Ălităl lescăunverseişăn

Bad ETA 1

Vizita unei bugetare din America a zgândărit mulţi draci în ţara lui hodoronc-tronc. Doar cine a lucrat în construcţii ştie cum e când vine beneficiarul în vizită pe şantier! “Uite, bre doamnă, aici am instalat noi dispozitivele de combatere a corupţiei, numai să se găsească baterii pentru ele, că bateriile astea chinezeşti curge şi nu e bune, bre doamnă! Acolo o să punem nişte gresie model statul de drept, dar întâi să termine băieţii de tras cablurile pentru telefoane securizate, că pe alea mobile se ascultă-n draci când suni vreun procuror pe care l-ai pus tu. Apropos, bre doamnă, cu corupţia asta… nu tragem la Nana o bază anti-rachete, că acolo e condiţii?”

În anul marilor îmbrânceli, evident, orice vizită de bugetar străin devine un eveniment colosal, cu mari semnificaţii şi teribilă importanţă politică. Dacă te iei după anti-băsişti, duduia a venit ca să-l facă de rahat pe bulache ăla cu axele. Dacă te iei după băsişti, dimpotrivă, cucoana a venit pentru a-l umple de hândel pe Ponta, care nici măcar n-a fost prezent la respectiva ceremonie. De fapt, ea a venit pentru că au trimis-o ăia de la ea de la serviciu în delegaţie. Şi n-avea cum refuza, mai ales că e cu diurnă şi decontare.

Marea discuţie a stat pe vine deasupra crucialei întrebări: de ce nu s-a întâlnit Ponta cu madam? Pasionaţii de Triunghiul Bermudelor au lăsat naibii Zborul 19 pentru a se ocupa de acest grozav mister! De ce nu s-a întâlnit? Că n-a vrut, n-a putut, n-a avut chef. Poate era ocupat în vreo şedinţă la jandarmerie unde se discuta despre şisturile băşinoase de la Pungeşti, că doar Chevron nu e companie chinezească. Întrebarea mai corectă e: de ce s-a întâlnit Băsescu cu ( asta e!) coana mare? Iar răspunsul evident e: ca să mai arate o dată românilor ce vorbitor de limbă engleză pierd ei în decembrie.

De fapt, dacă lăsăm căutatul de păr pe dodoaşcă, vizita Victoriei Nuland a avut un motiv foarte precis, vizând o chestiune care nu are legătură cu ţambalul dâmboviţean. Subiectul nu e unul de discutat public şi vizează chestiuni de securitate. Punct. Întâlnirea cu Ponta era facultativă, şeful CSAT fiind (oh!) Băsescu.

În aceeaşi perioadă s-a aflat în România şi Selim Mustafa, cetăţean turc, venit la nunta unui văr, Memet Geafar, care tocmai se însura cu Steluţa Pădureţu, ospătăriţă în Bărlad. Ponta nu s-a întâlnit nici cu Mustafa. Nici măcar cu Steluţa. Motivele o să le aflaţi de la B1.

Ce subiecte mai aveam? Ca să le bifăm repede pe toate.

– Declaraţia lui Ponta conform căreia condamnarea lui Adrian Năstase este una politică. Păi, bre domnu’ Ponta, dacă după mai bine de un an de când aţi câştigat alegerile cu 70%, în România pe care o conduceţi în dulce coabitare cu dilimache avem parte de condamnări politice, atunci mai bine du-te acasă şi te culcă! Şi nu-mi livra textele cu “justiţia e la Băsescu” deoarece fin’că pen’că n-am numit-o eu pe Kovesi la DNA ( ca să-ţi dau doar un exemplu!).

– Măritişul Andreei Marin cu un turc. Existenţa şi întâmplările existenţei duduiei nu mă interesează. Sper că turcul apreciază, totuşi, calitatea produselor româneşti si-i doresc să le consume cu plăcere, aşa cum au făcut-o mulţi alţi înaintea lui.

-USL nu se mai sparge, e totul bine, pace, armonie, fum de beţişoare indiene şi solo-uri de muzicuţă. Bine. Asta era luni. Azi e marţi. Mâine e miercuri. Clar?

Asta e tot. Dacă apare Băsescu, la 18:30, în costum de Elvis şi cântă “A little less conversation” sau, mă rog, versiunea lui, numită Ălităl lescăunverseişăn, atunci îmi daţi bip şi comentăm. Dacă nu… nu.

 

4 Comments

Filed under Camera de garda, Rabbi zice

4 responses to “Ălităl lescăunverseişăn

  1. Alfons

    Împărtășesc din prima secundă convingerea dumneavoastră că tema discuției a fost legată de chestiuni de securitate. Un birocrat american de rangul III nu este folosit pentru mustrări aplicate terților ci exact cum sugerați, ca iscoadă și emisar.

  2. ANONIMUS

    De parca anteriorul emisar n-a facut ca si Visinski la Rege?!.Sa fim seriosi acest emisar a fost trimis exact cu aceasta misiune dar ,doamna cu alura de bucatareasa a fost atentionata de slujbasi ambasadei ( de mana a sasea,gen bun pentru salbateci ),au observat ca situatia din Romania nu e propice pentru a sprijini un cadavru politic si binenteles ca Dna NULAnd a ales sa nu parieze pe un cal mort si s-a spalat pe maini ca Pilat din Pont ocolind cu maiestrie incercarile sceleratului de a primi un semn pozitiv la plangerile din capitala de pe Potomac.Faptul ca ambasada a ales o parte a mass -mediei arata ca mesagerul s-a orientat, nu ca personalul ambasadei n-ar sprijini javra ordinara si banda lui.Ca doamna este o persoana care habar nu are de diferentele dintre justitiile din SUA si Romania si se mira ca tampita ca judecatorii americani nu sunt criticati de catre cetateni nu-i de mirare cand aceasta reprezentanta a doctrinei americane “Big stick si sugar” are ca toti americanii’ vaste cunostinte de istorie si geografie”si finetea unui elefant tropaind intr-un magazin de bibelouri.Ca dreptatea se face in america de catre cei 12 jurati care sunt alesi cu acceptul celor doi avocati,de stat si al judecatului si judecatorul nu face decat ,si uneori la atentionarea juriului, sa dea marimea pedepsii conform legii nu conteaza pentru ignoranta doamna .Cand judecatorul face singur o judecata,exemplul fetei mogulului presei Heart,care transformat din rapita in terorista si care a fost eliberata din puscarie din mila de catre un judecator, a primit in cap tone de rahat din partea cetatenilor pe care judele le-a inghitit cu stoicism.In plus madam NULAnd nu stie probabil ca judecatorii si procurorii sefi sunt alesi de populatie nu unsi de vreun scelerat gen Basescu.Asa ca ar fi bine sa faca gurita mica ca sa nu se produca vreo miscare antiamericana ca in Franta sau aiurea.Dna n-a venit sa discute vreo problema militara pentruca exista telefon si legaturi cu persoane specializate in acest resort.Faptul ca dl Ponta nu s-a intalnit cu un emisar de mana a doua arata ca d-sa a simtit ca inghiterea unei alte umilinte nu se poate admite cand populatia nu accepta asa ceva.Slava domnului ca badarania marelui aliat a fost temperata de romanul Frunda care a starnit furia bandei de neosecuristi care ma tem ca au comenzi duble, una si peste balta.Exact reprezentantul serviciilor secrete ,parlamentarul cu diminutiv de suina si subalternul “Tristei Figuri Potatice , Majorul jr. s-a gasit sa se faca de ras dand dovada de obedienta si de lipsa de patriotism incercand sa-l imite pe scelerat cu un cunnilingus in loc de felatii la “licurici”.Halal sa ne fie cu asemenea javre ordinare .Macar petitia de peste 100.000 de cetateni ne-a mai spalat obrazul.In State cand se face o petitie cu 25.000 de semnatari , presedentia americana tine cont de ea.Ar fi cazul si sceleratul sa se gandeasca de doua ori inainte de a spune tampenii la ora 18.30.

  3. lucica53

    Io cred ca Victoria a venit sa se intalneasca cu Victor (Slav), ca nu se poate agenda publica romaneasca fara subiectul Bianca Dragusanu!!!!

  4. Leo

    Mai era subiectul ăla, cu Bianca. Ați uitat, iar…

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s