Un bob de tămâie şi salvarea lumii

Vânzătorul de întrebări gonea muştele care se adunaseră la conclav în taraba sa de pe peronul gării, fluierând-şuierând melodia unui cântec căruia îi uitase cuvintele. L-a salutat, cu o ridicare uşoară a mâinii, pe clovnul îngheţat care golea coşurile de peşte încă în zbatere. S-a apropiat şi a privit peştele din cele două coşuri, întrebându-se dacă respiraţia peştilor, ultima lor respiraţie, se transformă în aburi, aşa cum se aburea respiraţia lui, în aerul îngheţat al gării. Nu scoteau aburi, iar dacă scoteau, atunci erau atât de firavi că ochiul lui de vânzător de întrebări nu-i putea găsi în risipirea lor prin aerul gării. Şi-a scos ochiul de sticlă şi ţinându-l între două degete l-a apropiat de unul dintre peştii care abia se mai zbătea, dar tot degeaba.

Când a trecut omul cu zebra, şi-a pus ochiul la loc, pentru că avea de numărat dungile zebrei, începând de la dunga unde se oprise cu o zi înainte. Doar că nu îşi mai amintea dacă număra dungile albe sau pe cele negre, ceea ce i s-a părut surprinzător- o întrebare numai bună de vândut la tarabă. Omul cu zebra, un pitic hidos, plin de acnee, mirosind înţepător a pişat învechit, hlizea tot timpul, cu dinţii strâmbi, îngălbeniţi, ducându-şi animalul legat cu o sfoară improvizată din mai multe cravate înnodate una de cealaltă.

Clovnul îngheţat a păşit spre pocitania cu zebra şi i-a pleznit o palmă. Pocitania a hlizit şi s-a băşit, grohăind de fericire, apoi a scos din buzunar câteva boabe de tămâie şi i le-a dat zebrei care se oprise în faţa unui stâlp citind anunţul unui câine care îşi pierduse stăpânul şi oferea drept recompensă pentru găsirea acestuia o seară de amor cu o balenă bătrână, dar care în tinereţe bucurase capete încoronate şi mari negustori de oase şi balamale. Clovnul l-a pleznit din nou pe pitic, repezind palma cu mai multă putere, atât de tare că zgomotul palmei a acoperit sunetul sirenei locomotivei, care şuiera de fiecare dată cu acelaşi enervant AMIIIIIIN! A despicat un peşte, cu unghia de la degetul arătător, a scos o cireaşă şi şi-a îndesat-o în ureche, apoi i-a trăznit cea de a treia palmă piticului cu zebra. L-a întrebat:

-De trei ori te-am salutat! De ce nu răspunzi la salut?

-Pentru că e o zi prea frumoasă, atât de rece şi cu un aer atât  de puternic, în care se amestecă fumul locomotivei gravide, de la peronul 0, cu fumul de tămâie, mirosul de peşte împuţit şi întrebări proaspete… E o dimineaţă prea frumoasă că să ne salutăm.

-Peştele nu e împuţit, dar mulţumesc, eşti drăguţ. Sper, totuşi, că se va împuţi. Cu siguranţă se va împuţi. Cu siguranţă. Dar tot trebuie să-mi răspunzi la salut.

-Atunci apleacă-te, drăcia naibii. Cum vrei să ajung?

Clovnul s-a aplecat, iar piticul l-a scuipat, aşezând deasupra nasului roşu, un scuipat verzui, urât mirositor.

-Vezi că poţi fi civilizat? i-a mulţumit piticului. Îţi urez o zi detestabilă!

-Slabă nădejde, dar mulţumesc. Ia un bob de tămâie.

-Nu, mulţumesc. Mai am de ieri.

Vânzătorul de întrebări continua să-şi şuiere cântecul cu vorbe uitate, iar Tom Uriaşul, picura apă, cu pipeta, peste sămânţa pe care o sădise între plăcile pavajului peronului, aşa cum făcea de ani de zile. Câţiva muncitori ciungi, de la căile ferate, au început să lungească, plictisiţi, un covoraş roşu peste şine, semn că trebuia să sosească trenul.

-Vine azi? Azi chiar vine? a întrebat vânzătorul de întrebări.

Şeful muncitorilor l-a privit cu coada ochiului, dar nu i-a răspuns.

-Poţi răspunde! Întrebările astea sunt gratis. Din partea casei! a insistat vânzătorul de întrebări.

-Naiba ştie! Treaba noastră e să punem covorul roşu. Despre lucrurile celelalte nu ni se spune niciodată nimic. Pentru asta trebuie să-l întrebi pe Tichie De Tablă, el conduce operaţiunea. Noi doar executăm ordinele.

– Vreau să cumpăr o întrebare de la tine! s-a repezit clovnul. A pus un bob de tămâie pe tarabă, dar vânzătorul de întrebări l-a privit mustrător

-Of! s-a bosumflat clovnul îngheţat. Pocitanie, dă-mi bobul ăla de tămâie de care spuneai!

Pocitania şi-a scuipat zebra în ureche, apoi i-a adus bobul de tămâie şi a primit o palmă drept mulţumire. Clovnul a pus şi cel de-al doilea bob de tămâie pe tarabă, iar după aceea s-a întors şi l-a întrebat pe şeful muncitorilor ciungi:

-N-ar fi mai bine să puneţi covoraşu roşu pe peron, decât pe şine?

-Nu, pentru că atunci i-am acoperi sămânţa lui Tom Uriaşul, ea n-ar mai putea încolţi şi atunci ce s-ar întâmpla cu noi toţi?

Ceasul de pe peron a cântat de patru ori, semn că era fix şapte şi douăzecişitrei de minute. Femeia de cârpe a trecut, mutându-şi rotunjimile de pe o fesă pe alta. Sânii uriaşi înfăşuraţi în batiste colorate, boloboroseau neîncetat, certându-se între ei. S-a oprit în dreptul zebrei şi a oftat:

-Of, sărmana de tine. Iubito, nu se mai poartă dungile de mai bine de zece minute şi tu tot…

S-a lăsat pe vine, şi a băgat degetul tentaculă între picioare şi a scos de acolo un bob de tămâie pe care i l-a dat zebrei. În locul unde stătuse pe vine lăsase o baltă, plină cu un lichid albăstrui, care cursese din vintrele ei. Iar prin pânza aceea umedă, urât mirositoare, a început să încolţeasca o plantă roşiatică, plăpândă la început, dar crescând iute, cu mare repeziciune.

-Tom! a strigat clovnul îngheţat. Uite, aici chiar creşte o plantă. Şi creşte repede. În câteva ceasuri va cotropi peronul, iar sămânţa ta nu va mai avea unde creşte, iar noi vom dispărea… Vai, ce se va alege de noi?

Piticul cu zebra i-a şoptit dungatei. Zebra a călcat în picioare planta roşiatică, apoi s-a aplecat pentru a primi scuipatul de mulţumire.

Pe peron toţi îşi dădeau palme fericiţi. Lumea fusese salvată. Lumea lor.

Advertisements

5 Comments

Filed under Portrete

5 responses to “Un bob de tămâie şi salvarea lumii

  1. Sunt dezolat! Ma simt abandonat! Moshe, my (ex)friend, my only (ex)friend … m-ai banat complet de la feisbuci! Was it something I said? 🙂

    Nu stiu cu ce te-am putut supara in asa hal incat sa ma banezi… de ma scoteai de la frentzi, macar puteam si io sa ma uit peste gard ce se intampla la tine in ograda… asa, banat, nu mai vad nimic… decat un deget ridicat si pansat cand incerc sa intru pe feisbucii tai! 🙂

    Si cand te gandesti ca erai singurul meu friend pe feisbuci! 🙂 O sa-mi treaca… dar totusi, cu ce te-am suparat? Sa am grija next time cand imi mai gasesc un alt friend… 🙂

    Oricum, esti un tip simpatic care desi mi-a ranit profund ego-ul tot am sa mai bag “un ochi” aici pe blog sa vad ce ai mai scris… asta daca nu ma banezi si de aici! 🙂 lol ha haha .. esti tare… in difuzoare, maestre!

  2. Monica Lauleanu

    Asta e scenariul pentru “Undeva in Palilula 2” ?

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s