Solidaritate? Da, bine.

Sunt somat să îmi manifest, imediat, ferm şi fără echivoc, solidaritatea “cu ce se întâmplă în Ucraina”. Ca să nu rătăcesc prea mult pe uliţele îndoielii, mi se indică exact şi cu care parte din “ceea ce se întâmplă în Ucraina” trebuie să devin îndată solidar: cu manifestanţii! De ce? Dar cum de ce, monşer? Bine, n-au ei un Havel, ci un pugilist, dar sunt împotriva guvernului, deci logic am devenit debitorul lor cu una bucată solidaritate,

Am resurse limitate de solidaritate şi prefer să mi le cheltuiesc cu chibzuială. Inflaţia asta de solidaritate cu oricine, cu orice, oricând, pentru că e “cool”, pentru că dă bine la poză, pentru că face bine la imagine, nu face altceva decât să transforme ideea de autentică solidaritate ( care, de altfel, ne lipseşte) într-un moft. Nu mai putem simţi compasiune, e musai să devenim şi solidari. Formal, foarte lejer, nimic serios, doar să ne arătăm ca atare, mai mult nu ni se pretinde.

Somat fiind să devin grabnic solidar cu protestatarii, mi se indică şi ce fel anume trebuie să-mi consum solidaritatea. Trebuie să semnez ( din nou!) încă o petiţie online – lucrul ăsta, s-a demonstrat, are o grozavă eficienţă. Trebuie să vin în Piaţa Universităţii (unde altundeva?) şi să zbier că sunt, desigur, solidar. În week end, desigur. Pentru că avem de a face cu un fel de insurgenţă de loisir, un soi de activism monden, socializare revoluţionară pentru timpul liber.

Depăşind afecţiunea profundă pe care o am faţă de ucraineni, pentru isprava cu nava Rostock, pentru povestea cu canalul Bâstroe, Insula Şerpilor sau din cauza a ceea ce au de pătimit românii din Bucovina de Nord ( iar lucrurile astea s-au petrecut şi au continuat să de petreacă indiferent dacă la Kiev au guvernat comuniştii sau “reformatorii portocalii”), ceea ce se întâmpla acum la Kiev e un bun motiv de îngrijorare. Cu solidaritatea mai vedem.

Informaţiile care ajung la noi, aşa cum ajung, nu ne permit să înţelegem prea mult. Acolo e un război în toată legea, iar în vreme de război nu mai există demoni şi inocenţi, ci doar beligeranţi şi victime. Nici nu ştiu dacă acum, acolo, poporul ucrainean îşi caută propriul destin. S-a scris şi s-a vorbit suficient despre asta, aşa că nu are sens să mai despic firul în patru. Totul pare a fi un decont pentru afacerile neîncheiate din Siria. Dar nu ăsta e subiectul.

Deci solidaritate n-am. Sunt, în schimb, îngrijorat. Vecinul de peste gard şi-a dat foc la casă. Că atât l-a dus capul, că aşa l-au învăţat alţii… nu ştiu. Dacă pun mâna pe căldare şi încerc să sting vâlvătaia nu e vorba de solidaritate, ci de instinct de conservare. Ce te faci, totuşi, când pentru fiecare căldare cu apă a mea, el mai aruncă zece torţe în vâlvătaie?

5 Comments

Filed under Rabbi zice

5 responses to “Solidaritate? Da, bine.

  1. Florin

    Bataia e la Rusia. Din pacate ne poate afecta si pe noi, avem destule exemple in istoria recenta. Sa vedem reactia Moscovei, dupa olimpiada.

  2. Fleur

    Frumos (chiar de-i cu năduf) spus! Și (prea) adevărat, din păcate…

  3. ANONIMUS

    Pentru niste exaltati lipsiti de echilibru si decenta nu-i de mirarare ca preopinenti cer cu avantare sa ne facem de ras ca de obicei luand partea unora sau altora ca in cazul Rosiei Montane, cainilor vagabonzi, miscarea verde etc….,.Intre tari nu exista decat interese si basta.Ce pot sa spun este ca ucrainieni nu-s de mamaliga si au facut ce au crezut pentru viitorul copiilor lor.Nu poti sa nu-i admiri.Dar cu decenta .

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s