Băsescule, cât de nesimţit poţi fi?

Aflat în studioul B1Tv, unde modera o emisiune în care îl avea ca invitat pe Robert Turcescu (eu aşa am văzut!), Traian Băsescu şi-a dat cu părerea despre orice, de la starea USL până la datoriile Rompetrol. Cu creditul de la CEC nu m-am prea lămurit cum a fost, dar nici nu mă aşteptam la mari confesiuni.

De multă vreme nu mă mai interesează grohăielile prea-suspendatului – încerc să-l ignor, atât cât se poate. Nu mă interesează crizele lui de nervi, bancurile mitocăneşti, bălitul parşiv aluziv, miorlăielile, văicărelile sau răcnetele lui. Ne dispreţuim reciproc. Eu, împreună cu alţii, dispreţuim licheaua, neamprostenia şi ticăloşia pe care o reprezintă. El mă dispreţuieşte, pe mine şi pe alţii, pentru că n-am ştiut să stăm în poziţie turcescu în faţa lui. Marea de scârba care ne desparte era suficientă, nimeni nu-şi propunea să construiască plute cu care să o traverseze. Dar uneori nesimţirea ăstuia se revarsă dincolo de ţărm şi atunci chiar trebuie spus ceva.

Aşa a fost şi aseară, când s-a găsit să vorbească despre posibilitatea sincronizării referendumului referitor la revizuirea Constituţiei cu alegerile prezidenţiale. Şi constata el că asta ar fi inacceptabil, un precedent inadmisibil, neconstituţional etc. etc. etc. Nesimţirea ăstuia chiar depăşeşte ţărmurile suportabilului! În 2009, în ciuda tuturor protestelor, a decis să organizeze, simultan cu alegerile prezidenţiale, celebra mascarada pe care a botezat-o “referendum privind revizuirea Constituţiei”. Vă amintiţi, desigur, mizerabila campanie cu “de ce le e frică nu scapă”! Cu o nesimţire dincolo de orice închipuire, a încropit atunci o campanie, chipurile, de revizuire a Constituţiei, prin care promitea reducerea numărului de parlamentari, inventând astfel pretextul pentru ca în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale să îşi construiască încă o campanie, paralelă, pe bani publici! Evident, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă a uitat şi de referendum, şi de promisiuni, şi de revizuire. Acum, cu o nesimţire care depăşeşte orice închipuire, se găseşte scandalizat de ideea organizării unui referendum simultan cu alegerile prezidenţiale!

Ca să fie clar care e subiectul: nu spun că sunt de acord cu tot ceea ce se propune în privinţa revizuirii Constituţiei, nu-mi place că a lipsit complet dezbaterea publică pe acest subiect. Dar ăsta e un cu totul alt subiect. Iar atunci când ăsta vine, cu o asemenea nesimţire, să reclame că useliştii chiar vor să organizeze un referendum, pentru o revizuire a legii fundamentale, care de data asta chiar trebuie să se întâmple, iar acest referendum, din motive tehnice, va fi organizat simultan cu alegerile prezidenţiale, atunci chiar e prea mult. Prea multă. Nesimţire.

P.S. Tehnologia pulverizării prafului în ochi:
Uniunea Naţională a Notarilor Publici efectuează un control pe care nu l-a cerut nimeni, în privinţa contractului de credit, recte contractul de cumpărare a terenului de către Ioana Băsescu.
Nimeni n-a semnalat vreo defecţiune pe chestiunea autentificării documentelor tranzacţiei, tot balamucul e legat de creditul de la CEC, implicarea consilierului prezidenţial şi aşa mai departe. Dar Uniunea Notatilor se “auto-sesizează”, aşa, de chichi, ca să controleze ce n-a reclamat nimeni, doar pentru a putea, la sfârşit, emite un comunicat prin care sa spună că “totul a fost legal”. Prin totul a fost legal înţelegându-se ca ştampila notarului avea suficient tuş, că altceva n-aveau compentenţă să controleze.
Acum, pentru mitocanul de rând, cu instrucţie canci, chestia asta sună a treabă serioasă. Deci au zis unii care se pare că au treabă cu legea ca e legal, deci e legal.
Da’ de ce nu vine şi Crăciunescu, să constate că cei de la CEC aveau o poziţie firească, cei de la medicină legală să constate că terenul nu era gravid, iar cei de la poliţia rutieră să raporteze că băseasca avea maşina echipata cu anvelope de iarnă? Că e la fel de relevant.

5 Comments

Filed under Rabbi zice

5 responses to “Băsescule, cât de nesimţit poţi fi?

  1. Notarii-controlori poate ar fi trebuit sa ne spuna daca s-au calculat taxele aferente tranzactiei … Nu de alta, dar la o amarata de tranzactie cu 4.000 mp faneata am platit aproape 1000 lei la notar😦

    • sed lex

      @alinutza- Cu siguranţă s-au plătit. Onorariul achitat de d-ra Băsescu, a fost redus cu 9o%, conform OMJ, când un notar este parte în act. Tarifele de OCPI, au fost achitate, altfel Cartea Funciară nu întabula dreptul de proprietate al d-rei Băsesu. Iar impozitul pe venitul din tranzacţii imobiliare nu s-a achitat, deoarece vânzătorul era o societate comercială, iar acestea, plătesc impozit pe profit 16% şi nu impozit pe venit de 2% sau 3% ca persoanele fizice.

      • Acum imi explic de ce tranzactia a fost facuta pe numele Ioanei. O reducere de 90 % este pomana curata😦
        PS Bine ca platim noi tarife ‘bestiale’ notarilor!

  2. mary_lou

    Eu cred ca in sinea lui e foarte mandru de cat de destept e el si cum reuseste sa-i prosteasca pe toti. Nu stie ce e nesimtirea cand e vorba de persoana lui.

  3. Roland Clark

    Oare nu l-a sters si de pe site-ul AEGRM ? Ah, nu, stai, asta era Ponta. Scuze!

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s