Siria, doar întrebări

Mi-e imposibil să spun care sunt calculele Washingtonului în privinţa Siriei. Informaţiile pe care le avem nu ne permit să facem o foarte corectă evaluare a situaţiei din Siria. Deşi, în aparenţă, informaţiile  vin în cascadă, în receptarea acestora e nevoie de multă prudenţă; acestea vin cam toate pe aceeaşi filieră, sunt atent filtrate, corect împachetate, suspect de grijuliu împachetate şi mergând într-o singură direcţie. Nu cred că mai are nimeni naivitatea de a ignora masiva dezinformare, uriaşă maşinărie propagandistă care se pune în mişcare atunci când guvernul SUA se pregăteşte să intre într-un război. Avem, totuşi, nişte date certe de la care plecăm.

Ar fi ridicol să contestăm faptul că Siria e condusă de cu mână forte de Al Assad. Criteriile de evaluare a stării democraţiei, fără îndoială, sunt spulberate în cazul Siriei, dar aceleaşi criterii, aplicate în cazul majorităţii statelor musulmane, dau cam aceleaşi rezultate. Egocentrismul occidental are tendinţa de a impune în judecata celorlalţi propriul model cultural, cu titlu de valoare absolută, propriile opţiuni, propriul sistem de valori, ca o condiţie sine qua non de validare a dreptului la existenţă al celorlalţi. Dar şi aici e loc de multă ipocrizie, pe de o parte se predică respectul pentru diversitate, pe de altă parte se ridică mustrător din sprânceană (atunci când nu se ridică vocea!) dacă vine vorba despre vălul islamic. Iar ipocrizia aceasta este şi ea împinsă încă şi mai departe, într-un subsidiar la fel de ipocrit, în care măsura nu mai e aceeaşi pentru toţi – despotismul saudit e perfect tolerabil, acolo nu se mai pune problema democraţiei, încălcările drepturilor omului nu deranjează foarte tare acolo, ca să dau doar un exemplu, pentru că acolo, nu-i aşa, trebuie să acceptăm diversitatea culturală (petrol), tradiţia (petrol), specificul local (petrol), religia ( petrol). Iar din toate astea (petrol), cine trebuie îşi ia partea atât cât are nevoie. Dar dincolo de toate astea, spuneam că ne rezumăm la puţinele date certe, în Siria avem de a face cu un regim nedemocratic.

Al doilea lucru pe care îl putem afirma cu certitudine este acela că în Siria există clar un conflict, cu dezvoltare militară, între forţele guvenamentale şi anumite grupări rebele. Punct. Cât de indigene sunt acele grupări rebele, dacă ele reprezintă expresia unei autentice mişcări populare sau dacă, de fapt, în spate se află aceleaşi armate de mercenari coordonate de servicii speciale occidentale, asta nu mai avem cum şti, dar putem avea propriile bănuieli.

Ultima informaţie pe  care se pare că ne putem baza, dacă dăm crezare raportorilor ONU, este aceea că în conflictul din Siria s-ar fi folosit arme chimice. Nu ştim cu certitudine, totuşi, care dintre părţi le-ar fi folosit – ambele părţi se acuză una pe cealaltă.

Acestea sunt informaţiile certe. Restul e discutabil, contestabil, interpretabil. Cum spuneam, maşinăria propagandistică funcţionează. E limpede că în Siria avem o situaţie de criză. Are comunitatea internaţională dreptul de a interveni? Categoric! Nu doar dreptul, ci chiar obligaţia. Dar când spun asta, mă refer la comunitatea internaţională, în sensul ei autentic, nu la clubul bătăuşilor. Iar până la intervenţia militară există multe alte etape care ar trebui parcurse, în vreme ce acum se pare că avem de a face cu o bizară precipitate. (Sigur, s-a încercat folosirea pretextului armelor chimice, profitându-se de o anume confuzie şi ambiguitate)

De ce insistă Washingtonul pentru intervenţia militară? Cum spuneam, nu ştiu. Pot emite multe ipoteze, dar nu am informaţii cu care să le acopăr. Am însă întrebări legate de ciudata epidemie de “revolte democratice” care au aruncat flancul sudic al bazinului mediteranean în haos. E foarte ciudată ordinea geografică perfectă în care s-a extins nebunia: Algeria, Libia, Egipt, Siria. Nici în Turcia nu e foarte linişte, dar acolo nu vrea nimeni ( încă) să intervină militar. La o privirea atentă pe hartă, veţi observa că de la Pacific până la frontiera cu Europa, prezenţa militară americană înconjoară cel mai mare bazin de resurse al omenirii: Rusia. Spaţiul UE, zona Mediteranei şi a Mării Negre, Zona Caspică, Afghanistan, Pakistan, până în Japonia şi Peninsula Coreeană. Cu doar o zonă neacoperită, frontiera ruso-chineză. Şi? E doar o observaţie. Altă observaţie ar fi că traseul “mişcărilor democratice” se apropie tot mai hotărât de frontiera cu Iranul. Şi? Nimic. Doar o altă observaţie. Asta e tot ce am.

Mai există nişte elemente de care trebuie să ţinem seama. De la al doilea război mondial încoace, fiecare preşedinte american s-a “fălit” cu cel puţin câte un război. E rândul lui Obama să aibă războiul său, că premiul Nobel pentru pace trebuie argumentat. Motivele pentru care administraţia americană, de regulă, declanşează astfel de operaţiuni militare ( sau le putem spune, cinstit, războaie) sunt împărţite în trei mari categorii:

a) Nevoia de acces la resurs

b) Nevoia de comenzi pentru complexul militar-industrial

c) Nevoia de a-şi plasa guverne marionetă în zone de importanţa strategică

Pe de altă parte, pretextele folosite în motivarea oficială a acestor intervenţii sunt grupate tot în trei mari categorii:

a) Instaurarea democraţiei/înlăturarea unor regimuri totalitare

b) Prezenţa armelor de distrugere în masă

c) Crime împotriva umanităţii/genocid

Cum funcţionează lucrurile acestea, în cazul Siriei, rămâne de văzut. Pacificarea, aducerea democraţiei şi toate celelalte, s-a văzut cum funcţionează atât în Irak, cât şi în Libia sau Egipt. Iar strategii de la Washington, nu am nici îndoială, iau în calcul probabilitatea ridicată ca la fel să se întâmple şi aici. Ipoteza haos adică. Şi se pare că o şi acceptă, dacă nu cumva e exact rezultatul scontat. La întrebarea “de ce?” nu am niciun răspuns.

Opoziţia fermă a Chinei şi Rusiei e o reacţie oarecum firească, dar care nu cred că e explicabilă doar de nevoia de a-şi păstra influenţa într-o zonă importantă. Probabil fermitatea Rusiei şi Chinei, mult mai puţin reţinute decât au fost în cazul Egiptului sau Libiei pleacă şi din cunoaşterea obiectivelor americane – chestiune asupra căreia, noi ceilalţi, avem doar întrebări.

Mai devreme sau mai târziu vom deveni ceea ce se cheamă un sat global. E inevitabil, evoluţia ne împinge spre stadiul de civilizaţie planetară. Iar asta ne va sili să adoptăm un sistem unic de valori. Lucrul acesta a început să se întâmple, firesc, lent, dar sigur. Sau vom grăbi lucrurile, aşa cum se pare că doresc unii, iar rezultatul va fi imprevizibil. SUA vor trebui să decidă dacă doresc să devină un model de civilizaţie, adevăraţi lideri ai Occidentului sau doar căpetenia armatelor cruciate.

7 Comments

Filed under Oy-oy!, Rabbi zice

7 responses to “Siria, doar întrebări

  1. sed lex

    O altă certitudine este uriaşa pungă de hidrocarburi, descoperită în Bazinul Levantin,, de dimensiunea celei din Golful Persic. Restul sunt variaţiuni, pe tema răboiului din golf.. Când cei care îşi revendică partea sunt Siria, Turcia, Israelul şi Iranul, cu siguranţă Unchiul Sam va diaboliza Siria şi Iranul. În celelalte două ţări, are deja artamta.

  2. În ceea ce privește motivele, cred că punctul b este cel mai important. Celelalte nu par foarte presante – SUA au destule resurse, și destule marionete.
    Dar capitalismul funcționează pe bază de consum, așa că armele produse trebuie consumate ca să poată fi cumpărate altele. Altfel cum să iasă economia din criză?

  3. Nostradamus

    Analiza corecta si , din pacate realista … !😦

    Dar daca ajungem un stat planetar dupa modelul american (casta imbuibatilor care au ca unic scop in viata sa … devina si mai imbuibati😳 si marea masa a prostimii sclave , saracita, INDOBITOCITA , manipulata si controlata pana si la buda … 😡 ) , mai bine imi iau dracului familia si incerc sa ma pierd in jungla Amazoniana (cat o mai ramane din ea dupa defrisarile intensive pe care le practica multinationalele imbuibatilor de mai sus) …. !!!

  4. Intrebarea mea legitima e daca poate SUA sa sustina atatea fronturi noi?… cu atat mai mult cu cat britanicii le-au dat flit azi, nemtii sunt in campanie electorala nu se apuca de razboaie, iar pe francezi nu-i sustine poporul ca ei s-ar duce full speed ahead.

    si a 3 a ar fi legata de puterea financiara a Sua care momentan e bazata pe indatorare care la orice mic hop pe care-l face china se resimte direct in cetateanul american.

    Iar semnalul clar dat de britanici azi… mie imi da multe semne de intrabare

  5. Monica Lauleanu

    Multumesc pentru sinteza.
    Tot ce stiam era existenta unui conflict SUA-Siria. Si ca parlamentul britanic nu a incuviintat interventia armata.
    Putin mai devreme am citit pe un blog cele 4 intrebari fundamentale:
    Cine sunt eu?
    De unde am venit?
    Ce ar trebui să fac cu viața mea?
    Ce se întâmplă după moarte?
    Din ce in ce mai multi oameni isi muta atentia de pe subiecte posesiune-conflict pe cele mentionate de mine.
    Asta e bine.

  6. sed lex

    Mai avem o certitudine maestre. Obama a spus ca va ataca Siria.

  7. Mad Max

    “Baiatul avea o voce asa de frumoasa, incat era si pacat sa nu profitam” scria in memoriile sale primul impresar al lui Leonard Cohen, unchi-sau. Cred ca principiul se aplica si in Siria. “Ar fi pacat sa ne scape un asemenea prilej.” Iar acum raspunsurile – ca sa nu raspund evreieste, cu alt set de intrebari. Asadar:

    1. Se incearca o operatiune chirurgicala de indepartare a lui Assad, nu a regimului sau. O lovitura de stat militara din interior in urmatoarele ore ar salva premiul Nobel pentru pace – slabe sanse.
    2. Se taie un dinte Iranului si se izoleaza Hezbollah. Assad, Iran si Hezbollah sunt siiti.
    3. Se creeaza conditiile pentru un haos de durata intre gruparile sunite dusmane lui Assad, dupa modelul libian. Cu cat mai multe razboaie civile fara un castigator evident in lumea araba, cu atat mai bine pentru Israel.
    Mai tarziu se poate argumenta o noua lovitura tocmai pentru ca respectivii vor continua razboiul civil – desi mai profitabil (pentru unchiul lui Cohen) este sa fie lasati sa se hacuiasca singuri.
    4. Se plateste Rusiei o suma ca daune-interese.
    5. Se probeaza faptul ca China nu conteaza ca putere militara mondiala, iar cu Rusia este eficienta o abordare soft (vezi 4.)
    6. Se probeaza faptul ca US duce o politica consistenta de suprematie mondiala, indiferent de cine este presedinte (negru / femeie / tiganca – acesta fiind numai un pee aar pentru pulime). Establishmentul este numai unul, si acesta ne tine in mouse si daca vrea ne baga in Recycle Bin, oricand vrea kippa lui.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s