De ce iubim noi statul!

Motivele sunt multe; n-o să mă apuc să le înşir pe toate, dar mă bate gândul să fac din asta o rubrică permanentă. Azi o să vorbesc doar despre o chestie: autostrada Bucureşti-Constanţa, pe care o bat de-mi vine acru.

Sigur, o să-mi explice nişte înţelepţi că statul sunt şi eu, că trecătorii derbedei care jumulesc afacerile statului nu trebuiesc confundaţi cu statul însuşi şi o întreagă astfel blablalologie. A se scuti! Ne jucăm de-a nuanţele, frecăm aţa subtilităţilor altădată. Azi ne mulţumim cu observarea evidenţei.

A2, singura şosea care poate emite pretenţia de a fi numită autostradă în România. Autostrada fiind drumul ăla bine întreţinut, pe care te deplasezi cu mare viteză, nestânjenit. Asta în definiţie, că în practică nu e cazul. Pentru că un dobitoc s-a gândit să proptească în drum o barieră, unde se plăteşte o idioată taxă de pod. Adică la Feteşti. Vara, când traficul devine mai complicat,  a devenit deja o chestie obişnuită să pierzi vreme bună, aşteptând la cozi kilometrice pentru a-i da lu’ nea statu’ banii de care vrea să te jecmănească. În înţelepciunea sa, dumnealui statul a decis că situaţia asta e intolerabilă, aşa că dacă treci în week end pe acolo beneficiezi de scutire de taxă. Că doar n-o să ajungă cocălarii şi piţipoancele stresaţi la plajă! În restul săptămânii stai la coadă! Stai la coadă, boule! Şi după aia plăteşte! Că pe ‘mnealui statul îl doare în cur de necazurile sau problemele care te trimit pe tine la drum. Mai pe scurt, statul te fute în gură! Dacă mergi la babmbu şi dat din buric, scutire de taxă şi coadă, dacă nu… marş în pizda mă-tii la coadă şi aşteaptă să îţi vină rândul să fii jupuit! Că ştie el statul ce trebuie stimulat şi ce nu.

Asta e cu taxa. Am făcut o socoteală. Anual, plătesc aproape două sute de lei pe rovinietă, care îmi dă dreptul să circul prin toate hârtoapele patriei. Pardon, pe toate drumurile României! Două sute de lei. Bine, la asta se adaugă o groază de alte biruri ascunse în benzină şi aşa mai departe. Deci două sute de lei pentru toate drumurile! Mai puţin podul de la Feteşti! Pentru ăsta trebuie să plătesc separat, că aşa vrea el, statul. Că podul ăla nu e făcut tot din banii mei. Aşa că mai plătesc anual încă… ghiciţi? Aproximativ 14oo de lei! Taxă de pod! Cum să nu iubesc statul? E drept, eu sunt de vină! Dracu’ mă pune să alerg atâta?

Despre halul în care e întreţinută autostradă nu are sens să mai vorbim. Trebuie doar să  circulaţi pe ea şi vă spun roţile exact, în limba zdrang-bang-trosc, cât de bine e  îngrijit asfaltul. Iar dacă vă prinde iarna… atunci începe fericirea. Cea mai mică zăpadă transformă grozava autostradă într-un derdeluş proiectat de profesioniştii sporturilor extreme.

Din loc în loc, aşa cer regulile pentru o autostradă, se află locuri de odihnă. Unde există şi grupuri sanitare. Adică nişte mizerii infecte, părăginite, în care nu ai ce căuta decât dacă ai asigurare medicală complexă. O să descoperiţi că acolo există personal căcălău- paznici, personal de întreţinere. Câţiva kilometri mai încolo, la benzinărie, cam cu acelaşi personal – care mai are în grijă şi pompele de benzină, vânzarea de căcăţişuri etc. – e o stare de relativă curăţenie, oricum… e civilizat. Dincoace, pe parcela statului, vezi nişte unii spărgând seminţe – salariaţii companiei naţionale – iar înăuntru e prăpăd! Cum să nu iubeşti statul?

Pe margine, la interval de câţiva kilometri, o să observaţi  nişte telefoane. De urgenţă, chipurile! Le-aţi văzut? Da? Bun. Bine aşa, că nu funcţionează. Am testat vreo trei. Nimic.

Ieşirile de pe autostradă sunt altă minunăţie. Dacă, de exemplu, vreţi să ieşiţi la Cernavodă, beliţi bine ochii! Şi o să vă treziţi în situaţia de a frâna brusc (cât să lipiţi fruntea de parbriz) şi de a cârmi tare spre dreapta. Că doar nu vă aşteptaţi la marcaje, bandă de decelerare şi alte mofturi din astea. Adică banda de decelerare există, are vreo 15-20 de metri ( ceea ce e insuficient), dar nu e nicicum marcată, aşa că sunteţi pe cont propriu.

Suficient pentru azi. S-a înţeles. Iubesc statul de nu mai pot. Vivat tăiatul de pnaglici!

10 Comments

Filed under Capitalismul proletar

10 responses to “De ce iubim noi statul!

  1. Monica Lauleanu

    Gata? S-a terminat coabitarea coabitacilor?
    Sau faceti un rabat pentru noi caci suntem cuminti?
    Oricum ar fi, multumim maestre!

    • Mordechai

      Am spus CIOABITARE!

      • VictorCh

        NA! Ca SI MIE imi scapase sensul ascuns (bagsama referire la Cioaba – odihneasca-se in pace!), considerasem ca ai facut doar o eroare de tastare, “agatand” din greseala “i”-ul impreuna cu “o”-ul de alaturi (fiin’ca-‘s taste vecine).
        “Am muşcat” cu gura plina, maestre, am “muşcat” ca un leu si cin’j de bani! Mi-o facusi!

      • Monica Lauleanu

        Imi cer iertare ca nu am observat nuanta.
        Nu puteti avea mari pretentii de genul asta la o fiinta care nu se uita la tv de cca. 7 ani.🙂

      • VictorCh

        Rabbi nu-i pretentios, dar (pe de alta parte) spiritul de observatie / atentia / prezenta de spirit / etc sunt caracteristici care NU sunt direct dependente de privitul la televizor.
        Unde mai pui ca subiectul acesta (intocmai ca si persoana lui “Jiji”) este INTR-ATATA de omniprezent (!) incat daca nu stai incuiata in casa neprimind pe nimeni sa intre este quasi-imposibil sa nu fi luat cunostinta (oricat de intamplator) de “marele eveniment national”.

  2. sed lex

    Eh rabbi, la mine e mai simplu. Nu am pod.Ocolesc de 6 luni, câte 5 km la dus, 6 la întors, pe un drum tăiat în câmp. Gratis!

    • VictorCh

      Drumu’ ala bagsama îi ca sarpele din anecdota: are “5 m daca-i masurat de la cap la coada si 6 m daca-i masurat de la coada la cap”. Sau ca falsa problema matematica de la numaratul degetelor. (“Numara-ti degetele de la cele doua maini!” “1, 2, 3, 4, 5” – si (schimband mana) – “6, 7, 8, 9 si 10” “Si acum in ordine inversa, descrescator!” “10, 9, 8, 7, 6…” (si – in timp ce schimbi mana inapoi) “Stai asa! La mana asta ai ajuns cu numaratoarea pana le sase, da?” “Da.” “Plus cinci degete la cealalta mana… Tu DE FAPT – CATE degete ai la cele doua maini: zece – SAU un’şp’e?”)

  3. sed lex

    Domnule VictorCh, v-am observat simţul deosebit al observaţiei, la povestea cu coabitarea. Simţul logicii, v-ar spune, că drumul prin câmp, de care vorbeam, are un sens de dus de 5 km, şi un altul de întors, de 6 km, fără ca aceste două sensuri, să înceapă împreună, să se termine împreună,, să fie paralele. Sunt sinuase, pliindu-se pe relieful patriei.. mai un hop, mai un pârâu,, mai o mână cu 6 degete… Cu consideraţie, un ilogic şofer amator, bătut de soartă..

    • VictorCh

      La “cioabitare” nu spiritul de observatie imi lipsise (CONSTATASEM litera suplimentara) ci discernamantul (nu interpretasem bine prezenta literei, considerand-o – dupa cum am mai mentionat – simpla eroare de tastare).

      Intre cele doua sensuri ale unui acelasi drum pot sa existe (din cate stiu eu) diferente de lungime (in urma diferentei de lungime a curbei la raze diferite) de cel mult (din constatarile mele la taximetrie) cateva zeci de metri (hai o suta-doua, la un drum lung si/sau foarte intortocheat). (Mai mult se lungeste drumul daca schimbi frecvent banda, facand slalom printre ceilalti participanti la trafic).
      Asta este prima oara in viata mea cand aud ca cele doua sensuri ALE ACELUIASI DRUM pot sa aiba capete diferite si intre ele sa “mearga” pe trasee diferite – in opinia mea, in acest caz este vorba despre doua drumuri diferite (eventual cu sens unic, fiecare opunandu-se sensului unic al celuilalt drum).
      (Sensurile unui acelasi drum POT sa nu fie (strict) paralele, ci ba sa se apropie unul langa altul, ba sa se indeparteze (spre ex pt a cuprinde intre ele un spatiu verde) dar IN LINII MARI – TOT paralele rezulta.)
      Recunosc insa ca este greseala mea ca nu m-am gandit (probabil n-aveam CU CE) la posibilitatea parcurgerii celor doua sensuri de deplasare pe drumuri diferite (fapt cauzat – probabil – de exprimarea dumitale ca ocolesti “pe UN drum tăiat în câmp” (sublinierea mea).

      As vrea sa precizez ca in comentariul care se pare ca te “starnise” eu incercasem (si se pare ca nu reusisem) NU sa-mi bat joc, sa “fac misto”, ci sa glumesc, asteptandu-ma ca raspuns la un zambet (eventual rece, distant) si-o explicatie a faptelor / o corectare a exprimarii. (Nu ma gandisem ca poate nu te “prind” intr-o dispozitie ludica, ingaduitoare, ci intr-una severa. Mea culpa!)
      Regret ca (in loc de asta) AM PRIMIT explicatia asteptata, dar insotita nu de un zambet, ci de-o incruntare, si imi cer scuze (pardon: ITI cer scuze) ca ti-am fost EU cauza ei.

      Sa ai o zi buna si o viata frumoasa!

  4. sed lex

    Am greşit eu, răspunzând comentariului dumneavoastră. Nu o să se mai întâmple.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s