al lucrurilor. (Cam CUM era “scoala” “facuta” atunci, prin comparatie cu “fabricile de diplome” de acuma?)

      • Nu înțeleg cum poți să scrii atât de mult. Te asigur că eu nu pot citi decât începutul și sfârșitul.
        Pentru că ai pomenit de învățământ, îți mai dau o informație: ceea ce se vede azi în învățământ e continuarea directă a ceea ce a început prin 1980.

      • VictorCh

        – Cum? Lent si cu dificultate, tastand cu un singur deget. (La mai mult “nu ma duce capul”.) Si (zic eu) gandit (chiar daca poate nu intotdeauna in mod corect, si/sau – poate – neajungand mereu (neaparat) la concluzia corecta).

        – Nu ma mir ca procedezi asa, dumneata nici nu scrii decat inceputul si sfarsitul comentariilor dumitale, continutul lasand sa fie ghicit / dedus de catre cititor. Dar am inteles: pt a-ti facilita lecturarea, pt dumneata nu voi mai scrie decat inceputul si sfarsitul comentariului, omitand si eu continutul propriu-zis al mesajului. (Eu personal sunt MULT mai putin… (Hm!) “parcimonios” cu lectura…)

        – Multumesc pt atentie!

      • Păi astea sunt comentarii – trebuie să fie scurte, altfel poluăm blogul omului.
        Dacă vrei să scrii articole, fă-ți un blog.

      • VictorCh

        1. Din cate am bagat eu de seama pana acum (nu ca n-as fi putut sa ma insel – in care caz astept cuvenita corectare / corectie din partea autorului blogului), cu conditia exprimarii unor idei “cinstite” pe un ton “civilizat” si intr-un limbaj decent (si – bineinteles, evident – cu conditia comentarii textelor, nu a persoanei autorului acestora), rabbi nu pare sa fie deranjat de niscaiva… (chm-chm!) “polutie” (nici nocturna, nici diurna)…

        2. Blog deocamdata n-am, si (desi in principiu AM intentia sa-mi “confectionez” unul, candva intr-un viitor neprecizat) NICI nu se intrevede aparitia unuia intr-o perspectiva imediata (nu in viitorul previzibil, anticipabil) – pe de o parte din cauza nepriceperii mele in “calculatoristica” (adica atat in operare calculator (INCLUSIV tastare) cat si in navigarea prin mediul virtual) si pe de alta parte pt ca eu sunt un mult mai bun (eficace) REactiv decat un bun PROactiv (adica particip usor si – zic eu – pertinent si corect (chiar daca poate uneori exprim – in mod corect – idei gresite) la o… (orice-o fi: dezbatere, conversatie, controversa etc) “deschisa” (initiata) de altcineva (aducand opinii diferite – eventual contrare – (sau MACAR un ALT punct de vedere, o alta perspectiva asupra subiectului) si/sau (poate) doar corectari, completari, exemplificari etc) decat sa initiez EU un subiect. In consecinta: NU, NU vreau sa scriu articole (nici pe blogul meu, nici pe altele), ma multumesc sa scriu (acolo unde imi “tihneste” mie si unde ma simt binevenit) comentarii – poate ca (intr-adevar) “neprincipial” (neobisnuit) de lungi.
        (Da’ – din cate am apucat eu sa invat pana acum – NIMENI nu-i pedepsit ca (daca nu-i tihneste) sa-mi si citeasca (macar) comentariile, si CU ATAT MAI PUTIN sa si raspunda la ele…)

        Si uite EXACT ACUMA, recitind comentariul inainte de a-l trimite (din pacate cam rar “apuc” s-o fac), am bagat de seama macar O (una) asemanare intre mine si Calistrat Hogas: se pare ca si la mine, ca si la el, o singura pagina de text uneori este insuficienta pt a cuprinde atat inceputul cat si sfarsitul unei fraze. Da’ acu’ NUMA DE-AL DR(Biiip!)UI nu mai modific: sunt curios CAT de inteligibila considerati (toti) ca a ramas ideea pe care am exprimat-o (sau pe care macar AM INCERCAT s-o exprim)… 😛

  4. Fleur

    Curat misogin, coane Rabbi! (Iaca, mă rătăcii p’aici și nu mă pot apține…)
    Să rămâi insensibil, impasibil la farmecele care au răpus personaje „mari la sfat/mici la stat” (și viceversa e valabilă…), asta nu se face, monșer!
    Nici măcar dansul limbei, când articulează „găngurelile insipide”, ”prostiile ciripite cu mimată candoare”, nu te seduce? E de rău, coane Rabbi… 🙂

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s